Cumpărături pe strawberrynet.com

         Strawberrynet.com este un site pe care l-am descoperit în urmă cu câțiva ani și pe care îl ador pur și simplu. Este un site care vinde parfumuri și tot felul de alte produse cosmetice și are sediul în Hong Kong. La început era destul de complicat să cumperi de acolo pentru că pachetele veneau la vamă, nu veneau la oficiul poștal. Dar de vreo doi ani expedierea se face din Suedia, deci din Uniunea Europeană, așa că nu mai există această problemă.
         Site-ul are o secțiune numită ”oferte speciale zilnice” și acolo au reduceri foarte, foarte mari, valabile câte 24 de ore. Aproape în fiecare zi intru și verific 🙂 Sigur că nu cumpăr chiar atât de des dar e bine să fiu la curent cu noutățile. Deja au început să apară și ofertele de Crăciun așa că stați cu ochii acolo. Anul trecut mi-am luat un set care conținea o trusă de farduri cu 6 culori, 2 blush-uri , 2 rujuri și un rimel de la Elizabeth Arden cu 70 de lei. Prețul întreg era de vreo 3 ori mai mare. Super-calitate. La prima comandă se primește un cadou gratuit la alegere și nu e de ici, de colo. E chiar ceva consistent. Eu am și acum bronzerul Stila pe care l-am ales atunci și care ar fi costat 60 de lei.
         Transportul e gratuit cu condiția să nu cumperi doar parfumuri (altfel se mai adaugă 10% din valoarea parfumului). Asta cred că e o reglementare internațională și este ceva legat de transportul lichidelor. Există și un program de loialitate în care intri automat începând cu a doua comandă. Discountul începe să crească de la 1% și ajunge până la 10%. Eu am ajuns la 6-a comandă și acum am 5% discount. Pachetele vin prin Prioripost și sunt legate cu o panglică mov :
         În interiorul pachetului produsele sunt împachetate în folie cu bule de aer iar golurile sunt umplute cu bucățele de polistiren așa încât este imposibil să se spargă.
         La ultima comandă am avut un parfum de la Benetton și o loțiune de față pentru bărbați de la L’Oreal. Parfumul a costat 35 de lei (75 de ml) și îmi place foarte mult. Este a doua oară când îl cumpăr (era la ofertă specială, redus cu 60%). Are un miros de citrice, aduce a coajă de portocală, un pic amărui dar totuși foarte fresh. Persistă mult, dacă port o eșarfă în ziua în care mă dau cu el, sigur eșarfa va mirosi și după câteva zile. Prima dată când l-am cumpărat a fost un blind buy adică l-am luat fără să-l fi testat înainte. M-am luat doar după review-urile de pe fragrantica.com și am avut noroc pentru că mi s-a potrivit foarte bine. Sticluța areată senzațional, este închisă într-un fel de cub transparent și nu se poate scoate de acolo. Singurul inconvenient ar fi că e destul de mare și nu încape în poșetă. Dar oricum mirosul e suficient de persistent astfel încât nu trebuie reîmprospătat.
         Cealaltă cumpărătură, loțiunea pentru bărbați a fost tot o ofertă specială, 25 de lei dacă bine țin minte, și va fi un cadou surpriză așa că vă rog să țineți secret deocamdată 🙂
         Voi ați cumpărat vreodată de pe acest site ?
LATER EDIT Începând cu 1 februarie 2015 s-a modificat ceva în sistemul minunat al Poștei Române iar pachetele vin la oficiul vamal (nu la poșta obișnuită) și am înțeles că trebuie plătit TVA. Iar transportul nu mai este gratuit decât la comenzile peste 110 lei. 




Share This:

Read More

Cumpărături la Lidl

         Zilele trecute am ajuns din nou la Lidl. Spun că am ajuns pentru că de obicei nu de acolo îmi fac cumpărăturile din simplul motiv că nu prea e în drumul meu. Și ca de fiecare dată când intru la Lidl găsesc mici comori pe care nu le pot refuza. Și reduceri care îmi fac cu ochiul. Aproape tot ce am cumpărat a fost cu reducere de 30% sau la promoție (în afară de salată și sirop care aveau prețul integral).  
 

         Am plătit cu totul 48 de lei. Da, inclusiv ochelarii. Vă vine să credeți sau nu, ochelarii au costat 8 lei !! Mă tot uitam de ceva vreme după o pereche de ochelari aviator dar nu eram chiar obsedată de idee și nici nu îmi venea să dau prea mulți bani . Oricum mai am două perechi de ochelari de soare de care sunt foarte mulțumită și pe care mi-i admiră toată lumea 🙂
         Aceștia erau cu preț redus. Inițial costaseră vreo 12-13 lei, nu mai știu exact, oricum tot foarte puțin. Mi s-au părut extrem de draguți. I-am probat și m-am uitat în oglinda din poșetă pentru că în magazin nu exista oglindă. Mi-a plăcut cum arată așa că mi i-am luat. Sunt extrem de bine lucrați, chiar am studiat finisajele cu atenție și nu am nimic de reproșat.
 

         Au un arc mic, acolo unde se îmbină brațul cu rama, ceea ce le dă un oarecare grad de elasticitate. Se așează perfect după ureche, nu sunt nici prea strâmți, nici prea largi. Sunt foarte ușori iar lentilele filtrează lumina exact cât trebuie. Concurează cu orice pereche de ochelari pe care i-aș fi luat din mall de la magazine gen Mango, Meli-Melo, Pull&Bear sau H&M. Am dat doar câteva exemple și credeți-mă că știu ce vorbesc, cunosc magazinele pe dinafară. (Sper că ați sesizat că nu îi compar cu Ray-Ban, nici chiar așa…) Nu aș fi găsit cu mai puțin de 40-50 de lei. Deci sunt super-încântată.
 

         Bineînțeles că nu m-am putut abține să nu cumpăr ulei. Ulei de floarea soarelui. Am o ciudățenie legată de ulei. Nu pot să știu că nu am în casă cel puțin 2-3 litri. E o reminiscență de pe vremea răposatului (știți la cine mă refer). Atâta am suferit pe vremea aia din lipsă de ulei încât și acum, după atâta vreme de când se găsește la liber, îmi vine să îmi fac stocuri. Mi-aduc aminte de o salată de vinete făcută cu prea puțin ulei pentru că, pur și simplu, nu mai era mai nimic în sticlă. Aveam musafiri și am scos salata de vinete din frigider. Cum stătuse la rece iar ulei în ea pusesem insuficient, se întărise într-un hal de puteai să o tai sub formă de cuburi. Arăta oribil și nu avea nici un gust. E unul din motivele pentru care la mine, acum,  uleiul nu se termină niciodată.
         Am mai cumpărat un avocado pe care o sa-l las pe bufet să se coacă vreo 2-3 zile și apoi o sa fac un guacamole simplu și delicios , ceapă verde pentru că în piață nu se mai găsește demult, șervețele umede la o super-ofertă și niște chestii congelate. Măslinele sunt foarte bune, am mai luat și am scris despre ele aici . Peștele încă nu știu cum e dar o să vă țin la curent 🙂
        Voi de unde vă faceți cumpărăturile ?

Share This:

Read More

Cumpărături cu cap

         A inceput sezonul reducerilor de vara. So what ? Mi-am promis că anul acesta nu o să mai cumpar nimic. Vreau să spun nimic de care nu am nevoie cu adevarat. Si cum pana acum nu am trecut nimic pe lista necesitatilor, nu ar trebui sa imi fac probleme ca voi cheltui (din nou) inutil.
         Am constatat cu o oarecare surprindere ca hainele pe care nu le port si care s-au adunat degeaba in dulap sunt in marea lor majoritate cumparate de la reduceri de-a lungul timpului. Cumparate sub impulsul momentului fara sa ma gandesc ca nu e stilul meu, ca nu am la ce le asorta, ca anul viitor nu se vor mai purta sau ca pur si simplu nu imi plac cu adevarat. Dupa marea curatenie de primavara de prin dulapuri, uitandu-ma la sacosele pline cu haine de dat mi-am propus sa respect cu sfintenie 5 lucruri legate de cumparaturi :
  1. Să cumpar doar cand am un anumit scop. Am nevoie de o pereche de pantofi bej? Voi merge la cumparaturi cu acest obiectiv clar in minte.
  2. Să rămân focusată doar pe ceea ce mi-am propus sa cumpăr. Oricât de frumosi si ieftini si de irezistibili vor părea pantofii rosii pe care îi voi vedea nu trebuie sa uit ca eu am nevoie de pantofi bej si nici o alta culoare nu trebuie sa imi distraga atentia.
  3. Să mă întreb înainte de a cumpăra ceva : Daca nu ar fi fost la reducere, aș fi cumparat acel obiect ?
  4. Să mă dezabonez de la site-urile care imi trimit diverse oferte pe email gen : ”în data de .. .toate produsele sunt reduse cu 30%”
  5. Să adopt o altă atitudine față de obiecte: lucrurile frumoase pot fi apreciate fara sa trebuiasca sa le detin neaparat.
         Dacă toate astea o să le respect nu o să mai acumulez lucruri inutile.
       Se spune ca experiențele pe care le trăim ne aduc o fericire de mai lungă durată decat lucrurile pe care le cumpărăm. Ne creează amintiri pe care le purtăm in minte si in suflet mai mult timp decat orice haina. Să luăm un  exemplu. Cu 65 de lei aș putea cumpăra o rochie de vară de la New Look. Racoroasa, vaporoasa, cu un imprimeu dragut, feminina… frumoasa, ce mai. Plus ca initial costase 130 de lei iar acum as putea sa o iau la jumatate de pret . Dar care de fapt nu îmi trebuie pentru ca mai am inca doua asemanatoare iar vara nu tine decat 3 luni. Iar canicula chiar mai putin.

 

       Cu 65 de lei as putea merge la strand trei zile la rand. Bilet de intrare + suc + înghețată. Să stau pe marginea bazinului cu picioarele în apă, sa ascult muzică, sa urmaresc bucuria copiilor, sa ma bronzez, sa povestesc cu prietenele, sa înot… si sa ma intorc seara acasa incarcata de energie pozitiva. As fi mult mai câștigată.
       Teoria e bună dar practica, ah, practica ne omoară.
       Am călcat strâmb, trebuie sa mărturisesc. Nu grav, dar am comis-o. Eram in mall cu scopul clar de a merge la film (la Grace Kelly, v-am povestit despre film aici). Si normal ca ma plimbam fără sa fiu legata la ochi. Mai intram prin cate-un magazin asa, de curiozitate, cand am vazut o esarfa bleumarin cu inimioare albe care era la reduceri si pe care am cumparat-o instant încălcând obiectivele 1,2 si 5 fara sa clipesc. Asta e eșarfa cu pricina:

 

         Drăguță, nimic de zis. Si nu a costat decat 15 lei (redusă de la 45). Daaaar… oare nu aveam destule eșarfe asemănătoare ?
         Singura consolare este că eșarfele nu se vor demoda niciodată. Dar jur că anul acesta nu mai cumpăr nimic de la reduceri. Pentru că nu am nimic pe listă.

 

Share This:

Read More

Asos.com

         The best things in life aren’t things
– adica pe românește cele mai bune lucruri în viață nu sunt
lucrurile (în sensul de obiecte). Mare adevăr. Când privesti în
urmă realizezi ca cele mai frumoase momente care ti-au ramas in
amintire au fost poate unele zile de vacanta, sarbatori petrecute in
familie, jocuri de copii, petreceri nebune sau seri linistite de vara
pe o terasa cu prieteni dragi. Dar, pentru ca întotdeauna exista un
dar… sa nu subestimăm bucuriile marunte care ne aduc un mic zambet
si care, chiar daca nu devin amintiri peste ani, ne fac viața mai
placuta. Ce sa fie, ce sa fie ? Or fi cumparaturile ? Eu spun ca da.
Iar eu ador cumparaturile pe internet.
         Asos  este un magazin online (un site)
care vinde haine, încalțăminte, tot felul de accesorii si cosmetice. Este cel mai
mare din Marea Britanie si probabil din Europa. Are 30 de milioane de
unici vizitatori pe lună si 10 milioane de clienti activi ceea ce
inseamna ca este imens. Unul din cei 10 milioane sunt eu.
         Nu mai tin minte cum am descoperit
site-ul ăsta dar stiu ca in ultimul an am pierdut multa vreme pe el.
Are de toate, o multime de branduri pentru toate buzunarele. De
obicei intru pe partea de outlet (up to 70% off) pentru ca nu îmi sta
in obicei sa platesc pretul întreg pentru nimic. Dar dacă totusi vad
ceva cu pret integral care imi place foarte, foarte mult îl pun în
”saved items” si astept sa apara vreo reducere. Si credeti-ma ca
mereu apar coduri de reducere de 20% cand poti sa cumperi absolut
orice apare pe site mai ieftin cu 20% decat pretul afisat. Ca sa nu mai spun de reducerile, clasice deja, care se fac de două ori pe an.
        Prima comanda pe asos am facut-o in
urma cu un an iar anul acesta am primit un mail de ”la multi ani”
de la serviciul clienti prin care mi se multumea ca sunt clientul
lor. Cu aceasta ocazie am primit un cod de reducere de 10% pe care nu m-a lasat inima
sa îl pierd mai ales ca se apropie ziua mea si mi-am spus ca e cazul
sa imi fac un cadou. Pentru că merit 🙂
         Asa ca ieri am primit pachetul, (a durat
8 sau 9 zile de când am dat comanda) si l-am ridicat de la posta. Transportul este gratuit pentru comenzi mai mari de 15 euro, altfel costa 3 euro.
Pachetele vin în astfel de cutii de carton:

         Am primit poseta de mai jos de care aveam nevoie ca de aer. Este mică (dar nu foarte mică, în ea imi încape o umbrelă pentru ca acesta a fost unul din criteriile dupa care am ales-o).
.

          Și al doilea obiect pe care l-am cumparat sunt ochelarii de soare cu care m-am mândrit si pe Facebook si care imi plac la nebunie. Au costat 12 lire iar cu discountul aplicat 10.8 lire.

         Orice articol se poate returna, în pachet gasesti formular de retur iar banii ți se restituie pe cardul cu care ai plătit. Sigur ca daca returnezi un produs trebuie sa platesti cheltuielile de transport dar pentru o haina nu costa mai mult de 20 de lei (în functie de greutate). Eu sunt foarte încântată de asos dar pentru o perioadă o sa ma opresc din cumparaturi pentru că simt ca deocamdata nu mai am nevoie de absolut nimic. Chiar mi se pare ca am tot ce imi trebuie. Dar tot o sa mai trag cu ochiul să văd ce mai apare 🙂
 

Share This:

Read More

Cel mai inutil obiect

         Am în bucătărie un obiect atât de
inutil încât desi l-am primit în urmă cu vreo 4 ani l-am folosit
pentru prima data astazi cu unicul scop de a-i face niste poze.
         Daca nu l-as fi primit in ambalaj si
daca pe ambalaj nu scria ce anume este si mai ales daca nu stiam franceza
nu as fi ghicit in vecii vecilor la ce foloseste. Este un ”coupe
legumes” adica un tăietor de legume. Vorba vine tăietor ca de fapt
nu taie nimic ci doar te ”ajuta” sa tai ceapa si alte legume.
         Cum functioneaza ? Dupa ce cureți
ceapa, înfigi dinții metalici în ceapă si , ținând de mâner, bagi
cuțitul printre aceștia si tai.

 

 

 

         Acuma nu stiu unde vine ajutorul pe
care ti-l da aceasta unealtă. … cineva a spus ca scopul e să nu ții
ceapa cu mâna si apoi sa îți miroase mâna a ceapă, cu alte cuvinte  sa nu te
murdaresti… dar asta nu e valabil pentru ca atunci cand scoți
aparatul trebuie sa tragi destul de zdravăn pentru că țepii ăia nu
ies prea ușor si cu o mâna ții de ceapă si cu cealalta tragi de
maner. Deci tot trebuie sa atingi ceapa.
        Altcineva a spus ca scopul ar fi să nu te
tai la degete cu cuțitul, poate mai degrabă asta ar fi explicatia.
        Cât priveste alte legume… nu prea
intră in discuție. Am incercat sa înfig țepii intr-un cartof dar
cartoful este mult mai tare decat ceapa si intra foarte greu. Ca sa
nu spun ca dupa aia abia poti sa il mai smulgi înapoi afară.
        Mă gândesc ca la un moment dat , undeva, cineva a inventat obiectul ăsta, apoi l-a brevetat, l-a fabricat
și l-a vândut. Dar oare  câți oameni l-au cumpărat ? Eu nu il vând mai departe dar sunt dispusă să fac o donație așa că aștept persoana interesată 🙂

Share This:

Read More