Sunt la serviciu și între două contracte și un aruncat ochii pe geam la ploaia care a inundat orașul pe ritm de colinde îl întreb pe colegul de birou oare ce face Horațiu? care azi e liber și cu care n-am mai vorbit de vreo săptămână. Îi simt lipsa pentru că este singurul care pornește radioul dimineața iar acum liniștea pare prea profundă și prea nelalocul ei. Nu apucă să-mi răspundă pentru că îi sună telefonul și îl privesc cum se ridică de pe scaun făcând câțiva pași prin încăpere cu telefonul la ureche în timp ce fața îi devine din ce în ce mai neagră. Simt că a primit vești proaste și încerc să mă concentrez pe ce am de făcut fără să fac niciun fel de supoziție sau să trag vreo concluzie care cel mai probabil nu mă privește. Urăsc indiscreția iar curiozitatea excesivă mă deranjează teribil de mult atunci când vine vorba de mine așa că merg pe principiul de a nu face vreodată ceva ce mie nu mi-ar plăcea să mi se întâmple. Convorbirea se încheie repede și, cu o privire lipsită de expresie dar care sugerează foarte clar o stare șoc, colegul vine în fața mea, mă fixează nefiresc și îmi spune sec că Horațiu a murit acum o oră.
Cuvintele cad greu și prima reacție a mea este că cel mai probabil e o greșeală, nu se poate să se fi întâmplat una ca asta, cu siguranță e o confuzie sau o glumă proastă. În urmă cu mai puțin de două ore o altă colegă vorbise cu el la telefon și nu avea nimic, nu-l durea nimic, era vesel și sănătos, jovial ca întotdeauna și nu avea alte gânduri decât să facă ultimele cumpărături pentru Crăciun. Dar moartea intră pe ușă fără să fi sunat înainte și te înhață fără să te fi pregătit cu nimic. Infarct. Cât durează un infarct? poate un minut? e suficient un minut să treci pe partea cealaltă? Nu-mi vine să cred ce s-a întămplat și mă gândesc că în locul lui puteam fi oricare dintre noi. Puteam să fiu eu și acum nu mai stăteam să scriu rândurile astea și vă priveam pe toți de undeva dintre stele.
Nu mai ascultam radioul lui Moș Crăciun, nu mai aveam lista de cumpărături nebifată, nu mă mai gândeam la singurătățile mele, nu mai aveam nostalgia gustului de sarmale făcute de mama, nici dezamăgirile legate de prietenii neîmpărtășite și nici doruri de bunicile mele cărora nu le mai știu vocile după atâția ani de tăcere. M-a întristat tare vestea căzută ca un trăznet și mi-am reconfirmat încă o dată, dacă mai era cazul, cât de fragile sunt viețile noastre și cât de inutilă zbaterea cu care trecem prin lume.
Nu eram eu în apele mele nici înainte de asta dar acum mi s-au înecat toate corăbiile și nu am reușit încă să-mi dau seama de ce anul acesta pregătirile de Crăciun nu mi-au adus bucuria de altă dată. Am parcurs rutina dintotdeauna cu împodobitul bradului cu trei săptămâni înainte, împachetarea migăloasă a cadourilor, făcut liste peste liste și cumpărat daruri pe ultima sută de metri dar colindele lui Hrușcă nu au reușit să mă aducă în starea de spirit în care ar fi trebuit să plutesc deasupra lucrurilor mărunte. Am fost și foarte supărată când pisicuța mea s-a îmbolnăvit grav încât am crezut că o voi pierde și nu am reușit încă să mă liniștesc pe deplin chiar dacă vizita la doctor ar fi trebuit să mă asigure că va trece cu bine peste hop. A avut o infecție urinară extrem de urâtă și în afară de niște calmante veterinare cu care am reușit să o păcălesc relativ ușor, a trebuit să facă un tratament mai lung cu antibiotice ceea ce pentru mine a fost o adevărată provocare. Nu știu dacă pentru ea a fost greu dar pentru mine a fost un supliciu să îi deschid gura și să îi dau medicamentele. Jur că avea gura betonată și chiar dacă îmi foloseam amândouă mâinile, uneori nu reușeam să îi descleștez fălcile.
Problema e că boala s-ar putea croniciza din cauza faptului că în cei nouă ani de viață i-am dat aproape exclusiv hrană umedă ceea ce a făcut-o să nu bea suficientă apă și de aici problemele. Am primit indicația de a schimba complet regimul cu hrană uscată luată de pe un pet shop online și de când am început noua dietă mâța mea iubită a intrat în depresie. Plânge și se vaită atât de jalnic încât mă doare inima când o aud. Desigur lucrul acesta nu pot să îl înțeleagă pe deplin decât adevărații iubitori de animale dar sper ca cititorii mei să se găsească toți în această categorie și să nu ridice din sprâncene atunci când suflețelul unui animăluț este considerat parte a familiei.
În rest viața curge înainte ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, la serviciu clienții nu știu că Horațiu a plecat la ceruri în loc să meargă la colindat, mesajele luate cu copy-paste au început deja să curgă pe telefon (majoritatea de la oameni cu care n-am schimbat o vorbă de trei ani încoace), ultimii rătăciți transportă de la o casă la alta oale cu sarmale și platouri cu prăjituri, ploaia își face în continuare de cap iar cozile în așteptarea transportului de pâine proaspătă la micile magazine de cartier îmi trezesc amintirea anilor gri ai comunismului.
Crăciunul lui 2019 e la un pas de noi. Sărbători fericite!
Sărbători fericite si tie!
Ce trist si ce șoc pentru voi.
Cu pisica eu stiu ca ,din contra, hrana umedă e de preferat, cu cea uscată trebuie sa bea prea multa apa. Pisicile mele au trait cam 20 ani, prima n-a cunoscut hrana uscata, a doua a avut rar din cea uscată. Încearcă să îi pui de amândouă pentru inceput, iar apoi cresti progresiv cantitatea celei uscate si faci o trecere mai usoara: matza noastra mananca de multe ori ceva daca ii punem altceva pe langa.
Da, doar treptat pot sa o invat. Zicea doctorita ca trebuie sa bea apa-apa si nu doar lichidul acela din pliculete. Suntem in faza de tranzitie si am vazut-o (in sfarsit!) ca a baut apa.
Sora mea are un dispositiv de apa, ca o arteziană , ține apa proaspătă și oxigenata. Pisica ei mănâncă doar biscuiți si bea apă multă. Pisica mamei a trăit 20 de ani, ultimii 5 cu SIDA, și a mâncat doar cate un ghemotoc de carne cruda, de pui in fiecare dimineață. Sănătate multă!
Vai, nici nu am stiu ca si pisicile pot avea sida. Sper sa traiasca si a mea cat de mult, acum are 9 ani 🙂
Nu cred faza cu mancarea uscata pt ca in natura animalele n-au asa ceva: instinctul le spune ce si cat sa bea. Dar a mea bea totusi desi are mâncare umedă.
Dumnezeu să-i dea luniște lui Horațiu acolo unde a plecat 😢; pisicuței sănătate💞🐈 iar domnieivoastre și familiei, sărbători cu liniște și pace în suflet. Vă îmbrățișez d-na Ioana🤗.
Va imbratisez si eu cu mare, mare drag si va doresc Sarbatori fericite!