workers-501396_1280

Cerșetorii de primăvară

        Primăvara a explodat prin parcuri deschizând lalele roșii ca focul, pomii sunt grei de flori iar oamenii care au purtat toată iarna negru au renunțat la paltoanele greoaie și cizmele butucănoase și au trecut brusc la pasteluri, eșarfe imprimate și încălțăminte deschisă la culoare. Încrâncenarea din priviri și gesturi pare că s-a mai diminuat iar tristețea nu mai este atât de evidentă ca la -15 grade. Se apropie Paștile și asta se simte nu doar din fețele vesele pe care le întâlnești mai des decât în urmă cu două luni, ci și din numărul de cerșetori de toate rangurile care stau cu mâna întinsă la fiecare colț de stradă. Pentru că, da, de sărbători suntem mai buni (sau doar ne prefacem pentru a ne crea o imagine) și sperând că o parte din păcate ni se vor șterge cu buretele, băgăm mâna în buzunar atunci când ne ies în cale cerșetorii.

        Unii sunt amărâți, vai de capul lor, bătrâni cu pielea tăbăcită de soare, tremurând din toate încheieturile, cu riduri adânci pe față și cu mâini zbârcite, stând ghemuiți fără să scoată un cuvânt și având doar un carton sprijinit de bordura trotuarului pe care, cu litere îngroșate cu pixul, apare un mesaj agramat ce ar trebui să stârnească mila trecătorilor. Uneori scot portofelul și le dau câțiva lei de-o pâine deși știu că, cel mai probabil, în spatele suferinței lor se află un șacal care gestionează sume importante din banii adunați pe stradă. Alteori, când am mai mult timp și dispoziție filantropică, intru în patiserie și le cumpăr o felie de pizza sau un corn de care, nu știu de ce, mi se pare că nu sunt atât de încântați dar nu știu cum altfel să procedez.

        Copiilor în schimb nu le dau bani niciodată pentru că sunt prea mici să le cunoască valoarea. Le dau ceva doar dacă se nimerește să am la mine un baton dulce sau ceva de ronțăit. Dar nu despre copiii cerșetori și nici despre bătrânii lipsiți de șansă vreau să vorbesc azi ci despre cei în toată puterea vârstei care și-au făcut din milogeală un stil de viață. Despre țiganca ce stă cu copilul atârnat de piept de cel puțin cinci-șase ani (evident, în fiecare an este alt bebeluș) și care strigă după mine doamnă, doamnă, dă-mi și mie de-o pită, dumnezo’ să-ți dea sănătate, despre individul îmbrăcat ponosit care duhnește a alcool și care abordează pe toată lumea cerând o țigare, despre femeia care tocmai a ieșit din spital și nu are bani pentru biletul de autobuz care să o ducă acasă și despre tânăra care are șase frați mai mici și cărora le-a ars casa. Sau le-a luat-o apa, în funcție de anotimp. Tipologii diferite, povești diferite, aceeași esență.

        Niciunul dintre ei nu întreabă dacă ai ceva de lucru. Niciunul nu pare în căutarea unui job mărunt, ceva cât de mic din care să câștige 10 lei. Dacă ar putea face ceva pentru tine, dacă nu ai auzit de-un loc de muncă, dacă ar putea da cu mătura, dacă ar putea săpa o grădină, dacă ar putea spăla un geam sau o ușă. Nu întreabă asta,  așa ceva nu intră în calcul, nu are legătura cu realitatea pe care o trăiesc, nu este pentru ei, nu își imaginează un astfel de stil de viață. Să te scoli în fiecare zi la ora șase??

        Și nu vorbesc aici doar despre cerșetorii percepuți în marele stil clasic, cei de stradă care au existat în toate timpurile și de care aproape nicio societate nu poate să scape ci și despre cerșetorii în accepțiunea modernă, sutele de mii de paraziți care stau pe ajutoare sociale de ani de zile. Cei care trăiesc la limita subzistenței pentru că sunt prea leneși ca să facă altceva, orice altceva în afară de a fuma și de a bea cafea de la aparatul cu fise. Cred că nu trece săptămâna să nu văd la televizor cazuri în care oameni de afaceri disperați aleargă după muncitori pe care să îi angajeze. Și nu găsesc deși există sate întregi de șomeri, șomeri cu acte care nu se dau jos din pat pentru salariul minim pe economie plus bonuri de masă, plus transport asigurat la locul de muncă. Oameni în puterea vârstei, sănătoși tun, de cele mai multe ori fără nicio calificare, dar cu fumuri în cap și cu o aroganță direct proporțională cu micimea minții, oameni care nu lucrează de ani de zile și totuși trăiesc.

        Întotdeauna s-a găsit o soluție pentru ei. Iar soluția vine de la fraierii care muncesc din greu și care plătesc cele mai mari taxe din Europa pentru a trage după ei o armată de leneși. Fraierii care lucrează în disperare și țin cu dinții de un job bine plătit deși de multe ori sunt nevoiți să facă ore suplimentare pe care (unii) angajatori nu le recunosc, nu le pontează și nu le plătesc (dacă sunteți cumva în această situație, aflați răspunsul la multe întrebări legate de acest subiect, aici). Fraierii care după ce plătesc impozit pe salariu, contribuții de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate rămân doar cu ceva mai mult de jumătate de bani în mână. Și după asta urmează runda a doua, adică impozitele pe casă, pe mașină, pe teren, rovinieta și altele.

        Totuși, dacă stau să mă gândesc un pic, nici să cerșești nu e chiar ușor. Să stai cu mâna întinsă pe ploaie, vânt, zăpadă, arșiță, caniculă, pe orice timp doar ca să nu te angajezi, să stai pe străzi cu anii și să faci orice altceva în afară de a freca menta și a tăia frunze la câini  nu e pentru oricine. E doar pentru cei cărora mișcatul unui deget le produce oboseală cronică. Pentru restul celorlați, care nu cred în proverbul Munca a mai ucis oameni, lenea niciodată, există soluții ca cele de aici.

        Pe la voi cum stă treaba? Au apărut cerșetorii de Paști? sau de primăvară să le spunem?

workers-501396_1280

Share This:

2 păreri despre “Cerșetorii de primăvară

  1. eu am unu la metrou. Bucalat si cu ochii injectati (le bea bine seara): „j’ai faim, je suis de roumanie”. I-am zis „SI EU” (realmente veneam dupa o zi de munca lunga, cand nici macar pachetul nu m-il mancai.). Pe aici vaz multe anunturi cu cautat de munca, am prietene ce isi doresc o bona temporar, cineva sa ia/aduca copil de la scoala/gradi etc si nu gasesc – cred ca lenesi sunt oriunde.

    1. Daaaa… si in Anglia sunt o gramada care dorm pe strazi desi e plin de anunturi cu locuri de munca (e drept ca necalificate dar decat sa te acoperi noaptea cu un carton…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *