Ce începe bine, se termină rău. Ce începe rău, se termină și mai rău.

        Așa zicea Murphy și azi am reușit să demonstrez cu succes această teorie. Mai ales partea a doua mi-a reușit pe deplin având o zi în care totul mi-a mers pe dos. M-am trezit mai obosită decât m-am culcat pentru că toată noaptea mi-a bâzâit un țânțar la ureche. De ciupit nu m-a ciupit pentru că m-am pulverizat cu Autan dar cred că mirosul ăla l-a întărâtat și mai tare pentru că m-a survolat continuu de la distanță mică de simțeam cum i se zbat aripile. A fost un război al nervilor cu perfida creatură din care, clar, eu am ieșit învinsă.

        Era beznă când m-am trezit și deși e încă august azi am simțit pentru prima dat colții toamnei care ne dă târcoale. Ziua s-a scurtat considerabil și lucrul acesta mă întristează din ce în ce mai tare iar astă noapte a fost prima dată după foarte mult timp când mi-a fost frig și am dormit cu geamul închis. Mi-am băut cafeaua amară în viteză și m-am gândit să-mi notez să nu uit să cumpăr zahăr apoi mi-am pus o cămașă șifonată pe care am smuls-o din înghesuiala din dulap și i-am dat de mâncare mâței care s-a aruncat dramatic pe spate cerșind isteric altceva decât îi pusesem în farfurie. Nu aveam altceva așa că am lăsat-o în plata domnului și am fugit pe ușă pentru că eram în întârziere.  Când am ieșit din bloc am constatat că afară ploua binișor iar eu nu aveam umbrelă. Mi-am dat ochii peste cap, am urcat înapoi patru etaje blagoslovind romantic schimbările climatice și dacă tot m-am întors în casă mi-am căutat o eșarfă să-mi pun la gât pentru că afară era frig de-a binelea. Pe asta cu eșarfa am învățat-o de la englezi care susțin că dacă ți-e cald la gât n-ai cum să răcești. Umblă bieții de  vineți de frig în mijlocul iernii cu picioarele goale în șlapi și pantaloni scurți  dar cu fulare de lână la gât de zici că-s de pe altă planetă. Dar trebuie să le dau dreptate, dacă ți-e cald la gât, ți-e bine peste tot.

        Am coborât apoi în viteză pentru a doua oară și cred că nu făcusem câțiva pași când, în timp ce-mi mutam poșeta de pe un umăr pe altul, am simțit că-mi alunecă ceva de pe mână și am auzit un sunet metalic ca și când ar fi căzut ceva pe asfalt. M-am uitat în jos și cu stupoare mi-am văzut ceasul dezmembrat în bucăți-bucățele întins la picioare. Nu știu ce s-a întâmplat și cum am reușit să agăț brățara dar probabil nu o închisesem bine. În timp ce adunam piesele împrăștiate chinuindu-mă să țin cu aceeași mână umbrela și geanta, mi-am dat seama că lipsește cea mai importantă zală, adică cea cu încuietoarea. M-am tot uitat eu în jur și pe când să renunț, am văzut-o în iarbă. Am cules-o de acolo, am zis bogdaproste dar  am constatat că deja întârziasem la serviciu așa că atunci când, după încă doi pași, mi-a căzut mânerul de la umbrelă fix într-o baltă eram pe punctul de a exploda. L-am recuperat și pe ăla, apoi mi-am intersectat privirea cu o cunoștință apropiată pe care am salutat-o zâmbind. De ce am salutat-o, știu (pentru că așa m-a învățat mama) dar bonusul cu zâmbetul habar n-am de ce i l-am oferit. Știam că în loc de răspuns la salut o să primesc o mormăială neinteligibilă și o privire de bulldog abia sculat din somn dar așteptările mi-au fost cu mult depășite. O sictireală întinsă pe toată fața și o simulare nereușită de a scoate un sunet din gâtlej a fost tot ce am primit înapoi. Să zic totuși merci că m-a recunoscut de la înălțimea funcției actuale și că nu m-a strivit ca pe un gândac inutil și deranjant.

        Timpul petrecut la serviciu a fost ca în bancul cu canotajul. Cică o companie românească și una germană au convenit să desfășoare un turneu de caiac la proba de  8+1. Ambele echipe s-au antrenat, au exersat și au pus la punct toate pregătirile dar în ziua competiției Germania a ieșit învingătoare cu un avans de 1 km!!! Nu cu o jumătate de barcă, nu cu un metru ci cu un kilometru!  Managementul românesc a decis că trebuie aflat motivul acestei înfrângeri zdrobitoare aşa că a angajat o firmă de consultanţă care să investigheze problema şi să recomande acţiuni corective. După mai multe săptămâni de investigații, analize și plăți de zeci de mii de euro s-a ajuns la motivul eșecului. Echipa germană a avut opt oameni la vâsle și unul la cârmă, pe când românii au avut un om care vâslea și opt oameni la cârmă 🙂 Vă sună cunoscut?

        Cumva-cumva s-a terminat și ziua de muncă iar în drum spre casă am făcut un ocol să-mi duc ceasul la reparat. Conform programului afișat pe geam ar fi trebuit să găsesc deschis dar lacătul de pe ușă spunea altceva. Am dat din mână a lehamite și am trecut mai departe. Acasă, altă bucurie.  În cutia poștală am găsit o amendă dar cireașa de pe tort nu a fost asta ci telefonul care mi-a intrat în comă. Dădea semne de agonie de ceva vreme și nu mai aveam spațiu să-mi instalez nicio aplicație dar am tot amânat momentul schimbării. Cât sunt eu de mână largă, pe electronice, gadgeturi și orice chestii de băgat în priză nu-mi vine niciodată să dau banii dar acum m-am mobilizat și am început să caut aici o variantă mai bună iar dacă ăștia ai mei nu vin urgent cu o ofertă de zile mari sunt hotărâtă să trec pe o  cartela vodafone. Chiar mi se pare că dau degeaba banii pe abonament când cartelele astea sunt super ieftine și au tot felul de opțiuni.

        Am mai tras apoi o tură de nervi cu un cont de paypal pe care nu reuşesc nicicum să îl activez. Am făcut o sesizare la bancă şi aştept deja de 10 zile răspunsul pe care probabil o să-l primesc fix în a 30-a zi, termenul maxim pe care legea îl impune. Pisica s-a supărat şi ea pe mine şi probabil ca să-şi manifeste frustrarea a făcut pipi pe covor intenţionat, în timp ce se uita  fix în ochii mei. Am crezut c-o toc mărunt dar până la urmă am iertat-o. Seara mi-am adus aminte că nu mai am zahăr și am plecat la Lidl într-o plimbărică de shopping.

        Mai erau vreo 20 de minute până să se închidă magazinul și o lălăiam pe la rafturile alea din mijloc cu tot felul de prostioare când o angajată mi-a spus pe un ton înțepat să mă trag mai în spate că vrea să monteze niște rafturi. M-am conformat, ce era să fac și am întins mâna să pipăi niște hanorace de copii pe care tocmai le adusese din depozit la care colegă-sa începe să țipe la mine Nu atingeți marfa, nu atingeți marfa!!  M-am șocat și m-am întors către ea să văd cu ce naiba greșisem. Asta e oferta care intră abia de mâine! a tunat din nou. Și atunci de ce naiba o expuneți de astăzi? am vrut să-i răspund dar am plecat din zonă că nu e bine să te pui cu proștii.

        De ceva timp la Lidl s-a schimbat poziționarea rafturilor în magazin și nu găseam nicicum zahărul după care venisem așa că după ce m-am învârtit de vreo trei ori am întrebat un băiat care lucra acolo unde au pus zahărul. Foarte amabil, a  venit cu mine și mi-a arătat locul. Aici îl ținem de obicei dar acum nu avem. Ceeee?? nu aveți zahăr? Nu, abia mâine dupămasă o să primim. Să vezi și să nu crezi. Dacă întrebam de un anumit tip de sardine poate aș fi înțeles, dar zahăr… cum să nu ai zahăr în ditamai magazinul? Clar, ziua urma să se încheia apoteotic. Am cumpărat pastile de țânțari și o pară din Chile care avea formă de lămâie (iar mai târziu s-a dovedit că avea gust astringent) și am plecat acasă. Mai era doar trei ore din ziua de 23 august 2017.