Mitocănia, prostia și răutatea m-au dărâmat complet

        De câteva zile port o tristețe, inexplicabilă pentru unii, perfect în cunoștință de cauză pentru mine. Am o stare în care dezamăgirea pare că m-a copleșit cu totul și entuziasmul a rămas undeva în urmă, la mare distanță de zilele acestea în care mi se pare că am ajuns să mă învârt în niște cercuri în care nu am ce să caut și în care nu mă regăsesc cu nimic. Nu, nu e astenia de primăvară, n-am suferit de așa ceva niciodată iar numele afecțiunii îmi este cunoscut doar din cărți.

        Nu mă obosește primăvara ci comportamentul grosolan, vulgar, bădăran și mojic, răutatea și tupeul adus la rang de nesimțire. Nu mă mai regăsesc în nimic, mi-e groază de diminețile în care trebuie să ies din casă și să mă întâlnesc cu aceleași figuri mohorâte care împung cu privirea, m-am săturat să salut și să nu mi se răspundă sau, în cel mai bun caz, să mi se adreseze un fel de hăhăială scârbită. M-am plictisit să zâmbesc politicos și să primesc la schimb replici cu iz de harță, nu mai pot să inițiez conversații în care doar eu știu despre ce vorbesc.

        Chiar așa, cum oare poți să trăiești pe lumea asta și să fii atât de neinformat și de nepăsător la ce se întâmplă în jur? Cum să nu fi aflat despre atacul armat din Noua Zeelandă, de prăbușirea avionului în Etiopia, de moartea lui Karl Lagerfeld, de protestul #șîeu, cum să nu-ți fi trecut pe la ureche nimic din toate astea? Hai să presupunem că nu ești la curent cu toate știrile din politic, economic, social sau monden, că nu te interesează un domeniu sau altul dar să fii complet pe dinafară cu orice apare în presă sau la televizor sau chiar și pe Facebook, mi se pare stânjenitor. Să fii total neinformat (că de cultură nici nu poate fi vorba) și apoi să ai pretenții de cetățean de onoare, de persoană cu reputație solidă în ierarhia orașului este dovadă clară de lipsă de modestie, asta ca să mă exprim eufemistic.

        Mitocănia, prostia și răutatea m-au dărâmat complet în ultima săptămână. A început postul Paștelui și, coincidență sau nu, răutatea, înverșunarea și lipsa de toleranță se manifestă mai pregnant ca oricând. Nu știu cum se face dar exact cei care se autoproclamă cei mai înfocați păstrători ai tradițiilor, cei care se laudă peste tot cu faptul că respectă cu sfințenie regulile de alimentație austeră, uită total de curățenia sufletească. Degeaba mănânci doar frunze, semințe și pâine goală dacă gândurile vin în stoluri negre, vorbele spumegă furios și nu faci nicio faptă care să te înalțe sufletește.

        Știu persoane din categoria credincioșilor cu condică de prezență la biserică care n-ar da un ban pentru cineva aflat în dificultate nici să le pici cu ceară pentru că așa le sunt ”principiile” de viață. Dar nu doar că le știu pe aceste persoane dar uneori  prezența lor mă sufocă și din păcate, prin natura împrejurărilor, nu am cum să mă disociez de ele. Le simt ca pe buruienile care năpădesc vara după ploaie acoperind cu verdele lor înșelător florile firave ce nu-și mai pot scoate capul în lumină. Nu dau bani și gata, decretează cu emfază și orgoliu chiar dacă pungile le sunt doldora de arginți și nu fac economie atunci când listele lor de cumpărături încep cu ochelari scumpi și se termină cu genti dama sofisticate.

        Nu dau bani din principiu, nu dau o mână de ajutor pentru că le pică steaua, nu au compasiune pentru că fiecare își merită soarta, nu cedează pentru că nu sunt fraieri și nu tolerează nimic din ceea ce alții ar face altfel. Mi-e greu tare zilele astea când parcă prea s-au suprapus toate. Discuțiile de mahala, glumele triviale, certurile ascuțite, trântitul de uși, pufniturile și pufăielile mă omoară cu zile.pisica

Share This:

11 păreri despre “Mitocănia, prostia și răutatea m-au dărâmat complet

  1. Din păcate lucrurile se înrăutățesc pe zi ce trece şi fără o străduință aparte, un țel personal în care să investeşti mult din tine şi care să-ți abată atenția de la tot ce este mizer te poți îmbolnăvi.
    Oamenii care te-au supărat în mod cert nu ți se potrivesc şi nu poți avea aşteptări de la ei. Sunt aşa cum sunt. Dacă le acorzi prea multă atenție înseamnă că nu ai ceva consistent care să îți absoarbă gândurile şi energia mai intens. Ai vrea să construieşti ceva împreună cu ei şi nu te iau în considerație, asa imi vine sa cred. Dar pe cont propriu ce ai în minte sā faci?
    Este nevoie de o reconsiderare si trebuie sa invingi mai intai acolo unde acum pare ca pierzi. Apoi poti sa te muti in alta parte. Probleme sunt in toata lumea. Ultima forma de alienare de care am auzit se refera la oameni care vor sa de casatoreasca cu ei insisi.

    Ma opresc. Imi dau seama ca te pot indispune si mai tare. Mai cauta pana gasesti si oameni cu czre sa rezonezi. Sigur exista.

    1. Asa se intampla cand ai asteptari prea mari. Am oameni cu care sa rezonez dar din pacate aproape toti sunt (fizic) mult prea departe si ne intalnim rar…
      Jesus! pe asta chiar n-am mai auzit-o, oameni care vor sa se casatoareasca cu ei insisi???

  2. Draga mea,

    Ma regasesc în tot ceea ce scrii despre starea ta de suflet privind concetatenii nostri.
    Din pacate, da, din pacate!…
    Asemeni tie am suferit muuuuuulti-multi ani, încercând sa comunic într-un fel sau altul cu aceste persoane limitate, care, din pacate, sunt majoritare în societatea noastra.
    Si cât de mult DOARE când nu poti stabili o relatie între conationali, între cei ce au o istorie comuna, între cei ce s-au nascut în sânul aceluiasi popor, al aceluiasi neam…

    Mi-am parasit patria la mai bine de 36 de ani, dupa nenumarate încercari de a comunica, la orice nivel cu „ai mei” si, pâna în cele din urma, la un nivel submediocru chiar, dar asta nu mi-a reusit nicicand cu adevarat, nicicând în totalitate.
    Dimpotriva, m-am ales mereu cu tot soiul de critici acide, neavenite, nascute doar din invidie, din rautate si egoism!…
    Acestea au lasat rani adânci si înca nevindecate în sufletul fiintei mele.
    Am plecat în strainatate cu un imens amar în suflet, dar am reusit sa trec peste toate vicisitudinile de care ma lovisem în tara si am IERTAT: i-am iertat pe toti ai mei, am iertat faptul ca am fost nedreptatita, uneori chiar batjocorita ca sunt de alta parere cu ei, am iertat faptul ca m-au tratat mereu nedrept, am uitat foamea fizica si intelectuala de care am suferit cât am trait acolo, grijile de care am suferit zi de zi, în acel spatiu STRICT LIMITAT DE IDEOLOGIA COMUNISTA care-i asimilase pe cei mai multi dintre semenii mei… Da, am uitat si am IERTAT.
    I-am iertat pe toti cei ce mi-au facut rau, acolo, acasa la mine, în Romania. Pe „fratii si surorile mele de bastina” i-am iertat si, culmea, dupa ani de zile viata în strainatate, am început sa îi idealizez pe AI MEI…Pe românii mei!…
    Intre timp am reusit sa îmi încropesc propria afacere, muncind din greu si studiind mereu, sunt RESPECTATA SI APRECIATA de catre oameni, da, da, OAMENI, de la care ma asteptam cel mai putin la asa ceva si despre care auzisem ca sunt „rasisti” (xenofobi), dar de la care am primit SANSA de a ma darui cu tot ceea ce eu, o infima fiinta umana, pot face pentru semenii mei, pentru lumea în care traiesc.
    Este cea mai mare lectie de viata pe care am putut-o trai si pe care, cu drag si cu speranta, o împartasesc tuturor celor care aspira astfel la un graunte de nemurire, la un loc infim în ierarhia nescrisa a celor ce lupta pentru progresul omenirii, în maniera cea mai simpla si sincera.

  3. Ioana, imi pare rau sa aud. Ai adus in discutie un subiect „sensibil”. Nu stiu daca te „incalzeste” cu ceva, dar asa e si la mine la munca. Cand intru in birou salut, dar nu mi se raspunde intotdeauna, lumea raspunde dupa chef; de discutii despre ce se intampla in tara/lume ce sa mai zic… nu pot sa zic nimic ca le deranjez, nu le intereseaza dom’le pe ele, ce naiba…de toleranta sau fapte bune, ma ia rasu’ -plansu’, e pe metoda veche: de ce sa fac eu? de ce sa ma implic? dar ce, ala face? In schimb preocuparea maxima e legata de salarii: ca stiu ele ca aia are salariu mai mare, dar de ce? ca sta toata ziua la cafea si tigari si ca nu face nimic si ele muncesc mai mult etc
    Asa cum bine ai punctat, totul este obositor cu astfel de persoane, mediul/biroul este toxic

    1. Ce sa facem, o sa mergem mai departe si o sa incercam sa ne tinem cat mai departe de astfel de persoane toxice cum bine le-ai spus.

  4. Doamna, sa nu razi dar eu sunt din aia ce nu stiu mare lucru pt ca nu am tv si nici nu citesc stiri. Daca e ceva interesant imi dau prietenii linkuri si ma invita sa contribui la diverse cauze ( de ex. de #șîeu, actiunile umanitare).

    Am invatat sa iau oamenii asa cum sunt -dar am avut si eu parte de situatii dezamagitoare (eu fiind aia ce umbla cu mana intinsa sa stranga lucruri pt copii in nevoie din romania). Fiecare are limitele lui sufletesti.

    1. Nu râd pentru că văd că ești la curent cu ceea ce e important/interesant, de exemplu #șîeu. Chiar dacă nu ești devoratoare de știri răspândite în varianta clasică, printr-o formă sau alta totuși ești informată. Nu e musai să fie ziare,tv sau radio dar nici să trăiești sub o piatră nu mi se pare normal. Sau poate pentru unii o fi dar pe oamenii aceștia nu țin să îi am în preajmă. Să trăiești în Ro, să ai 40 de ani și să nu-ți fi trecut pe la ureche #șîeu mi se pare de neconceput.

      1. Eu ca o femeie, dar ascult radioul dimineata 20 min pe masina. Fiul zice ca in loc sa se ceara autostrazi, mai bine s-ar intretine liniile ferate, ca Romania era f dotata si au ramas de izbeliste. El e f ecologist si imi aud destul de des ca iau mașina la serviciu. Stiu de sieu de pe fb, dar de curand mi-am dezactivat contul, asa ca pe viitor nu o sa mai stiu de actiuni de-astea decat dacă o sa capete asa amploare incat sa afle si francezii.
        Eu nu prea is dezamagita de oameni ca nu prea am asteptari, dar te inteleg ca nu-i usor sa ai de a face cu unii.

      2. ca si fiul tau, sunt pro trenuri si nu autostrazi. Doar ca ultimii 70 de ani in cfr-ul romanesc s-au perindat atatia incompetenti incat singura solutie e privatizarea completa, si lasat competitia (autostrada) sa duduie. Mai e un avantaj al autostrazii (in afara de transportul individual): transportul de marfuri, moldova fiind ieftin producatoare de legume si carnuri, dar daca nu ajung repede si proaspete….dejava.
        (eu cumpar acum carne de curcan fix din basarabia, o aduce congelata – ies mai ieftin si mai gustoasa decat orice gaina organica dein magazin, si sper sa pot cumpara de la aceeasi sursa pt tot restul anilor) .

Lasă un răspuns la o femeie Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *