Cred că au trecut vreo doi ani de când am citit memoriile Agathei Christie dar acum de curând, de când am petrecut o zi încântătoare în Torquay, orășelul în care s-a născut și și-a petrecut o mare parte din viață, mi-am adus aminte de un scurt episod povestit pe mai puțin de jumătate de pagină în cartea vieții ei. E o întâmplare căreia autoarea nu i-a dat importanța cuvenită, sau așa mi s-a părut mie, deși faptele prevesteau mai mult decât evident ceea ce avea să se întâmple peste ani.
Având în vedere că s-a născut în 1890, nu e de mirare că Agatha Christie a fost educată cu guvernantă conform obiceiurilor din acele vremuri. Totuși mamei sale i s-a părut că nu e suficient de instruită și a ”aranjat” să frecventeze o școală de fete dar să participe doar la anumite cursuri, aritmetică, gramatică și arta compoziției de două ori pe săptămână. Cum este posibil ca cea care avea să devină cel mai bine vândut autor de romane din toate timpurile să fie considerată slăbuță la compunere? Criticile care i se aduceau cel mai des erau mereu aceleași: compunerile sale erau prea fanteziste. Faptul că ieșeau din tipare era considerat de către profesoara care nu îi aprecia deloc imaginația un lucru rău și i se reproșa cu severitate că se îndepărtează de la subiect.
Mă întreb care ar fi reacția profesorilor din ziua de azi și cum ar nota o compunere care ar avea ca subiect Toamna. Clasicul subiect de care, sunt sigură, niciunul dintre noi nu a scăpat. Cel puțin pe mine Toamna și Cum mi-am petrecut vacanța au fost temele care m-au terorizat în școală. După tradiționala introducere cu frunze galbene și cafenii mă blocam și foarte greu treceam la fraza următoare.
Însă pe covorul de frunze moarte din povestea micuței Agatha Christie apare fără vreun motiv precis un purcel care scurmă prin pădure după ghinde. Din acest moment povestirea continuă cu aventurile tumultoase ale Purcelului Codiță și se încheie cu o petrecere fabuloasă dată de acesta în cinstea prietenilor săi.
Cum se poate ca nimeni să nu-și fi dat dea seama că sub această imaginație debordantă a unui copil de 9-10 ani se ascundea un talent uriaș? Și profesoara să o îndrume în direcția strâmtă și parcursă de orice elev mediocru a neîndepărtării de la subiectul anost? Uite totuși că se prea poate pentru că lucrurile astea s-au petrecut cu mai bine de o sută de ani în urmă într-o Anglie conservatoare care promova uniformitatea iar copiii erau învățați să facă anumite lucruri pentru că așa trebuie.
Nu știu cum e acum sistemul de învățământ din Anglia. De fapt știu, dar nu din propria experiență ci din ceea ce am citit pe ici, pe colo deci nu o să mă hazardez făcând afirmații pentru care nu am un suport format din propriile observații. Știu însă că sistemul românesc promovează în continuare dresajul și nu abilitățile interioare ale copilului, marșează pe memorarea stupidă a cantități uriașe de informații și deloc pe creativitate. Mi se pare trist că elevul român de succes continuă să fie doar un reproducător mecanic de informație iar aici s-a ajuns în mare parte nu doar datorită programelor școlare aberante ci și profesorilor lipsiți de har.
Ce credeți, dacă la noi, un copil de clasa a cincea ar scrie o compunere despre toamnă în care să apară Purcelușul Codiță care dă o petrecere, ce notă ar primi? 
Depinde numai de profesor, nu sunt chiar toti batuti in cap.
Profesorii din Romania cred ca ar avea aceeasi atitudine ca si profesorii din Anglia din acea perioada.
Cred că majoritatea dintre ei…
Sigur că depinde numai și numai de profesor dar din păcate sunt din ce în ce mai puțini cei care au vocație pentru meseria pe care o fac.
eu știu din proprie experiență cum este să fii altfel decât te vrea școala. prima mea poezie a fost scrisă în clasa a doua și fix despre toamnă era. învățătoarea s-a uitat la ea de parcă urmau să iasă copaci din caiet, poate și vreo doi-trei dragoni scuipând flăcări cred, așa că m-a calmat brusc din elanul meu. au trecut mulți ani până o doamnă severă, profesoara mea de limba română, să îmi pună iarăși aripi de scris pe umeri. și încă și mai mulți până să arăt cuiva scrisul meu.
desigur, între mine și agatha christie e mare cale și nu neg asta, ce vreau eu să spun este doar că dascălii sunt rari pe lumea asta și puține talente au norocul să le treacă prin mâini. creația și creația la o vârstă fragedă sperie într-atât încât nu știu cum să niveleze mai repede mintea copilului, înțesând-o cu prostii.
și e trist. e păcat. 🙁
Da, e trist. Experiențele mele neplăcute care m-au adus la tăcere o lungă perioadă vin din liceu când, după ce am scris un comentariu la o poezie a lui Eugen Jebeleanu, am fost complet desființată pentru că ”altceva a vrut să spună autorul”, nu ceea ce am înțeles eu 🙁
o, da, și asta am urât cu spume! din fericire am avut noroc de dascăli buni în liceu: o doamnă care ne cerea pur și simplu să spunem ce vedem/ înțelegem noi, să ne deschidem aripile și inimile și un domn care obișnuia cam 3/4 din oră să ne deschidă apetitul pentru marii poeți ai lumii. e drept că printre ei s-a ițit, vremelnic, o profesoară pe cât de urâtă pe atât de boantă, care nu ieșea neam din călinescu și simion și care nu a rezistat la clasă mai mult de un trimestru. 🙂 🙂 🙂
aș zice că am avut noroc în liceu, dar majoritatea copiilor de astăzi repetă ca niște papagali lipsiți de interes, ceea ce s-ar chema critică literară și alte bălării… și e trist.
Poate ca eu sunt subiectiva datorita experientei mele cu scoala, dar eu am avut ca profesor de limba romana acum multi ani, la tara, un om minunat si un dascal desavarsit, care ne-a incurajat sa scriem, incepand cu un jurnal personal, pana la schite si povestiri. Ne incuraja mereu (am mai spus 🙂 si se straduia sa ne deschida mintea si imaginatia. Acum, cand are o varsta venerabila, a scris o carte pe care tocmai am citit-o cu mare placere, nu nostalgie, cu zambetul pe buze, cu sufletul la gura pe alocuri. Ioana, ca se vezi ce mica e lumea, sigur stii despre cine vorbesc!
Întotdeauna vor exista profesori care se vor lipi de sufletele copiilor, și eu am avut o profesoara de engleză în liceu care ne-a învățat mult mai mult decât o limbă străină. Tot respectul și admirația mea!
Cred ca o stiu 🙂 Ai dreptate!
Nu stiam de situatiai scriitoarei! Dar si eu patii ca Agatha: mi s-a zis ca facui compunere prea fanteziste ca sigur mi le scrie cineva. La naiba, eram copil cu cheia de gat si mama cand venea nici nu verifica daca mi-am scris sau nu. Nu ca as fi devenit vreo mare scriitoare, dar si invatatoarele si profesoarele mi-a taiat mult avantul, pe cand eu acum cred ca e important sa invatam copiii sa se exprime in scris, sa isi asterne gandurile si sa descopere cum sa le calmeze si le alinieze zburdaniciile.
In rest, consider ca scoala romaneasca este undeva blocata la acum 60-80 de ani, si nu exagerez. Putini profesori sunt suficienti de curajosi sa iasa din bareme, sa puncteze evolutia elevului de azi fata de cel de ieri si nu sa puna note dupa care e mai bun si care e mai prost, si mai putini sa lase discutii libere si sa accepte alte pareri, si nu in ultimul rand sa lase kilul de definitii si cifre si sa explice fenomenul si aplicabilitatea imediata.
Ba chiar ma amuz cum ar fi fost sa fac eu matematica prin aplicarea ei la bugetul familiei, la chimie sa invat de chimie alimentara si reactiile din bucatarie si transformarile in prezenta catalizatorilor (cum se transforma bicarbonat, otet, gelatina, vitaminele) etc dar cat timp avem parinti ce apreciaza un profesor bun dupa frica aratata de copii, dupa cantitatea de teme sa ii tina ocupati, si cat timp examenenele numara definitii si nu aplicabilitate…
Putini profesori sunt curajosi sa accepte ca au petrecut 17 ani in scoala inutil si prostesti, ca au facut cica performantza si nu foloseste la nimic ba mai rau, ii blocheaza in prostii.
Astazi piata muncii + viata de zi cu zi sunt dimanice si au nevoie de putere de adaptare si imagine generala. Copiiilor nu li se preda asta si mai rau, li se da in cap daca arata asta.
P.S. manual la educatie fizica???? LA SPORT??????? fratilor unde am ajuns!!! bani cheltuiti aiurea, cand era suficient sa se publice pe site-ul edu manualele si parintii sa le download-eze si printeze cate un fascicol de pagini dupa caz, sa lucreze la scoala, si apoi sa indosarieze acasa. RAPID, mai putina poluare, mai putzina birocratie, mai dinamic pentru copii si profesori, mai putin de dus in spate zilnic….
Stai să vezi ultima minune a lumii, manual de informatică în care se dă definiția hârtiei de imprimantă!!! Și probabil definiția aia va trebui învățată pe de rost 🙁