5 lucruri pe care să le iei în considerare atunci când iei un credit

24 January 2016 Ioana 3 Comments

Poate că ați văzut în rezoluțiile mele de început de an (atât în 2015 cât și în 2016) că mi-am propus să economisesc și, cel puțin anul trecut, am reușit acest lucru. Să ai un fond de rezervă disponibil în orice moment îți dă un confort psihologic foarte mare așa că sfătuiesc pe oricine să facă un efort și să pună bani deoparte indiferent de sumă. Chiar și un leu pe zi pus într-o cutie face să se adune o comoară la un moment dat. Cu toate astea, se întâmplă adesea ca fondul de rezervă să nu fie suficient pentru rezolvarea unor situații neprevăzute când ai o nevoie urgentă de bani. Oamenii gândesc diferit și pentru unii urgență poate însemna renovarea băii, mobilă nouă în bucătărie, covoare noi înainte de Paști, o problemă medicală sau chiar plecarea într-o vacanță. Și atunci apelează la un credit.

Nu sunt împotriva creditelor, ar fi chiar absurd să gândesc așa după ce am lucrat 20 de ani într-o bancă. Mi se pare că atât la nivel macroeconomic cât și la nivel personal s-au realizat o mulțime de lucruri bune cu ajutorul împrumuturilor și nu de azi, de ieri ci dintotdeauna și peste tot în lume. Singura condiție este ca acestea să fie făcute în deplină cunoștință de cauză fără să te arunci cu capul înainte și poate că ar fi bine ca înainte de a lua un credit să te gândești la câteva lucruri:

Ia în considerare valoarea ratei și gândește-te dacă o poți plăti sau nu. Nu te crampona de DAE adică dobânda anuală efectivă , comisionul de analiză sau comisionul de administrare dacă nu înțelegi exact cum se calculează. Până la urmă cel mai important lucru este suma care trebuie înapoiată lunar. Dacă ți se spune că lunar ai de plătit 300 de lei și îți convine acest lucru mi se pare suficient.
Înainte de a lua un credit încearcă, măcar două luni, să pui deoparte banii pe care va trebui să-i plătești pentru rată. În felul acesta vei simți la modul real cum împrumutul îți va influența bugetul și vei avea și două rate de siguranță în cazul apariției unor situații sau cheltuieli neprevăzute.
Cere să ți se spună sau, pur și simplu, calculează chiar tu care este valoarea totală pe care o ai de înapoiat. Știind dinainte acest lucru te scutește de orice frustrare fără să te trezești pe parcurs spunând vai, dar eu n-am știut acest lucru!
Dacă ai nevoie de o sumă mică de bani, de exemplu 2000 de lei, iar banca îți spune că nivelul minim al creditelor pe care le acordă este mai mare, să zicem 3000, NU lua împrumutul. Caută în altă parte și vei găsi cu siguranță varianta care ți se potrivește.
Nu doar băncile oferă împrumuturi. Există și funcționează perfect așa numitele Instituții Financiare Nebancare care, din punct de vedere al solicitantului, oferă exact același lucru: credite, diferența față de bănci constând doar în criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi autorizația de funcționare. În această categorie intră bătrânele CAR-uri sau cunoscutul Provident. Pentru sumele mici este o opțiune de luat în calcul având în vedere timpul foarte scurt de procesare a cererii.

În ultimii ani există un curent puternic anti-bănci în mass media cu care toată lumea s-a intersectat, sunt convinsă de asta. E adevărat că în contractele de acum 7-8 ani au existat multe clauze abuzive și foarte neclare dar, pe de altă parte, au existat și foarte mulți oameni care s-au aruncat cu capul înainte atunci când au luat credite pe care nu le-au putut duce. Îmi aduc perfect aminte cum în dosarele de credit luate pe câte 30 de ani, unii clienți veneau în calcul, pe lângă veniturile lor, cu veniturile părinților, fraților sau ale nu-știu-căror cumnați care locuiau la aceeași adresă ca și când aceștia i-ar fi ajutat vreodată să plătească ratele. Pur și simplu nu vroiau să se gândească decât la pasul următor: de-a se vedea cu banii în cont. Acum tot ei sunt cei care strigă cel mai tare că băncile sunt de fapt niște cămătari. Nu sunt deloc de aceeași părere iar unele bănci au avut, în mod firesc, o reacție de auto-apărare. Dacă vreți să vă distrați un pic pe această temă, a așa numiților cămătari din bănci, vă invit să urmăriți un clip de 3 minute aici.

Top 10 produse Avon

22 January 201623 January 2016 Ioana 17 Comments

Mă pregătesc să scriu articolul acesta de vreo 12-13 ani, cu mult înainte de a avea blog :), adică de când sunt reprezentant Avon. Glumesc, desigur, dar cu adevărat vreau de mult să vă spun care sunt produsele mele preferate de la această firmă. Trebuie neapărat să precizez din start că nu este niciun pic de publicitate, sunt doar părerile mele bazate pe experiența personală acumulată de-a lungul multor ani de utilizare a acestor cosmetice. Avon are multe produse de o calitate foarte bună iar dacă fac raportul cu prețul atunci pot chiar să afirm că sunt excepționale. Iată așadar ce îmi place mie cel mai mult și mai mult:

Spumantele de baie. Toate. Nu am avut nicio aromă care să nu fie pe gustul meu dar ultimul pe care mi l-am cumpărat, cel cu ciocolată și portocală este absolut delicios. Și al doilea pe listă ar fi cel cu miros de crini, când îl folosesc pe acela miroase în toată casa. Toate fac o spumă foarte abundentă, de o consistență densă și oarecum elastică iar spuma nu dispare în apă de cum ai intrat în cadă așa cum am pățit cu spumante cumpărate de la alte firme. Ador să fac băi prelungite, mai ales iarna, așa că acest produs nu-mi lipsește niciodată și dacă nu știți cum este, vă recomand cu drag să-l încercați măcar o dată.
Parfumul Perceive. Cred că am avut aproape toate parfumurile de la Avon dar dacă ar fi să aleg unul și numai unul, cu siguranță acela ar fi Perceive. Este un parfum oriental, condimentat puternic, foarte persistent și care are o relație foarte bună cu pH-ul pielii mele. Îl ador. Pe locul doi este Treselle care intră într-o cu totul altă categorie și care mi se pare că miroase a săpun, în sensul bun al cuvântului, deși este un parfum floral. Dar tocmai asta îmi place, că miroase a săpun și lasă o senzație de curățenie absolută. Un alt parfum care trebuie neapărat să-l menționez este Tomorrow, oriental-floral, cald, dulce-amărui și total diferit de orice altceva a mai creat Avon. Nu știu cum să mă exprim mai elegant fără să fac referire la bani dar Tomorrow miroase a parfum scump. Merită să îl testați.
Fardurile de pleope True Color, aceste mini-palete cu câte două sau patru culori sunt cremoase, foarte pigmentate și rezistă toată ziua fără să se estompeze. Am o paletă de la Dior și în afară de faptul că acolo culorile sunt un pic mai sidefate, jur că nu văd nicio diferență din punct de vedere al texturii sau al consistenței. Părerea mea este că diferența există doar din punct de vedere al prețului 🙂
Primer-ul, adică baza de machiaj pentru pleoape această cutiuță mică rotundă care conține o cremă miraculoasă. Fardul aplicat peste această cremă bej (care are și rolul de a acoperi petele) ține mult mai mult și culoarea nu se schimbă deloc. L-am descoperit în urmă cu un an și ceva și de atunci îl folosesc în fiecare zi.
Perlele bronzante sunt ideale pentru zilele în care nu vreau un machiaj elaborat. Mângâi perlele cu o pensulă mare iar apoi dau de două-trei ori peste ten și imediat fața capătă o strălucire și o nuanță de bronz cald care acoperă imperfecțiunile. Îmi plac foarte mult.
Perlele CC pentru corectarea nuanței tenului au un efect waw! Le am de puțină vreme dar sunt super-mega încântată de ele. Au o nuanță albăstrie care anulează complet petele roșii care apar în jurul nasului mai ales acum iarna, din cauza frigului. Și pe astea vi le recomand cu încredere. Se pot folosi direct pe piele sau peste un fond de ten fără putere mare de acoperire. Pielea capătă un aspect foarte uniform și arată foarte bine.
Pudra compactă Ideal Flawless o am în nuanța Fair și îmi place pentru că nu încarcă tenul, este aproape transparentă, fixează foarte bine fondul de ten și elimină aspectul lucios al feței. Este ușoară, nu încarcă, nu se vede dar totuși are un efect intens de uniformizare.
Rujurile mate. După cum observați am șapte, unul mai drăguț ca altul deci comentariile sunt de prisos, poza ținând locul la 1000 de cuvinte. Vă spun doar că rezistă multe ore pe buze și că se transferă foarte puțin pe pahar atunci când bei ceva. Cel mai mult am folosit în ultima vreme nuanțele Berry Cute, Hot Pants și Matte Melon.
Spuma de curățare Avon Solutions. Când mă grăbesc seara și nu am timp să mă răsfăț cu tot felul de demachiante, tonere și loțiuni micelare, mă spăl direct cu spuma asta și tot machiajul dispare instantaneu iar pielea rămâne așa de curată că parcă scârțâie. Cu toatea astea, nu usucă pielea deloc.
Peria de păr Tangle Teezer. Bine, peria nu este un produs marca Avon dar se poate cumpăra prin intermediul reprezentanților Avon. Eu mi-am cumpărat-o de vreo 3 luni și mi se pare fenomenală. Oricât de încâlcit mi-ar fi părul, mai ales atunci când e ud, această perie îl descurcă foarte ușor și nu mă trage absolut deloc. Are țepii (sau dinții, nu știu exact cum să le spun) de două lungimi diferite și probabil acesta e tot secretul. Îmi place foarte mult și chiar dacă la început mi s-a părut cam scumpă (50 de lei) acum sunt recunoscătoare zilnic. Am văzut un model asemănător în DM și acolo costă doar 30 de lei dar pe aceea nu am testat-o. De cele mai multe ori chiar dacă două produse par identice este foarte posibil să nu ofere aceleași rezultate din cauza calității plasticului sau a cauciului de pe margine care se poate dezlipi și așa mai departe.

Acestea sunt preferatele mele de la Avon, cu siguranță mai sunt și altele care îmi plac dar am ales doar zece. N-am scris nimic despre cremele Anew pentru că n-am mai avut loc, dar sunt câteva care ar fi meritat să fie menționate.În ceea ce privește un top al produselor care nu mă dau pe spate cred că în primul rând aș spune despre gelurile de duș. Din păcate n-am întâlnit niciunul care să aibă un miros nemaipoment sau să facă ceva special, deci…nu. Voi ce părere aveți despre Avon în general și care vă este produsul preferat? Sunt tare curioasă să aflu.

De-a mersul în America

21 January 201621 January 2016 Ioana 5 Comments

Copiii sunt ca maimuțele, imită tot ceea ce fac adulții și le repetă vorbele imaginându-și jocuri care refac, la scară miniaturală, tot ceea ce se întâmplă în jurul lor. Sunt sigură că la vârste mici v-ați jucat cu toții de-a vânzătoarea, de-a mama și de-a tata, de-a doctorița sau de-a școala. Cel puțin eu asta făceam cu sora mea cât era ziua de lungă și nu ne plictiseam niciodată. Dar în afară de aceste clasice jocuri mai aveam unul care ne plăcea enorm și care pornise de la poveștile pe care le auzeam în casă despre străbunicul nostru care emigrase în America înainte de primul război mondial și care se întorsese după câțiva ani. Ne jucam de-a mersul în America iar mjlocul de transport era o tricicletă de lemn, singurul model care se găsea pe vremea aia. Încă nu apăruse Noriel cu zecile de modele de triciclete pentru cei mici dar asta nu ne împiedica să pedalăm prin hol în drumul nostru spre țara tuturor posibilităților.

Jocul consta, de fapt, în pregătirile pe care le făceam pentru marea călătorie și asta era toată frumusețea: să facem cât mai multe bagaje. Scoteam toate hainele din dulapuri și vasele din bufet iar asta o aducea pe mama la disperare pentru că se făcea o dezordine de nedescris. Parcă văd și acum cum întindeam pe jos prin cameră niște pături mici rămase de pe vremea bebelușiei pe care puneam jucării, cârpe, cărți, caiete, creioane, haine, căciuli, ciorapi și orice altceva ne mai trecea prin cap, iar apoi prindeam cele patru colțuri într-un nod transformând păturica într-un fel de desagă pe care s-o putem căra în spate. Apoi umpleam până la refuz sacoșele de rafie găsite în cămară cu alte zeci de lucrușoare din care nu trebuiau să lipsească păpușile Rita. Erau două și pe amândouă le chema la fel iar noi le spuneam Ritele. Rita asta era o ciudățenie de păpușă din cauciuc, cu o față mare și rotundă, pistruiată, cu un zâmbet până la urechi și cu păr pe cap care putea fi pieptănat dar ce era cu adevărat deosebit față de alte păpuși era faptul că nu avea picioare ci doar două tălpi lipite de corpul care avea forma și mărimea unui cartof. A fost cea mai dragă păpușă a copilăriei mele deși era urâțică foc.

După ce bagajele erau gata, ne îmbarcam pe vapor, aka tricicletă, încărcate ca doi măgari. De obicei eu stăteam jos și dădeam la pedale iar sora mea, fiind mai mică, se urca în spate, pe bara care lega cele două roți și se ținea de umerii mei. Amândouă aveam bocceluțe în spate și plase burdușite în brațe iar pe ghidon aveam agățate de toartă niște cratițe. Îmi închipui ce spectacol ofeream, cred că arătam ca niște corturari dar jocul acesta ne amuza teribil 🙂 Făceam câteva ture prin hol iar apoi distracția se termina și niciodată nu am ajuns să vedem cum este de fapt în America.

De-a mersul în America era un joc de iarnă pentru că în timpul verii pe soră-mea n-o prindeai în casă, bătea toată strada cu tricicleta ei ceea ce pe mine nu m-a pasionat niciodată. În schimb eu eram cea care inventa jocuri cum ar fi de-a naufragiații (de care v-am povestit mai demult) sau de-a bariera, acesta fiind unul din care ieșeau bani frumoși și neimpozabili 🙂 Frumoase amintiri mai am, dar voi? Voi de ce jocuri vă aduceți cu drag aminte?

Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu?

19 January 201619 January 2016 Ioana 14 Comments

Există subiecte de discuție pe care evit să le abordez din cauză că aproape întotdeauna sunt generatoare de conflicte și, deși nu se ajunge la nicio concluzie, se lasă cu supărare. De departe, cea mai sensibilă temă este cea legată de simpatiile politice dar mi-am propus ca never-ever să nu pomenesc despre așa ceva aici pe blog. Pe locul doi se situează dezbaterea intitulată Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu? În discuțiile pe care le am cu prietenii sau cunoștințele întâmplătoare încerc să ocolesc și acest subiect pentru că este la fel de spinos și duce la înflăcărări la fel de mari dar uneori mă mai las dusă de val și nu mă pot abține deși părerile oamenilor sunt atât de clar definite că indiferent ce argumente le-ai aduce nu o să poți în veci să le schimbi părerea. Cum, de altfel, nici eu nu o să mi-o schimb pentru că nu am cum: totul trece prin filtrul experienței personale.

Azi m-am antrenat într-o astfel de polemică fără de sfârșit când l-am auzit pe unul din colegii de birou spunându-i altuia: ce bine era pe vremea lui Ceaușescu…nu mai știu exact contextul dar era ceva legat de disciplină. Că ce ordine și ce disciplină era în tot și în toate… și ce haos e acuma că fiecare face ce vrea și e liber să spună ce gândește. M-am inflamat aproape instantaneu deși mi-am spus de atâtea ori că o să-i las pe toți să-și spună părerile și n-o să mai intervin că n-are niciun rost. Și cu toate astea m-am trezit vorbind: Pfff, da stăteam foarte ordonați la cozi. Eram disciplinați.

Și mi-am adus aminte de una dintre cele mai ciudate cozi la care am stat vreodată. Nu la lapte, nu la pâine și nici măcar la carne. La pantofi! Da, am stat la coadă la pantofi în anul de grație 1989 când magazinele erau pustii și printre rafturi bătea vântul. Tot orașul știa că a doua zi urma să se primească marfă la magazinul de pantofi așa că m-am așezat la rând de cu dimineață, înainte de ora deschiderii alături de cel puțin încă 100 de persoane și când spun asta nu exagerez niciun pic. De femei, adică. În mare parte isterice care în momentul în care s-a deschis ușa s-au împins, au țipat, s-au îmbrâncit, s-au călcat în picioare, s-au înjurat, s-au tras de haine, și-au băgat coatele în rinichii celor din față și au făcut ca toți dracii. Ce vedem acum la Black Friday în America e nimic față de spectacolul la care am asistat (și participat) atunci. Chiar dacă aș fi vrut să renunț mi-ar fi fost imposibil să ies din mijlocul gloatei în care fusesem prinsă. Dar nu voiam să renunț că îmi trebuiau pantofi noi 🙂 Cumva am ajuns înăuntru, am cerut numărul 39, am primit o cutie, am plătit și am plecat tot cu valul, tot cu puhoiul și tot împinsă de la spate. Vă jur că habar n-aveam ce cumpărasem, abia acasă am reușit să văd. Știam doar că sunt pantofi cu toc.

Din fericire avusesem noroc pentru că pantofii erau drăguți. Genul stiletto, de culoare crem (sau nude cum s-ar spune azi), simpli în partea din față și cu o mică fundiță la spate și, cel mai important lucru, îmi erau buni. E adevărat că jumătate din oraș avea același model cu mine dar ce mai conta? Să-ți cumperi pantofi fără măcar să-i vezi și să te bați pentru ei pare acum incredibil chiar și pentru mine.

La pantofi sistemul de cumpărare era pe putere dar la alte obiecte era pe bază de liste. Aproape că uitasem de listele astea pentru televizoare, frigidere și mașini de spălat dar în urma discuțiilor de azi mi-am împrospătat memoria. Listele cu pretendenții se făceau la ICS (parcă așa se numea, ceva de genul Întreprinderea Comercială de Stat) și poziția ocupată pe listă nu era numai în funcție de ordinea înscrierii ci și de un punctaj calculat pe bază de importanța locului de muncă, funcția deținută, rezultatele obținute în întrecerea socialistă și alte bazaconii care par desprinse dintr-un scenariu sf. Deci nu orice terchea-berchea avea dreptul să se înscrie pe o astfel de listă.

O dată pe lună sau poate chiar mai rar se băgau, să zicem, frigidere. De fapt bătălia cea mai mare era pe congelatoare cărora toată lumea le zicea lăzi frigorifice deși arătau ca frigiderele obișnuite, cu ușa în față și înăuntru cu sertare. În momentul în care, prin telefonul fără fir care de altfel funcționa perfect, se afla că a sosit marfa, lumea se înființa la marea îmbrânceală pentru a-și revendica trofeul. Câteodată primeai altceva decât ceea ce sperai, de exemplu maică-mea fusese pe listă (doi ani) pentru un frigider și i s-a dat un congelator. Nu aveai cum să refuzi, adică puteai s-o faci doar dacă erai bătut în cap… A doua șansă la cumpărături n-o mai pupai în vecii vecilor. Și așa s-au trezit ai mei cu un congelator Arctic pe care îl folosesc și în ziua de azi. În afară de faptul că a ruginit în partea de jos n-are nicio hibă după 27 de ani de funcționare non stop. Nu înțeleg cum cineva care a trăit pe vremea listelor poate să spună că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Cine își imagina cum va evolua comerțul? Vrei un frigider, te duci și îți alegi ce model de frigider vrei, vrei un congelator, te duci și îți alegi ce model de congelator vrei, ca să nu mai spun de combinele frigorifice la care nici nu visam pe vremea aia. Alea erau doar pentru ștabi. Sau să începem subiectul despre ceea ce aveam în frigider atunci și ceea ce avem acum. Sau despre filme, muzică sau cărți atunci și acum. Iar despre faptul că pe vremuri toată lumea își permitea să meargă la mare iar acum nu, o să scriu în curând deci stați pe aproape 🙂 Ca să vă explic de ce nu era mai bine pe vremea lui Ceaușescu.

7 verbe pentru 7 zile #5

17 January 2016 Ioana 11 Comments

Nu-mi vine să cred cum trece timpul, deja am trecut de mijlocul lui ianuarie și nu prea-mi vine să mă bucur când mă gândesc la vorba bunicii mele care mereu spunea că de la noi trece… Dar să nu cădem în melancolii filosofice și să vă spun primele 7 lucruri care îmi vin în minte când mă gândesc la săptămâna care tocmai s-a încheiat.

M-am bucurat că a nins, de fapt mă bucur în continuare pentru că mă uit pe geam și încă fulguiește frumos. Bine că am scăpat de noroaiele din zilele trecute.
M-a enervat pisica la maxim după ce a ajuns să refuze orice fel de mâncare i-am cumpărat. Nu, nu e bolnavă absolut deloc, e doar mofturoasă până la cer și înapoi iar cum eu îmi pierd capul în fața miorlăiturilor, face din mine ce vrea. Eu văd clar cum mă exploatează dar mi-am asumat acest rol pentru că o iubesc nespus. Ultima variantă e această cutiuță de Whiskas care e scumpă ca naiba și cu toate astea Sylvestra s-a uitat la conținut de parcă i-aș fi oferit spanac. Acum aștept să văd cine cedează prima, eu sau mâța?

Am renunțat (cu greu) să-mi cumpăr câteva cărți, printre care cea a Ioanei Pârvulescu – Și eu am trăit în comunism. Am răsfoit-o la Humanitas și mi s-a părut foarte interesantă, este un fel de culegere de texte scrise de mai mulți autori despre viața de zi cu zi din comunism fără însă să aibă nimic de-a face cu politica. E despre, școli, sărbători, munci agricole, vacanțe, concedii, muncă voluntară, mâncare, haine, dragoste… despre viață. Am renunțat să o cumpăr pentru că nu mai am unde depozita cărțile și mi-am propus ca anul acesta să nu mai cumpăr cărți decât în format electronic. E și mai ieftin, de exemplu cartea aceasta în format ebook costă pe elefant.ro 25 de lei iar în librărie costă exact dublu: 50 de lei.
Mi-am vopsit părul. M-am obișnuit cu Londa și nu-mi place să schimb vopseaua mai ales când sunt așa de mulțumită de rezultat și, în plus, mereu apar oferte de nerefuzat în ceea ce privește prețul. Am luat din Kaufland cu 15 lei două tuburi . Adică oferta era două cu 15 lei, pentru că eu de fapt am luat 4 🙂 Ca să fie.

Am fost la mall, la Polus și m-am plictisit îngrozitor ceea ce nu mi s-a mai întâmplat. Era o aglomerație de zile mari, se călcau oamenii în picioare pentru că începuseră reducerile adevărate și nu am avut răbdare să intru prin magazinele de haine. Mi-am dat seama că în ultimii ani aproape tot ce mi-am cumpărat de îmbrăcat mi-am cumpărat de pe internet și mi se pare muuult mai relaxant și chiar plăcut decât să te trambalezi prin magazine.
Am ochit această hăinuță/jachetă/pardesiu pe Asos și mă tot gândesc că îmi trebuie ceva pentru primăvară iar asta mi se pare foarte potrivită. Costă 21 de lire (redusă de la 90) și nu cred că o să coboare prețul mai jos dar poate vine iar vreun weekend special cu 10% off everything așa că mai aștept un pic. Eu și Hagi Tudose 🙂

Am văzut un film apărut în 2015, așa cum mi-am propus la începutul anului – cel puțin unul pe săptămână: The Intern cu Robert de Niro. Un pensionar văduv care nu-și mai găsește locul după ce s-a retras din activitate, își depune cv-ul pentru un job de stagiar-senior la o firmă de comerț online, proprietatea lui Anne Hathaway. Diferența de concepții între generații face deliciul întregului film. Mie mi-a plăcut foarte mult, e un film ușurel, genul comedie, dar care îți provoacă totuși câteva strângeri de inimă. Îl recomand cu drag mai ales celor trecuți de prima tinerețe.

Voi ce-ați făcut? Ce filme ați văzut, ce-ați mai gătit, ce v-ați mai cumpărat?

Share This:

Share This:

Share This:

Share This:

Share This: