Sandale noi pentru Grecia antică

        Azi am fost  la bancă așa cum fac de fiecare dată când iau salariul. De fapt, corect ar fi să spun că am fost pe la bănci, pentru că sunt mai multe 🙂 Sunt două. Așa fac în fiecare lună: mă duc și îmi scot banii de pe cardul de salar iar apoi îi depun în contul pe care îl am deschis în altă parte și cu care lucrez tot timpul. Este frustrant să vezi că angajatorul nu-ți virează salariul decât la o anumită bancă dar, ce să fac, m-am obișnuit cu ritualul din fiecare lună. Sigur că aș putea să fac acest transfer și prin internet dar nu am niciun chef să plătesc în plus comisioane iar dacă vă întrebați de ce țin morțiș la o anumită bancă este pentru că acolo am toate hangaralele de care mi-e foarte greu să mă despart: carduri de credit și implicit contul de paypal, plăți automate de facturi, descoperitul de cont și toate celelalte.

       Singura parte bună din toată povestea asta este că, urmând această procedură, reușesc să mă întâlnesc cu prietena mea Corina și să schimbăm două-trei vorbe. Aproape inevitabil ajungem la subiectul nostru preferat – vacanțele în Grecia pentru că amândouă suntem îndrăgostite de destinația asta și niciodată nu ni se pare că am vorbit prea mult sau că ne repetăm. Cum deja au trecut sărbătorile de iarnă nu văd niciun motiv pentru care nu aș visa deja la căldura insulelor grecești. La fel s-a întâmplat și acum, Corina deja studiase ofertele de early booking și deci era cu un pas înaintea mea. Cu impresiile de astă vară încă proaspete mi-a spus că neapărat trebuie să ajung și eu în Lefkada în timp ce ea va merge în Zakynthos și am ajuns din nou la eterna dilemă: care este cea mai frumoasă destinație a Greciei și sunt curioasă care este părerea voastră.

        Cum croncăneam noi vesele, bine-merci în biroul ei, mi-am lăsat la un moment dat privirea în jos și am dat cu ochii de ghetele mele, frumușele de altfel, dar care acum arătau de parcă tocmai venisem de pe șantier. Erau pline de noroi, între crestele de pe talpă  se adunase pământ întărit, vârful rotund era ud iar spatele era plin de urme de stropi care apucaseră să se usuce. Nu locuiesc la țară deși aparențele ar putea indica ușor acest lucru. Locuiesc într-un bloc în jurul căruia ăștia de la gaz au făcut astă toamnă săpături spărgând asfaltul și apoi acoperind totul doar cu pământ. Pământ care după ploile din ultimele zile s-a transformat într-o tină de toată frumusețea. E horror să intri sau să ieși din bloc pentru că pur și simplu te scufunzi în mocirlă și nici nu ai pe unde să ocolești zona pentru că șanțul se întinde pe toată lungimea blocului.

       După părerea mea, praful și uscăciunea verii sunt oricând de preferat acestei mizerii de vreme cu toate ponoasele ei. Abia aștept să trec din nou la sandale și se pare că am o obsesie să-mi fotografiez încălțările. Tocmai am observat că selfie-urile mele se rezumă la picioare 🙂 sandale ioana spune

       Sandalele sunt încălțămintea mea preferată poate și pentru că le asociez cu vara dar și pentru că sunt foarte comode iar mie îmi place să umblu mult pe jos. Astă vară mi-am dus în Grecia sandalele negre din dreapta și am umblat într-o zi vreo 10 kilometri fără să simt nici cel mai mic disconfort. Iar din punct de vedere al prețului, câștigul e foarte clar: cu banii dați pe o pereche de cizme, îmi iau patru perechi de sandale 🙂 Bine, asta nu înseamnă că o s-o și fac dar îmi place cum sună. Acum mă bate gândul, ca pe un adevărat gospodar ce visează iarna car și vara sanie, să-mi iau niște sandale cu o talpă mai grosuță prin care să nu se simtă pietricelele și le-am găsit pe astea care au un pic de animal print, exact așa cum îmi doresc de mult o pereche. E un mic detaliu care le scoate în evidență.sandale-dama-bareta-print (1)

        Astea sunt sandale de umblat mult pe jos dar dacă sunteți în căutare de ceva mai fancy, găsiți toate ofertele LaScarpa aici. Iar eu nu pot decât să vă urez Happy Shopping că doar ce altceva mai bun aveți de făcut într-o zi rece de iarnă călâie? Eu o să visez la Grecia și o să-mi cumpăr sandale noi 🙂

 

Share This:

Read More

12 cărți pe care vreau să le citesc în 2016

        Da, știu că de curând afirmam sus și tare că nu-mi place și că nu-mi voi seta niciodată ținte la numărul de cărți citite dar uite că tocmai m-am răzgândit 🙂 Așa sunt cei născuți în zodia Gemenilor, își schimbă mereu declarațiile. E adevărat că spuneam și că nu cred în zodii dar câteodată îmi reconsider părerea… să spunem că sunt flexibilă, ceea ce este o calitate, nu credeți?

       Deci n-am target dar am totuși o listă de dorințe care începe cu ceva oarecum  surprinzător pentru unii dintre voi. Ordinea în care o să înșir cărțile este aleatorie și pe parcursul anului nu voi căuta să le citesc în această ordine ci după cum îmi vor pica în mână. Sau în coletul de la poștă pentru că sunt câteva cărți pe care vreau neapărat să mi le cumpăr.

  1. Face Paint: The Story of Makeup de Lisa Eldrige. Este o istorie a machiajului începând cu Egiptul antic până în zilele noastre, o carte scrisă și foarte bine documentată, inclusiv cu poze, de o englezoaică superbă, makeup artist celebru, actualmente global creative director la Lancôme. Cartea a apărut în octombrie 2015, nu a fost încă tradusă în românește, pe amazon.com costă 21 de dolari (deci destul de scumpicică) și nu este ceva superficial așa cum s-ar hazarda unii să afirme la prima vedere.
  2. Pete Sampras – În mintea unui campion. Este (auto)biografia celui mai mare jucător de tenis din toate timpurile iar după ce anul trecut am fost fascinată de cartea lui Andre Agassi despre care v-am spus că n-am putut-o lăsa din mână, e musai să o citesc și pe asta să văd dacă există asemănări între viețile celor doi campioni.
  3. Idei în cuvinte de Vanda Vlasov. Aș zice una caldă, una rece. Într-un fel cred că vreau să repet experiența pe care am încercat-o atunci când am citit, în paralel cu cartea lui Agassi, câteva din amintirile unui băiat de bani gata, Codin Maticiuc, (poate nu știați dar a scris o carte intitulată Consumatorul de suflete). Viața și realizările lui Agassi puse în balanță cu cele ale acestui Maticiuc m-au făcut să mă întreb pentru a mia oară de ce viața este atât de nedreaptă. Acum vreau să văd ce are de spus moștenitoarea tronului Vlasov, eu având în minte sacrificiile și imensul efort depus de Pete Sampras. Deci vreau să citesc aceste două cărți una după alta pentru ca impresiile să fie încă proaspete.
  4. Girl Online: The First Novel by Zoella – pe numele ei adevărat Zoe Sugg. Mor de curiozitate să văd ce fel de carte a putut să scrie fata asta care are un canal de YouTube la care are aproape 10.000.000 (zece milioane!) de abonați. Printre ei mă număr și eu. Recunosc că mă uit la videoclipurile unei fete de 25 de ani care își filmează cumpărăturile pe care le face, casa în care locuiește, cosmeticele care îi plac, machiajul pe care și-l pune pe față, mâncarea din farfurie, drumurile prin oraș și tot ce are prin dulapuri sau în frigider. Este simpatică, frumușică, vorbește mult, câștigă sute de mii de lire din YouTube și este celebră iar eu sper ca anul acesta să ajung să-mi cumpăr varianta pentru kindle a cărții scrise de ea.
  5. Pe apa sâmbetei de Ileana Vulpescu. Cred că este singurul roman al Ilenei Vulpescu pe care nu l-am citit și habar n-am cum de mi-a scăpat. Dacă aveți peste 40 de ani este imposibil să nu fi auzit de această scriitoare și de succesul uriaș pe care l-a avut cu Arta conversației înainte de Revoluție. Mie îmi place enorm stilul ei și observațiile pe care le face asupra caracterelor umane iar poveștile personajelor mă fascinează. Par atât de reale încât ai putea să juri că au existat sau există cu adevărat (deși e doar ficțiune).
  6. Should We Eat Meat? de Vaclav Smil. Cu cartea asta o să împușc doi iepuri dintr-o lovitură 🙂 Adică o să-mi aduc la îndeplinire una din rezoluțiile începutului de an (să citesc mai mult în engleză) și poate o să-mi clarific dilema care mă frământă de mult timp încoace: au oare vegetarienii dreptate atunci când refuză să mănânce carne?  Chiar, acesta e un subiect despre care ar merita să scriu mai mult dar poate o s-o fac după ce voi citi opinia lui Smil.
  7. Aromânii: Istorie, limbă, destin de Neagu Djuvara. De când am citit O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, pur și simplu îl iubesc pe omul ăsta. Am învățat din cartea lui mai multă istorie decât în 12 ani de școală și n-am pierdut nicio ocazie să o recomand oricui și oricând. De atunci citesc constant tot ce scrie Djuvara iar aromânii și istoria lor e un subiect care m-a pasionat dintotdeauna. Trăind în Cluj nu prea am avut ocazia să întâlnesc aromâni, dar când am ajuns la București am tras mereu pe lângă ei și îmi plăcea foarte mult să îi ascult vorbind în limba atât de asemănătoare cu a noastră dar din care totuși nu înțelegeam nimic. Mereu îi rugam să-mi povestească despre obiceiurile și tradițiile lor și cred că acum știu destul de multe, dar nu atât de multe încât să nu mai pot afla ceva nou.
  8. Poirot investighează de Agatha Christie. Doamne, ce-mi plac cărțile Agathei Christie! iar de când i-am citit biografia și am aflat care îi era ritualul scrisului parcă văd altfel lucrurile. În cartea aceasta sunt 11 povestiri polițiste rezolvate, evident, de simpaticul detectiv Hercule Poirot. E o carte de ținut în geantă și de citit oriunde și oricând se găsesc 5 minute libere. Asta și încă multe alte cărți scrise de Agatha Christie vreau să citesc cât de curând pentru că sunt genul de cărți care mă relaxează cu adevărat.
  9. Război și pace de Lev Tolstoi. Mi-e rușine să recunosc dar nu am citit unul dintre cele mai mari romane scrie de-a lungul tuturor timpurilor și deja am un complex din această cauză. Îmi propun de ani de zile să fac acest lucru ca nu cumva să ajung în aceeași neplăcută situație ca atunci când rusoaica Ala m-a făcut să mă simt o incultă față de ea pentru că la 22 de ani încă nu citisem Micul prinț de Antoine de Saint-Exupéry. M-a făcut să plâng atunci. De nervi, de ciudă, de draci, nu mai pot acum să-mi recompun sentimentele de atunci, dar în aceeași zi am împrumutat cartea și am citit-o.
  10. Colț alb de Jack London. E o carte citită în copilărie și care pot să spun că m-a marcat și mi-a deschis ochii în fața vieții animalelor. Poate că de acolo mi se trage un pic și dragostea față de câini. De mult îmi doresc să o recitesc, să îmi aduc aminte toate amănuntele, să văd dacă viziunea mea s-a schimbat și să văd dacă o să plâng din nou la final dar cred că da. Categoric anul acesta o să recitesc Colț alb.
  11. Rubato de Răzvan Petrescu. Anul trecut în aprilie am avut ocazia să particip la un eveniment organizat la Hanul Gabroveni, o seară de dezbatere și lectură despre Bucureștiul nu doar ca oraș ci și ca sursă de inspirație. Atunci m-am dus cu dorința de a o întâlni pe scriitoarea Ioana Pârvulescu a cărei carte În intimitatea secolului 19, o savurasem cap-coadă și am avut plăcuta surpriză să îl ascult și pe Răzvan Petrescu despre care recunosc că nu auzisem. Mi-a plăcut cum a vorbit și mi-am dorit încă de atunci să văd cum scrie dar încă nu am apucat. Rubato este o selecție de proze scurte iar una din recenziile pe care le-am văzut spune că ”este o încântare pentru împătimiții genului” așa că abia aștept să citesc cartea.
  12. Am fost președintele unui vis – Dinamo București de Cristian Borcea. Cică este o lucrare științifică care a ajuns deja pe rafturile Bibliotecii Naționale. Nu e de râs. Chiar vreau să citesc o astfel de carte, nu neapărat asta, poate să fie și una scrisă de Copos sau una scrisă de MM Stoica. Sau, de ce nu, să mă reculeg în paginile scrise de Gigi Becali despre Muntele Athos, patria Ortodoxiei. Deci nu glumesc, vreau să văd și eu cum arată o astfel de carte și abia apoi o să-mi permit să comentez deși nu mă pot abține să nu vă spun ceea ce se vorbește în târg: cică Becali este singurul om din lume care a scris mai multe cărți decât a citit 🙂

    Am scris acest articol în cadrul unui concurs pentru bloggeri organizat de  Literaturapetocuri.ro și sponsorizat de librăria online Librex.ro dar, indiferent dacă aveți sau nu blog, aștept să-mi spuneți în secțiunea de comentarii care este prima carte pe care v-ați propus să o citiți în 2016.

carti

Share This:

Read More

Terapia prin shopping

        Cred că se face prea mult caz despre efectul negativ al terapiei prin shopping și, la fel cum te numești alcoolic doar dacă bei zilnic și în cantități prea mari, nu are nimeni dreptul de a te pune la zid dacă, din când în când, îți face plăcere să ieși la cumpărături fără un scop bine precizat. Bla-bla-urile astea cu falsa impresie de a-ți umple golurile din viață și din suflet cu obiecte cumpărate și ideea de a-ți acoperi depresia cu cumpărături inutile mi se pare valabilă doar pentru cazurile extreme care, cu siguranță, există dar să faci o generalizare doar pentru că cineva se bucură de sezonul reducerilor mi se pare exagerat. Atâta tam-tam este legat de acest subiect încât la un moment dat ajunge să îți fie jenă să recunoști că îți place să scotocești după mici comori prin magazine pentru că nu este deloc cool, nici trendy să pierzi vremea prin mall-uri sau să umbli cu  brațele pline de sacoșe de hârtie cu nume brand-uite. Să fii ironizat pentru că ești shopaholic este acum la mare modă.

       Și pentru că mie îmi place să fac cumpărături lucrul acesta mă doare. Și mă doare așa de tare, cam ca și când s-ar așeza o muscă pe spatele unui elefant. Drept pentru care recunosc că, deși am o tonă de cosmetice acasă, nu mă pot abține să nu trec periodic prin DM pentru o vizită de curtoazie. Efectiv acest lucru mă relaxează și cât stau acolo mi se limpezesc toate gândurile pentru că nu am în cap decât creme, parfumuri, rujuri și alte mici sulemeneli care îmi fac viața mutra mai frumoasă 🙂 La fel de mult (sau poate chiar mai mult) îmi plac magazinele gen Accessorize sau Meli Melo sau orice alt loc unde se vând mărgele sau altfel de bobițe colorate. Șiragurile de mărgele, sclipiciul, glitterul, sideful, auriul și argintiul îmi dau instantaneu o senzație de bine și de bucurie că uit de orice necaz. Nu trebuie neapărat să cumpăr ceva, nu trebuie să scot bani din buzunar, îmi este suficient o ședință de window shopping ca să mă binedispun.

       Azi eram cam pleoștită, poate și din cauza vremii care arată ca o primăvară bolnăvicioasă, așa că am făcut o incursiune de vreo oră prin DM și am luat la rând toate rafturile, am testat tot ce era de testat, am citit etichete, am studiat pe toate părțile, am cercetat prețurile, am cerut lămuriri, m-am învârtit, mi-am băgat nasul peste tot și, deși nu intenționam să cumpăr ceva, tot am comis-o. Bine, nu am dat bani mulți, în primul rând că nici nu aveam iar, în al doilea rând, marca asta Balea, care cred că e marca lor proprie, este foarte ieftină. IMAG2906

       Am vrut să încerc sarea de baie pentru că părea foarte… apetisantă, să spun așa, cu cocosul acela desenat pe pliculeț dar s-a dovedit o apă de ploaie, deci nu recomand. Am turnat-o în apa din cadă și, deși granulele erau mov, apa nu s-a colorat și nici nu s-a simțit decât un vag miros de flori, nici vorbă de deliciosul cocos. Am remarcat doar o ușoară senzație de ulei dar mai degrabă aceasta a fost autosugestia mea. Pe scurt, frecție la un picior de lemn 🙂 Bine că nu a costat decât un leu optzeci.

       Am folosit și scrub-ul care mi-a plăcut dar care nici pe departe nu este un produs luxury așa cum se laudă pe etichetă. Este mai degrabă eficient și atât. Nu prea se simte mirosul de vanilie și nu simți că te răsfeți atunci când îl folosești așa cum se întâmplă cu produsele de la Sabon, de exemplu. Dar mi-a plăcut pentru că este solid și nu curge în apă iar particulele exfoliante sunt exact așa cum trebuie: nici prea dure, nici prea fine. Cel mai mult mi-a plăcut crema de mâini care miroase superb, a violete, iar mirosul persistă pe piele mult și bine. Este suficient de hidratantă și se absoarbe cu totul în câteva clipe, merită să o încercați dacă vă place acest miros.

       Aceasta a fost mica mea distracție de astăzi, mâine nu cred că o să mă încumet să ies printre munții de zăpadă murdară și băltoace așa că o să stau la căldurică să frunzăresc magazinele online. Offf, societatea asta de consum ne mănâncă zilele 🙂

Share This:

Read More

New Year’s Resolutions

       A trecut deja prima săptămână din 2016 și eu încă nu mi-am stabilit rezoluțiile pentru noul an, cum oare de am amânat atât? Dar mai bine mai târziu decât niciodată, așa că… iată-le, așa cum mi-au năvălit în cap, fără niciun fel de ordine sau regulă:

  1. Să văd măcar un film pe săptămână
  2. Să fac 10 minute de gimnastică zilnic
  3. Să merg la dentist la fiecare 6 luni
  4. Să dau o mână de ajutor chiar și atunci când nu mi se cere
  5. Să îmi cumpăr o lampă profesională ca să pot filma la orice oră
  6. Să o caut și să o găsesc pe prietena mea din copilărie, Natima
  7. Să economisec la pușculiță contravaloarea țigărilor pe care nu le fumez, deci vreo 2000 de lei
  8. Să slăbesc 4 kilograme
  9. Să-mi petrec vacanța de vară într-o insulă grecească
  10. Să merg o dată pe lună la operă/balet
  11. Să progresez în editarea de filme
  12. Să aloc 30 de minute pe zi pentru curățenia în casă astfel încât în weekend să nu mai am treabă
  13. Să scriu 250 de articole pe blog
  14. Să adopt o pisică de pe stradă
  15. Să zugrăvesc bucătăria
  16. Să mă dau în fiecare seară cu întăritor pentru unghii
  17. Să beau minim o cană de ceai verde pe zi
  18. Să donez o parte din lucrurile care s-au adunat în casă
  19. Să renovez balconul
  20. Să vizitez Scoția
  21. Să mă implic într-un proiect de voluntariat
  22. Să nu mai irosesc apa de la robinet
  23. Să-mi arăt recunoștința celor mi-au făcut un bine
  24. Să fac cadouri fără nicio ocazie specială
  25. Să petrec mai mult timp cu prietrenii
  26. Să-mi dezvolt canalul de YouTube
  27. Să fac ordine la fotografii
  28. Să merg încă o dată la Muzeul Satului
  29. Să citesc mai mult în engleză
  30. Să merg cu bicicleta
  31. Să-mi cos draperii noi la sufragerie
  32. Să mănânc mai puține dulciuri
  33. Să trimit vederi și felicitări prin poștă
  34. Să organizez un concurs pe blog
  35. Să-mi pregătesc hainele pentru a doua zi de cu seară
  36. Să nu mai merg la cumpărături fără listă

       Cam astea sunt. Cred, nu știu. Dacă îmi mai aduc aminte de ceva, o să adaug la această listă dar aș fi destul de mulțumită să le duc la îndeplinire pe toate 🙂

new-years-resolutions

 

Share This:

Read More

Ce salar ați alege?

       Ieri am început să citesc o carte care de la primele pagini mi s-a părut extrem de interesantă. Nu este vorba de un roman, este o carte de marketing dar este scrisă într-un stil foarte plăcut, lejer și fără termeni tehnici astfel încât poate fi înțeleasă de oricine.  Mai mult decât atât, este înțesată cu foarte multe exemple din viața reală, lucru care mă face să nu o mai las din mână și, pe lângă că se citește ușor, ridică unele întrebări care ar putea deveni adevărate teme de dezbatere publică. IMAG2893       Atât de tare mi-a plăcut ideea următoare că e musai să v-o împărtășesc și vouă și tare mi-ar plăcea să vă aflu punctul de vedere. În urmă cu câțiva ani studenților de la o universitate americană li s-a cerut să facă o alegere aparent simplă. Ce ar prefera?

  • a) o slujbă în care ar câștiga 50000 de dolari pe an
  • sau varianta b) una în care ar câștiga 100000 de dolari pe an

       Deși la prima vedere așa pare, nu este o întrebare pentru idioți. Toată lumea ar trebui să aleagă varianta b, nu-i așa? Dar, pentru că există și un dar, acest salar este legat  de o anumită conjunctură și anume: În cazul primei opțiuni studenții ar fi avut un salar dublu față de ceilalți angajați care ar câștiga doar 25000 de dolari pe an iar în cazul variantei b, salariul lor ar fi fost jumătate din cel al potențialilor colegi care ar încasa fiecare câte 200000 de dolari pe an. În cazul celei de-a doua variante studenții ar fi avut mai mulți bani în total dar mai puțini decât cei din jurul lor.

       Ce credeți că au ales majoritatea studenților? Varianta a cu mai puțini bani în termeni absoluți dar mai mulți în termeni relativi, adică au ales să trăiască mai bine decât cei din jurul lor. Se pare că oamenilor pur și simplu nu le pasă cum o duc ei ci contează mai mult performanțele lor în comparație cu ale altora. Oamenilor le pasă de ierarhii și vor să simtă în permanență că au un statut superior. Mulți se laudă (în mod inconștient uneori) cu performanțele lor fie că acestea sunt notele obținute de copii la bacalaureat, vacanțele în locuri exotice sau doar feluri de mâncare mai deosebite (gândiți-vă câte poze cu sarmale, prăjituri sau cozonaci au fost postate pe Facebook acum, de sărbători).

       Sunt aproape sigură că nici eu n-aș suporta să am un job în care toți colegii mei să câștige dublu față de mine făcând aceeași muncă și aș prefera să am un serviciu unde să am recunoașterea necesară dar să nu simt zilnic umilință chiar dacă aș câștiga jumătate. De fapt există chiar și un proverb care într-un fel sintetizează cam aceeași idee: Decât codaș la oraș, mai bine fruntaș la sat. (Sunt surprinsă din nou de inteligența poporului român care, uite, le știe pe toate 🙂 )

       Este în natura umană să ne comparăm mereu cu cei din jur și să vrem să impresionăm fie prin cunoștințele noastre, fie prin talentele pe care le deținem, fie prin aspectul exterior pentru că suntem ființe sociale care nu putem trăi în singurătate. Exemplul pe care vi l-am dat și care m-a pus pe gânduri l-am scos dintr-un context în care era vorba despre moneda socială și despre afișarea simbolurilor vizibile de statut pe care oamenii le arată celorlalți dar până la urmă întrebarea are sens și de una singură așa că vă rog să îmi spuneți, voi ce variantă ați alege? 50000 sau 100000  de dolari pe an? cu aceleași condiții impuse, desigur 🙂

 

Share This:

Read More