Avem o țară frumoasă, ba chiar mai mult, una dintre cele mai frumoase țări din lume . Fără drept de apel, fără loc de interpretări, fără drept de discuție. Eu și, de altfel toată generația mea, așa am învățat la școală. Și nu doar că avem o țară frumoasă ci pe deasupra mai e și bogată. Îmi aduc perfect aminte cum cu orice ocazie recitam poezii în care clișeele de genul câmpii mănoase (nici acum nu știu exact ce înseamnă), munți înalți până la cer, izvoare limpezi și răcoroase curgeau pe bandă rulantă. Eram mândri și bucuroși nevoie mare că ne pusese Dumnezeu mâna în cap deși eram conștienți că acest lucru se petrecuse pe bună dreptate pentru că eram un popor care avea toate calitățile: dârz, harnic, neînfricat, brav, ospitalier, viteaz… mai puneți și voi alte epitete că sigur v-ați lovit de ele la un moment dat.
Așa ne-a învățat tovarășa învățătoare, așa am crezut. Și încă sunt mulți cei care continuă să strige din răsputeri acest lucru cu orice ocazie deși n-au trecut granița nici măcar până în Bulgaria. În schimb te izbesc cu o doză de patriotism prost înțeles arogându-și drepturi de autor asupra frumuseților naturale copleșitoare care-ți taie respirația, asupra varietății reliefului sau asupra bogățiilor neasemuite că, vezi Doamne, noi le avem pe toate. Ca o mică paranteză, ca să vedeți de unde vin diferențele de mentalitate, pe japonezii ăia mici îi învață la școală că au avut neșansa să se nască într-un loc sărac în resurse naturale și ca să izbutească în viață trebuie să muncească pe brânci. Noi, în schimb, putem sta ca belferii cu burta la soare că ne-a lovit norocul. Și, de altfel, exact așa se întâmplă 🙂
Nu contest faptul că avem peisaje minunate dar nici să spui, așa cum apare adesea în ghidurile turistice, că avem locuri de o rară frumusețe, nu este adevărat. Frumusețea naturii nu e rară deloc și spun asta după ce am umblat prin multe locuri din Europa. Cred că niciun român n-ar trebui să se simtă lezat în amorul propriu dacă unii consideră că Alpii sunt mai spectaculoși decât Carpații sau dacă Marea Egee e infinit mai limpede decât Marea Neagră. Nu are sens să te bați cu pumnul în piept pentru ceva ce ți-a fost dat fără niciun merit. Patriotismul nu este despre asta ci mai degrabă despre ceee ce faci tu însuți ca să păstrezi valorile naționale nealterate iar mândria de a aparține unui anumit popor este justificată doar până la un anumit punct. Cred că un ego național exacerbat este total nesănătos și într-un fel ascunde anumite complexe de inferioritate.
Mă întrebam deunăzi care ar fi primul loc din România pe care un turist străin ar trebui să-l viziteze astfel încât să-și facă o impresie (evident, bună!) despre țara noastră și am creat un mic sondaj pe Facebook. Mulți dintre voi ați răspuns și mă bucur tare mult că ați făcut-o. Asta era prima întrebare iar a doua era legată de mâncare, un alt subiect sensibil care ne atacă orgoliul dacă nu este abordat conform așteptărilor noastre, mai exact cu exaltare 🙂 Puneam în discuție felul de mâncare cu care ar trebui să-l încântăm pe același turist străin aflat într-o scurtă vizită. Ne mândrim cu bucătăria românească deși eu nu sunt chiar atât de convinsă că există o bucătărie tipic românească. Opțiunile din care aveați de ales erau sarmalele, micii, mămăliga cu brânză, papanașii și ciorba de burtă, toate acestea având un iz de autenticitate.
