Invitație la 3 Stejari

        Nici n-a început bine primăvara (cu alaiul ei de flori) că am și primit prima invitație la nuntă de anul acesta – în ultimul weekend din mai și deja mă apucă disperarea că nu știu cu ce să mă îmbrac. Niciodată nu mi se pare prea devreme să încep să mă gândesc la această eternă problemă mai ales acum când va trebui să-mi aleg mai multe ținute pentru eveniment și o să vă explic imediat de ce.
       Știți că acum este la modă (sau, mă rog, o fi fost și mai demult dar eu nu știam) să faci petrecerea de nuntă în afara orașului sub forma unei mini-vacanțe oferită invitaților. La scară mare asta înseamnă, de exemplu, ceremonia pe care a avut-o Johnny Depp pe insula lui privată din Bahamas unde musafirii s-au distrat făcând snorkeling, plimbându-se prin nisipul fin de pe malul oceanului și savurând platouri pregătite de bucătari renumiți care purtau titulatura de chef.
       La scară mai mică, din punct de vedere al grandorii dar nu și al distracției, un astfel de eveniment se poate organiza și pe plaiurile noastre. Iar eu la așa ceva sunt invitată, adică la o nuntă în mijlocul naturii care va dura, ca în povești, trei zile și trei nopți. Nu, de fapt sunt trei zile și două nopți pentru că începe vinerea dimineața și se termină duminică seara. Deci îmi trebuie haine, nu glumă. Abia aștept!
      Am mai fost la nunți în Brașov dar asta o să le întreacă pe toate. Din dorința de a organiza un eveniment perfect, mirii au ales pensiunea 3 Stejari, un complex turistic de 4 stele care este foarte aproape de oraș dar totuși la munte (în masivul Postăvarul, cred că știți că este o zonă superbă). Numele pensiunii vine de la cei trei copaci situați pe actualul domeniu și care sunt ultimele mărturii ale unei păduri seculare ce se întindea odinioară în această zonă.
       N-am fost niciodată într-o pădure de stejari deși am citit undeva (un fel de joc-zodiac, o prostioară de genul ăsta) că stejarul ar fi arborele meu protector. De atunci parcă i-am observat mai bine frumusețea și măreția și am dat importanță tuturor legendelor și superstițiilor pe care le-am auzit despre el. Se spune că dacă  toamna prinzi din zbor o frunză de stejar care cade, vei fi scutit de răceli și gripe toată iarna. Mi se pare o variantă mai ieftină și mai plăcută decât un vaccin 🙂
        Iar dacă doi îndrăgostiți pun în același timp într-un vas cu apă două ghinde își vor vedea viitorul: dacă ghindele plutesc împreună se vor căsători, iar dacă ghindele se despart cei doi se vor îndepărta unul de celălalt.
        Se pare că ghindele prietenilor mei au plutit una lângă alta și de aceea acum ne cheamă la nuntă. Deși i-am întrebat, nu au vrut să-mi dea prea multe detalii spunând că vom avea parte de foarte multe surprize. Totuși am aflat că ceremonia va fi în aer liber, la umbra stejarilor seculari, iar petrecerea propriu zisă va fi în restaurantul fabulos care are ieșire pe terasă.
        Deci e clar că pentru un astfel de restaurant trebuie să-mi pregătesc o rochie de mare gală. Sper să mă țină picioarele toată noaptea pentru că nunta e abia sâmbătă seara. Înainte de asta, vinerea, va fi ziua dedicată drumețiilor, pentru cei care doresc, evident. Dar cum să ajung eu în zonă și să nu mă încumet pe cărări de munte?… sau poate o să prefer un dolce far niente ca să fiu în formă a doua zi?
        Vom trăi și vom vedea. Oricum, ai ce să faci acolo pentru că există și teren de sport, masă de biliard, locuri de joacă pentru copii… și multă liniște în mijlocul naturii ceea ce îmi doresc cel mai mult.
        Zic și eu așa, ca să par interesantă cu liniștea, pentru că de fapt abia aștept zumzetul și gălăgia veselă din jurul grătarelor în aer liber și fripturii la proțap care ne vor anima ziua de duminică. Doar v-am spus că nunta ține trei zile, nu? Și înainte să plecăm spre casă, că doar nu o să plecăm mahmuri la drum, o să mai fie încă o petrecere. Una micuță,  câmpenească tradițională.
        Ideea unei astfel de nunți în cadrul natural al muntelui  mi se pare genială, aduni toți oamenii într-un loc și le oferi amintiri pentru o viață. Toată lumea se simte bine și uită de grija volanului, știți voi, cine bea și cine se sacrifică la nunta asta? Nu mai e nevoie ca fiecare invitat să-și caute singur cazare în Brașov , să ajungă la petrecere obosit, direct de pe drum sau să fie nevoit să plece devreme. Sunt sigură că o să fie cea mai frumoasă nuntă la care am participat vreodată. Iar tema nunții va fi ghinda și frunza de stejar, încă un secret pe care l-am aflat deja. Ornamentele de pe mese și mărturiile pentru nuntași vor avea legătură cu stejarul. Chiar și cerceii miresei vor fi foarte asemănători cu cei pe care i-a purtat Kate Middleton la nunta regală:

foto zorandesignsjewelry.com
        Replici ale acestor jumătăți de frunză de stejar de care atârnă o mică ghindă încadrată într-un oval elegant au fost multiplicate peste tot în lume. Dar ce e frumos și lui Dumnezeu îi place, așa că de ce nu?
        Nu-mi mai rămâne decât să aștept weekendul de la sfârștul lunii mai, să ajung la 3 Stejari și să mă încarc de energie pozitivă. Parcă aș pleca în concediu și nu doar la o nuntă! V-am mai spus că abia aștept?
        Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2015.

Share This:

9 thoughts on “Invitație la 3 Stejari

  1. Se anunta o nunta intr-adevar ca-n povesti, iar zona Brasovului este superba, abia astept sa vina vara. In ultimii ani, tot la munte am mers in concediu si inca nu m-am saturat de frumusetea peisajului montan. Am retinut recomandarea pensiunii 3 stejari, o voi avea in vedere pentru vara aceasta.

  2. What a diffrence a week has made! Esti mult mai vesela decat vinerea trecuta. Tot ai zis tu ca vrei sa mergi la Amsterdam, acuma daca tot te pui pe drum, planifica si AMS

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *