Semnele care ne arată că se apropie Paștile

        Spun unii, și aud tot mai des asta în jurul meu, că ei nu simt că vin Paștile. Drept să spun, nu știu ce ar trebui să simtă pentru că nici eu nu simt nimic și tot stau și mă gândesc dacă mai demult era altfel. Mai demult, adică în copilărie pentru că inevitabil ajungem la această comparație. Atunci totul părea mai frumos, mai curat, mai vesel, mai festiv și mai lipsit de griji. Și cel mai probabil la fel o să li se pară și copiilor de acum când vor ajunge la vârsta maturității. E în firea lucrurilor să fie așa.

        Și totuși care sunt acum semnele care arată că se apropie Paștile? Poate în primul rând traficul. E prea mult dacă spun haosul din trafic? Nu cred, având în vedere numărul imens de mașini care au ieșit pe șosele. Și ca și când asta nu ar fi suficient, au început mai peste tot, atât în orașe cât și în afară, lucrările pe partea carosabilă. La televizor ni se arată aglomerația din intersecțiile bucureștene și de pe deja celebrul DN1 (urmează în curând și autostrada Soarelui) dar situația este exact la fel peste tot în țară. Unde se duce tot puhoiul acesta de mașini, nu știu dar cu siguranță o mare parte are ca țintă supermarketurile. La Kaufland-ul meu nebunia a început de câteva zile iar acum e deja rupere de nori.

        Știu, pentru că am fost de două ori. O dată pentru cumpărăturile normale iar a doua oară pentru că uitasem să iau nisip pisicii. Cât vezi cu ochii nu sesizezi decât un furnicar de oameni care pun în coș în cantități industriale orice le cade în mână formând apoi cozi interminabile la casă. În aer plutește un avânt shopaholic care te contaminează instant, cel puțin mie așa mi s-a întâmplat altfel nu îmi explic cum de m-am trezit acasă cu patru saci de nisip când niciodată n-am luat mai mult de doi odată. Și frigiderul e mai plin decât de obicei deși încerc din răsputeri să fiu rezonabilă și să gătesc în limite normale dar parcă văd că sâmbătă dimineața mă răsucesc cu 180 de grade. Mi s-a mai întâmplat să intru în panică gândindu-mă că dacă la ușa mea vor apărea brusc 100 de musafiri n-o să am ce le pune pe masă.

      Urmează apoi isteria cu curățenia. După cum am mai spus, am fost forțată de împrejurări să fac curățenie. Ca să pot participa și eu cu o părere avizată la discuțiile cu prietenele, colegele sau vecinele de bloc trebuia să am fapte reale la activ pe care să mă pot  baza că doar nu puteam inventa că am dereticat și scormonit totul începând de sub canapele și dulapuri și până la cutia cu medicamente sau cea cu ace și ațe de cusut. Am spălat, am aspirat, am șters praful, am schimbat perdelele, am curățat baia (ah, ce-mi doresc să schimb gresia și faianța cu ceva mai modern, ceva de genul celor care se găsesc aici), am făcut pe dracu’n patru ca totul să arate perfect. Și da, mi-a ieșit totul ca la carte iar dacă ploaia îmi murdărește geamurile, o să le mai spăl o dată. Sau de câte ori va fi nevoie. Glumesc, desigur. Până la Crăciun nu mai pun mâna pe mop 🙂

        Televiziunile ne aduc știri (?!) despre stadiul pregătirilor pentru sărbători, tradiții uitate sau reînviate, ouă încondeiate și târguri de meșteșugari. Rubrica ” ce punem” și ”cât ne costă” masa de Paște este obligatorie și prezentă pe fiecare post dar pe mine reluarea la nesfârșit, an de an, a acelorași fraze standard mă disperă. O să punem pe masă ce avem că doar nu mâncăm cu zece guri chiar dacă e sărbătoare. Mai important este să fim alături de cei dragi, să ne simțim bine, să avem conversații plăcute, să râdem și să petrecem frumos. Nu e musai să cheltuim milioane pe trei feluri de fripturi, cinci feluri de cozonac și încă vreo patru de prăjituri cu cremă ca să avem ce arunca peste o săptămână. Eu prefer o masă simplă, cu mâncare în cantități decente de la care să te poți scula fără gândul la colebil. O vază cu flori proaspete și o față de masă impecabilă asigură jumătate din efect. Ce-i drept la mine e cam problematic cu florile de când o am pe Silvestra. 

        Le mănâncă. Iar cele care sunt rele la gust le face fâșii-fâșiuțe iar apoi le împrăștie peste tot. Aveam, înainte de apariția ei, o mulțime de plante în casă dar acum nu mai pot să țin nimic și am renunțat la toate. Dacă primesc un buchet de flori nu pot să-l las pe masă nesupravegheat iar seara sunt nevoită să îl închid în baie dacă vreau să îl mai am a doua zi. Orice flori de apartament am avut, toate i-au fost pe plac. Doar cactuși n-am încercat 🙂

        Anul acesta a mai apărut un semn care arată că se apropie Paștile. Discuțiile nesfârșite (și după părerea mea fără nicio relevanță) despre denumirea corectă a sărbătorii. Paști sau Paște? Părerile sunt împărțite, s-au scris zeci de articole și eseuri,  demonstrațiile sunt bine argumentate de ambele părți dar eu sunt convinsă că lui Dumnezeu nu-i pasă. Și nici mie. Eu zic în ambele feluri, depinde doar de context. Voi ce părere aveți? E important cum se spune?