Pentru mine David Beckam a fost (și este) în primul rând soțul Victoriei de la Spice Girls și abia apoi un fotbalist faimos. Habar n-am dacă rezultatele din fotbal i-au adus celebritatea sau căsătoria cu Posh Spice, în orice caz cei doi formează unul din cuplurile despre care se vorbește cel mai mult în ceea ce privește stilul. Și de cele mai multe ori, se vorbește numai de bine. Au fost, sunt și vor fi încă mult de acum înainte în lumina reflectoarelor, au inspirat de-a lungul timpului o mulțime de tendințe în modă și o lume întreagă le copiază ținutele.
Trebuie să admit faptul că David Beckam este un bărbat frumos dar ceea ce îl face și mai arătos este faptul că este foarte îngrijit și pune mare preț pe aspectul său. Sunt convinsă că dacă nu și-ar da silința, nu ar ieși în evidență așa cum o face acum și probabil s-ar pierde în mulțime pentru că există o grămadă de oameni frumoși care nu-și pun în valoare trăsăturile și pe care, la prima vedere, nu dai doi bani. Gândiți-vă numai cât de preocupat a fost de părul lui și câte trenduri a lansat. Cum se tunde într-un anumit fel, cum jumate de planetă face la fel. Și culmea, orice freză îi vine bine. Să vă aduc un pic aminte ce a purtat și cum a arătat în diverse perioade:
- Tunsoarea ”Pompadour”. (Numele vine de la Madame de Pompadour care a fost amanta sau, mă rog, una dintre amantele regelui Franței, Ludovic al XV-lea și portretul ei o înfățișează purtând părul foarte umflat/tapat în vârful capului și lipit pe laterale). Variațiuni pe această temă au existat de atunci atât la femei cât și la bărbați iar în anii 50’ Elvis Presley se tundea în acest fel și a înnebunit multe fane cu șuvița care îi cădea peste ochi 🙂 Cam așa a făcut și David Beckam când a ales să-și lase părul lung în creștetul capului și să-l tundă scurt pe laterale, cel mai probabil cu o chestie ca asta. Glumesc, desigur, pentru că sunt convinsă să pe el nu-l tunde nevastă-sa în baie așa cum mai fac eu cu bărbatu-meu câteodată 🙂
- Breton lung și filat. Freza asta a purtat-o pe la sfârșitul anilor 90’ și cu ea a dat gata o (altă) mulțime de admiratoare. Părul este tuns cam până la vârful urechilor, atât de-o parte cât și de cealaltă, dar este tot pieptănat într-o singură parte căzând pe frunte până la linia sprâncenei. Ca să stea în acest fel cred că este nevoie și de un pic de fixativ.
- Coc. Da, a purtat și coc atunci când avea părul lung până la umeri și nu-i stătea rău deloc. Nu e nimic efeminat în această coafură și mi se pare soluția excelentă atunci când afară e caniculă. Lațele transpirate care atârnă pe umeri sunt dizgrațioase vara. Coada de cal prinsă cu un elastic, apoi răsucită și prinsă încă o dată la jumătatea distanței dintre ceafă și vârful capului se face pe un păr nu foarte bine pieptănat dar nici prea zburlit pentru un efect natural și aparent neîngrijt.
- Ras în cap. E o alternativă atunci când ai încredere în tine iar bărbații predispuși la chelie arată mult mai bine așa decât chinuindu-se să-și întindă o ultimă șuviță peste jumătate de cap 🙂 Ați ghicit la cine mă refer, nu? Dacă nu, vă dau un indiciu: numele lui începe cu B 🙂
- Iar când nimic nu mai funcționează, o căciulă tricotată trasă în cap rezolvă orice dilemă referitoare la frământările legate de ”cum îmi stă părul”. Este un stil potrivit dimineților grăbite sau pentru a trage o fugă la supermarket și nu este necesar să țineți o furculiță în gură, mai bine lăsați să vă iasă în evidență ochii 🙂 Sau barba, care și ea trebuie să fie îngrijită ca să nu dea impresia de neglijență. Mie îmi plac bărbații care poartă barbă cu condiția să fie aranjată în permanență. Găsiți tot felul de chestii interesante pentru întreținerea bărbii aici.
În concluzie, David Beckam n-a ezitat să încerce diferite lungimi și chiar culori de păr, nu i-a fost teamă să încalce regulile modei de la un anumit moment și a fost mereu un trend-setter pentru cohorte întregi de bărbați. Oricare i-a fost stilul, a reușit să-l impună cu succes așa că eu cred că în continuare poate fi o sursă de inspirație.
un frumusel 🙂 – ne-ai inseninat dimineata :))
Ar trebui sa-ti multumeasca pentru reclama: eu pina acum nu l-am vazut ca pe un barbat frumos. Probabil pentru ca nu-i genul meu. Dar uitindu-ma bine la poze, vad ca nu-i urit deloc.
Nu l-ai văzut pentru că probabil nu te uiți după fotbaliști:)
:)) Ma uitam la fotbal cind eram tinara…cu sotul(era viitor sot la vremea aia). Acum imi spune ca atunci stiam sa ma uit cu el la meciuri…
Adevaru-i ca in primele 2 poze nu-mi place, dar ras in cap sau cu ochelari arata bine. Cred ca pina acum il vedeam doar ca in primele doua poze.
si mie mi se pare mai “aratos” ras in cap. Dar poate si ca sunt mai batrana 🙂 si ca am colocatar ras in cap 🙂
Și mie la fel mi se pare 🙂
Ce să zic, ce-i frumos și lui Dumnezo îi place 🙂
Ei, e dragutel el si de-aia ii sta bine cu orice frizura, dar unii vor frizura smechera si le sta ca dracu! Bietii barbati tare greu se orienteaza prin diversele trenduri. Cu cheliosii e poveste veche, nu vor sa renunte la bruma de par neam, unii sunt penibili rau de tot, nu inteleg ca o capatana rasa e mai sexy decat suvitele lungi pieptanate peste frunte.
N-aș spune că numai bărbații vor ce văd la alții pentru că am văzut și femei destule care copiază fără să țină seama de circumstanțe 🙂
david beckham era cu mult mai celebru (și mai bogat) decât posh atunci când s-au cunoscut. ghinionul lui că a fost coleg de generație și o vreme și de club cu favoritul meu: zizou. cel pe care îl consider nu doar o legendă a acestui sport ci și un bărbat frumos. 🙂
Ia să verificăm cum arată Zizou al tău…
A, păi îl știu, așa din vedere 🙂 Se încadrează 🙂