7 verbe pentru 7 zile #37

        Greu mai trec zilele când știi că în curând urmează concediul dar uite că totuși s-a mai dus o săptămână:

• Am refuzat o invitație la o conferință ținută de Dan Puric. Știu că are foarte mulți admiratori și chiar mulți dintre prietenii mei sunt fani adevărați așa că n-aș vrea să se simtă cineva ofensat dacă o să spun că mie omul acesta nu-mi place. Desigur nu-i contest calitățile de actor dar discursurile filosofico-istorico-religioase nu numai că n-au reușit să mă captiveze dar nici nu sunt de acord cu mare parte din ceea ce susține. Uneori mi se pare că vrea să arate că  le știe pe toate iar prea multă erudiție devine obositoare. Andrei Pleșu a spus la un moment dat despre Puric că citează mai mult decât citește, poate a exagerat un pic dar nici foarte departe de adevăr nu este această afirmație.
• Am primit un ”mulțumesc”. Dacă un simplu mulțumesc a ajuns să fie un eveniment înseamnă că deja e grav dar asta e realitatea mizerabilă în care mă învârt. Zilnic dau nas în nas cu mutre îmbufnate, acrituri care cred că un zâmbet pe față le-ar putea aduce dureri de stomac, figuri pătrunse de importanța incontestabilă a rolului pe care îl au în dezvoltarea națiunii, și încrâncenați care abia răspund la salut cu o imperceptibilă înclinare a capului dar fără măcar a-și descleșta buzele. Te rog și mulțumesc nu intră în vocabularul lor așa că atunci când am desfăcut pachetul cu lentilele de contact comandate online și am găsit un bilețel scris de mână am rămas foarte plăcut impresionată. Sunt detalii care fac diferența și care contează mult atunci când ai de ales între firme care fac exact aceleași servicii. Nu e același lucru cu a găsi doar factura 🙂
• Am aniversat trei ani de blogging. Nu-mi vine să cred că pe 18 mai s-au făcut trei ani de când scriu constant aici și, mai ales, nu-mi vine să cred că numărul de cititori a crescut așa de mult încât a ajuns la mai mult de 600 de unici pe zi. Asta înseamnă că în fiecare zi 600 de oameni sunt interesați să vadă ce am mai scris eu pe blog. Știți ce mult înseamnă 600? Când eram la facultate eram 300 de studenți în an împărțiți în 3 serii iar cursurile se țineau cu o singură serie odată. Dacă s-ar fi adunat  tot anul nu am fi avut toți loc în amfiteatru iar mie amfiteatrele alea mi se păreau imense. Nu ca să mă laud dar acum mă citesc mai mult de două amfiteatre în fiecare zi 🙂 Ei, hai, poate un pic totuși mă laud.
• Am băut, pentru prima oară în viața mea, cidru de mere. Inițial n-am vrut să gust pentru că am confundat băutura cu braga care e cu totul și cu totul altceva. Bragă am băut acum vreo 2-3 ani undeva la un restaurant în București și nu mi-a plăcut deloc, în schimb cidrul… să te lingi pe bot, nu altceva. Sau eram eu foarte însetată sau a fost foarte bună băutura (era cidru de casă). Sau ambele 🙂 Cidrul ăsta cică e una dintre cele mai vechi băuturi alcoolice din lume (își dispută titlul cu vinul). Este dulce, ușor acidulat, răcoros și mi s-a părut că aduce la gust cu berea cu adaos de diverse fructe care a apărut în ultimii ani  (cea cu merișoare e preferata mea). Dacă vreți să aflați mai multe despre cidru (printre altele se pare că este util în curele de slăbire) găsiți aici iar dacă vreți să cumpărați, aici.
• Am stat o zi întreagă fără internet ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de foarte mult timp. I-am simțit lipsa dar cu toate astea nu pot chiar să spun că am suferit așa cum mă simt pierdută atunci când uit să-mi iau telefonul la mine. Fără telefon mă simt ca și cum mi-ar lipsi o mână. Seara când am ajuns acasă și am deschis Facebook-ul am găsit mesajul de mai jos care m-a pus un pic pe gânduri. Oare într-adevăr îmi împărtășesc viața pe Facebook? Și dacă da, deși doar o mică parte se vede, dar dacă ar fi așa, e acesta un lucru rău? Văd din ce în ce mai multă lume pornită împotriva internetului și ținând morțiș a se întoarce la stilul de viață al anilor 80’ când noțiunea de online nici măcar nu exista. Credeți că are vreun rost și o finalitate realizabilă să ne împotrivim mersului lumii?
• Am fost la Bucium Poieni, satul din Munții Apuseni de unde se trage tatăl meu la întâlnirea anuală cu buciumanii. Este un eveniment care se ține în fiecare an odată cu sărbătoarea narciselor. Zona este superbă, oamenii minunați iar narcisele sunt în plină floare și invadează toate poienile, din fericire nu toate știute de hoardele de turiști sălbatici. Satul este de partea cealaltă a muntelui pe care se află Roșia Montană și la fel ca Roșia, stă pe un bulgăre de aur. 
• Am văzut un film și cred că e primul film văzut cap-coadă anul acesta – Bridget Jones Baby cu Renée Zellweger. E încadrat la genul ”comedie romantică”, deci ceva ușurel, dar am avut așteptări mari pentru că toate review-urile pe care le citisem înainte să-l văd promiteau că o să mă prăpădesc de râs. Nu spun că nu au fost câteva faze amuzante dar per total scenariul mi s-a părut cam tras de păr și acțiunea n-a avut susținere pe tot parcursul așa că la un moment dat chiar ajunsesem să mă plictisesc. Poate am fost eu într-o pasă proastă  (și recunosc sincer că nu mai am răbdare să mă uit la filme care nu îmi rămân cu nimic întipărite în minte) dar filmul acesta eu nu l-aș recomanda.

Cam așa s-au petrecut lucrurile în ultimele zile, mă duc acum să-mi cobor geamantanul de pe raftul de sus din debara și să-l pun lângă ușa de la intrare, da’ de, da’ de, trece timpul mai repede 🙂 Voi la ce depărtare vă aflați de vacanță?