Cum să (nu) intri în sufletul omului

        Se oprea din foșnit hârtiile de pe masă, dădea radioul la minim și încremenea cu privirea îndreptată în jos într-o concentrare maximă cu scopul clar de a auzi fiecare cuvânt. Apoi, când cealaltă colegă punea receptorul în furcă, se repezea precipitat repetând de două, trei ori ca nu cumva să nu fie înțeleasă Ce-a zis, ce-a zis?? Astalaltă, micuța cum îi spuneam noi, se pierdea toată, se roșea ca racul și îi repeta cuvânt cu cuvânt discuția pe care tocmai o încheiase. Apoi , când rămâneam doar noi două în birou mi se plângea că nu mai suportă să dea raportul, că i s-a acrit de atâta curiozitate, că o deranjează enorm amestecul în treburile personale și că nu știe cum să facă să scape de interogatoriile care urmau după fiecare apel telefonic. Era înainte de apariția telefoanelor mobile când, legat fiind de cablu, nu aveai cum să ieși din încăpere atunci când simțeai nevoia de intimitate.

        Probabil vă sună cunoscut scenariul fiindcă ne-am confruntat cu toții cu astfel de specimene pe care le roade curiozitatea și care nu se pot abține de a se vârî cu forța în sufletul omului. Persoane care nu cunosc limita de discreție, care vor să știe tot ce ai făcut tu și tot neamul tău din momentul în care te-ai născut până ai ieșit la pensie sau te-ai coborât în groapă, cu cine te vezi, cu cine te-ai certat, ce-ai cumpărat, unde ai fost, când vii, când pleci și multe alte lucruri pe care nu vrei să le împărtășești cu toată lumea. Pentru că nu-ți face plăcere sau pentru că ești o fire introvertită, pentru că unele lucruri nu vrei să le faci publice sau pentru că pur și simplu persoana care te interoghează îți este antipatică.

        Sunt reguli de comportament pe care le înveți în cei șapte ani de acasă sau, dacă ai avut neșansa să fii mai puțin norocos și să te naști într-o familie care nu punea preț pe etichetă, înveți aceste norme pe parcurs căscând ochii și urechile și punând intuiția pe primul loc. Dacă te duce cât de cât capul este imposibil să nu-ți dai seama că întrebările tale deranjează. Dacă vezi că persoana din fața ta îți dă răspunsuri echivoce, dacă evită afirmațiile ferme, dacă se foiește, dacă o dă cotită ca să mă exprim colocvial, las-o baltă cu insistența dusă la extrem și nu mai forța un dialog care nu dovedește altceva decât o mare grosolănie. Nu toate subiectele sunt confortabile și nu oricine se simte în largul lui vorbind cu lejeritate despre lucruri sensibile. Oamenii sunt diferiți, vin din medii diverse, fiecare cu complexele lui, cu experiențele trăite și cu o educație care de multe ori impune anumite limite.

        Mă dau pe mine ca exemplu deși mă consider o persoană cu mintea deschisă și fără (multe) tabu-uri. Stau mereu și mă gândesc de ce mă deranjează să vorbesc despre anumite subiecte acum când trăim în epoca în care comunicarea este pe primul plan și când este atât de cool să scoți la suprafață experiențe sau chiar traume pe care până nu demult era de preferat să le lași îngropate. Mă uit în jur și văd o mulțime de colege care vorbesc cu nonșalanță și fără nici cea mai mică reținere despre menopauză, despre bufeuri, despre hormoni, ovare și amenoree de parcă ar fi în cabinetul medicului. N-aș putea să fac asta cu toate că sunt perfect conștientă că este o stare fiziologică absolut normală și că nu este nimic rușinos sau ceva de ascuns.

         Alt subiect pe care îl evit este legat de epilare. Ciudat, nu? acum când sfera de interes s-a extins și asupra bărbaților, când orice fir de păr în plus pare de prost gust și când imaginea contează mai mult decât oricând 🙂 Mă uitam deunăzi cu gura căscată  la o colegă care terminase vreo trei ședințe de epilare definitivă la un salon Nomasvello în Cluj și povestea cu entuziasm ce și cum se întâmplase acolo iar audiența, femei și bărbați deopotrivă, era în extaz. Poate exagerez, nu chiar în extaz, dar cu siguranță foarte interesată de subiect. Categoric, sub nicio formă, nu m-aș vedea în locul ei ținând prelegeri pe această temă deși, din nou, pentru aproape toată lumea este ceva absolut banal. Anyway, dacă visați la o piele ca mătasea, găsiți pe nomasvello.ro tot ceea ar trebui să faceți.

        Nu trebuie să fie vorba neapărat de subiecte cu impact emoțional gen religie sau orientare sexuală, unii oameni au rețineri în  a vorbi până și despre locul de muncă așa că sfatul meu ar fi să evitați întrebările directe care pot să deranjeze ca să nu deveniți copia persoanei de care vă spuneam la începutul articolului. Iar dacă vă întrebați ce fel de întrebări sunt nepoliticoase, cel puțin în viziunea mea, iată câteva pe care le consider mult prea intruzive: Când o să aveți un copil?, Când o să vă căsătoriți?, Este bunica ta? (am asistat la o astfel de gafă și nu era bunica, era mama… nu mai faceți presupuneri legate de vârstă), De ce aveai nevoie de asta? (când tu ești în culmea fericirii pentru noul cățel/pisică sau orice altceva legat de un hobby personal), Cât a costat?…

       Dacă omul vrea să-ți spună ceva, cu siguranță o va face dar niciodată nu-i cere să-ți destăinuie confidențe. Frumos este să-l descoperi treptat și nu să dai cu barda din prima. Sunteți pățiți? Ați primit vreodată întrebări care v-au blocat și la care nu ați vrut sau nu ați găsit răspunsul potrivit?intrebare

Share This:

9 păreri despre “Cum să (nu) intri în sufletul omului

  1. De prin adolescenta, am avut in jur persoane din astea foarte curioase….datorita acestui fapt, am invatat sa nu pun intrebari, dar si cum sa am curaj sa raspund in asa fel incat sa descurajez orice tip de intrebare indiscreta….totusi exista persoane care pur si simplu NU pricep nici din semne, dar nici daca le spui direct, si continua cu intrebarile, asa ca din pacate, am fost nevoita sa rup relatia aproape definitiv cu cateva astfel de persoane…

    1. In acest caz nu e nicio pierdere daca au iesit din anturajul tau. Si eu ma descotorosesc de persoanele toxice care nu imi aduc nicio bucurie.

  2. Eu sunt din Timisoara si pot sa va spun ca din acest punct de vedere in copilaria mea si pana prin anii 2000 era mediul ideal, cunostintele, vecinii, nu puneau prea multe intrebari si nu stiam prea multe unii de altii din viata personala. Cand am avut pe cineva bolnav, cand ne intalneam pe scara, vecinii intrebau: ,,ce mai face domnul…sau doamna…” si se multumeau cu raspunsul pe care il dadeam, fara intrebari suplimentare si insistente inutile. Acum locuiesc in alt oras, in alt judet in care oamenii ,,se baga cu cizmele” in viata ta, am pe cineva bolnav, ma si suna la telefon, imi dau diverse sfaturi, mai si rasucesc si cutitul in rana si isi spun impresiile personale.

    1. Stiu exact cum e sa ai pe cineva bolnav in familie si sa vina binevoitorii cu cazurile lor in care cei in cauza n-au mai avut scapare…Groaznic.

  3. depinde de mediul in care nimeresti. unii de felul lor sunt asa. Dar eu nici la tel. nu vorbesc detalii personale, consider ca o discutie fatza in fatza e mai valoroasa. Din motivele asemanatoare am ajuns sa nu vorbesc la tel. in anumite momente. Bine, eu de felulm eu nu sunt vorbitoare la tel. (luna trecuta am sunat de 9 minute – a venit azi dim. factura – cred ca e nevoie sa renuntz la abonament si sa trec la cartela 😀 )

    Cat despre menopauza, si eu fac mishto cu colegul din spate. El se plange ca mama lui nu mai poate de cald, eu ii zic : ok, esti antrenat, deschid geamul de acum, oricum dau prajituri la menopauza de bucurie ca scapai :))))

  4. La mine in birou se vorbeste de menopauza, ca e varsta, nu ma deranjeaza, ba din contra, chiar a fost folositor, ca eu nu stiam ca unele lucruri sunt normale, in Romania n-am auzit pe nimeni vorbind despre :)) dar nu vorbesc cand sunt si barbati, numai femei. Insa nu au nici o jena sa anunte ca lucreaza de acasa ca au nervi si bufeuri si nu e nimeni vinovat in birou sa le suporte :)))
    Nici eu n-as putea fara telefon, vorbesc saptamanal cu parintii mei care nu-s asa tehnici, pana se lalaie sa intre pe Skype, iar mama fara tata nu se descurca, asa ca telefonul clasic. Am un abonament ok, in 19 eur pe luna am cateva sute de minute in UE plus nu stiu cati giga de internet, ca nu ii consum niciodata, si vorbesc linistita cu parintii

    1. Legat de pretul abonamentelor la telefon, nu-mi vine sa cred cat de mult au scazut preturile in ultimii ani (in România). Eu am abonament de 10 euro si am minute nelimitate in Ro, internet nelimitat si minute in UE nu stiu cate sute ca oricum nu le-am utilizat niciodata integral.

      1. Da, da, acum 5 ani cand am plecat aveam un abonament din asta deja. Mie mi se pare f convenabil si aici, initial am avut de 14 eur cu ceva mai putin internet, dar am depasit de cateva ori in deplasari (il folosim ca sistem de navigatie) si l-am marit, e un confort rezonabil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *