Prieteni virtuali – dezamăgiri reale

        Nu există relații perfecte în care totul să fie roz și pufos de dimineața până seara și de primăvara până toamna și când spun relație nu mă refer numai la poveștile de dragoste ci și la prietenii, relații între colegi, rude sau vecini și, în general, la orice fel de interacțiuni umane. Se spune că prietenii ți-i alegi iar rudele… cum ți le dă Dumnezeu. În consecință, vrei, nu vrei, de rude e destul de dificil să te rupi, în schimb de prietenii pe care ți i-ai ales te poți despărți mult mai ușor. Teoretic. Pentru că practic, dacă ții la ei cu adevărat, de multe ori ești nevoit să le suporți toanele, să faci mici compromisuri, să închizi ochii la amănunte care nu îți sunt pe plac și să treci prin tot felul de frecușuri. Cel puțin mie asta mi se întâmplat mereu pentru că sunt genul care lupt pentru păstrarea bunelor relații și nu întorc spatele la cea mai mică supărare.

        Ideea este că de când cu online-ul, am relativ mulți prieteni virtuali, pe care deci nu i-am întâlnit niciodată față în față, dar cu care ”socializez” mai mult decât cu cei din viața reală. Împărtășim valori comune, avem pasiuni asemănătoare, ne plac aceleași cărți și aceleași filme, pe scurt avem o ”chimie” care ne leagă. Unul dintre acești prieteni, sau mai degrabă ”una” pentru că este vorba de o fată, m-a surprins într-un mod neplăcut într-una din zilele trecute când, pe contul ei de Instagram, a postat un fel de ghid al conversației, că nu știu cum să îi spun altfel, în care trasa niște direcții către care ar trebui să se îndrepte întrebările adresate unei proaspete mămici încă neobișnuită cu greutățile aduse de un nou născut cum ar fi lipsa somnului, depresia post natală sau toate grijile pe care le aduce un bebe mic, griji care te năpădesc, după cum majoritatea dintre noi știm, mai rău decât dacă te-ar lovi trenul. Dar ce spun eu că trasa ”direcții”, era  de fapt o listă foarte concretă, clară și bine stabilită cu întrebări din care să alegi fără să te abați de la subiect astfel încât partenera de discuție să nu se simtă lezată, stingherită sau în imposibilitatea de a răspunde, în acest caz, după cum bine v-ați dat seama, partenera de discuție fiind chiar ea, autoarea mini-eseului. Era un fel de punere în scenă a unui dialog pe care ea îl considera ideal și nu doar că sugera urmăritorilor ei, ci le spunea foarte răspicat și tăios ce să îi spunem și ce să nu. Ce să o întrebăm și ce să evităm ba chiar, în ipoteza în care pe viitor va solicita sfaturi, ce fel de sfaturi să oferim. Nu așa după cum ne taie capul ci după ce i-ar plăcea ei să audă.

        Dacă nu aș fi apreciat-o atât de mult de fata asta până acum și dacă nu i-aș cunoaște calitățile, în secunda doi i-aș fi dat unfollow dar așa, parcă am stat un pic în cumpănă și am cântărit mai bine situația gândindu-mă că poate trece prin cea mai grea perioadă din viața ei și nu știe cum să facă față situației. Deși, dacă stau bine să mă gândesc, a avut perioade mult mai grele care au pus-o la mari încercări. S-a luptat ani de zile cu infertilitatea și pe când credea că visul i s-a împlinit, a avut o pierdere de sarcină care a fost devastatoare. Ce am apreciat atunci foarte mult la ea a fost faptul că voia din tot sufletul ca, povestind experiența ei, să ajute alte femei să depășească astfel de situații și să știe că nu sunt singure pe lume, că există multe situații similare și chiar dacă nu sunt identice, există soluții și sprijin pentru a trece peste. În anii de infertilitate a postat foarte mult, foarte des și foarte documentat nu numai despre această problemă a ei dar și despre starea de sănătate în ansamblu și despre factorii care o determină începând de la alimentație, apă, stres, poluare, mișcare sau odihnă. Este adevărat că uneori pentru unii era, așa cum spun englezii, TMI (too much information) pentru că vorbea foarte deschis despre, să zicem, secretii vaginale de culoare maronie dar, până la urmă, de fapt aceste informații erau cerute și prezentau interes pentru cei care întrebau. Și nu numai.

        La fel de multe informații utile a postat și în perioada sarcinii și a documentat pas cu pas tot ce a făcut înspre binele copilului (și al ei) fără să uite însă niciodată să precizeze că ceea ce  s-a potrivit organismului său nu înseamnă că se potrivește oricui. De exemplu lua vitamine prenatale dar nu îndemna pe nimeni să le ia fără a consulta în prealabil medicul după cum bine știm că se practică pe rețelele sociale.

        Deci fata era foarte ok și, desigur, în afara subiectului cu infertilitatea și apoi cu sarcina avea (și are) o serie de veleități artistice, acesta fiind de fapt punctul meu principal de interes și pe marginea căruia purtam multe discuții și schimbam păreri. Cred totuși că aș putea să-i iert derapajul acid în care a crezut că poate să-și regizeze conversațiile după un model ideal care însă nu se întâmplă niciodată în viața reală și să trec peste acest incident ca și când nu s-ar fi întâmplat. Mai bine spus, ca și când nu aș fi citit. Voi ce faceți în astfel de situații? Dați unfollow sau unfriend, după caz? Intrați în polemică sau treceți cu vederea?  

 

 

Share This:

11 thoughts on “Prieteni virtuali – dezamăgiri reale

  1. Ciudat sau nu, dar impartasim aceasi parere despre respectiva persoana. Sa iti spun sincer, in perioada in care se lupta cu infertilitatea mi se pareau rautacioase aceste postari in care la fel ca acum, ne spunea ce sa ii spui/nu-i spui unei persoane ce se lupta cu infertilitatea. Atunci am pus aceasta rautate pe seama problemelor cu care se confrunta si nu voiam sa o judec intrucat nu am trecut prin asta. Dar acum mi se pare exagerat acest comportament pentru ca la urma urmei nu e prima mama ce se confrunta cu momente dificile in primele luni. Rare sunt cazurile in care mamicile au parte de copii cuminti sau nu isi fac griji degeaba atata timp cat dorm bebelusii. Am ales sa nu dau unfollow inca din dorinta de a vedea bebelusul crescand si in speranta ca nu va mai posta asemenea “sfaturi”.

    1. Da. Aceeași părere am și eu legate de aceeași persoană, am trecut cu vederea, am spus că fiind în acea postură delicată are anumite frustrări însă acum nu cred că își mai au rostul, însă vă că tot continuă să se plângă și să se victimizeze și acum după ce Dumnezeu ia dat în sfarsit un copil. Nu o înțeleg deloc, își dorea cu disperare un copil și acum când îl are nu e mulțumită de nimic și continuă să fie acidă. Nu i-am dat unfollow încă, poate că trece printr-o depresie postnatala, eu știu, îi mai acord o șansă. Și nu e singura, mai sunt 2 persoane pe Instagram și pe YouTube care sunt total nepotrivite de a da sfaturi de viață, și nu sunt de acord cu ele in multe privințe, nu m-am dezabonat de la ele și nu le dau unfollow, inteleg că au multe defecte (că nici eu nu sunt vre-o sfântă, fiecare are defecte și calități), și le accept așa cum sunt ele, că fete rele nu sunt, au doar o mentalitate mai ciudățică. Nu le comentez niciodată sau să le dau sfaturi sau să încep cu bullying virtual, nu vreau să mă transform in hater, nu îmi stă în caracter acest lucru. Continui să le urmăresc în tacere, iar unde nu îmi convine ce spun, sar peste partea aceea și mă fac că nu văd.

      1. Nu stiu despre cine este vorba, dar personal gasesc foarte nepotrivita treaba asta cu “Dumnezeu i-a dat un copil”. Urmaream si eu o fata care mi se pare faina asa ca gandire si ca a explicat multe lucruri cumva tabu pentru Romania, ea e romanca dar stabilita in State si am vazut ca si ea a explicat ca de multe ori referinta asta la Dumnezeu este nepotrivita. Ma rog, in general, o persoana care a trecut prin avorturi si infertilitate efectiv nu are nevoie sa auda cum i-a luat si i-a dat Dumnezeu copilul. In al doilea rand, nu suntem toti de aceeasi religie. Poate cad in “pacatul” descris in acest articol, dar chiar nu cred ca este un comentariu potrivit in afara cercului nostru foarte apropiat si nici macar acolo.

  2. Nu stiu despre cine e vorba si nici n-am cum sa-mi dau seama pentru ca n-am cont de Instagram, asadar nu pot analiza situatia din punctul meu de vedere, nu pot sa spun daca persoana respectiva victimizeaza prea mult sau daca e enervanta.
    Insa as vrea sa spun cateva lucruri:
    – numai cine a asteptat foarte multa vreme un bebelus o poate intelege cu adevarat (am asteptat 12 ani); cine a avut copii usor nu poate intelege DELOC cate intrebari si sfaturi nepotrivite vin si cat de tare dor unele din ele. Apoi, cand vine copilasul, apar un alt soi de intrebari nepotrivite. Dar acum poti ceda mult mai usor din cauza oboselii si a vietii schimbate radical dintr-odata. Iar pe fondul rănilor sufletesti (inca deschise) din trecut, probabil ca o proaspata mama cedeaza usor.
    – cred ca si-a expus online prea mult durerea sufleteasca crezand ca poate o ajuta cumva, dar nu cred c-a facut bine. Si-a imprastiat bucatele din suflet in neant, nu cuiva care o iubeste cu adevarat si caruia sa-i pese cu adevarat. Iar aceasta impartasire cred ca duce la un gol sufletesc care nu are cum “s-o repare”, ci ii adanaceste starea de tristete.
    – pe Internet avem doar impresia ca ne potrivim foarte bine cu o persoana sau ca avem o relatie de prietenie cu cineva. La un moment dat, aproape invariabil, ne va dezamagi. Pentru ca nu avem cum s-o cunoastem cu adevarat doar online.
    Mai bine ne concentram pe cei din viata reala.
    Cu siguranta sunt si exceptii, dar, in general, cred ca prietenia de pe Internet e doar o iluzie. Am avut patru (4) prietene virtuale pe care le consideram a fi prietene bune, cu interese comune si hobby-uri comune, si cumva ca mine. Dar le-am pierdut, pe rand, in special pentru ca in realitate eram, de fapt, chiar foarte diferite. Le-am cunoscut in realitate, ne-am intalnit de mai multe ori.

    1. Desigur nu poți înțelege pe deplin anumite situații decât dacă treci prin ele. Poate soluția de a nu pierde prietenii virtuali ar fi să nu îi întânim în viața reală 🙂 E și asta o variantă ca să nu ne pierdem iluzia.

  3. Nu de fiecare dată sunt de acord cu ceea ce postează “prietenele” mele virtuale. Ba chiar dimpotrivă. Dar îmi place să le urmăresc, să le ascult, să le văd.
    Fiecare are subiecte preferate, domenii îndrăgite, păreri și principii cu care rezonez. Dar niciodată 100%! Și mă bucur că nu suntem la fel, că nu gândim la fel, că nu acționăm la fel.
    Pot doar să fiu de acord sau nu cu opiniile pe care la un moment dat, le exprimă mai mult sau mai puțin convingător, din punctul meu de vedere.

    1. Cateodata e mai mult decat de a fi sau a nu fi de acord, era un fel de a ti se impune sa te comporti intr-un anumit fel.

  4. La subiect, gasesc rautacios tare acest articol, mai ales ca scrieti si ca schimbati pareri cu persoana in cauza, deci aveti un fel de legatura de care daca era asa important “incidentul” (pe care sincer nu inteleg de ce il incadrati asa) va puteati folosi. Cred ca puteati gasi si alt context pentru a scrie cuvintele cheie cu secretia maronie si vitaminele prenatale. In plus, ati oferit un prilej altor barfitoare sa arunce cu energie negativa, ceea ce mi se pare ciudat avand in vedere ca nu 1 data v-au necajit haterii de pe Internet.

    Dar pentru ca in general imi place cum scrieti, o sa continuu sa va urmaresc din cand in cand in ciuda acestui articol atat de acid.

    1. Foarte urât din partea dumneavoastră, adică ne-ați făcut pe noi toate cele care o urmărim pe doamna Ioana, chiar și pe dumneaei, bârfitoare. Se pare că și dumneavoastră aveți o urmă de frustrare care nu știu de unde vine. Nu am bârfit pe nimeni și nu am nimic de ascuns, de ce încă avem concepția comunistă de cenzură. Sunt liberă să îmi exprim părerea public, și comentariul dumneavoastră la ce am scris eu mi se pare total deplasat. Nu mă interesează credința dumneavoastră, puteți fi și atee, nu îmi este rușine cu credința mea și nu îmi va îngrădi nimeni dreptul de a o exprima, mai puțin dumneavoastră. In concluzie nu mi se pare deloc deplasat sau răutăcios articolul doamnei Ioana. Ca să fiu mai bine înțeleasă de ce am spus cele din comentariul anterior, eu chiar sufăr de infertilitate, la mine nu funcționează nici măcar tratamente, iar fertilizare in vitro nu se pune problema pt că nu am atâția bani pt tratamente, sunt în aceeași postură cum era și doamna in cauză însă eu nu am făcut și nu fac atâta vâlvă și să mă victimizez in continuu. Am acceptat într-un sfârșit că nu voi putea avea copii niciodată, nu sunt singura de pe pământ, sunt multe în situația mea. In comparație cu doamna care a născut un copil foarte foarte drăguț și să le dea Dumnezeu sănătate multă la amândoi, eu încă sunt abonată la doamna in cauză, însă chiar dacă acum are bebeluș tot nu e mulțumită. Nu era bine că nu avea copii și acum nu e bine că îl are, asta mă deranjează. Cum o dai doamna nu e mulțumită in nici o ipostază și are numai postări acide, cum să te porți cu mănuși in preajma mămicilor sau a persoanelor care nu pot avea copii. Da de ce să te porți cu mănuși și să nu te porți normal și natural? Asta nu înțeleg. Să impui tu ce să spună și să facă altcineva ce vrei tu. Nu sunt rea deloc, nici bârfitoare, nici frustrată, asta este părerea mea sinceră și mi-o exprim public că nu mai suntem în comunism.

      1. Draga Adriana, e bine sa intelegi ce citesti inainte sa raspunzi ca sa eviti neintelegeri. Si da, sa toci un om in absenta e barfa si comentariul pe care l-ai scris e tot barfa si nu ma intereseaza, mai ales ca nu cunosc persoana in cauza. Barfa si comentariile sunt normale. Sa oferi un mediu de cultura pentru rautate poate e tot normal, dar poate deranja.
        Si eu sunt libera sa imi exprim parerea mea, chiar daca tie nu iti convine si desi sustii libera exprimare incerci sa imi impui sa cred altceva.
        Ori eu cred ca articolul acesta nu e ok. Tocmai asta se dezbate aici, diferenta intre prieteni reali si imaginea virtuala.
        In rest, sanatate, imi pare rau pentru suferinta prin care treci.

Leave a Reply to Loredana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *