Prețul corect

        Vă mai aduceți aminte de emisiunea Prețul corect? un format internațional care are 45 de ani deja și care a fost difuzată cu mare succes pe ProTV  în urmă cu vreo 10-15 ani. Era un show de televiziune în care concurenții trebuiau să ghicească prețul la care se vând diverse mărfuri iar câștigătorul era cel care se apropia cel mai mult de prețul real din magazine fără însă să îl depășească. O emisiune simpatică pe care o urmăream duminica după masa și la care participam activ de pe canapea gândindu-mă că dacă aș fi fost în studio aș fi putut câștiga sume frumușele mai ales că la vremea respectivă eram o shopaholică înverșunată.

        Ce-i drept atunci încă nu apăruse comerțul online iar prețurile din magazine la mărfuri de la branduri concurente erau aproximativ aceleași, desigur cu mici diferențe dar comparabile și încadrându-se în același ecart. Mi-am adus aminte de ”prețul corect” zilele trecute când, vorbind cu o prietenă, i-am spus că vreau să îmi cumpăr o pilă electrică pentru îndepărtarea ojei semiparmanente de pe unghii și că am găsit câteva modele care costă între 3 și 400 de lei. Îi ziceam că mi se pare mult mai ales că nu erau modele prefesionale dar prietena mea mi-a spus că ea și-a luat de pe un site chinezesc cu 40 de lei cu transportul inclus. Adică de 10 ori mai ieftin și  exact același model pentru că ne-am uitat apoi împreună să vedem dacă găsim diferențe.

        Foarte rar mi se întâmplă să fac comenzi pe site-uri chinezești din două motive. În primul rând pentru că livrarea durează foarte mult (uneori chiar și două luni) iar în al doilea rând pentru că mi s-a întâmplat ca pachetele să vină la poșta vamală și nu la oficiul poștal de cartier. Și, de fapt, există și un al treilea motiv, ca să faci retur în China (dacă nu ești mulțumit de produs) este aproape imposibil. Dar revenind la chestiunea banilor, chiar dacă în prețul de pe site-urile românești sunt adăugate și costurile aferente acestor dezavantaje, pe care nu le mai ai dacă faci comanda în țară, tot mi se pare că diferența este enormă. Desigur oamenii sunt diferiți, au stiluri de viață care nu se aseamănă și fiecare dintre noi este dispus să își cheltuiască banii într-un mod pe care uneori cei din jur nu îl înțeleg. Am prietene care sunt în stare să dea 2000 de lei pe o rochie pe care o poartă doar o dată la un eveniment. Și când spun eveniment nu mă refer la gala Oscar sau decernarea premiilor Nobel ci la nunta unei verișoare 🙂

        Desigur, chiar dacă eu n-aș face asta în vecii vecilor, nu-mi dă nimeni dreptul să judec pentru că și eu la rândul meu comit extravaganțe pe care alții probabil nu le înțeleg. Mă gândesc ce exemplu să dau… hmmm… da, știu. Lumânări parfumate. Mi-a zis cineva odată că să cumperi lumânări parfumate e ca și cum ai arde bancnotele 🙂 dar mie nu mi se pare deloc așa pentru că starea de bine pe care mi-o dă aerul înmiresmat al casei nu se compară cu nimic altceva. Drept urmare, nu-mi tremură mâna atunci când cumpăr o lumânare care valorează cât o micuță comoară. În general pe cosmetice dau mulți bani pentru că îmi plac, mă fac să mă simt bine, sunt consumabile și, foarte important, nu ocupă mult loc în casă. În afară de sampoane si balsamuri în care nu investesc pentru că, la părul subțire  pe care îl am,  mi se par frecție la un picior de lemn, îmi place să-mi iau lucruri de calitate chiar dacă sunt mai scumpicele. Și pe poșete dau banii fără să clipesc. Pe haine, în schimb, nu. Bine, eu vorbesc acum strict de lucruri materiale, de obiecte și nu de experiențe că dacă ar fi să aleg între un parfum de 500 de lei și o cazare pe două nopți într-un airbnb pe undeva prin lume (oriunde) aș alege oricând a doua variantă.

        Dar vorbind strict de obiecte, care ar fi la voi suma maximă pe care ați da-o pe un astfel de gel de dus? și vă întreb pentru că știu că am mulți cititori mari iubitori de parfumuri, exact ca mine 🙂 Deci,  pentru  voi,  care  ar  fi  prețul  corect?

Share This:

Read More

5 produse cosmetice fără de care nu plec în călătorii

        AMR 21. Chiar nu știu ce ar trebui să se întâmple ca să nu mai plec în Anglia așa cum mi-am programat și re-programat deja de patru ori. Doar dacă un asteroid va lovi pământul sau dacă va lua foc aeroportul din Cluj rămân acasă dar în rest, orice ar fi, plec. Nu m-am mai întâlnit cu Cristi de la sfârșitul lui februarie, la început pentru că se anulaseră toate zborurile, apoi din cauza carantinării obligatorii și apoi cu izolarea de 14 zile impusă întâi în România, apoi, pe când credeam că am revenit la normalitate, hop s-au trezit și englezii să impună măsura. Cui i-ar conveni să își petreacă zilele de concediu între patru pereți? Nimănui și totuși, îmi asum, pentru mine așa se va întâmpla 🙂 Nu am încotro, după ce ajung în Anglia va trebui să respect legea și să mă autoizolez dar cu siguranță nu mă voi plictisi pentru că am în plan câteva idei legate de amenajarea casei pe care vreau să le pun în aplicare.

        Dar nu despre asta vreau să vă povestesc astăzi ci despre gentuța mea de cosmetice care mă însoțește peste tot, trusa mea minimalistă care nu-mi îngreunează deloc bagajul dar care îmi este mai mult decât suficientă chiar și mie care sunt o mare devoratoare de produse cosmetice. Și chiar dacă acasă rafturile îmi sunt pline de creme, cremuțe, loțiuni, serumuri și geluri, atunci când călătoresc o fac în stil light fără să car toată casa după mine. Mai exact iau cu mine doar 5 (cinci) produse  dar desigur fără să număr între acestea pe cele care țin strict de igienă gen deodorant sau pastă de dinți.

  1. Ruj. Nu ține numai de frumusețe ci și de starea de spirit, dacă am ruj pe buze mă simt bine în pielea mea și chiar dacă acum, pe sub mască, aș putea să ”trag chiulul”, nu o fac pentru că nu m-aș simți confortabil. Mă rujez și dacă merg lângă bloc să duc gunoiul, deci cum s-ar putea să îmi lipsească un astfel de articol din bagaj?
  2. Ulei de cocos. Este miraculos și o cantitate relativ mică (de exemplu cutiuța asta are 50 de grame) se poate utiliza într-o mie de scopuri. Exagerez, nu chiar o mie, dar 5-6 întrebuințări tot găsesc: cremă de mâini, loțiune de corp, mască de păr, demachiant, balsam de buze, ulei pentru cuticule sau vârfurile despicate și așa mai departe. Uleiul de cocos este prin definiție multifuncțional și nu am auzit.
  3. Rimel. Sau mascara, depinde cum vrea fiecare să îi spună. Am observat de-a lungul timpului că o fluturare din gene poate să facă minuni 🙂 Glumesc, desigur, dar ochii bine conturați,care ies în evidență îmbunătățesc cu câteva puncte tot aspectul exterior. Ca să nu mai spun că un rimel ocupă loc cât un creion.
  4. Perle bonzante de la Avon. Desigur, pot să fie și de la alt brand dar eu m-am obișnuit cu astea, le folosesc de ani buni iar raportul calitate-preț este excepțional. Pentru machiaj sunt mai mult decât perfecte pentru că țin loc de fond de ten, de iluminator, de pudră, de fard de obraz ba chiar și de fard de pleoape. Un produs multifuncțional, al doilea pe podium după uleiul de cocos.
  5. Șampon uscat. Se întâmplă ca în călătorii să nu ai întotdeauna timp și condiții propice pentru a-ți spăla și aranja părul iar soluția salvatoare a venit de la aceste sprayuri pe care eu le-am descoperit în urmă cu câțiva ani. Nu numai că absorb excesul de sebum de la rădăcina firului de păr dar dau și un volum instant care, desigur, este de apreciat atunci când vrei să arăți bine în pozele din vacanță.

Voi cum vă organizați bagajele? sunteți ca mine, genul minimalist sau luați și chiuveta din bucătărie atunci când plecați de acasă? 🙂 De fapt nici nu contează cum suntem, principalul e să scăpăm de nenorocitul ăsta de virus și să ne putem relua viața de dinaintea pandemiei.

Share This:

Read More

Botez în vremea pandemiei

        Pe 21 martie, chiar de ziua lui Cristi, trebuia să fie botezul lui Cristian. Pentru cei care nu știu,  Cristi e soțul și Cristian e nepotul. Copiii pregătiseră o petrecere mare,  invitațiile erau deja împărțite,  prăjiturile și tortul comandate, meniul pus la punct, hăinuțele pentru bebe pregătite. Eu îmi cumpărasem o rochie nouă și mă gândeam la aranjamentul de la mese astfel încât să fie toată lumea mulțumită iar Cristi urma să vină din Anglia cu câteva zile înainte. Singurul amănunt rămas nerezolvat era cine să îl ducă a doua zi la aeroport, zborul fiind programat la o oră foarte matinală. Totul părea să meargă șnur când, în decurs de câteva zile, toate planurile s-au dat peste cap și veștile proaste aduse de pandemie ne-au încleștat din toate părțile. Lațul s-a încolăcit din ce în ce mai strâns, s-a anulat totul, școlile și magazinele s-au închis, avioanele au rămas la sol, străzile au devenit pustii, rafturile cu alimente s-au golit iar lumea a intrat în panică. Distanțarea socială a devenit cel mai frecvent îndemn în timp ce știrile aduceau doar numere care exprimau decese, infectări, îmbolnăviri și număr de paturi în spitale. A fost o perioadă cruntă pe care vreau să mi-o șterg din memorie. Cu toate astea, în primăvară încă nu cuprindeam dimensiunea dezastrului care va urma și, mai ales, întinderea pentru o atât de lungă perioadă de timp.

        Desigur Cristi nu a mai venit din Anglia și toate planurile au căzut. Nu doar cele legate de botez ci și cele pe care le făcusem pentru vacanța de primăvară pe care urma să o petrecem în Cotswolds și cele pentru concediul în Tenerife pe care l-am fi făcut cu familia lărgită. S-a dus totul pe apa sâmbetei și, în afară de partea financiară care nu este nici ea de neglijat, am pierdut mult mai mult la capitolul bucurie, planuri de viitor, familie, liniște și viață tihnită. Mie coronavirusul nu mi-a adus redescoperirea  de sine și nici vreo reevaluare a valorilor iar dacă printre voi sunt unii care datorită pandemiei s-au regăsit cu sinele interior și cu persoanele cu adevărat importante din viața fiecăruia, ferice de voi. Eu am fost supărată de la început la sfârșit, dar ce zic eu ”sfârșit” când de fapt nimeni nu știe când și cum se va termina acest capitol oribil din istoria omenirii.

        Am tot sperat ca lucrurile să reintre pe făgașul normal dar după fiecare gură de relaxare virusul a revenit ca să ne facă în ciudă cu mai multe puteri. Până la urmă Cristian trebuia să fie botezat că azi mâine face un an și fiecare lucru e bine să fie făcut la timpul lui. Deci s-a făcut botezul în vremuri de restriște, desigur că fără nicio petrecere, doar cu o masă în familie. O familie din care a lipsit unul din bunici pentru că izolarea, carantinarea, restricțiile și testele covid și-au făcut de cap. Mă simt din ce în ce mai deprimată, mai singură, lipsită de speranță și realmente izolată social iar luminița de la capătul tunelului s-a transformat într-o uriașă gaură neagră. Botezul în sine a fost luminos așa cum este și bebelușul iar experiența din biserică a fost ca o mângâiere caldă. Mi-a plăcut mult. Ritualul a fost redus doar la simbolurile care îl reprezintă cu adevărat, fără experiența traumatizantă a scufundării în apă și astfel copilașul a rămas senin tot timpul slujbei urmărind foarte atent tot ceea ce se întâmpla în jurul lui fără să fie speriat de manevre cărora nu le-ar fi înțeles rostul. Nu cred că un copil scufundat în cristelniță va fi un creștin mai bun decât unul căruia i s-au turnat trei stropi pe creștet.

        N-am știut ce cadou să îi cumpăr pentru că are de toate și, așa cum se întâmplă de obicei, i-am dat bani, eterna soluție prozaică ce te scoate la liman în orice situație. Uneori încercăm să ne transpunem sentimentele în obiecte care ar putea produce bucurie și văd asta mai ales la Cristi care e atât de departe și își vede rar nepoții. Știu că dacă ar fi putut veni la botez ar fi apărut cu un cadou care ne-ar fi surprins pe toți, probabil ceva de genul unui scaun auto ultimul model sau o masinuta electrica pentru copii și spun asta pentru că de curând a vrut să îi cumpere Silviei o chitară. Noroc că mama copilei l-a oprit la timp 🙂

        A mai trecut deci un eveniment important la care am fost singură deși eram înconjurată de persoane dragi și apropiate într-o atmosferă  minunată. Dar când sufletul îți este departe, când nu ai cu cine să râzi la glume doar de tine înțelese, când nu poți să comunici doar din priviri aruncate peste masă, și când, ajuns acasă nu ai cu cine să schimbi impresii îți dai seama că oricât de strălucitor ar fi decorul, nu poți să te bucuri pe deplin de nimic dacă viața îți este ciobită.

 

 

Share This:

Read More

Ultimul sirop

        Astăzi ar fi fost ziua mamei mele. De fapt este în continuare ziua ei chiar dacă nu o mai aniversăm de câțiva ani, dar pentru mine, pentru sora mea și pentru toți ceilalți din familie 5 august nu are cum să aparțină altcuiva. Zilele trecute, coborând în pivniță, am găsit pe un raft, printre pânze de păianjen și plină de praf, o sticlă uitată de vreme pe care era lipită o etichetă cu un V mare. V de la vișine. Adică sirop de vișine de acum 5 veri, ultima vară când mama a făcut conserve pentru iarnă. Tata mi-a spus să iau sticla acasă la mine că el nu se dă în vânt după siropuri și m-am bucurat că o să savurez pe îndelete gustul de care îmi era atât de dor.

        Ca la mama acasă nu este doar o expresie ci o întreagă experiență de viață și oricâte băuturi dulci am băut prin toate colțurile lumii, nu am găsit alta mai bună ca siropul făcut de mama din vișinele noastre culese din pomul nostru din grădina noastră. Pentru că, precum sarmalele care la fiecare casă au alt gust,  la fel se întâmplă cu toate celelalte mâncăruri. Iar ca siropul de vișine făcut cu apă minerală de la frigider și băut pe nerăsuflate într-o zi caniculară de vară dintr-un pahar aburit de condensul care se scurge încetișor pe exteriorul de sticlă, nu există ceva mai bun.

        Am terminat deja siropul și prin fiecare sorbitură am simțit-o din nou pe mama aproape și am reînviat senzații demult uitate. Mă doare că n-am mai avut timp împreună, că n-am mai apucat să ne spunem toate care mai erau de povestit și îmi lipsesc dupămesele în care sub umbra viei depănam întâmplările zilei și comentam evenimentele lumii. Nu trece o zi fără să mă gândesc la ea, la ce i-aș fi spus și la ce mi-ar fi răspuns și nu trece o noapte fără ca amintirile să dea năvală. Credeam că toate astea se vor estompa cu timpul dar nu s-a întâmplat defel așa. O simt mereu lângă mine chiar dacă mă mulțumesc cu mult mai puțin și o caut mereu în mintea mea chiar dacă nu mai e aici să-mi răspundă măcar cu un gând. Și chiar dacă despărțirea se măsoară deja în ani, durerea nu e nici mai mică și nici mai puțin adâncă.

Share This:

Read More

Ce-am mai cumpărat în ultima vreme

        N-am mai fost într-un mall de juma’ de an sau poate chiar mai mult, de fapt, dacă stau să mă gândesc bine cred că ultima vizită prin magazinele fizice a fost vara trecută cam pe vremea asta. Tehnic vorbind, de intrat în mall s-a mai întâmplat pentru că înainte de pandemie obișnuiam să merg uneori destul de des la KFC dar la atât se rezuma totul: la zona de mâncare. Prefer să-mi fac cumpărăturile online și nu mă mai tentează să petrec ore lungi în magazine deși acum, de când cu măsurile astea de izolare și de evitare a aglomerației parcă mă mănâncă tălpile să mai dau o tură prin Iulius. Dar așa e firea omului (și a urmașelor Evei în special): să fie tentat să încalce restricțiile și să fie atras de tot ceea ce este interzis.

        Eu cred că terapia prin shopping, ținută în limite rezonabile, funcționează pe termen scurt și nu este chiar atât de distrugătoare cum o blamează unii. Să-ți faci din când în când câte o mică bucurie nu strică și atâta timp cât ții sub control cheltuielile de acest gen, shoppingul nu are cum să te afecteze decât în mod pozitiv. Până la urmă nu putem să trăim doar cu gândul la viitor iar să strângem la ciorap fără să ne bucurăm de clipa prezentă nu mi se pare soluția potrivită pentru a-ți trăi viața. Se zice, și rezonez total cu această idee, că a-ți cheltui banii pe experiențe în loc de a cumpăra obiecte, este cu mult mai benefic pentru starea de spirit iar buna dispoziție astfel generată se întinde pe o perioadă mult mai lungă. Doar că pandemia ne-a cam dat planurile peste cap și majoritatea ”experiențelor” se rezumă și se petrec acum în mult blamatul (până nu demult) online.

        Călătoriile au fost puse pe hold iar cei care îndrăznesc să evadeze din cotidian sunt de multe ori priviți cu reproș de o masă largă a societății  care încearcă să le arunce în spate vina răspândirii coronavirusului. Teatrele, cinematografele, concertele au muțit și spectacolele de orice fel sunt răruțe iar desfășurarea lor în aer liber este, cel puțin pentru mine, ciudată. Ca să nu mai spun de creațiile artistice livrate pe internet și pe care nu le gust deloc. Pur și simplu nu am răbdare să stau în fața monitorului să urmăresc cap-coadă o piesă de teatru sau un spectacol de balet. De ieșirile cu prietenii la terase până noaptea târziu, așa cum se întâmpla vara trecută, nici nu mai poate fi vorba. 2020 a fost (și încă este) anul care a pus totul în așteptare.

        Sunt una din persoanele care în perioada de izolare nu a avut niciun fel de revelație. Nu mi-am redescoperit iubirea de sine și nici eul interior și nici nu am încercat să debitez platitudini pe această temă. Am fost întotdeauna ”bine cu mine”, nu mi-am proiectat nicăieri problemele nerezolvate iar dacă mă enervez uneori nu înseamnă că furia are legătură cu ceva petrecut în copilăria mea. Pe scurt, perioada de izolare și, în continuare, această vară cu multe restricții nu fac altceva decât să mă întristeze și să îmi aducă o sumedenie de frustrări pe care încerc să le mai atenuez cu mici cumpărături fără însă să sar calul.

        Mi-am luat multe obiecte pentru casă (am făcut chiar două comenzi la Ikea) pentru că stând doar între patru pereți am avut vreme să observ că toate tigăile sunt învechite și urâte de la atâta folosință așa că le-am schimbat. Mi-am mai luat tot felul de recipiente pentru păstrarea alimentelor și mi-am făcut ordine în dulapurile din bucătărie, am schimbat perdeaua de la living, mi-am montat o etajeră în baie și am cumpărat câteva farfurii din care îmi face plăcere să mănânc.

        La haine nu prea m-am aruncat pentru că vreau să îmi păstrez dulapurile (și până acum am reușit) neaglomerate și aerisite așa cum le-am lăsat după decluttering-ul de anul trecut. Mi-am luat 5 bluze de la un second online dar pe patru le-am trimis înapoi. Acum mi s-a pus pata pe bijuterii, nu neapărat din metale prețioase deși îmi caut de ceva vreme o pereche mică de cercei din aur pe care să nu mai trebuiască să îi scot seara din urechi și, mai ales, să nu mi se mai agațe în mască. Pînă atunci însă colecția mea s-a îmbogățit cu două broșe superbe.

        Mi-am mai cumpărat și câteva perechi de sandale și șlapi pentru că umblu mult pe jos și vreau să mă asigur că fiecare pas pe care îl fac este o plăcere. Probabil  pentru unii par mai multe decât este necesar dar deja am calculat costul/wear pentru fiecare dintre aceste încălțări și va fi undeva mult sub un leu așa că e mai mult decât rezonabil.

        Desigur că printre atâtea cumpărături materiale mi-am luat și un bilet de avion spre Anglia dar deja este a patra oară când modific data plecării. Ultima reprogramare este pentru septembrie și, după cum văd lucrurile acum, singura posibilitate să nu plec nici atunci este explozia pământului. Dacă nu crapă Terra-n două, mă duc. Dar mai vedem ce-o fi. Voi pe ce-ați mai dat banii în ultima vreme?

Share This:

Read More