carti

Spuneți un nume de carte. ORICE carte.

        Conform unui studiu efectuat de Pew Research Center (o organizație care se ocupă cu tot felul de statistici și analize demografice, sociale, sondaje de opinie și alte chestii de acest gen) se pare că unul din patru americani nu a citit nicio carte în ultimul an. Drept să zic nu mi se pare deloc surprinzător, trăiesc cu picioarele pe pământ și văd că lucrurile s-au schimbat, văd că lumea nu citește iar asta nu se întâmplă doar în America ci, trebuie să recunoaștem, și pe la noi, oricât de deștepți ne-am da. Daaar… să nu fi în stare să-ți aduci aminte de vreo carte, orice carte, fie ea și Biblia, asta mi se pare șocant. Tocmai ce am văzut un filmuleț distribuit pe Facebook în care un reporter se plimba pe o stradă din SUA și oprea trecătorii  cerându-le să spună un titlu de carte, primul care le vine în minte. Can you name a book? Any book?  (Poți să-mi spui o carte? orice carte?) Întrebare simplă la care majoritatea răspundeau cu Sure (sigur) după care fie își dădeau ochii peste cap încercând din răsputeri să își aducă aminte un titlu, fie râdeau tâmp, fie spuneau o prostie mai mare ca ei. Unul singur a spus ”Cartea junglei” dar când reporterul l-a întrebat dacă e sigur că este vorba de o carte, s-a fâstâcit și a dat înapoi spunând că e un film :)  Nu era necesar să fi citit cartea, trebuiau doar să știe că există o carte care se numește cumva.

        Nu știu cum și când s-a ajuns aici. E adevărat că mi-am trăit tinerețile în secolul trecut dar totuși parcă n-a trecut așa de mult timp, doar 18 ani de când am intrat în alt mileniu și aproape nimic nu mai e de recunoscut. Când mă gândesc la anii de liceu, la felul în care gândeam și trăiam parcă văd un film. Stau pe margine și privesc personajele și nu-mi vine să cred că tot ceea ce văd am trăit cu adevărat, nu-mi vine să cred că oamenii cu care împărțeam experiențele de zi cu zi au dispărut cu totul din viața mea și că am încheiat atâtea capitole care nu se vor mai deschide niciodată. La liceu am stat în cămin. Patru ani bătuți pe muchie într-o cameră cu încă cinci fete cu care am împărțit și bune și rele. Nu aveam televizor decât în hol, la parterul căminului, dar nici nu-i duceam lipsa.

        În schimb, citeam pe rupte și asta ne era suficient. Împrumutam cărți de la bibliotecă, apoi le schimbam între noi, făceam și primeam recomandări, schimbam impresii, construiam scenarii paralele, încercam să ghicim finalul sau fabulam pe marginea unei eventuale continuări a acțiunii. Nu era amuzant să citești o carte dacă nu aveai cu cine comenta și, Doamne, ce discuții se încingeau când apărea un subiect controversat. Nu se inventaseră telefoanele mobile și deci nimeni nu stătea cu ochii țintuiți pe vreun ecran, ne priveam față în față și vorbeam între noi. Despre cărți și despre orice altceva. Despre infinit, despre timp, despre galaxii și extratereștri, despre relativitate, despre viitor, despre descoperiri și invenții, despre cum va fi viața noastră… Ne interesa mai puțin moda, asta poate și în contextul în care magazinele nu ofereau mare lucru, de machiaj nici nu se punea problema pentru că era interzis să purtăm la școală iar la sclipiri ca cele de aici puteam doar visa.

        Lumea în care ne învârteam era alta, nu spun că era mai bună sau mai rea, era pur și simplu altceva. La ora 10 se dădea stingerea și n-aveam încotro, trebuia să stingem lumina pentru că pedagoga venea din cameră în cameră să verifice. Cine mai avea de învățat și, da, învățam pe rupte, ba chiar uneori încingeam discuții pe marginea unor probleme de matematică (ceva de neconceput astăzi), mergea în sala de lectură unde putea să stea și până dimineața dacă îl țineau bateriile. Cine voia să doarmă se băga în pat. De voie, de nevoie, eram obediente, înregimentate într-un sistem care nu îți dădea dreptul la opinie în fața superiorilor în vârstă, în grad sau în orice alt criteriu iar revolta nu intra în calcul. În clasele mai mari învățasem anumite trucuri prin care puteam păcăli vigilența pedagogei și astfel am petrecut nopți în care, în jurul unui mic radio cu baterii (Cora parcă se numea) la care ascultam muzică de la Europa Liberă, am dezbătut problemele existențiale ale tuturor generațiilor de adolescenți.

         Căutam răspunsuri referitoare la rostul și sensul vieții, la problematica morții, la existența sau nu a destinului și la multe alte întrebări pe care între timp le-am lăsat deoparte. Era o plăcere să vorbesc cu colegele și, în același timp, prietenele mele inteligente, și simțeam cum pe zi ce trece știam mai multe. Cărțile ne formau caracterul și personalitatea iar în cercurile în care ne învârteam lumea era apreciată pentru ceea ce știa sau putea să facă. Unul era o enciclopedie ambulantă, altul putea să spună bancuri 24 de ore fără să se repete, altul dansa extraordinar de bine sau cânta sau juca baschet, altul era olimpic la chimie, unul scria poezii… Acestea erau valorile noastre. Dacă mi-ar fi spus cineva că peste 30 de ani vor fi oameni care nu vor ști nici măcar un titlu de carte n-aș fi crezut în ruptul capului.

       Mi-e dor de colegele mele și privesc cu nostalgie în trecut fără să înțeleg cum au trecut atât de repede anii iar amintirile în care toate visam la iubiri mărețe și veșnice mă înduioșează prin naivitatea lor. Dragostea, așa cum o citeam în cărți, s-a dovedit a fi greu de găsit în realitate iar un inel, oricât de frumos ar fi, de multe ori leagă doar niște acte și nu sufletele pentru eternitate. Din cele șase prietene de odinioară, trei au divorțat, una este văduvă, iar eu locuiesc la 3000 de km distanță de soț. Parafrazând un titlu de emisiune putem spune că viața bate cărțile

carti

Share This:

25 păreri despre “Spuneți un nume de carte. ORICE carte.

  1. Eu fac parte din aceeasi generatie despre care ne vorbiti…si desi am dorit sa las mostenire mai departe dragostea mea pentru carti copiilor mei, prea putin am reusit…au crescut si citesc doar ce li se cere la scoala…nu au motivatie pentru mai mult, dar eu inca mai sper ca intr-o zi vor aprecia mai mult cartile si cititul… In acelasi timp, consider ca trebuie sa acceptam ca altele sunt vremurile si nu ne mai putem intoarce in trecut…la care putem noi sa privim cu nostalgie, pentru ca ne apartine, insa celor de varsta lor, nu… :)

    1. Pe mine mă îngrozește incultura care nu înseamnă neapărat lipsa cititului de cărți. Am întâlnit oameni extrem de bine informați în multe domenii care nu au citit nicio carte în viața lor și totuși fac față cu brio oricărei conversații în orice cerc. Dacă ai dorința de a cunoaște, poți obține totul de pe internet, opțiune pe care generația mea nu a avut-o la timpul ei. Dar să nu fii în stare să dai un titlu de carte mi se pare îngrijorător…
      Să absolvi un liceu și să nu faci diferența între un poet și un dramaturg, să nu știi să scrii o cerere sau să completezi un formular este inadmisibil.

  2. Ultimul roman pe care l-am citit anul acesta se numeste” SILVIA” de Elena Claudia Constantinescu. Autoarea isi povesteste viata ! Desi nu o cunosc personal, am fost foarte placut impresionata sa descopar intimplari identice cu realitatea… unele le-am auzit la vremea respectiva de la sotul ei cu care am fost ani de zile colega de birou, altele le-am trait pe viu… ce vremuri !

    1. E într-adevăr foarte plăcut ca atunci când citești o carte să te regăsești în anumite situații sau chiar personaje :)

  3. Ce fain, Geta, sa citesti o carte in care cunosti personajele.
    La mine la serviciu se vorbeste de seriale. Ba chiar am primit imprumut un stick cu serialul facut dupa cartea lui Atwood, Maidmade’s tale.
    Mi-a fost jena sa zic ca nu ma intereseaza de nici o culoare sa vad un film facut dupa o carte citita. Prefer cartea filmului facut dupa ea.
    Fiicamea cea mica de 10 ani citește de rupe. Asa ca nu-mi pierd speranța.

    1. Pentru mine o singura data s-a dovedit a fi filmul mai bun decat cartea: Eat, Pray, Love de Elizabeth Gilbert. Cartea mi s-a părut înfiorător de plictisitoare dar am insistat să o duc la capăt doar pentru că filmul mi-a plăcut mult (cu Julia Roberts în rolul principal).

      1. Cum cartea mi s-a parut deja slaba, nici nu m-am gandit sa vad filmul, fie el si cu Julia Roberts.
        Mie mi se intimpla uneori sa vad cate un film facut dupa o carte si atunci ma reped sa citesc cartea, dar nu ma intereseaza filmul. Si tot asa, uneori am satisfactia sa vad ca s-a facut in film dupa o carte pe care am citit-o, dar nu ma duc sa-l vad, prefer sa ramin cu felul in care mi-am imaginat eu povestea.

  4. Da, din pacate nu se mai citeste asa cum se facea pe vremea comunismului. Eu mai citesc, putin, pentru ca prefer sa cumpar cartile pt a-mi completa biblioteca. Putin pt ca costa. E o pasiune costisitoare. Toate cartile tind spre 50 lei si astea fiind dintre cele mai ieftine. Pt a-mi cumpara o carte renunt la altceva.
    Targurile de carte sunt atragatoare dar preturile sunt la fel de mari ca in orice librarie. Sotul meu nu imi intelege pasiunea dar mi-o accepta. Asta e, din pacate realitatea.

  5. Mie cartile imi ajung doar sa le citesc, nu-mi doresc sa le posed. Asa ca ma costa aproape zero. Le iau de la biblioteca. Un vecin care se muta s-a debarasat de o gramada , am ales de acolo spre 100, cu ideea ca odata citite scap si eu de ele. Din vreme in vreme triem biblioteca: dau ce mi-a placut f mult, vand pe pret de nimic restul, pastrez doar ce se poate refolosi gen ghiduri de calatorie, enciclopedii, carti de arta, de-astea. Si îmi doresc ca intr-o zi biblioteca sa nu conțină mai mult de 2-3 rafturi pline.
    Targurile de carti nu ma tenteaza, ca n-am de inde sti dacă o carte e buna sau nu, la ce bun sa o cumpăr? Recunosc ca in Romania merg des pe la Carturesti si de acolo mai cumpăr autori romani.

  6. Americanii is multi, de unde si proportional mai multi needucati
    Cu cititul, personal cred ca se schimba lumea. Cititul de carti e mai mult un hobby, nu o necesitate pt a acumula informatii, mai ales daca vorbim de beletristica. Generatia actuala de fapt mult mai mult si consuma mult mai multa informatie decat am facut-o noi, dinozaurii, la vremea noastra. Si noi acum citim mai mult. Doar ca nu clasicele carti pe hartie. Carti in format electronic, audiobooks, podcasts, reviste online, bloguri, vloguri, etc. Mie mi se pare un lucru extraordinar, pt ca aceasta diversitate se muleaza pe diversitatea umana si mult mai multa lume are acces la cultura. Eu sunt vizuala, de ex, prefer sa citesc chestii, la audio imi zboara gandul f repede, dar am prietene care asculta carti/podcasturi in drum spre ceva, in timp ce calca rufe, etc.

  7. Bu gasit, Ioana ! Daca stam stramb si judecam drept, existenta internetului si viata din ce in ce mai trepidanta – ambele au oferit copiilor si adolescentilor alternative mult mai…”simple” sau „funny” de petrecere a timpului liber decat cititul unei carti. E drept, cu riscul aparitiei unei generatii mai inculte decat a noastra, a celor care-au copilarit in epoca de trista amintire.

    O generatie mai inculta, dar experta in tehnologia nou-aparuta : IT-sti care „se joaca” prin programe si softuri, nu mai spun de telefoanele mobile sau tabletele pe care si-un pusti de 7-8 ani le manuieste cu dexteritate.

    Cititul a devenit luxul oamenilor care stiu sa traiasca clipa :) Zi cu zambete sa ai :)

    1. Internetul ne-a adus si noua multe beneficii si nu o sa îi contest niciodată meritele, de altfel cum aș putea face asta când am devenit dependentă de el? :)

  8. Am citit de curand un interviu fain cu o pediatra. Ea spunea ca generatia asta crescuta cu tehnologia e complet diferita de noi, asa ca nu ii intelegem, noua ni-e greu sa le captam atentia, ca daca nu-i atragi instant cu ce le spui, isi muta atentia imediat pe altceva.
    Intre noi si parintii nostri nu era asa o diferenta abisala ca între noi si copiii noștri.
    Acum ne-om adapta cumva si n-are rost sa ne plangem ca inainte era mai bine…
    Dar legat de carti: la noi la biblioteca e plin de lume, in Romania la Carturesti la fel, multa lume citeste de pe alte surse, cum zice si Diana
    Mie mi se pare ca totusi se citeste mult. Acum depinde si ce citesti, parerea mea ca degeaba citesti multe carti care nu-ti aduc nimic, scrise de persoane care dupa parerea mea nu-s scriitori în adevaratul sens al cuvantului. Asa am inceput sa citesc diverse carti de autori la moda, dar le-am abandonat, ca mi se parea ca imi pierd timpul cu ele.

    1. Elena, sa stii ca pe mine m-a uimit cat de diferit percepem lumea fata de ei. Am fost la un workshop la scoala pe tema social media si internet, cum gestionam ca parinti. Printre multe altele, m-a dat peste cap cand ne-au zis sa le oferim acces la tehnologie cu cat mai repede, cu atat mai bine (?!) – desigur, nu vorbim de tableta la bebelusi sau fb la copii de 7 ani. Ne-au zis ca pana la 10-12 ne asculta, si asta e fereastra in care putem sa impunem reguli, sa explicam, sa educam. Ulterior, chiar daca, inevitabil, ei vor incalca experimentand, deja au sistemul de valori format, stiu ca nu e ok
      F multi copii care ‘nu mai citesc’, nu mai citesc si pt ca nu-si vad parintii citind, pt ca nu si-au format deprinderi la varsta la care se puteau forma usor

  9. Cat timp voi vedea, voi citi carti! Imi place sa citesc, ii place si fiicei mele si cred ca si nepoatei mele a inceput sa-i placa! Pana acum cateva luni, la sfarsit de saptamana sau in vacante trebuia sa-i citesc frumos cu voce tare carti pentru copii . Niciodata nu adormea la poveste si nici nu era suficient cat citeam, chiar daca se termina capitolul, sau eu nu mai aveam saliva in gura de cand vorbeam. Acum imi citeste ea, seara, cu asa mare satisfactie insa dimensiunea textului e stabilita cu exactitate; nu mai mult de o pagina!:)) Acum sunt asa de multe carti… Noi ca sa citim lecturile suplimentare de la scoala aveam adevarate strategii, de la cine imprumutam o carte, cu cine schimbam alta carte! Chiar e pacat sa nu citesti acum!!

  10. Si in romania, si in europa sunt aceleasi cifre: 3 sferturi nu au citit nicio carte. Si asa era si acum zeci de ani. Nu toti sunt facuti sa citeasca, sa nu aduc aminte ca aproape jumatate din romani sunt analfabeti functional, multumita scolii de alta data dar si de acum, asa ca de ce sa citeasca daca nu inteleg nimic…

    In rest, am terminat de citit toate cartile din seria Millenium, si am inceput Acvile si Lei ce mi se pare f. complexa si necesita informatii ce imi lipsesc asa acum caut alta carte istorica, e nevoie sa completez anumite lacume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *