7 indicii care arată despre tine că nu știi să călătorești

        Azi sunt (aproape) fericită, am găsit bilete de avion ieftine spre Barcelona. O să mă liniștesc pe deplin doar când o să le găsesc și pe cele de întoarcere dar până atunci stau la pândă pentru orice promoție ar apărea. Și cum fac o pauză de la zbaterea politică în care ne încordăm de ceva zile încoace am zis să vă spun ce mă enervează cel mai tare la cei care călătoresc fără a fi pregătiți cum se cuvine. Din păcate, toate cele 7 ”indicii” le-am întâlnit pe viu, adică la oameni cu care mi-am petrecut alături cel puțin o vacanță.

  1. Ai bagajul prea mare și prea greu. Am văzut de foarte multe ori oameni târând după ei geamantane sau rucsacuri ce păreau a cântări o tonă și de mă apuca durerea de spate numai uitându-mă la ei. Bagajul trebuie să fie astfel dimensionat încât posesorul să fie în stare să și-l ridice singur în compartimentul pentru bagaje sau să și-l care pe scări  în sus când nu există lift chiar și atunci când este vorba de o fătucă de 42 de kile. Un troler imens burdușit cu de toate îți taie libertatea de mișcare și te împovărează în mod inutil. Dacă ți-e greu să adopți stilul minimalist la plecarea în vacanță și nu știi cum să procedezi, iată un truc simplu: fă-ți bagajul în mod obișnuit apoi scoate jumătate din lucruri afară și îți garantez că ceea ce a rămas în valiză îți va fi suficient.
  2. Nu te documentezi despre locurile pe care le vei vizita și, cel mai probabil, asta înseamnă că vei rata multe obiective care ar merita să fie văzute. Părerea mea este că atunci când pleci într-o călătorie trebuie să ai exact în minte ceea ce vrei să vizitezi, și să ai hanar despre istoria și geografia locurilor. E bine să știi dacă nu cumva muzeele sunt închise într-o anumită zi, cum se desfășoară transportul în comun și orice altceva ține de amănunte organizatorice. Nu sunt adepta programului foarte strict și respectat la sânge (uneori e plăcut să te lași dus de val) dar am constatat că excursiile care un plan dinainte stabilit sunt cele mai reușite.
  3. Compari totul cu ceea ce este acasă și te plângi de diferențe. Asta e mult mai scump decât nu știu unde, mâncarea asta nu are același gust, în Grecia era mai cald, la noi nu plouă atât de mult, acolo era mai bine și dincolo era mai altfel… Aceste remarci obositoare nu fac altceva decât să distrugă toată plăcerea călătoriei pentru că da, oriunde mergem, vom găsi diferențe de cultură, de mâncare și, evident, de prețuri. Până la urmă o excursie înseamnă a te bucura de aceste diferenţe şi nu a te plânge de ele.
  4. Nu te îmbraci şi, mai ales, nu te încalţi corespunzător. Urăsc să am parteneri de călătorie cărora le este tot timpul frig sau îi dor picioarele din cauza pantofilor. Hainele trebuie să fie cât mai versatile şi  să poată fi luate în straturi în funcţie de temperatură, comode şi lejere, fără să strângă, fără să fie lipite de piele şi fără să se murdărească uşor. Pantofii sunt şi mai importanţi, aceștia trebuie să fie super-mega-extra comozi şi de bună calitate ca să reziste la lungile plimbări pe jos cum ar fi aceştia de aici. E adevărat că nu avem cu toţii acelaşi stil dar să îţi iei tocuri pentru a umbla pe străduţe pavate cu piatră cubică mi se pare dovadă de prostie. Sau, cum am văzut o tipă la controlul de securitate din aeroport purtând cizme cu şireturi, înalte până la genunchi, înşiretând şi desşiretând un sfert de oră cu lumea aşteptând în spatele ei. Atunci când vine vorba de călătorii, începând de toamna devreme până primăvara târziu, eu sunt adepta ghetelor. O pereche cum ar fi cele de aici sunt potrivite în orice situaţie, ştiu că pot să fac kilometri întregi fără să mă bată, fără să mă jeneze şi, efectiv, fără să le simt.
  5. Refuzi să mănânci conform obiceiurilor locale. Ți-a intrat în cap că cea mai bună mâncare este cea de la mama de-acasă și orice altceva ți s-ar oferi nu suferă comparație. Cu ce amintiri revii dintr-o călătorie dacă ai fost în Grecia și nu știi ce gust are tzatziki, dacă ai fost în Spania și n-ai mâncat o paella sau dacă ai fost în Turcia și te-ai strâmbat în fața kebapului? Este posibil ca nu toate astea să fie pe placul tău dar nu te poți pronunța înainte să le fi testat cu propriile papile gustative care nu știu altceva în afară de ceafă de porc cu cartofi prăjiți. Experimentează! E ridicol să bați juma’ de lume și să mănânci doar la McDonald’s sau Pizza Hut.
  6. Nu cunoști regulile care trebuie respectate în timpul unei călătorii. Nu pot să vă spun de câte ori am văzut oameni indignați la controlul din aeroport când au fost puși să arunce la coșul de gunoi sticlele cu apă. Jesus! oare de câți ani nu mai e voie să iei lichide la bord decât în sticluțe de maxim 100 de ml? Cred că de 10 cel puțin și totuși unii încă se mai enervează. Sau faptul că la decolare trebuie să îți pui centura de siguranță atât ție cât și copilului. Dacă vă vine să credeți odată s-a întâmplat ca pur și simplu avionul să întârzie decolarea cu 15 minute (nu exagerez deloc) pentru că o mămică a refuzat să pună centura copilului care urla ca din gură de șarpe. 180 de oameni am așteptat până când însoțitorul de bord a intervenit ferm și i-a spus doamnei în cauză că o să o dea jos din avion dacă refuză măsurile de siguranță obligatorii.
  7. Vorbești prea tare în mijloacele de transport în comun și asta e valabil atât atunci când porți o discuție cu partenerul de călătorie cât și atunci când vorbești la telefon. Există țări în care oamenii nu discută între ei deloc atunci când se află într-un mijloc de transport în comun (de exemplu în Danemarca) dar nu aș merge chiar atât de departe. Bunul simț ar trebui să îți spună care e limita decibelilor astfel încât cei din jur să nu fie poluați sonor. Oricum nimeni, dar absolut nimeni nu își dorește să asculte conversațiile celor lângă care își vor petrece 20 de minute sau poate chiar câteva ore într-un vagon de tren, metrou, autobuz sau avion. Un ton moderat sau chiar șoptit este până la urmă o dovadă de respect pentru cei din jur.

        Ce părere aveți? Ați întâlnit astfel de personaje? Sau ați fost norocoși mereu și ați călătorit numai împreună cu oameni cu care ați fost în simbioza perfectă? santorini

Share This:

21 thoughts on “7 indicii care arată despre tine că nu știi să călătorești

  1. Am observat ca pe masura ce trece timpul imi e tot mai greu sa calatoresc cu alti oameni, chiar si prieteni. Vacantele sunt prilejurile perfecte pentru ca personalitatea noastra sa ‘straluceasca’ cu adevarat si asta poate duce la mici frecusuri neplacute. Pe langa treaba cu incaltarile si imbracamintea neadecvate mai e si problema respectarii unui oarecare program. Adica daca am hotarat ca la ora 10.00 plecam de la hotel cu totii, sigur se gaseste cineva sa intarzie 30-60 minute. Iar asta pur si simplu ma scoate din minti. 🙂

    1. O, daaa, am uitat aspectul cu intarzierile cu toate ca acesta a fost motivul pentru care am renuntat la a mai calatori vreodata cu niste prieteni foarte dragi. Ne intelegem in continuare foarte bine dar nu se mai pune problema de a face vacante impreuna. Never-ever 🙂

  2. Este imposibil sa nu intalnesti astfel de situatii, cel putin un ,,personaj “/calatorie, dar nu merita sa-ti strici vacanta pentru acest lucru; am constatat ca oamenii sunt foarte diferiti , unii mereu nemultumiti si dornici sa-si faca cunoscuta starea, iar altii traiesc discret in preajma noastra, aproape nu-i simtim. Ma bucur ca ai punctat frumos elementele ce pot sa-ti transforme vacantele in ceva minunat, sper sa se bucure cat mai multe persoane de sfaturile tale.Numai bine si vacante minunate !

    1. Multumesc, la fel iti doresc si tie! Da, oamenii sunt foarte diferiti, mie imi plac cei care se stiu bucura de orice lucru marunt.

  3. Pentru noi vacantele sunt mai ales ca sa petrecem timp impreuna, in familie, am mers cu altcineva doar o singura data. Ne gindim de multe ori ca deja e greu sa ne punem de acord toti cinci, daca ar mai fi si altii cu care sa ne facem program,ar fi prea complicat.

  4. m-a busit rasul, pt ca da, mereu se gasesc din astia.
    Noi calatorim minimalist, cu rucsac, asa ca ne adecvam si adaptam si bucuram de micile lucruri ale vacantei. Evident ca mai compar (mancare ca cea portugheza o mai fi pi altundeva? 😀 ) dar fac tot ce pot sa ma bucur de vacanta 🙂

    1. Cu toții comparăm și evaluăm în permanență tot ceea ce ne înconjoară dar sunt sigură că știi exact ce am vrut să spun, limita de la care totul devine obositor și ți se taie cheful de orice.

  5. Dintr-o lunga experiență a călătoritului am ajuns la următoarele concluzii: bagajul minimal e de dorit. În vacante mai lungi bagaj mare de mână e suficient, în cele de vizitare 4-5-6 zile bagajul mic de mână – rucsacul. Am un rucsac ușor cu dimensiune standard în care e incredibil câte poți să pui dacă știi să împachetezi ( există numeroase tutoriale pe net). Selecția hainelor e foarte importantă. Practice, comode, ușoare, rezistente. Pentru deplasarile zilnice o borseta si un rucsacel care se strange cat o batista sunt suficiente. Ceva safe si cu mainile libere. Eliminarea lucrurilor inutile sau pe care le găsești și la destinație la același preț ca acasă: nu iau șampoane, geluri, spray-uri, cosmetice ca pentru un bal.
    Ai punctat excelent planul vacantei . E loc de planificare și atunci poți sa fii și spontan. Însoțitorii sunt unii cu care ești compatibil și unii cu care nu. Aceștia din urma devin balast și am învățat sa nu ma mai însoțesc cu ei.
    Cea mai importantă mi se pare starea Zen, cum spun eu. Dacă plec decisă sa nu mă supere nimic, sa iau lucrurile, oamenii, întâmplările așa cum sunt atunci ma voi bucura de excursia mea. Sa nu mai comparam ….așa de frumos ai spus. Nici oamenii , nici preturile, nici țările. Sau cel puțin sa nu facem din asta o sursa de nefericire.
    Excelent articol.

    1. Multumesc, Dana. Starea Zen cred că le înglobează pe toate și ai perfectă dreptate, în caz că avem mare nevoie de ceva ce am lăsat acasă, putem cumpăra oricând din locurile pe unde călătorim.

  6. La punctul 1 mă recunosc vinovată. Mereu tind să iau mai multe lucruri decât știu că voi purta, pentru că îmi place să am mai multe opțiuni. Singurele restricții mi le impun când am doar bagaj de mână 😀
    Planuri obișnuiesc să fac mereu, îmi notez obiectivele pe care vreau să le văd. Însă, în ultima vreme, nu mai sunt așa de încântată de a bifa exact anumite obiective pentru că mi se pare că toată lumea face fix asta și ajungi să fii mereu în locuri super aglomerate. Încep să mă orientez și spre atracții mai puțin cunoscute, fără însă a le ocoli și pe cele populare.

  7. Servirea mesei in autocar (trebuie sa mirosi toate salamuri și conservele de pe lume)
    Mersul la wc (comentarii gen “cum 50 de centi”?). După care merge și cumpără o prostie cu 50 de euro…..
    Am excursia mea și încerc să-mi fac un traseu stabilit de acass și sta tot timpul în jurul meu ca și când sunt obligat să-l duc după mine. Nu scapi de ei
    Am multe exemple

  8. Jeeeesus! Oare te-ai gandit vreodata ca poate oamenii se afla pentru prima data intr-un aeroport, ca poate n-au avut banii si norocul tau sa calatoreasca atat de mult si de asta nu stiu ca nu au voie cu sticlele alea?

    Te-ai gandit vreodata, inainte de a da sfaturi pe alocuri chiar intr-un mod jignitor, ca oamenii au nevoi diferite fata de tine? Sau pareri diferite? De ce sa fie ridicol sa mananci doar ceva care stii ca e bun si sigur? Asta e o dovada maxima de snobism din partea ta! Nu toti oamenii calatoresc pentru a incerca mancaruri si nu e nimic ridicol in asta!

    Sunt oameni care nu se documenteaza despre istoria si geografia locului. Ce e rau in asta? Iti stau tie in cap cumva? Oamenii au valori si coordonate diferite asa ca, again, nu e treaba ta cum isi planifica ei vacantele.

    Daca ai scris articolul asta pentru a le spune subtil unor cunoscuti ai tai lucrurile astea, mai bine le spuneai in fata si nu jigneai n alti oameni cu parerile tale. Daca l-ai scris doar ca sa iti dai si tu cu parerea, puteai sa te rezumi politicos doar la sfaturi.

  9. “Refuzi să mănânci conform obiceiurilor locale” – Ioana, eu prefer sa mananc ceva ce-mi pare sigur decat sa testez diverse mancaruri locale si sa risc o intoleranta sau indigestie datorita unor ingrediente locale. Poate mi-ar strica vacanta si nu vreau. Sunt mai precauta de felul meu si, de altfel, nici nu sunt atat de curioasa in privinta gusturilor diferite, gusturile mele la mancare sunt foarte simple
    Si inca un aspect … pe mine nu ma atrage, in general, sa vizitez muzee sau locuri foarte populare pentru turisti, imi place mult mai mult sa suprind atmosfera locului, sa privesc oamenii, natura, sa ma plimb pur si simplu. Pentru mine e extrem de obositor (psihic mai ales) sa vizitez multe-multe obiective turistice din zona. Desigur, sunt si exceptii (daca sunt in Paris as vrea sa vad Louvre, cu siguranta!).

    1. Sigur ca nu m-am referit aici la cei care au diverse sensibilitati atunci cand vine vorba de mancare ci la cei care fac mofturi gratuite si totul le pute cand se afla in alt loc decat acasa (nici nu e musai sa fie in strainatate)…
      Iar in ceea ce priveste bifatul obiectivelor turistice, total de acord cu tine, vacanta nu e un maraton si nu trebuie sa vizitam ceva doar pentru ca asa scrie in ghid, mai degraba surprinzi atmosfera locului plimbandu-te pe stradute.

  10. Articolul asta este scris ptr reclama???…este jalnic de prost. Se preteaza doar unui anumit tip de calator si calatorie, ceea ce nu este deloc precizat

  11. Nu sunt foarte de acord cu punctul 2. Bineinteles ca nu mergi intr-un loc complet nestiutor (desi am facut si asta), dar cred ca trebuie pastrata o mica doza de necunoscut in anumite situatii, tocmai ca sa ramai impresionat. De exemplu, eu calatoresc mult singura, chiar si peste ocean, si in prima zi de obicei merg la un free walking tour, asa aflu cele mai multe tipsuri despre oras si ce mi-ar placea sa vizitez in zilele urmatoare plus orarul atractiilor mult mai accurate in anumite situatii si bonus, cunosc oameni noi. Pana acum nu am avut parte de nici o surpriza neplacuta in organizarea mea, doar am fost placut impresionata in toate cazurile.

    1. Vedem totul prin prisma experiențelor personale iar în călătoriile mele s-a întâmplat să pierd timp prețios dacă nu am fost bine documentată. Cu toate astea cred că o doză (mică) de necunoscut și surpriză nu strică niciodată.

Leave a Reply to rad Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *