Azi am ajuns la cumparaturi la Kaufland la ora deschiderii, adică fix la 8 dimineața, pe o vreme mizerabilă, să nu scoți câinele afară din casă. Era încă întuneric și ceață, umezeală din toate părțile, frig… nimic specific atmosferei dinaintea Crăciunului. În fața standului cu cărucioare, un băiat de 11-12 ani cu o căciulă neagră trasă până aproape de ochi abordase o femeie. Nu am înțeles ce i-a spus, am auzit doar răspunsul răstit care îl trimitea la muncă dacă vrea ceva. La muncă? un copil așa de mic? N-am apucat să mă întristez că băiatul s-a și întors către mine cu niște ochi umili și o figură disperată Tanti, nu-mi luați ceva de mâncare? Sunt obișnuită să fiu asaltată de tot felul de cerșetori, de fapt cine nu e?, dar foarte rar mi se întâmplă să-mi ceară cineva de mâncare, de obicei toți vor bani. Ba un leu de pâine, ba 50 de bani, ba 7 lei că exact atât costă autobuzul să-l ducă acasă că tocmai a ieșit din spital… tot felul de texte. Sunt foarte miloasă din fire dar nu îmi place să dau bani cerșetorilor mai ales de când am văzut tot felul de reportaje care au scos la iveală dedesubturile afacerilor în care cerșetorii sunt inuman exploatați. Orori inimaginabile. De aceea prefer să dau copiilor care cerșesc o napolitană, un fruct, o bomboană, ceva ce am în poșetă și știu că ajunge direct la ei și nu la vreun cap al mafiei.
Copilul de azi, Marian îl cheamă, știu asta pentru că l-am întrebat, nu a cerut bani. A vrut doar ceva de mâncare. Cine știe de când nu mai mâncase, mai mult ca sigur că seara se culcase cu burta goală și cu gândul că atunci când se va lumina de ziuă o va lua de la capăt cu rugămințile pe lângă oamenii care ies din supermarket-uri cu cărucioarele dând pe dianafară de pachete și pachețele care mai de care mai îmbietoare și mai frumos colorate. Avea o privire atât de rugătoare, de câine flămând, avea chiciură pe căciulă, semn că era de mult pe afară și mâinile înghețate îi ieșeau din mânecile prea scurte ale unei jachete sărăcăcioase care cândva fusese albastră. Mi s-a rupt inima-n două și i-am spus că o să-i cumpăr de mâncare. Fața i s-a luminat de parcă i-aș fi promis că o să-i dau luna de pe cer … Tanti, tanti, sunt niște cârnăciori la un leu bucata la reduceri, îmi luați din ăia?… Mi s-a mai frânt o dată inima, am lăsat capul în jos și am intrat în magazin. I-am cumpărat baghetă caldă, un kilogram de cârnați, chefir și câteva cornuri cu ciocolată. Cred că a fost una dintre cele mai fericite zile din viața lui, a mușcat cu poftă din pâine în timp ce-mi ura de sănătate și de sărbători și de familie și de copii… Am plecat cu sufletul gol lăsându-l cu plasa plină de mâncare și cu bucuria câtorva ore de îndestulare. Dar mâine? Cum va fi pentru el ziua de mâine? Va mai găsi pe cineva care să-i asigure supraviețuirea?
Oricât ar părea de frumos sau uman gestul meu, aceasta nu este o soluție pentru acești copii năpăstuiți de soartă. Un petic cusut pe un sac găurit pe toate părțile rezolvă doar o problemă de moment fără ca drumul spre o viață mai bună să fie schimbat în vreun fel. De aceea am admirat și am susținut întotdeauna, așa cum am putut, fundațiile și organizațiile umanitare care încearcă, și chiar reușesc, să schimbe destine. Acestea oferă copiilor nu numai un adăpost cald și mâncare, e adevărat, nevoi de bază ale supraviețuirii, dar le deschid și drumul spre educație pentru că fără școală n-ar avea nicio șansă la maturitate. Există mulți voluntari care dedică timp prețios acestor scopuri nobile dar pe lîngă asta au nevoie de bani. Bani mulți. Bani, bani și iar bani! Iar banii ar putea veni de la marile companii în spatele cărora se află suflete inimoase.
Anul acesta ING și-a propus să aducă bucurie unor suflete mici prin acțiunea ”Zâmbete pentru copii”. Campania dorește să strângă o colecție de selfie-uri amuzante, care să readucă zâmbetul pe buzele copiiilor de la SOS Satele Copiilor. Pentru fiecare participare la campanie, ING donează 50 lei, bani care susțin casa, familia și educația copiilor asistați. In plus, ING va adauga la donații 50 lei pentru fiecare membru nou venit in familia ING in perioada campaniei, adică până în 20 decembrie. Familia ING înseamnă cei care primesc salariul pe card la ING.
Deci, ce ai de făcut? Intri pe aplicație aici , încarci două poze cu tine, una cu o mutră serioasă iar cealaltă zâmbăreață iar ING va dona 50 de lei pentru organizația nonguvernamentală SOS Satele Copiilor. Atât trebuie să faci și nimic mai mult iar asta înseamnă că îți pasă și că te-ai implicat. Dacă vrei, poți să dai share pe Facebook și să te mândrești cu asta dar nu e obligatoriu. Poate că dacă ar fi să scoți din buzunar 50 de lei și să-i dai nu ar fi chiar ușor, știu exact cum e. Dar așa nu te costă nimic și o să ai marea satisfacție că ai contribuit și tu la fericirea unui copil născut sub o stea nenorocoasă.
Suma maximă pe care a luat-o ING în calcul este de 250000 de euro, adică atât s-a gândit că ar putea dona. Mie personal acest plafon mi se pare uriaș iar asta ar însemna că aproximativ 22500 de oameni ar trebui să își facă selfie-uri și apoi să-și pună pozele în aplicație. Știți câți au făcut asta până acum? Din 24 noiembrie până în 10 decembrie abia 2025 de oameni 🙁 Și mai sunt doar 10 zile!
Cel mai probabil nici voi nu știați de această acțiune, așa cum și eu am aflat abia ieri. Dar cum am aflat, am și înscris! Cu ajutorul meu se vor duce 50 de lei acolo unde cineva are cea mai mare nevoie de ei și vă rog, dacă vreți, să vă rupeți câteva minute prețioase și să vă puneți și voi pozele în galeria oamenilor cu inimă de aur. Eu pe astea mi le-am pus și mă bucur că am făcut-o.
