Tristeți reale venite din lumea virtuală

        Ca și când nu aș fi avut destule pe cap, m-am trezit cu un nou motiv de îngrijorare. Virtual style, să zic așa. Mă tot gândesc la draga de Leigh Ann și la fetița ei care e internată la spital deși încă nu a împlinit nici măcar o lună și cum toată bucuria și frenezia legată de venirea pe lume a unui bebeluș se pot transforma într-o clipită în cel mai negru coșmar.

        Cu siguranță nu știți despre cine vorbesc sau poate am mai spus și nu îmi aduc aminte? Leigh Ann este o fată care trăiește în Statele Unite și care are un canal de YouTube iar canalul ei este primul la care m-am abonat ever. Asta se întâmpla în urmă cu vreo 10 ani. Nimic special, nimic deosebit până aici numai că numele sub care ea s-a lansat pe această platformă, și anume leighannsays, m-a inspirat în alegerea numelui acestui blog. Dacă ar fi să recunosc 100%, ar fi mai mult decât inspirație, i-am copiat ideea cu nonșalanță. Leigh Ann says adică Ioana spune.

        Primul ei videoclip, apărut în noiembrie 2010, se chema ”Outfit of the Day, Thanksgiving Edition” și de atunci a mai publicat încă o mie o sută și ceva de clipuri. Filmulețe similare cu ale ei există acum cu zecile, dacă nu sutele de mii pe YouTube și de atunci au apărut milioane de youtubărițe care fac același lucru. Dar ea a fost prima pe care internetul mi-a scos-o în cale și așa s-a întâmplat să o îndrăgesc și să o urmăresc constant de-a lungul anilor. Desigur că au existat pauze lungi în care nu o căutam și desigur că nu tot conținutul publicat de ea prezenta interes pentru mine dar de părăsit nu am părăsit-o niciodată. Cel puțin o dată la câteva luni intram pe canalul ei să văd ce mai face, cum arată și ce schimbări au mai apărut în viața ei. Așa am fost la curent cu momentul în care a absolvit facultatea de Consumer Science and Merchandise, cu momentul în care s-a logodit iar apoi s-a căsătorit cu un doctor care apare acum destul de des în vlogurile ei, cu momentul în care a adoptat un cățeluș cu trei picioare sau când s-a mutat din Houston, Texas într-un alt stat unde jobul l-a dus pe soțul ei.

        Leigh Ann este foarte tânără, practic are vârsta copiilor mei. Parcursul în social media a reflectat foarte relevant maturizarea ei și este o adevărată delectare să vezi cum s-a transformat, și nu doar fizic ci și din punct de vedere al preocupărilor, de-a lungul anilor. Este  adevărat că abordează în continuare subiecte ușurele legate de modă, machiaj sau shopping dar a început să fie preocupată și de probleme serioase cum ar protejarea mediului așa că filmulețele ei alternează acum pe diferite subiecte care îi fac canalul atractiv pentru o categorie mult mai largă de urmăritori. Și-a dorit mult un copil iar acesta nu a apărut ușor, ba chiar s-a lăsat așteptat ani de zile și tot parcursul acestei zbateri a fost transpus în vloguri care, așa cum am dedus din miile de comentarii, au ajutat și alte cupluri aflate în aceeași situație. Investigațiile pe care le-a făcut, tratamentele, opiniile (uneori contradictorii) ale medicilor, cauze de infertilitate la barbati, suspiciuni legate de cancerul de prostata, teste genetice, eșecul fertilizărilor în vitro și încă multe alte subiecte legate de această temă au fost aduse în discuție în vlogurile ei. A fost partea pe care am urmărit-o cu destul de mult interese și tare m-am bucurat atunci când în sfârșit am aflat că este însărcinată.

        În ultimul video postat (pe 25 august), spunea că mai are câteva zile și va naște o fetiță (pe Lucy) și că o perioadă nu va mai publica nimic pentru că vrea să stea cu bebelușul, așa cum e și normal, dar că ne va ține la curent cu noutățile din viața ei. Și într-adevăr după câteva zile a apărut pe Facebook o poză în care cei doi părinți radiau de fericire în timp ce între ei, într-un coșuleț, dormea un bebe mic. Desigur că imediat i-am dat un like. Și am zâmbit.

        După vreo trei săptămâni însă, mai exact pe 20 septembrie, Leigh Ann a pus poza de mai jos spunând că nu are puterea să dea mai multe detalii, că nu poate vorbi fără să plângă și că încă nu există un diagnostic clar pentru Lucy care e internată de 5 zile. Dar, după cum se vede, bine nu este. Iar lucrul acesta mă întristează foarte tare chiar dacă  în viața reală nu am cunoscut-o niciodată nici pe ea, nici pe mama ei.  Voi  aveți  persoane  pentru  care  să  nutriți  sentimente  fără  să  le  fi  întâlnit  vreodată?

Share This:

One thought on “Tristeți reale venite din lumea virtuală

  1. 😔Da , mi se intampla si mie sa nutresc sentimente pentru persoane neintalnite, mai ales daca mai au si probleme….

Leave a Reply to Antonia Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *