N-am avut astenie de primăvară în viața mea, poate doar astenie de toamnă pentru că urăsc anotimpul acela și cu toate astea n-am avut o săptămână prea grozavă. M-au năpădit tot felul de gânduri și de tristeți și n-am reușit să mă bucur de soare, am stat doar în casă și m-am refugiat printre cărți acolo unde găsesc întotdeauna o altă lume care n-are nicio legătură cu realitatea de afară. Nici pe blog nu prea am mai scris însă încerc acum să revin pe linie și să găsesc verbele săptămânii care s-a încheiat.
- M-a umplut de tristețe măgărușul înhămat la căruța oprită lângă tomberoanele de gunoi. Îl văd mereu și parcă de la o zi la alta e tot mai slab și mai amărât și el, și stăpânul său. Caută prin gunoaie, trăiesc din ce găsesc și din ce se mai îndură unul-altul să le dea. Cum poate fi viața așa de nedreaptă, de ce unii se bucură de toate avantajele iar unii au parte doar de chin și de mizerie?
- Am gătit sau poate ”gătit” e prea mult spus, am făcut o salată cu broccoli atât de bună încât am repetat-o de trei ori într-o singură săptămână. Ca aproape orice salată se face foarte repede și nu este nevoie decât de câteva ingrediente: evident broccoli, morcovi, un ou fiert tare, un pic de brânză (mie îmi place telemeaua aceea care e sărată și se sfărâmă ușor) și un sos pe care eu l-am făcut dintr-o linguriță de maioneză remoulade luată de la Lidl și un iaurt dar se poate face orice fel de sos sau de vinegretă, după preferințe. Eu am avut atât broccoli cât și baby carrots la congelator așa că n-a trebuit decât să fierb legumele 3-4 minute și a fost gata.
- Am avut (din nou!) dezamăgiri legate de oamenii din jurul meu. Sigur că am ajuns la vârsta la care acest lucru nu mă mai ia pe nepregătite dar tot îmi lasă un gust amar. Sunt din ce în ce mai convinsă că personalitatea și mai ales caracterul unui om depind în cea mai mare măsură de cei șapte ani de acasă și mai puțin de factorul genetic. Nu cred că cineva se naște cu mitocănia în sânge ci o deprinde văzând cum părinții își tratează vecinii sau oamenii de pe stradă. Bunul simț nu se învață la universitate ci acasă, în jurul mesei.
- Am primit flori de 8 Martie. Mai multe decât mă așteptam, atât flori tăiate cât și niște ghivece drăguțe pe care le-am pus în geam la birou unde se pare că le merge foarte bine. În fiecare zi le studiez și observ că apare cel puțin un boboc nou.
- Mi-am cumpărat Nutribullet 🙂 Dacă vă uitați la teleshopping cu siguranță știți ce e ăla, un blender cu o viteză foarte mare care taie, sfărâmă și mărunțește tot ce prinde în cale. Face niște smoothie-uri excelente dar și o limonadă din care nu mă mai pot opri din băut. Curăț lămâia de coajă și o bag cu totul acolo împreună cu apa și o linguriță de miere. Chiar dacă rămân sâmburi, aceștia se dezintegrează complet și nu se simt. Abia aștept să înverzească menta ca să pun și câteva frunzulițe. Uneori pun ghimbir dar cu mentă îmi place mult mai mult.
- Am descoperit (pe ebay) un mic dispozitiv cu care poți să golești tubul de pastă de dinți, sau orice alt tub de cremă, până la ultima picătură. Are un fel de manivelă micuță, ca la deschizătoarele de conserve și astfel poți să extragi ultimul strop de produs. Simt că îmi trebuie chestia asta nepărat deși un pic stau și mă gândesc dacă asta nu înseamnă de fapt a fi scump la tărâțe și ieftin la făină 🙂 Dau o grămadă de bani pe produse cosmetice, poate prea mulți, și sufăr când trebuie să arunc ambalaje în interiorul cărora au rămas urme de produs pe care nu l-am putut folosi. Mai ales la balsamurile de păr mi se pare că nu reușesc niciodată să scot totul din recipient. Dacă ar fi după mine n-aș mai scoate la vânzare decât cutii cu capac așa cum sunt cele de aici în care să-ți poți băga mâna și să lași totul curat lună. Iar cu banii economisiți strop cu strop să-ți cumperi apoi alte chestii faine de aici. Exact cum ne învăța la școală circuitul apei în natură 🙂
- Am citit Lumea era toată a mea – Amintirile unei prințese de Ana-Maria Callimachi, o carte despre o lume dispărută în care privilegiații soartei duceau o viață mondenă plină de evenimente și în care grijile pătrundeau arareori. Sunt memoriile unei femei de viță nobilă născută la sfârșit de secol XIX al cărei arbore genealogic coboară cu secole în urmă și care se înrudește cu mai toate marile familii boierești. Cartea se citește ușor deși nu devine captivantă, este mai degrabă un izvor istoric din care am aflat amănunte interesante din viața de zi cu zi la care nici măcar nu m-am gândit până acum. Dacă o recomand? Da, însă doar celor pasionați de istorie pentru că face multe referiri la personalități din viața politică și culturală iar dacă numele acestora nu spune nimic s-ar putea ca parcurgerea cărții să devină plicitisitoare.
Acestea au fost verbele mele, voi la ce v-ați oprit în săptămâna care a trecut?
La nemti sunt foarte populare dispozitivele de care spui, mi-am luat de acolo acum citiva ani. Unul nu mai stiu pe unde e, altul s-a stricat…am vrut sa-mi iau unul in primavara asta, dar mi-am dat seama ca nu e prea rentabil, ca la tub mai am doar pasta de dinti.
Ce dragut e magarusul! Dar poate nu-s asa nefericiti cum par, el si stapinul. De multe ori ma gindesc ca fiecare avem alte criterii pentru fericire. Spun asta cind ma gindesc la oameni cu case mari, multi bani , dar complet nefericiti.
Eu o sa-mi comand unul din China chiar daca astept o luna sa-mi vina pentru ca acolo e foarte ieftin. Eu am tuburi si in frigider cu maioneza, ketchup,pasta de ardei… tot felul 🙂
E foarte adevarat ca fericirea nu este legata de bani dar parca atunci cand n-ai unde pune capul jos e din cale-afară de tragic.
Dar sa raspund la subiect: am facut baguettes in premiera ( si apoi am repetat de 2 ori), am condus de proba o masina de lux , mi-am încălcat principiul de a nu cumpara haine de pe internet, cu atit mai puţin de pe amazon… si am comandat o rochie lunga cu paiete , pe care am trimis-o înapoi, desi mi se potrivea perfect, insa arata mult mai prost decit in pozele de pe site.
Chiar ai facut multe 🙂 Eu îmi cumpăr majoritatea hainelor de pe internet.
Nimic de pe internet, iar in magazin cred ca la 30 lucruri incercate unul luat: trebuie sa-mi stea perfect, cind ma uit in oglinda sa ma simt frumoasa si bine in ea (plus criterii pe care uneori nu le respect daca sta super-bine : nu sintetic, nu facut in China). Culmea ca rochia asta zici ca era croita pentru mine, doar ca era neagra si paietele aurii, combinatia era tipatoare (in poze arata mult mai sic).
Știi care e marea mea problemă? când mă uit în oglindă mi se pare că îmi stă bine cu orice :)))))
🙂 Fain de tine!!
Nu stiu daca voi avea prea multe verbe dar incerc.Am revenit acasa din Belgia unde mi-am alinat dorul de dragele mele.Ma mir de fiecare data cat de schimbata imi gasesc nepoata chiar daca a trecut doar o jumatate de an de cand nu ne-am vazut.Am gasit o mica domnisoara desi inca-i place rasfatul de fetita iubita si alintata de toti si mai ales de la buni .Am comparat clima suportabila de la noi fata de cea din Belgia unde am avut parte doar de ploaie uneori cu gheata si vant puternic ,cer negru cu nori amenintatori care te tin in casa si chiar daca vrei sa iesi cand auzi la stiri ca un nebun cu o camioneta plina de butelii cauta un loc aglomerat unde sa detoneze incarcatura iti piere cheful de a colinda magazine sau alte locuri aglomerate.Concluzia mea e ca tot mai bine e in tarisoara asta a noastra atat de hulita de unii.Am inceput ca de fiecare data primavara un fel de regim vegetarian dar nu cred ca ma tin de el mult timp .Mi-am cumparat o pereche de pantofi foarte comozi pe care abea astept sa-i port.O sa-mi sun cateva foste colege si poate ne intalnim la o mica sueta.Lucruri banale obisnuite dar care ma fac sa ma bucur de statutul de pensionar pe care unii ni-l reproseaza ca si cum am beneficia de ceva care nu ni se cuvine.
Ai o multime de verbe, totusi 🙂 Ma bucur ca stii sa-ti faci viata frumoasa.
Si mie mi se rupe sufletul cand vad animale chinuite ori copii care cauta ceva de mancare ori de imbracat prin tomberoane.
Interesanta salata.
Căutatul prin gunoaie pe lângă că e oribil e și foarte periculos, la noi se aruncă toate de-a valma, inclusiv chimicale și medicamente… și atâția câini și pisici își duc viața pe acolo…
Si eu am tuburi putine (gatesc multe de la zero si imi fac eu combinatiile mele) dar daca tu ai multe, atunci cred ca un aparat iti va salva niste resturi de produse si in cateva luni vei recupera investitia si intra in profit.
Cu magarul, ma gandesc ca asta e viata lui din totdeauna. Mai trist mi se pare ca nu are de unde alege.
Eu totuși cred că există și măgari fericiți. Și încă muuuulți :))))
Cind am tuburi pe terminate le tai cu foarfeca si trag/curăţ din ele cu coada de linguriţă si pun intr-o cutiuţă sau direct in mincare pe care o prepar atunci !
Cam așa procedez și eu dar nu știu cum se face că la fiecare operațiune de acest gen reușesc să murdăresc blatul, chiuveta, gresia plus vreo vreo două trei lingurițe. Asta în cazul fericit în care nu-mi pătez hainele 🙂 Deci de-aia spun că am mare nevoie de scula aceea :))))