În plină pandemie când toată economia mondială este în recesiune, firma Chanel tocmai a mărit prețurile celebrelor sale genți cu un procent ce variază între 8 și 20 sau chiar 25%. Desigur asta nu ne afectează cu absolut nimic pe noi muritorii de rând care nu o să ne permitem în vecii vecilor să dăm 6 sau 7000 de euro pe o poșetă. Adică atât cât costă o mașină sau o jumătate de garsonieră într-un orășel de provincie. Știrea legată de scumpiri am aflat-o de la youtuberițele mele preferate, cele pe care le urmăresc fără să știu exact de ce, dar cărora le știu tot parcursul vieții și cam ceea ce fac în fiecare zi și care mă țin la curent cu toate noutățile din industria de lux. Poate că e o pierdere de vreme dar e și asta o formă de entertainment care pe mine mă relaxează într-un mod foarte plăcut.
De ce cumpără lumea genți de lux la prețuri exorbitante? În primul rând datorită marketingului, modului în care sunt promovate și faptului că se anunță a fi exclusiviste. Desigur calitatea este (sau ar trebui să fie) de excepție însă până la urma urmei materialul din care sunt fabricate tot o simplă piele este iar durabilitatea în timp este limitată. Dacă aceste genți ar fi din oțel să zicem că ar putea fi veșnice dar pielea, oricât de multă grijă ai avea, după o perioadă începe să dea semne de uzură. O femeie care ține la încheietura brațului o geantă de designer are aceeași recunoaștere socială ca un bărbat sprijinit relaxat de portiera mașinii sale sport ultimul model. Este o viziune clar materialistă, poate puțin prostească dar este pura realitate.
Însă industria luxului nu se rezumă doar la genți care, hai să recunoaștem, în final au și o utilitate practică fiind în general folosite pentru scopul care au fost create, adică acela de a căra lucruri în ele. Iar dacă o persoană face efortul sau își permite o geantă de lux pe care o va purta zi de zi timp de câțiva ani costul per purtare (cost/wear) s-ar putea să fie unul rezonabil și investiția să nu mai pară nebunească. Cu totul altfel stă situația atunci când vine vorba de alte ”bunuri de larg consum” gen șosete de poliester cu sigla pe gleznă, 150 de dolari. Tricou de bumbac inscripționat cu un logo celebru, 700 de dolari. Șlapi din PVC, alte sute de dolari. Tot felul de obiecte de o calitate îndoielnică vândute (și cumpărate) la prețuri amețitoare doar pentru eticheta de firmă.
Gablonțurile au un loc special în această categorie și nu pot să găsesc circumstanțe atenuante pentru sumele de bani colosale aruncate pe plasticuri colorate oricât de mult acestea ți-ar lua ochii. O pereche de cercei Chanel (se pare că azi am ce am cu șanelul) dintr-un metal ordinar costă pe piața second hand de la 150 de dolari în sus ajungând până la 7-800. Ieftinăciunile de 150 sunt însă realmente nepurtabili atât de oxidați sunt, cândva un galben auriu acum arată ca cerceii pe care îi cumpăram pe vremuri de la tarabele din piață după ce îi uitam câțiva ani într-un fund de sertar. Bine, pe site-urile care vând luxury goods sunt prezentați ca vintage dar de fapt se vede de la o poștă că sunt de pleu.
Nu vreau să ofensez pe nimeni, asta e strict părerea mea personală și fiecare e liber să își cheltuiască banii cum vrea însă dacă acum ar fi să-mi cumpăr o bijuterie, aș alege ceva care să reziste for ever. Adică ceva de aici. Întotdeauna o pereche de cercei din aur galben, alb sau, de ce nu, roz o să îmi lase satisfăcătoarea senzație că am cheltuit mai bine banii decât dacă i-aș fi dat pe niște perle de plastic. Voi ce părere aveți? mai este aurul o valoare în ziua de azi? Dacă vi s-ar pune în palmă 500 de dolari ce ați lua? o bijuterie adevărată sau o tinichea de lux de la Versace, Chanel sau Louis Vuitton?
Cred că e vorba de mentalitate, despre calitate și clasă. Pe măsură ce au apărut tot felul de nouveau riche, oameni fără maniere sau clasă, dar îmbogățiți peste noapte, calitatea n-a mai contat atât de mult, ci să se vadă „firma”. Iar firmele le dau plasticuri și tinichele, dar scris mare GUCCI ori LV LV LV peste tot. Dovada că într-adevăr clasa nu poate fi cumpărată sunt tot felul de vedete gen Kim Kardashian. Are bani de îi întoarce cu lopata și se îmbracă scump, dar arată ieftin. Domnițele de cască ochii toată ziua la influenceri pe Instagram nu au griji precum calitatea, ci să se vadă brandul. La fel și chinezii îmbogățiți în ultimele două decenii, pe ei îi interesează să se vadă un logo cât mai mare și să aibă o chitanță scumpă, să fie de firmă.
N-am nimic împotriva firmelor mari, desigur, și eu scap la farduri Dior și nu numai. Condiția e să fiu eu mulțumită de ceea ce primesc. Țin minte că am fost odată cu un coleg la cumpărături (el tot genul ăsta, să se vadă firma mare), am intrat la Emporio Armani, erau niște plasticuri oribile, și-a luat niște tricouri pe care scria mare numele firmei în loc să intre alături la Comme des Garcons, care aveau tricouri simple din bumbac și alte materiale decente. Dar na, acolo nu se vedea firma și nu știe toată lumea de Comme des Garcons, ce naiba! Asta în opoziție cu o cunoștință de-a mea de acum mai multă vreme, de la care am învățat multe; femeia avea boală la genți și pantofi. Și da, avea geantă Prada, cumpărată din bani economisiți (de piele, finuță, să ne înțelegem) și mergea cu transportul în comun. Își făcea outfituri în care amesteca piese de îmbrăcăminte de 10 lei cu piese de designer și blugi din piață cu pantofi de piele luați din Italia. Arăta mereu genial.
PS: nu, n-aș cumpăra tinichelele alea doar pentru că-s Chanel, nu le-aș purta nici dacă le-aș primi gratis pentru că pur și simplu arată kitsch.
Imaginea care conteaza din ce in ce mai mult in ultima vreme…
A zis cineva la un moment dat, nu mai tin minte cine, ca generatiei de astazi ii pasa mai mult sa arate “successful” decat sa fie “de succes”, cam asa ceva.
Subscriu, Cristina. Dar tare mi-ar placea sa ma imbogatesc si eu peste noapte si sa scap de tabelul cu cheltuieli din excel. 😁
Nu cred ca neaparat generației de azi, cred ca asa e in Romania datorită contextului istoric. Ideea ca noi n-am avut multe, iar multi din copiii noștri, actuala generație la care va referiti au primit prea multe, tocmai pentru ca parintii lor și-au permis ceea ce ei n-au avut. Si au crescut niste copii de bani gata. Nu toti, f multi sunt modești, dar poate nu se vad, depinde si de clasa sociala. Si e cum spune Cristina; parintii probabil si ei parveniti, iar bogatia trebuie arătată. Aici in Franta copiii au crescut mult mai modesti, ii vad pe ai mei si prietenii lor si cand aud niste povești din România cu copii carora li se ia efectiv tot ce isi doresc, mi se par asa departe… Cea mai mare concentrație pe metru pătrat de Tommy Hilfiger si Ralph Lauren eu în România am văzut-o. Si Ralph Laurent cu semnul ala cat o palmă vad ca se vand bine mersi. Bine, nu-s Dior, Chanel, dar tot marca.
asa a fost romania de sute de ani. Acum 200 de ani venise un jurnalist strain si zicea ca sunt in Bucuresti trasuri mai sofisticate decat la Viena si strazi asa de proaste, rochii mai ceva ca la Paris si o gramada de cani vagabonzi si saracie. Opulenta si nevoia de a arata la altii e preluata si de la turci, si de la rusi, ambele natii ne intrec.
Unde sunt e un mediu mult mai modest si nu imi pare rau, aici e locul meu.