Nu toți cei care vând se numesc negustori

        De vreo doi ani, de cand s-a deschis un ”aprozar” aproape de blocul meu, trec pe acolo o dată la două, trei zile și nu există să ies cu mâna goală pentru că mereu găsesc fructe proaspete, legume de la producătorii locali, zarzavaturi care au într-adevăr gust și tot felul de trufandale pe care de cele mai multe ori nu le găsesc în supermarket. Iar mai nou au adus și tăiței de casă. Din aceia care nu devin clicoși atunci când îi fierbi în supă. Un deliciu, vă spun! Îmi place magazinul și las acolo o grămadă de bani după care, desigur, nu îmi pare rău pentru că nu am avut niciodată dezamăgiri legate de produsele cumpărate. Am însă o mare, imensă nedumerire legată de patroana acestui micuț magazin care pe lângă faptul că deține afacerea, este și cea care se ocupă de vânzare așa cum se întâmplă peste tot în cazul acestor mici business-uri. Niciodată, dar niciodată nu îți oferă ceva în plus în afară de ceea ce ai pus deja în coș în sensul de a-ți arăta ce marfă a mai primit, ce noutăți mai are, ce soiuri noi de mere a adus sau să te îndemne a încerca și clementinele dulci sau strugurii fără sâmburi. Genul acela de comerciant înnăscut care fără să insiste, fără să îți bage cu forța pe gât, te îmbie să îi încerci marfa și să îți faci o părere astfel ca atunci când te vei întoarce în magazin să cumperi mai mult.

        Dar ce spun eu că nu te ”îndeamnă” la shopping, de fapt nici măcar nu vorbește cu tine. În afară de a-ți comunica cât ai de plătit nu țin minte să fi avut vreo inițiativă conversațională de când frecventez magazinul. Dacă o întrebi ceva, sigur că îți răspunde și deși nu s-a întâmplat niciodată să fie nepoliticoasă, nu aș putea folosi cuvântul amabilitate în ceea ce o privește decât dacă aș fi forțată. Nu știu, stau și mă întreb, dacă asta e o caracteristică a vânzătorului român sau poate doar mi se pare pentru că nu pot să nu fac comparația cu ceea ce se întâmplă pe alte tărâmuri. M-am întors nu de mult din Anglia și acolo, pe strada pe care locuiește soțul meu există un magazinaș cu de toate unde proprietar este un englez, dar nu get-beget, ci unul cu ceva origine pakistaneză dacă bine l-am dibuit. Și acolo, în micul lui magazin, ajung relativ des pentru că mereu uit să cumpăr ceva și seara îmi aduc aminte fie că nu am frunze de pătrunjel, fie că am uitat să cumpăr lapte sau sare așa că îndată mă reped până acolo. Nu există să intru și să nu mă întâmpine cu un zâmbet larg pe toată fața, să mă întrebe ce mai fac  (desigur fără să aștepte vreun răspuns concret) și bineînțeles să-mi spună că are o promoție în derulare. Gen iei o pizza congelată și primești una gratis. Sau că bananele sunt la reducere. Sau că a adus un nou tip de chifle. Și aproape nu există dată să-l refuz pentru că realmente îmi stârnește curiozitatea și interesul. La fel cred că aș face și eu dacă așa avea un magazin. Sau, cel puțin, asta îmi place să cred.

        Nu cred că este vorba doar de magazinele de cartier, uneori am impresia că tot ceea ce ține de vânzări a ajuns în ”vest” la un alt nivel, un nivel pentru care noi mai avem încă mult de lucrat cu toate că, repet, nu este vorba de lipsă de politețe. Ci doar de curtoazie. Chiar și la firmele mai mari care se respectă, firme cu sute de angajați, simt același luicru. Că îți vând produsul pe care îl soliciți fără însă să îți aducă o bucurie în plus. Intru în Ro într-un magazin de telefonie mobilă și, deși sunt 4-5 consilieri de vânzări, jur că niciunul nu își ridică privirea să îți arate un mic semn de recunoaștere sau îți dea de înțeles că ți-a observat prezența și că știe că ești acolo. Și că se va ocupa de tine de îndată ce va deveni disponibil.

        Fac comparația pentru că am intrat în Birmingham în magazinul Apple și, by the way, n-aș fi zis că acolo e un magazin nici să mă pici cu ceară. Arată ca un muzeu, ca un palat, un soi de monument aristocratic, o clădire istorică ce s-ar potrivi mai degrabă a fi sediu de bancă sau oricum ceva care strigă opulență. Nu că Apple n-ar întoarce banii cu lopata dar orișicât… când zici Apple te gândești la detalii futuristice și nicidecum la stiluri arhitecturale clasice. Superbă locația. Superb personalul. Grozav sprijinul acordat. Sondam și eu piața pentru că am început să cochetez cu ideea de a trece la iPhone și am zis să mă documentez pe îndelete iar dacă nu aici, atunci unde? Aveau de toate. Și când spun de toate, nu exagerez. Toate modelele de telefoane, laptopuri, tablete și smart watch-uri. Și bineînțeles accesoriile aferente, ce visezi și ce nici măcar nu visezi. Huse iphone 13 pro max cu Choupette 🙂 , pisica birmaneză a regretatului Karl Lagerfeld. (Dacă vă întrebați ce s-a mai întâmplat cu ea după moartea stăpânului aflați că e bine-merci, trăiește fericită în casa fostei menajere). Dar nu doar huse, ci o mulțime de alte accesorii iphone care îți luau ochii. M-am entuziasmat așa de tare de parcă eram într-un magazin de poșete 🙂

        Și, da, pe lângă toate astea, pe lângă faptul că orice ar scoate Apple nou pe piață lumea se aruncă disperată să cumpere, vânzătorii sau sales assistants sau consilierii de vânzări sau cum vreți să le spuneți, continuă să îți ofere produsele lor și se bucură atunci când le cumperi ca și când le-ai face un mare favor. Deși pentru unele dintre ele există liste de așteptare atât de mare este cererea. Ce credeți, există diferențe între a face vânzare între noi și restul lumii? Sau doar mie mi se pare?

 

 

Share This:

9 thoughts on “Nu toți cei care vând se numesc negustori

  1. Eu n-am văzut decat in Romania vânzătoare ce stau cu nasul in telefon. Si unele sunt asa de plictisite… Dar nu toate, sunt si unele foarte amabile. Doamna de care zici, fiind patroana, sigur n-a pus o nimeni cu forta acolo, deci ar putea fi amabilă.

    Eu ma duc la un magazin la care patroana e aproape ca o prietena cu clientii, nu o dată ne-am luat in brate, ne stim viețile, uneori mi-e mai aproape decat prietenele. S-a deschis de o vreme un magazin care imi place si aproape ca ma simt o trădătoare cand cumpar si de acolo. Dar si patronii magazinului ăsta sunt deosebit de amabili. Si au crescut in ochii mei atunci cand i-am auzit recomandandu-i cuiva ce cauta ceva ce ei n-aveau, magazinul doamnei de care vorbeam.

  2. Ma bucur ca vedeti cu alti ochi,asa si eu eram incantata pana nu m-am infruntat cu o problema,Mi se stricase frigiderul si vroiam musai in ziua ceia sa cumpar altul pana nu ma razgandesc,mi-am ales eu unu cu multe optiuni tocmai de 800 si de lire,am fost la nenumarate magazine,nu aveau in stock venea peste o saptamana,care peste 4 zile,obosita am intrat la Argos ,m-am impacat cu ideia ca vine intr-o saptamana,cand sa faca comanda si sa achit nu trecea plata,s=a scuzat vanzatorul si mi-a sugerat sa fac comanda de pe calculator de acasa.Am ajuns acasa ,m-=am dus in garaj si mi-am curatat frigiderul vechi si cu el am ramas,acum e bun bunut.

    1. Nu o sa spun niciodata ca exista sistem perfect si ca nu putem avea experiente nefericite oriunde ne-m afla.

  3. Nu pot sa fac o comparatie pentru ca n-am fost suficient de mult in alte tari, dar cel mai probabil in alte tari partea de vanzari e la un alt nivel, mai evoluat.
    Insa in cazul de fata e posibil ca doamna care are magazinul sa fie introvertita, sau timida, sau sa nu aiba deloc aptitudini sociale si sa-i fie foarte greu sa interactioneze cu oamenii. Eu asa sunt, de asa ma gandesc la aceasta ipoteza. Mie mi-ar fi tare, tare greu sa lucrez in vanzari,
    Daca are produse bune si daca raspunde frumos atunci cand o intrebi, din punctul meu de vedere e chiar suficient.
    Mie nu-mi place cand cumpar ceva si sunt nevoita sa ascult despre oferte sau cand vine un vanzator langa mine si incepe sa-mi prezinte diverse alte produse, nu-mi plac nici amabilitatile (adesea false) ale vanzatorilor, nu ma descurc prea bine nici in conversatiile cu oamenii straini, ci imi place sa fac cumparaturile in liniste.
    Concluzia ar fi ca in mod clar nu toti avem aptitudini pentru a vinde intr-un mod placut, atractiv, dar asta nu inseamna ca suntem ursuzi sau ca nu ne pasa, sau cine stie ce alte idei si-ar putea face clientii.
    Daca vanzatorul are bun simt si e om la locul lui, e suficient (pentru mine), chiar daca e tacut si nu-si promoveaza marfa intr-un mod care sa fie in avantajul lui.

    1. Ah da, amabilitatile…tin minte într-un magazin de blugi cand stăteau pe cineva pantalonii ca naiba si vânzătorul ii spunea ce bine ii stau. Sau cand stai închis in cabina si vânzătorul propune sa ii arăți cum iti sta ceva ..detest asta. Ba am fost socata cand o doamna a acceptat ca vânzătoarea sa isi dea cu parerea despre cum ii sta sutienul pe care il proba.

  4. Depinde foarte mult de ce îți dorești de la cei din preajma ta. Eu prefer să îmi aleg cu grijă și în liniște cumpărăturile. Să citesc etichetele sau să analizez aspectul, culoarea, mirosul produselor din piață. Dacă vreau informații suplimentare le cer și aștept răspunsuri clare și concise la întrebările mele.
    Dar îmi face plăcere să fac o scurtă conversație cu vânzătorul mai ales dacă ne întâlnim des, despre vreme, despre sport, subiecte facile în general.

Leave a Reply to lidia Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *