După cum vă spuneam, săptămâna trecută am fost la București. Îmi place Bucureștiul de mor și dacă n-ar fi atât de cumplit mersul cu trenul, în fiecare weekend aș bifa prezența. Drumul încolo mai e cum e pentru că merg noaptea, la cușetă, dar înapoi mă plictisesc de-mi vine să mă urc pe pereți pentru că 10 ore trec al naibii de greu indiferent cât de bună ar fi cartea pe care o citesc. De data asta am citit două cărți și trei reviste, am văzut un film, am scris un articol pe blog și tot mi-a mai rămas timp de aș fi putut tricota cel puțin o mânecă de pulover. Dar oricât de neplăcută ar fi partea cu deplasarea, nu refuz nicio ocazie de a face din când în când o escapadă la București.
Este orașul în care ai tot timpul câte ceva de făcut și asta fără să fii nevoit să cheltuiești o grămadă de bani. De exemplu primesc pe mail o mulțime de invitații la evenimente organizate de diverse librării – lansări de carte, seri de poezie, întâlniri cu cititorii și altele de acest gen – dar din păcate doar cu atâta rămân, cu invitația, că sunt prea departe ca să pot ajunge. În schimb nu ratez deja tradiționala vizită la Cărturești – Carusel și asta nu pentru că n-ar exista Cărturești și la Cluj ci pentru atmosfera incredibilă de început de secol XX pe care o regăsesc acolo. Sala monumentală susținută de coloane albe impunătoare superb decorate, balustradele ondulate și luminile sclipitoare recreează o lume demult dispărută care te invită la eleganță și visare. Clădirea în sine este un obiectiv turistic pe care e musai să-l vedeți iar timpul petrecut răsfoind cărțile este ca o gură de aer proaspăt. Eu aș sta acolo până aș uita de mine. De data asta n-am stat însă foarte mult pentru că timpul a fost scurt dar tot mi-am încărcat puțin bateriile.
O vizită la București fără o tură prin Centrul vechi ar fi ca și o mâncare din care lipsește sarea și piperul. Iar cum vremea a fost perfectă și atât de caldă încât deja se putea sta la terase am profitat din plin și într-una din zile am mâncat la prânz la Hanul lui Manuc. 
După cum se vede prețurile sunt decente iar porțiile sunt foarte mari, eu cel puțin nu am putut mânca tot. Mi-a plăcut foarte mult supa cremă de linte, am luat-o din curiozitate pentru că până atunci eu nu mai mâncasem linte. În combinație cu frunzulițele de mentă și cu crutoanele de pâine cu vag iz de usturoi mi s-a părut delicioasă și intenționez să o prepar și la mine în bucătărie. Dacă o să-mi iasă la fel de bună ca cea a lui Manuc, o să pun rețeta pe blog dar întâi de toate aștept să crească menta în curte și abia apoi o să mă apuc de treabă. Deci mai sunt vreo 2-3 luni de așteptare 🙂
Bineînțeles că am umblat și prin magazine că nu se putea altfel. Nu prea mult pentru că eram cu micuța Silvia și deocamdată ea nu are răbdare și nici nu o interesează noutățile deși după cum s-a aruncat la fardurile Wet n Wild pe care a vrut să mi le mănânce n-ai fi spus că nu e pasionată de beauty 🙂 Am fost foarte bucuroasă să descopăr că cei de la Kendra au adus în România brandul acesta de care am auzit de un milion de ori pe YouTube. Și am auzit numai de bine.
Sunt produse relativ ieftine dar de foarte bună calitate, deja pot să confirm personal prin prisma experienței proprii. Paletuța de farduri a costat 19 lei iar concealer-ul tot atât. În general am intrat doar în parfumerii și am cam ocolit magazinele de haine din simplul motiv că nu mai am nevoie de nimic nou de îmbrăcat iar dulapurile îmi sunt deja mult prea pline.
Cristina e în căutarea unei canapele noi (dacă ați vedea în ce hal a scărmănat mâța canapeaua veche v-ați îngrozi) așa că am intrat și la magazinul de mobilă Staer din București. Am văzut tot felul de lucruri frumoase dar gândul mi-a rămas la o mobilă pentru Silviuța care mi s-a părut ruptă din poveste. O cameră de prințesă așa cum merită ea 🙂 
Sper ca într-o bună zi, când va avea camera ei și n-o să mai stea lipită de maică-sa 24 de ore din 24, să îi placă rozul, sclipiciul și toate lucrurile girlie-girlie la fel de mult ca și mie.
De data asta n-am ajuns nici la teatru, nici la operă pentru că nu am avut timp suficient. Cu toate astea aș putea spune că, uitându-mă la Silvia, am avut parte de un spectacol continuu cu giumbușlucuri, mutrițe și zâmbete știrbe în fiecare clipă iar asta înseamnă că de la venirea ei pe lume am încă un motiv în plus să iubesc Bucureștiul și vă spun cu mâna pe inimă că vă invidiez pe toți cei care locuiți acolo. Abia aștept să vin din nou!
