Cumpărături cu iz romantic

         Câteodată mă surprind pe mine însămi având un sentiment de vinovăție după ce fac unele cumpărături. Cumpăr lucruri de care nu am absolută nevoie (sau chiar deloc) dar uneori nu mă pot abține în a-mi face mici bucurii. Ca să-mi anulez acest sentiment folosesc strategia anti-tabac adică socotesc ce sumă aș cheltui lunar dacă aș fuma. Și de cele mai multe ori îmi dau seama ce economii uriașe fac în fiecare lună. Un pachet costă vreo 14 lei iar dacă aș fuma o jumătate de pachet pe zi, deci 10 țigări, ar însemna 210 lei pe lună. Așa că… fiecare cu viciile lui. Ale mele cel puțin nu dăunează sanătății, din contră, îmi dau pe moment o stare de bine.
         Dar să vă arăt ce am cumpărat în ultima vreme și încep cu ceva ce mi-a căzut cu tronc: 2 fețe de pernă decorative, croșetate manual din bumbac alb (de la Zara Home). Parcă sunt de pe vremea bunicii și de fapt acesta e motivul pentru care îmi plac atât de mult. Mi se par adorabile iar dacă mai aprind o lumânare parfumată, în cameră se creează o atmosferă cozy și nu-ți mai pasă de frigul de afară. 
         De foarte multe ori găsesc comori la magazinele second-hand și așa s-a întâmplat și acum cu îngerașii muzicieni. Cum aș fi putut să-i las acolo când în bradul meu de Crăciun vor arăta atât de dragălaș ? 1 leu bucata 🙂
 
         Tot de la același magazin second-hand mi-am luat eșarfa bleumarin cu inimioare albe. Din loc în loc are și câte o ancoră dar văd că nu am prins nici una în poză. Era nou-nouță, cu eticheta pe ea și are 50% lână și 50% mătase. Mi s-a părut ciudată combinația dar este cea mai fină și în același timp călduroasă eșarfă pe care am avut-o ever.
         Ceaiul cu pere și caramel este descoperirea acestei toamne. L-am luat de la Lidl și cred că nu am băut ceai mai bun vreodată. Caramelul eu nu prea îl simt dar aroma de pere e foarte pregnantă, zici că ești în livadă. Foarte bun! Vi-l recomand .
         Haine nu am mai cumpărat în ultima vreme în schimb la cosmetice am dat iama 🙂 Am fost la magazinul de prezentare de la Farmec să cumpăr un deodorant și apoi am văzut șamponul travel-size care mi s-a părut așa de dulce în ambalajul acela mic că a fost musai să-l iau.  Sigur acum dacă îl am mi se întrevede o excursie.

         Am luat șamponul și la sticlă normală iar când să plătesc am văzut că era o ofertă: la 30 de lei cheltuiți se primea o ojă (la alegere) gratis. Așa că am mai luat niște șervețele umede și m-am ales cu o ojă burgundy care îmi place tare mult. Deja am început-o.
         De la Auchan mi-am cumpărat un deodorant Prêt-à-porter, tot ceva ofertă era, cu 12 lei . Ăsta e unul din mirosurile care o să-mi placă întotdeauna și cred că poate sta fără nici o reținere alături de marile nume din branșă. Era foarte la modă în anii 90 și e păcat că și-a pierdut renumele. Nu am mai văzut nici reclame la acest parfum și nici parfumul propriu-zis în rafturile magazinelor. Doar deodorantul.
         Apoi de la Yves Rocher mi-am luat setul cu cacao și portocală (gel de duș, cremă de mâini și săpun lichid) care apare doar în ediția de iarnă și căruia îi duc dorul tot anul. Miroase așa de bine că-ți vine să-l mănânci dar încă nu l-am început, aștept să se apropie sărbătorile.
         Cam astea sunt cumpărăturile mele de suflet din ultima perioadă, voi cu ce vă lăudați ?

Share This:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *