M-am săturat de oamenii pesimiști, de cei care văd numai greșeli, lipsiți de ambiție, negativiști care orice ai face încearcă să te tragă în jos, m-am săturat de oamenii care se concentrează doar pe a avea și nu pe a fi. M-am săturat de toți cei care stau pe margine și privind cu ochi critici comentează aiurea, se lamentează cu glas plângăcios că ei nu au, că ei nu pot, că ei nu știu sau că norocul i-a ocolit. M-am săturat de toți cei care își plâng soarta fără să facă nimic, de toți cei care nu își asumă alegerile și faptele. M-am săturat de oamenii care nu privesc niciodată în sus, de toți cei care strică armonia, de toți cei care sunt mereu indispuși și văd viața în negru. M-am săturat de resemnare, de false depresii, de acceptarea fatalității fără a încerca să schimbi nimic.
Și toată starea asta, ca să nu îi spun chiar lehamite că parcă sună prea urât, a apărut în urma discuției într-un cerc de prieteni. Nu, e prea mult spus prieteni, era de fapt un cerc de cunoștințe întâmplătoare în care cineva a adus vorba despre două doamne care, vai, ați auzit!? urmează să se pensioneze în curând. Prima mea reacție a fost mirarea pentru că nici pe departe respectivele nu-și arată vârsta și de aceea vestea m-a surprins. În secunda doi le-am invidiat pentru timpul liber pe care o să-l aibă și pentru cât de multe vor putea face de acum înainte pentru sufletul lor. Cred că am fost singura care s-a gândit la asta, restul au luat vestea ca pe una proastă și le vedeau deja pe cele două protagoniste cu un picior în groapă iar cu celălalt pe un pat de spital sau la o coadă la rețete compensate. Din două doamne elegante deveneau brusc două bătrânele demne de mila publică fără bani de căldură, fără bani de pastile și bineînțeles neavând ce pune pe masa de Crăciun/Paști. Acesta mi se pare cazul tipic de gândire negativă.
Oare de ce eu nu văd lucrurile așa? Optimismul meu se datorează oare factorului genetic, modului în care am fost crescută sau autoeducației? De ce reușesc să văd mereu partea plină a paharului și să mă bucur de ceea ce am și nu să sufăr pentru ceva la care nu pot ajunge? Vârsta de pensionare este într-adevăr un prag dar vine ca ceva firesc iar cei care ajung acolo ar trebui să fie recunoscători că l-au atins așa cum fiecare vârstă împlinită ar trebui considerată un succes și nu un motiv de jale. Să împlinești 30 de ani e un motiv de îngrijorare? sau motiv de panică la 40? Dacă da, în cazul ăsta ar trebui ca la 60 să îți tai venele. Hai să fim serioşi, dar dacă ne uităm în jurul nostru o să vedem că lumea e plină de astfel de lamentări iar cei care gândesc aşa sunt aceiaşi care consideră că ajungând la matusalemica vârstă de pensionare nu le mai rămâne altceva de făcut decât să se întindă în pat cu mâinile pe piept și să aștepte vizita doamnei cu coasa.
Eu nu gândesc aşa şi cred cu tărie că fiecare etapă a vieţii are partea ei frumoasă dacă ai ochi să vezi şi mintea deschisă la nou. Ca să fii un pensionar fericit nu trebuie să te închizi în casă ci să ai mereu o activitate fie fizică, fie intelectuală (sau, de preferat, un mix între cele două), să socializezi şi să te simţi împlinit. Categoric banii nu aduc fericirea și nu e cazul să ne cramponăm în permanență de această problemă. Nici fericirea, nici sănătatea. Pe Dinu Patriciu la ce l-au ajutat milioanele de euro? Sau pe Dan Adamescu? sau pe atâția alți oameni de afaceri care și-au pus capăt zilelor deși erau invidiați de o armată de gură cască amețiți de conturile lor grase? Viața frumoasă înseamnă experiențe trăite și mai puțin obiecte agonisite, de fapt doar pe primele le ducem cu noi în mormânt. Sigur că într-o lume ideală banii nu ar trebui să fie o problemă și la fel de sigur este că atunci când treci de la salar la pensie se simte, mai ales dacă te bazezi doar pe pensia de la stat. Ar fi minunat dacă fiecare dintre noi am reuși să strângem ceva la ciorap din timp și aici găsiți răspunsul la o mulțime de întrebări legate de calculul de venituri, beneficii extrasalariale, concedii medicale sau pensionarea standard și anticipată.
Pensionarii, și nu doar ei, pot face multe și cu bani puțini dar spre deosebire de noi ăștialalți care mai avem de așteptat, seniorii dispun, în sfârșit!, de mult timp liber. Oare câți dintre noi nu am privit admirativ cel puțin o dată grupurile de turiști străini care se plimbau fâța-fâța îmbrăcați în haine colorate fără nicio grijă? Da, știu, o să săriți să-mi spuneți că pentru călătorii este nevoie de bani mulți. Parțial de acord. Depinde de destinație, e adevărat că nu oricine își permite să zboare în Maldive sau în Cuba dar o excursie la cetatea Alba Iulia, la Sighișoara sau într-o mulțime de alte orașe frumoase din zona fiecăruia nu costă multe parale. Iar dacă asta se petrece într-un grup poate fi la fel de amuzant ca în vremea școlii.
Pentru mine activitate înseamnă orice altceva nu presupune să stai cu fundul pe canapea şi cu ochii lipiți de televizor. De exemplu să începi să scrii un blog sau poate poezii sau de ce nu, o carte autobiografică. Cine spune că este prea târziu pentru începuturi literare ar fi bine să se uite la Neagu Djuvara, un om pe care îl admir enorm. Când a revenit în țară avea 74 de ani și abia după câțiva ani i-a apărut prima carte iar acum, la aproape 101, încă scrie, este perfect lucid și, mai mult decât atât, orice apariție a sa la televizor este o adevărată încântare.
Dacă îți dorești ceva cu adevărat, dacă vrei să înveți, dacă vrei să fii informat niciodată nu este prea târziu. Mătușa mea, soră cu bunica, avea aproape 60 de ani când cu creionul și caietul în mână a început să urmărească la radio și la televizor lecții de engleză, emisiuni foarte la modă în anii 70-80′. Dacă pierdea o lecție, o urmărea în reluare, și-a făcut cu conștiinciozitate toate temele și cu o tenacitate de admirat a ajuns după un și ceva să citească romane englezești în original. Și-a dorit să învețe limba și nimic nu i-a stat în cale. În excursia pe care a făcut-o în Israel doi ani mai târziu a fost translator din limba engleză pentru un grup de 40 de români. Am admirat-o întotdeauna pentru perseverența și spiritul tânăr pe care l-a avut chiar și atunci când a împlinit 90 de ani.
Am o listă lungă de exemple care ar putea continua la nesfârșit, o listă de oameni care mă inspiră și cărora vreau să le semăn dar sunt sigură că fiecare dintre voi cunoaște cel puțin o astfel de persoană. Sigur aveți în cercul vostru pe cineva care după ce a ieșit la pensie în loc să zacă pe fotoliu s-a apucat de meșterit una alta prin casă, de grădinărit, de tricotat sau de gătit mâncăruri exotice după rețete speciale. Poate alții s-au înscris în corul bisericii, și-au făcut abonament la teatru, au organizat mini campionate de bridge sau canastă sau au făcut voluntariat la casele de copii de pe lângă mănăstiri. Știu pe cineva care organizează tururi (sau poate mai bine spus plimbări) prin București ca un fel de ghid pentru turiștii aflați în trecere prin oraș. Moda a venit din străinătate și are succes din ce în ce mai mare și la noi. Deși tururile sunt promovate ca fiind gratuite, de fiecare dată se sfârșesc printr-o sumă de bani pe care ghidul voluntar o primește de la turiștii care înțeleg astfel să își arate mulțumirea și simpatia pentru poveștile auzite în fața fiecărui loc vizitat. Se poate spune că asta este o mică afacere care rotunjește veniturile? Categoric, da. Deși o afacere adevărată a fost cea pe care Harland David Sanders a pus-o pe picioare la ”frageda” vârstă de 62 de ani și care acum a împânzit tot globul, fastfood-urile KFC. Nu scrie nicăieri că dacă ai ieșitla pensie nu mai ai dreptul să-ți înființezi o firmă cu care să dai lovitura.
Gata, m-am oprit. Mai ziceți și voi că exemple sunt destule.
ah, eu visez za ma pensionez la 40 de ani! visez, ddar mai realist e sa imi iasa la 50 🙂
Ce imi doresc eu este ca pana atunci sa imi cumpar o locuinta in Tenerife ( o garsoniera acolo) si sa imi petrec zilele ca englezii de acolo: plimbare zilnic, o berica la terasa, mers la aprozarurile locale si cumparat ce au cules producatorii locali, urcat pe vulcan, jogging, citit pe nisip etc. Acu’ daca nu apuc sa imi cumpar nicio garsoniera acolo, nu ma apuc sa ma plang: voi gasi munti de urcat si in Romania, voi face tururi de turism prin tara ca sunt pachete ieftine in afara sezonului, voi merge cate 2 sapt in grecia la inceput/sfarsit de sezon, ma voi tine de gradinarit si tricotat mai cu spor, voluntariat si mai cu spor, reciti toata biblioteca, iesit zilnic cu prietenele in parc si salut cu replica “hai salut, capra batrana, te fac un tur de parc? ” etc
Un articol pe sufletul meu.Activitatea fizica si intelectuala este cea care ne mentine trupul si spiritul tanar.
Exact. Să nu ne pleoștim ca florile în vază.
Ha-ha 🙂 Și eu am câteva capre cu care mă înțeleg tare bine da încă nu-s bătrâne 🙂
Pe aici am observat ca tinerii pensionari fac exact opusul a ce zici tu: se arunca cu voie buna intr-o droaie de activitati. Stiu pe cineva de 70 ani care facea zilnic cite ceva, gen balet (!!!) , yoga si dans din buric( !). Cu baletul s-a terminat din cauza ca a picat cursul, pentru ca nu mai faceau fata colegele. Dar depinde de oameni, stiu pe cineva care nu voia sa se pensioneze ca a avut multe cazuri in jur care au murit in primul an dupa pensionare. Mai mult barbati, parca femeile se activeaza mai tare.
Totusi, eu zic ca e bine sa nu lasam pe pensie ce putem face azi. Ca-mi povestea tata de colegi de-ai lui care-si faceau planuri pentru pensie dar din cauza sanatatii nu le-au putut indeplini.
Ce bine ca mi-ai amintit de Neagu Djuvara, ca am o carte de el necitita, cu care ocazie am descoperit ca am una si de Boia, tot necitita.
Hmmm… poate totuși pentru balet e un pic cam târziu 🙂
Nu lăsăm pe pensie ce putem face azi, clar nu. Doar activitățile alea multe pentru care nu ne ajunge timpul 🙂
Ahahaha, eu vreau sa fac balet la pensie :)))
Diana, tu o să fii în ansamblul lebedelor mici 🙂
No, punem de-o trupa de balet la pensie si strabatem lumea in turnee. Ca tot intreba Iulia ce facem la pensie.
Sau ne deschidem in Romania cursuri de balet pentru pensionari. Cred ca am avea amatoare. Si profitam de renumele trupei cand deschidem cursul. Dupa curs vindem tort (cu asta m-as putea ocupa) si icre :)))
Altfel asa de deprimant mi se pare ca toate femeile din Romania dupa o anumita virsta se imbraca (cel putin vara) cu niste fuste lungi negre si niste camasi sintetice care vin peste ele. Cred ca stiti tinuta 🙂
Vai, da, stiu tinuta, cuviincioasa. Sper sa nu ma cumintesc in halul acesta ever (n-am nici o sansa, doar ma alint ) urasc hainele negre si fara forma, care tin la tavaleala si la cateva kg in plus sau in minus, brrr
De ce să ne limităm la femei? Primim la cursuri și bărbați iar la spectacolul de absolvire chiar dacă n-om avea rol de prinț de-un rege decrepit tot facem rost cumva :))))
Elena, felicitări, deja văd că ai un plan de business foarte bine pus la punct 🙂
Planuri am eu multe 🙂 Doar cu practica e mai greu.
Nu! Nu ! Persoanele de sex masculin trebuie sa fie in putere, ca sa ne poata tine in brate. Mosii decrepiti doar de umplutura.
:))) fara ansambluri, de la o vreme fac lucruri hedonistic asa, pt placerea de a le face , fara vreun scop
Eu o sa baletez, fumez iarba in pod (la noi e legal, dar acum suntem parinti responsabili) siii mai ales o sa scriu best-selleruri porcoase, inca nu m-am hotarat cu ce, but it’s growing on me :)) uneori o sa-i fac si hatarul sotului, care viseaza, pe langa pod, sa mosnegim de mana pe o plaja ceva
Si eu sunt satula de pesimisme, intentionez sa ma bucur de viata cat o am. Asta cu pensia si batranetea e relativa, am citit ceva recent, ca nu ne mai raportam la varsta si la acelasi tipar de cifre ca pana acum. Ca tine de cat mai ai de trait, deci de speranta de viata (care acum a crescut ) , nu de cat ai trait. Practic, 70s is now the new 50s ?
Buuun… mai zi, că le zici bine. Nu știam de ce mă simt de 30… deci e demonstrat științific că nu delirez 🙂
Ba cred ca mie mi-ar place sa fac balet. Sunt putin cam tinara, dar mai astept 🙂
Pe mine m-a mirat diferenta dintre Franta si Romania in ceea ce priveste activitatile. Aici facem dans intr-o asociatie une suntem printre cei mai tineri (media de virsta e 60). In Romania avem niste prieteni de virsta noastra care s-au lasat de dans cind deja ca erau cei mai in virsta de la curs, dar colegii mai ca le spuneau “saru-mina” si din dumneavoastra nu-i scoteau.
Fiica-mea facea inot sincron, acum s-a creat o grupa de adulti , unde evolueaza mamele fetelor. Nu si eu, fiica-mea s-a lasat de multa vreme si mie nu-mi plac sporturile de apa.
Acum 12 ani faceam patinaj artistic. Am renuntat, ca eu cadeam cam mult si mi se zdruncina spatele de la atitea cazaturi. Dar faceam gale, unde ne prezentam programul, eram aplaudati, era fain. Ne-am intilnit nu demult cu un fost coleg (sa tot aiba vreo 65 ani), zicea ca nu mai e asa atmosfera faina, ca au venit oameni mai tineri si acum fac multe concursuri, au cistigat ceva campionate. Era sa uit: si cu dansul facem demonstratii, ba chiar primaria a platit asociatiei pentru o demonstratie de-a noastra. E tare distractiv, sa vezi cu cita adoratie ma privea o colega de-a fetei dupa ce m-a vazut dansind…
Din punctul asta de vedere intr-adevar diferenta in Franta si Romania e uriasa, la noi pensionarii sunt destul de marginalizati si pot sa spun chiar ca sunt oarecum discriminati.
Cursuri de dans sunt si aici pentru toate grupele de varsta dar, totusi, pentru mine baletul inseamna poante si lacul lebedelor 🙂 Dar niciodata sa nu spui niciodata. Si mie mi-ar place, poate incropim un mic moment odata 🙂
Patinajul mi se pare greu si periculos pentru oasele mele, in schimb apa o ador si imi place mult sa inot.
Rid aici de una singura imaginindu-mi un spectacol de balet cu noi doua pe poante pe scena…
daca Franta e asa, sa vezi mai la nord: fosta vecina are peste 85 de ani si ia cainele nepotilor la plimbare ( asta il cheama LOUP si isi merita numele, ar zburda mereu). Acum e cam ofticata ca s-a pensionat fiica sa ( 65 ani) si il ia fiica sa pe LOUP. Alta tanti o stiu la 70 ani si ceva cu program strict: corala, ore de limba poloneza ( sa invete), mers la scoli sa ajute copii la teme ( what a … ?!?) ; un nene voluntar pentru integrare in zona flamanda, il scoate pe sotul meu saptamanal la activitati gratis/ieftine prin toata tara: muzee deschise, expozitii noi etc. are un program de sotul zice ca nu stie ce sa aleaga!! ( e un fel de partener in conversat in limba flamanda si nenea isi ia rolul f. in serios!! ). Alti pensionari ies….la ecologizat rauri/drumuri. Catinel catinel au curatat prin jurul blocului meu ( altfel planuiam si eu o curatare dar amanam din motive de asteptat sot). Altii sunt in club de bicicleta si fac….100 km de bibicleta pe zi. Altii se pregatesc de marathoane. Mai au excursii si vacante vanate: in afara sezonului sunt super ieftine pt ei, asa ca unu cica sta cu bagajul facut ca daca prinde, pleaca in cateva ore. Sau doctorul nostru curent ( pe la 60 de ani, asa) ne zice ca mama lui pleaca in croaziera pe Dunare pana in Delta. Calculati voi cati ani are doamna mama.
Si tot asa 🙂
Vreau sa zic insa un lucru: omul isi traieste batranetea cum si-a trait viata. Acestia nu s-au apucat sa zburde fix
cand a intrat prima pensie in cont: acestia au zburdat si in tinereturi si asa le e firea.
A, da, si eu am in jur barbati trecuti de 70 si biciclisti.
Si pensionari de la asociatia mea de dans care toata ziua pleaca prin croaziere.
Dar oare unde am auzit ca sunt americani care-si pun parintii batrini in croaziera toata iarna, ca-i costa mai ieftin decit casa de batrini?
da’ nu m-ar mira sa iasa mai ieftin :))) si mai fac economie si la cumparat vitamina D :))))
Uite, Ioana, ce ziceam eu
http://m.dw.com/en/a-new-image-of-women-golden-girls-20/a-38830308?maca=en-Facebook-sharing
Deși m-am gândit adesea la lucrurile astea, e reconfortant să știi că cineva le-a sintetizat atât de clar.
Va salut cu drag!
Imi place ce am citit aici…, dar, mi-ar place sa vad ca “se intampla” si nu doar “se planifica”! Pornind de la ceea ce am vazut si invatat in Germania si tarile din jur si de la ideea initiala primita de la “nemti” m-am gandit ca un minicartier de locuinte( cca 200) pentru tineri din zona, case de vacanta si locuinte pentru pensionari din Romania si din restul Europei( poate chiar Americii de Nord) ar fi solutia.
Daca vreti aruncati o privire aici:Wunschhauspark -cartier case romano-german.
Mult succes in prezent si viitor!
Multumesc! să sperăm că toți vom avea sănătate și bani când vom ieși la pensie 🙂