Totuși celebrii mici sunt consideraţi mâncare tradiţională şi în Serbia, nu doar la noi. De fapt cred că în toată fosta Yugoslavie găseşti aproape la orice restaurant ”cevapcici“ adică exact mici ca ai noştri şi spun asta nu doar din auzite ci pentru că am mâncat atunci când am fost în vacanţă în Croaţia şi n-am simţit nicio diferenţă. Sarmalele au fost inventate de turci de unde, de altfel, le vine și denumirea și se regăsesc pe mesele multor popoare, inclusiv la greci iar mămăliga este cunoscută ca romanian polenta deci… ghiciți ce-a fost mai întâi, oul sau găina? Adică mămăliga italiană sau aia românească?
Părerea mea este că orice mâncare poate fi gustoasă sau un dezastru în funcție de talentul celui care o gătește iar dacă Anthony Bourdain va mai veni vreodată în România poate o să avem noroc și va nimeri într-un loc în care se mănâncă o ciorbă de burtă bună astfel încât n-o să ne mai ofuscăm cu toții când va apărea un nou episod din No reservations pe Travel Channel. (În 2008 a filmat la noi în țară prin diverse restaurante și nu a fost deloc încântat de ce a găsit iar românii s-au inflamat rău de tot și l-au făcut american tâmpit. Există zvonuri că la data respectivă Bourdain primise un bonus de 20000 de dolari de la Ministerul Turismului tocmai în scopul de a promova bucătăria românească. Poate dacă îl duceau la o degustare de vin altfel se legau lucrurile. Și se dezlegau limbile 🙂
Și poate dacă în locul unei ciorbe de burtă îi serveau o friptură de Turda așa cum a completat cineva în sondajul meu. Am uitat complet de acest preparat tradițional excepțional cu toate că la origini nici acesta nu se trage de la daci ci este de fapt o mâncare secuiască. Friptura de Turda este o carne de porc fragedă și moale care are soric crocant la exterior și este prăjită într-un vas adânc de tuci, neapărat în multă untură cât să o acopere, după ce a stat de seara până dimineața în lapte. Se prăjește până capătă o crustă maroniu-roșcată care pur și simplu ți se topește în gură mai ales dacă este însoțită de un vin bine ales ca cel de aici. Și neapărat de castraveți covăsiți, murați la soare. Chiar, castraveții ăștia or fi specific românești că parcă nu am mai auzit nicăieri de ei?
Dar să vă arăt și rezultatele sondajului meu, la care au participat mai mult de o sută de persoane. Cei mai mulți au spus că pentru a-și forma o impresie clară, turistul străin care se nimerește pe plaiuri mioritice ar trebui să mănânce mici și să vadă neapărat Transfăgărășanul, lucru cu care sunt de acord. Micii îmi plac iar dacă îi mănânc la 2000 de metri altitudine, cu atât mai mult.
Voi ce spuneți? Sungteți de acord cu aceste propuneri sau ar fi oare mai bine să vadă întâi Dunărea la cazane? Pe mine locul acela m-a impresionat teribil.
Uite, ca eu vin cu o opinie usor diferita. Fata mare pleaca in iunie cu prietena ei cea mai bune in Romania. Deci am vrut sa vad ce spun francezii, ca probabil nu vad lucrurile ca noi.
N-am intrebat multi francezi, ca nu stiu multi care sa fi fost in Romania, dar in urma micului meu sondaj de opinie cistiga detasat bisericile ortodoxe. Oricare, ei le considera minunate. Si mincarea, orice mincare romaneasca. Apoi mai spun de Casa Poporului.
Despre Tranfagarasan am o impresie proasta din cauza tiganiei de la Bilea. La Bran si Peles, acum 2 ani mi s-a parut prea aglomerat.
Si, ce coincidenta, acum 10 minute am citit articolul elogios unui francez care a vizitat Clujul. E fascinat mai ales de oameni, toti foarte ospitalieri, cit si de locurile complet atipice (cafenele in general) sau de restaurantele ieftine si bune. Ii mai place si faptul ca in locurile vizitate nu se practica turismul de masa, cu o singura exceptie : Salina Turda, care nu i-a placut (aici am aceeasi opinie, era mai frumoasa inainte de reamenajare).
Francezul asta sta la Barcelona, a vizitat toata lumea, dar in viitorul apropiat pleaca sa se instaleze la … Cluj.
Casa Poporului este într-adevăr un obiectiv care nu trebuie ratat, pe mine m-a impresionat mai mult decât mă așteptam. Iar Clujul îmi este drag pentru că e al meu 🙂 În general îmi place să vizitez orașele mici, să mă plimb pe străduțe, să simt pulsul vieții și nu neapărat să bifez atracțiile trecute în ghidurile turistice. La Bran am fost de două ori, o dată în martie devreme și o dată în noiembrie, nu era sezon și nu era aglomerat. Mi-a plăcut mult mai ales că am prins și ceva spectacol.
părerea mea este că cea mai frumoasă zonă a noastră este transilvania, mai exact pe la cetățile fortificate.
cât despre mâncare… micii se găsesc în toate țările care au fost ocupate de otomani (și în grecia i-am întâlnit) deci clar nu este nimic tipic românesc la ei, turcii îi numesc adana kebap sau kofte kebap de pildă. mămăliga (numită polenta în italia dar și în brazilia) vine din america de sud, iar celebrul colac unguresc (baigli sau saviecuță) s-a născut în silezia. ciorba de burtă este iarăși de origine otomană (spahii erau mari specialiști) și o regăsim la bulgari și greci astăzi, iar papanașii sunt din arealul fostului imeriu austro ungar și există o legendă prin danemarca legată de ei.
Dar măcar ciorba de potroace o fi românească? oricum n-am mâncat niciodată dar sună bine 🙂 adică ”tradițional”
Iar dacă stau să mă gândesc un pic a intrat deja în tradiția românilor salata boeuf 🙂 Și ouăle umplute.
asta nu mai știu (nici eu nu am mâncat vreodată), dar putem afla. sau ciorba rădăuțeană, am putea spera că-i de-a noastră. 😀
Pai cam toate mincarurile au circulat prin lume. mie mi se pare tare interesant cum regasesti mincaruri cunoscute te miri pe unde. Francezii au si ei “varza umpluta” , un fel de sarmale. Dar ce am observat, chiar daca originea e comuna, in general fiecare tara are specificitatea ei. Micii turcesti de exemplu n-au gustul micilor romanesti.
Iar muraturile au fost folosite de toate nemurile pentru conservarea legumelelor. Doar ca in multe locuri, cu mincarea industriala, s-au pierdut diverse obiceiuri.
Nu pot cu buna stiinta sa recomand nici unui strain o zona din Romania atata timp cat nu pot fi ignorate gunoaiele.In tarile pe care le am vizitat ce m-a impresionat cel mai mult a fost curatenia. La noi e cumplit la intrarea in marile orase, pe unele albii de rau si pe campuri in general.Avem o tara frumoasa dar o pangarim cu prezenta noastra de oameni needucati. Nu putem da vina pe saracie de data asta .
Știu. Mizeria de pe marginea drumurilor o să ne îngroape la un moment dat, am închis ochii și am scris imaginându-mi cum ar fi fără arhicunoscutele gunoaie dar din păcate nu le putem ignora.
Ioi…sa vedeti adunaturile de gunoaie pe orice margine de sosea din zona pariziana! Nu-i mai bine decit in Romania.
Noi venim la vara cu prietenul sotului, olandez. El iubeste Romania (si noi Olanda ?) , ne-am cunoscut pe cand inca eram in Bucuresti. El merge in ro mai des ca noi, dar limitat, bucuresti de regula, mai are niste prieteni in iasi si la Cluj. Nu stie sa ne explice de ce se duce el asa des si ii place :))) de fapt, acum ca e apropiat stiu ca pune suflet in prietenii, merge sa se vada cu romani, a fost si la o nunta. Pe o parte dintre prietenii lui romani i-am cunoscut, sunt oameni faini. Si ii place vinul. Deci merge pt oameni si vin (cred eu )
Noi mergem cu el in Transilvania, ca nu a mai fost si noua ne place. Il mai ducem la parintii nostri cate o zi, dar targeturile sunt sibiu, transfagarasan (in Olanda n-avem munti ) , pastravaria albota, sighisoara si relaxare, e pasionat de vinuri ca noi deci degustari de vinuri bune si in rest, mancare nu neaparat, i-am tot facut eu diverse, e lesinat anyway dupa orice gatesc daca n-are branza, deci mai mult o sa ma porcesc eu cu ciorba de burta, tochituri and stuff
Noi avem unul care numai de mincare romaneasca ne povesteste , iar in iarna era f incintat ca prietenul lui din Romania i-a trimis vreo 10 borcane de zacusca (de cumparat). Cind i-am dus niste tuica , a fost super incintat.
Noua nu ne-a placut la Albota, n-aveau nici un gust pastravii aia imensi. In schimb este o pastravarie in Maramures, linga satul Mara, aia erau tare buni si normali ca marime. Si mamaliga de acolo la fel.
Vorbeam eu de avantajul de-a avea doua culturi…numa’ bine sotul e obligat sa plece la Bucuresti la clientii lor , ca aia il cer pe el, ca doar vorbeste romaneste. E suparat ca-si pierde o saptamina cu drumul plus statul pe acolo.
Zacusca e mare hit si aici, am dus si la scoala si la birou, dar cum ei ii zic un fel de tapas nepicant, e. ..tapas :))) eu asa si scriu pe lista cand duc, Roemeense tapas :)))
Unică în Europa e doar Delta. Camargue e singurul termen de comparaţie, dar diferenţele sunt mari. În rest, pentru tot ce e de văzut în România, ca natură, oraşe, sate, tradiţii, e uşor de găsit ceva mai tare în alte ţări. Pentru Deltă, însă, merită să călătoreşti şi printre gunoaie, să depăşeşti problemele de logistică – transport, cazare – şi să fii un pic jecmănit, inevitabil, începând cu taximetriştii de la Otopeni şi până la localnicii cu bărci de toate felurile. Eu asta recomand oricărui străin dacă vine vorba.
Am gasit francezi in delta, in grupuri mari. Incantati la culme, unii din grup reveneau.
Am mai discutat cu un belgian ce merge in Ro si zice ca e inccntat de animalele sqlbqtice (a zis de ursi si cerbi, dar el cauta nu stiu ce gaste cu nas rosu care ar fi f. rare). Alt belgian ne invita la o tuica ( a cumparat-o in Timisoara). Dar cel mai cel strainez avea in birou o colectie de rachiuri facute de casa, sub cheie, si la petreceri in birou scotea cate un pahar (pahar inseamna 30-50ml, sa nu va ganditi la paharele moldovenesti). Ce am mai auzit ca remarci de la strainii vizitatori de ro: incantarea de a vedea cai peste tot! greu sa le explici ca acum in mare sunt crescuti pt munca la camp, dar ca acum 100 de ani romanii erau mari dresori si crescatori de cai … comunismul a distrus aceasta meserie.
Ca mancare, probabil pui cu smantana si mamaliga si vanaturile. Ne cramponam noi cu sarmalele si ciorba de burta dar acriturile cum le facem noi nu sunt ‘digerate’ de toti; din astea as aminti borsul de vacuta cq a fost un succes la multi fiind ca cel rusesc. Dulceata de nuci e iar un succes garantat si porcariile afumate de casa. Am mai auzit de straini ce vin pentru agro turism in romania, ba chiar cauta sa ajute la treburi in gospodarii. Mai am o poveste cu un olandez care ajunge la socri in sudul romaniei in plina vara si primeste rosii de gradina si zice: da’ de ce au gustul asta asa aromat??
De dulcețuri am uitat complet. Făcea bunică-mea o dulceață de prune de picai în cap… Prunele rămâneau întregi și nu știu cum scotea sâmburele dar în locul lui băga miezul unei nuci întregi. Era ceva demențial dar nu prea ne dădea nouă copiilor decât rar pentru că o ținea pentru musafiri 🙂 Și o servea pe farfuriuțe minuscule cu un pahar de apă rece alături… Doamne, ce vremuri tihnite!
Iar agroturismul din Ro într-adevăr are succes și sper să țină cât de mult.
a, si daca e ceva ce atrage pe straini: tipele faine si berea ieftina.