Mânca-te-ar merceria, să te mănânce!

        Vorbim adesea despre potențialul turistic al țării noastre și ne căinăm că autoritățile nu dezvoltă infrastructura astfel încât agențiile de turism străine să își aplece privirea către peisajele de vis ale României recomandându-le cetățenilor proprii stațiunile odată celebre sau citybreak-uri în orașele cu care ne mândrim. Este perfect adevărat că nu avem autostrăzi, nu avem parcări, transportul pe calea ferată a rămas la nivelul de acum 50 de ani iar punctele de informare turistică sunt închise în zilele de weekend și în cele de sărbătoare (și aici este într-adevăr vina autorităților) dar, din păcate, nici ceea ce ține de propriile puteri și implicarea personală nu se ridică la nivelul așteptărilor.

        Vorbesc de restaurante, terase, magazine de cartier, boutique-uri care vând artizanat sau suveniruri și chiar unele pensiuni cărora atunci când le treci pragul te întrebi dacă nu cumva ai deranjat prin simpla prezență. Fac comparația cu Grecia, țara în care mi-am petrecut multe concedii și în care m-am simțit oriunde bine primită și nu pot să nu remarc diferența de la cer la pământ față de România. În Thassos intri în magazin sau te oprești în fața unei tarabe și vânzătorul îți zâmbește instant iar dacă îl întrebi de una, de alta e în stare să îți scoată tot stocul de marfă și să ți-l expună în față. În România zici că îi faci în ciudă dacă îi ceri un produs agățat undeva mai sus iar dacă după trei încercări nereușite nu ai cumpărat nimic îți aruncă o privire de bulldog deranjat din somn care îți taie orice chef de cumpărături pentru următoarele trei zile. Și vorbesc aici de afacerile proprii, de businessurile mici, acolo unde patronul însuși este cel care stă în spatele tejghelei deci acolo unde nu există intermediari cărora ar putea să li se fâlfâie de nivelul încasărilor.

        O să vă povestesc azi o fază care mi s-a părut că exprimă perfect spiritul antreprenorial românesc, o fază care dacă nu era de plâns ai fi zis că este o scenă de film suprarealist. Așadar într-una din zilele trecute eram în București și mergeam cu tramvaiul. La Jumbo, cu Silvia, să căscăm ochii la jucării de plastic 🙂 Nu ne grăbeam nicaieri, traseul lung, vreo 20 de stații așa că neavând altceva de făcut urmăream cu oarecare interes călătorii, un amalgam pestriț de pensionari agili, precupețe obosite, pițipoance colorate și homeleși nespălați de vara trecută. Printre ei, din loc în loc, câte o figură proaspătă făcând notă discordantă cu restul vagonului. La un moment dat în tramvai urcă un vânzător ambulant care începe să ia la rând călătorii prezentându-și marfa: brichete, plasturi, pixuri, rulete, ace de siguranță, lanterne, truse de ace și tot felul de alte mărunțișuri.

        O doamnă de pe celălalt rând de scaune pare interesată de ofertă și întreabă cât costă acele de siguranță. 10 bani bucata doamnă, 10 bani. Nicăieri nu mai găsiți așa de ieftin. Femeia încearcă timid să continue Dar mai mari… dar omul i-o retează scurt și iritat Nu, alte mărimi nu am, nici mai mici nici mai mari că știu deja ce vreți să întrebați… Bine, zice atunci clienta, dați-mi zece bucăți și  întinde o bancnotă de un leu. Aaa, nu, că nu vând decât de 3 lei. 12 bucăți la 3 lei. Ridic din sprâncene și îmi vine să zâmbesc văzând cum o întoarce negustorul. Păi nu ați spus că e 10 bani bucata? se miră și potențiala clientă.  10 bani bucata doamnă, 10 bani, așa am spus. De 3 lei luați 12 bucăți se răstește omul din ce în ce mai iritat. Nu cred că stă rău cu aritmetica ci doar face pe prostul ceea ce îi iese de minune. Femeia se oftică pe bună dreptate și bagă banii înapoi în portofel după care îi spune că în cazul acesta nu mai cumpără nimic întorcându-și capul spre fereastră. Dar la un asemenea afront omul nostru își pierde total cumpătul și pornește urgia Mânca-te-ar merceria să te mănânce, să n-ai noroc de zgârcită ce ești care te uiți la 10 bani! nici să știu că mor de foame și nu ți-aș mai vinde vreodată un capăt de ață. Să dorm în șanț și nu te-aș mai întreba dacă vrei ceva de la mine, în mercerie cu tine de-acu’ înainte! Să cauți unde vrei  ace ieftine, zgârcită ce-ți mănânci de sub unghie… Și a continuat cu acest repertoriu până la stația următoare unde a coborât ofuscat trântindu-și sarsanalele de caldarâm.

        Tramvaiul s-a pus din nou în mișcare iar eu am rămas siderată gândindu-mă că oarecum, desigur la o altă scară și într-un mod care nu te izbește atât de direct în față, lucrurile acestea se întâmplă foarte des în jurul nostru.

 

Share This:

10 păreri despre “Mânca-te-ar merceria, să te mănânce!

  1. In mod sigur noi, romanii, avem probleme mari la amabilitate, disponibilitate, dorinta de a ajuta.
    Cu toate astea nu sunt de parere ca astfel de exemple trebuie scoase in evidenta ca reprezentative pentru Romania si sa ne plangem, sa ne intristam, sa tragem concluzii ca tara noastra e nu-stiu-cum,

    Ai scris ca intamplarea s-a petrecut intr-un tramvai din capitala. Bucurestiul mi se pare foarte diferit de restul tarii, viata e parca la o alta viteza, mai mare (poate datorita aglomeratiei, nu stiu de ce), lucru care face ca mai toata lumea sa fie grabita, frustrata, fara rabdare, mereu sa se planga de toate (chiar si cand nu e nevoie, dar e din cauza obisnuintei).
    Pentru mine, care locuiesc in Iasi, lucrurile acestea sunt vizibile de cate ori ajung in Bucuresti.
    Sigur nu stam roz, sigur gasim fel de fel de exemple si din restul tarii, dar nu as extrapola Bucurestiul la toata tara pentru ca e cu mult diferit.
    As vrea sa nu mai vedem in special raul sau uratul din jurul nostru, ci si ce se intampla bun. Avem tendinta sa povestim ce e negativ, dar nu ne ajuta asta. Sa observam si lucrurile bune. Merg zilnic cu tramvaiul si, in orasul meu, am vazut multe gesturi dragute, de amabilitate. Sunt sigura ca sunt si in Bucuresti.

    1. Ai dreptate, Ariadna, nu in toate orasele tarii lumea se comporta astfel, sunt si oameni amabili si dornici sa ajute.
      Cat despre proprietarii de pensiuni, lucrurile s-au mai schimbat si la noi, vorbesc din punctul de vedere al unuia dintre ei, am un guest house, nu as numi-o pensiune, incercam sa fim amabili si sociabili, sa venim in intampinarea oaseptilor nostri, sa le dam indicatii despre zona noastra, ce pot vizita, locuri de luat masa, si sunt incantati, au revenit in locatia noastra multi dintre ei, iar recenziile de pe site-urile de specialitate reflecta aceste aspecte.
      Trebuie sa fim pozitivi si sa privim optimist atitudinea oamenilor din jurul nostru, eu am mare incredere in generatiile tinere (am un fiu de 21 ani), si ei gandesc altfel, sunt mult mai directi si spun lucrurilor pe nume.

      1. Desigur ca exista oameni extraordinari in țara noastra, si eu am fost de multe ori in locuri in care m-am simtit foarte bine dar stii cum se spune, ajunge sa ai o experienta negativa ca imediat le uiti pe celelalte 10 care au fost grozave. Iar un client nemultumit impartaseste peste tot ceea ce nu i-a placut.

    2. Nu neaparat ca vreau sa scot in evidenta aceste exemple dar atata timp cat ele exista si ne lovim de ele nu mi se pare corect sa bagam gunoiul sub covor.

  2. De felul meu sunt optimistá si má bucur cá sunteti proprietará de pensiune amabilá, le dati sfaturi oaspetilor, sunteti sociabili. In ultimii ani am avut niste experiente plácute, dar vedeti cea negativá de anul trecut de la Felix, m- a marcat pe toatá viata. Nu am sa uit perechea de proprietari care se holbau la tine cánd le cereai telecomanda de la aerul conditionat,(ascuns bine pe la receptie) te asezau intr- un anume fel la masá( de parcá eram la grádinitá), si foarte multe alte aspecte care si acum imi provoacá greatá. Asta dupá ce am lasat 1200 lei pe 2 nopti in buzunarul lor. Iar dupá ce am scris un rewiev modest, (subliniind ca ordinea este de nota 10,si au o cafeluta excelentá, dar pomenind si despre atitudinea rece a proprietarilor) ca sá stie lumea la ce sa se astepte, ptr ca si mie imi place sa ma informez inainte ce ma duc undeva)Mi-au scris un raspuns incat m-a apucat plansul, venind cu explicatia ca nu au fost sociabili, fiindca ei nu stiu ungureste…(dar nu le-a cerut nimeni, fiindca noi vorbim lb. románá) si alte inventii despre noi frustratii, ciudatii.. etc. Interesant e ca nu aveau rewiewuri negative doar 1-2 din 20-30.Dar acum stiu care este cauza:atat de jignitor era raspunsul lor ptr. mine, incat l- am sters a doua zi. Scuze ptr cá mi-am spus experienta negativa, dar si cu aceasta ocazie m-am mai eliberat de stresul cauzat de acesti proprietari de pensiune… Oricum le-am sugerat atunci sa-si schimbe atitudinea altfel vor da faliment. 🙄

    1. Sa vezi ce am patit eu la Sovata la o pensiune draguta, proprietarii ne-au pus sa ne descaltam la intrarea in vila desi pe hol era ciment pe jos iar camera noastra la etaj. Si ne urmareau tot timpul sa respectam regula, a fost horror, acum imi vine sa râd dar atunci m-am enervat teribil.

      1. Eu am fost la o pensiune f faina in Franta unde regulă era sa umbli desculț, noi stateam la etaj. Dar nu mi s-a parut ciudat, adică ne-au spus in asa fel incat chiar nu a fost vreo problema. Era vara.

        1. La mine a fost mai mult decât ciudat. Holul si casa scarilor erau reci, afara ploua (era prin aprilie-mai), umezeala peste tot, nu erau covoare si era NEPLACUT sa umbli descult. Nu gaseai nicaieri senzatia de confort. Pe gresie in Spania la 40 de grade e grozav dar pe ciment la 10 grade e ca la pușcărie.

          1. Imi imaginez cum a fost si cum te-ai simtit.
            La mine vara era altceva. Plus ca, daca umblu desculța la mine, după o vreme mi se murdaresc picioarele (desi e spalat pe jos, adică ochiometric mi se pare curat) pe cand acolo era super curat, nu te murdareai deloc.
            In Romania am intalnit de multe ori si chelneri f impertinenti.

  3. Si eu zic ca nu e bine sa generalizăm, nici sa tot criticăm. Dar din nefericire experientele pe la tot felul de pensiuni mi-au tăiat tot avântul de a face turism prin Romania. Am o experiență proastă: stau vara următoare acasa, apoi peste 2 ani imi zic: Dar daca…? Si iar mergem undeva unde suntem dezamăgiți. Vara trecută am fost dezamăgiți si de pensiune si de un restaurant din zona…E drept ca nu dau comentarii negative, ca mi se pare ca sunt singura carcotasa si pt ca nu rezerv pe booking, ca imi place sa tratez direct cu proprietarii, nu sa trec printr-o forma americană…iar asta vad ca are si dezavantaje.
    Am fost in Franta de curand la un restaurant scump de care am fost f dezamăgită. Cand m-am uitat pe comentarii, proprietarul facea troacă de porci cu aia care îndrăzneau să critice. Ca nu stiu ei ce e aia mancare, ca la data cutare au rezervat dar n-au venit …Cum accesul e pe baza de rezervare, mergem cam odata pe an ,am telefonat, deja dupa nr știau cine eram si ne-au zis anul asta ca sa nu intarziem. După ce am citit comentariile, is sigură că ai acolo un fel de „dosar”, ca noi cam întârziam anii trecuți, deci or fi notat asta . Pacat ca am citit comentariile abia după mersul la restaurant, ca atitudinea condescendentă a proprietarului mi-a tăiat orice dorință de a mai merge acolo. Si n-am pus nici eu nici un comentariu, ca sa nu sara la gâtul meu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *