Am intrat în depresie aquafobică

        Până nu demult primul lucru pe care-l făceam dimineața, imediat după ce opream alarma, era să arunc un ochi pe Facebook să văd ce au mai postat prietenii mei insomniaci. Acum însă mi-am schimbat obiceiul și am devenit dependentă de prognoza meteo. Azi am luat o porție de optimism pentru că am văzut că nu va ploua decât de două ori, o dată la ora 14 și a doua tură la 19. Mâine însă va fi jale mare, șansele de ploaie fiind de 90% și asta pe tot parcursul zilei. Simt că intru în depresie, deja am trecut de mijlocul verii și n-am avut vară.

        Potop în fiecare zi, nu m-aș mira dacă printre blocuri vor apărea culturi de orez pentru că locurile de joacă pentru copii s-au umplut deja de mâl și rondourile de flori au prins putregai. Pe lângă că plouă într-una de două luni de zici că a început sezonul musonic, nici nu e cald. Ieri noapte mi-am luat șosete în picioare ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată în luna iulie în apartamentul de la etajul patru unde ne coacem de căldură de 25 de ani încoace. Probabil că dacă nu opream din buton centrala termică, s-ar fi pornit singură și mai mult ca sigur făceam un infarct 🙂

        Ieri după-masă a venit curierul cu sandalele bej din piele întoarsă pe care le-am comandat pe internet. Drăguțe, nimic de zis, exact așa cum arătau în poze dar parcă un pic, un pic mă așteptam la un finisaj mai de calitate. Am stat în dubiu dacă să le țin sau să le trimit înapoi și apoi, uitându-mă pe geam la ploaia care se scurgea precum Niagara la topirea zăpezilor, m-am hotărât să le fac retur. Sunt convinsă că dacă vremea ar fi ținut cu mine aș fi fost deja cu ele în picioare. Dar parcă doar de sandale e vorba… încă n-am purtat niciuna din rochiile cu breteluțe pe care le țin neatinse în dulap de vara trecută și nici nu mi-am mai luat modelul acela de ochelari de soare guess la care mă tot uit din martie. La ce bun? Să mă uit la norii cenușii pot și fără. Off, și câte modele de ochelari de soare mi-au plăcut… Am ajuns la concluzia că vara asta e compromisă total și nu are rost să mai cumpăr nimic ce ar avea legătură cu bronzul, plaja sau piscina și o să trec la artileria grea: cizme, paltoane și un șemineu.

        Singura (slabă) consolare e faptul că se poate și mai rău și n-aș vrea, de exemplu, să fiu în pielea organizatorilor de la Electric Castle. A devenit deja tradiție distracția în noroi și practic nu a fost ediție care să nu fie înecată în ploaie, deja un must have al festivalului 🙂 Iar anul acesta situația se repetă ca și când am vedea un film în reluare. Totuși faptul că am cizme de cauciuc, și chiar foarte drăguțe – un cyclamen animal print, nu mă încălzește cu nimic.

        Nu credeam s-o spun  vreodată, dar mi-e dor de caniculă, de zilele alea toride când, leșinat de căldură intri în casă și după ce-ți arunci pantofii din picioare, pășești pe gresia răcoroasă în timp ce întinzi mâna spre frigider să iei o gură de limonadă cu mentă sau un gazpacho pregătit de cu seară. Se pare că vara asta nu mi se mai arată așa ceva. Deocamdată stau zgribulită cu degetele de la picioare înghețate în timp ce la radio trupa Cargo jelește pe versuri dacă ploaia s-ar opri și din cer n-o să mai cadă lacrimi… tra-la-la… exact ce aveam nevoie.