Nu cred că Esca a mințit

        După multe zile de așteptare, suspansul s-a evaporat iar  Andreea Esca a ieșit la rampă și a declarat în fața națiunii (care  deja specula  intens pe acest subiect) că a avut Covid 19. Am urmărit interviul de la cap la coadă și recunosc sincer că m-a emoționat și că am rezonat 100% cu cele spuse de ea. Nu mi s-a părut nimic ieșit din comun, nimic spectaculos, nimic din care să poți scoate un scenariu de film, au fost doar întâmplările prin care a trecut ea și familia ei în ultimele zile, lucruri aflate cumva la marginea dramatismului și prin care ne este tuturor dat să trecem de atâtea ori prin viață. În afara faptului că este poate cea mai cunoscută vedetă din România, este și ea un om care dovedește aceleași slăbiciuni și aceeași frică de boală și moarte în fața destinului ca noi toți.

        Desigur că o țară întreagă aștepta momentul destăinurii, întrebarea dacă Esca a fost găsită sau nu pozitivă la coronavirus fiind prezentă în mediul online și în toată presa de aproape două săptămâni. Nici prin cap nu mi-a trecut că declarațiile ei, foarte calde și foarte umane, vor ajunge să dezlănțuie valuri de ură și jigniri aruncate cu găleata, contorsionări de invidie, răutate și gelozie ale celor care stăteau la pândă așteptând momentul propice să își verse frustrările. De la faptul că a fost catalogată drept mincinoasă, aceasta fiind acuzația cea mai soft, până la a fi acuzată ca imbecilă că l-a invocat pe Dumnezeu când era la spital, a trecut prin toate epitetele și jignirile posibile, unele înspăimântător de triviale, altele incredibil de nedrepte și rupte de realitate. Jigodia asta nici nu știe să vorbească scria într-un comentariu pe Facebook un semianalfabet care nu auzise în viața lui de existența cratimei în timp ce cohorta de cretini care îi țineau isonul nu au putut să se abțină de la a reaminti faptul că Andreea are cel mai mare salariu din ProTV. Ce legătură are sula cu prefectura? dar îi râcâie chestia asta de ani de zile și fierea le iese și pe gură și pe nas.

        Nu mai spun de faptul că deja se vehiculează chiar sumele de mii de euro cu care a fost plătită să spună că a avut covid. Cine ar fi avut interesul nu se știe exact dar Bill Gheițu este unul dintre principalii suspecți care fac parte din oculta mondială și care, cu această ocazie, a mai dat o lovitură, mulți dintre cei care nu credeau în existența virusului trecând de partea cealaltă a baricadei. Desigur că cei care se mențin tare pe poziții, fondatorii carevasăzică, rămân în continuare mulți și vor continua să susțină că inamicul este invizibil și deci inexistent, că supereroii nu poartă măști, pardon botnițe, și că această evidentă campanie înfiorătoare din ultimul timp are ca scop divizarea populației și, în cele din urmă, eliminarea celor care deranjează Sistemul. Bezna minții.

        Eu sunt unul dintre cei care  îmi accept postura de sclav aplaudând dictatura sanitară și îmi strâng botnița cât mai tare de teama unui virus, pentru unii existent doar în mass-media. Și îmi iau informațiile doar din presa plătită de guvern nu de la epidemiologii absolvenți de șapte clase. Dar nu pot să nu mă înfior la auzul statisticilor ultimelor zile. Azi 994 de cazuri noi, adică ziua și recordul. Nu mă panichez ușor dar gândul că s-ar putea să intrăm iar în starea de urgență îmi dă fiori reci pe șira spinării. Cât de horror a fost să stăm doar în casă atâtea săptămâni și să nu putem merge la magazin decât cu declarație, nici nu vreau să-mi amintesc. Și dacă eu mă plâng, ce să mai zică cei trecuți de 65 care erau pedepsiți să nu iasă decât la program. Urâte vremuri am trăit și multe s-au schimbat. Unele afaceri au dat faliment în timp ce au apărut altele noi, adaptate timpurilor, cum ar fi cumparaturi pentru persoane in varsta. Probabil că astfel de servicii existau și înainte de pandemie dar acum pur și simplu au înflorit și dacă business-urile legate de petreceri și evenimente sunt pe punctul de a claca, cele legate de ingrijire batrani sunt din ce în ce mai căutate.

        Nu îmi doresc să lucrez de acasă. Nu îmi doresc să mă întâlnesc cu prietenii doar online. Nu vreau să văd spectacolele de teatru pe laptop. Nu visez să plec în excursii în fața televizorului prin filme domentare. Nu vreau să coc pâine în cuptorul de la aragaz și nu vreau să ciocnesc un pahar de vin cu monitorul calculatorului. Ador internetul dar vreau ca acesta să rămână doar o opțiune și nu un stil de viață. Sunt îngrozită de ignoranța și prostia crasă. Nimeni nu a plătit mii de necunoscuți să declare că au avut covid și niciun boss din masonerie nu l-a racolat pe Marcel Pavel să influențeze mințile românilor. Iar dacă nu i-a reușit cu cântărețul, românii nefiind atât de ușor de prostit, a trecut la planul b apelând la Andreea Esca, personalitate mai mai credibilă și mult mai cunoscută.

        Nu cred că Andreea Esca a mințit. Nu mă consider o naivă dar nici nu văd conspirații la fiecare colț de bloc și experiența mea de viață mi-a arătat că în general oamenii văd în semenii lor exact proiecțiile pe care mintea lor le construiește pentru ei înșiși. Mai simplu spus un mincinos se teme de minciuni, un bârfitor de bârfe și hoțul strigă hoții!

Share This:

Read More

Cât machiaj puneți când mergeți la plajă?

        De când m-am întors de la Constanța nu-mi pot lua gândul de la zilele frumoase petrecute acolo, mai ales că prea curând nu se întrevede la orizont nicio altă călătorie. Per total mi-a plăcut la marea noastră și dacă aș alege să repet experiența, tot Constanța aș alege, în sensul că prefer orașul în locul stațiunilor care pe jumătate arată bine și pe jumătate sunt părăginite. Plajele din Constanța sunt absolut minunate (Faleza Nord e de nota zece) iar seara, orașul fiind atât de mare, ai ce face fără să te plictisești și poți găsi mereu altceva de făcut ca să nu mai spun de faptul că nici nu costă atât de mult ca în alte locuri catalogate fancy. Nimic nu este mai plăcut decât să stai pe o bancuță în zona Cazinoului, să admiri marea, să auzi valurile și pescărușii și să privești trecătorii care se plimbă fără griji etalându-și ținutele special pregătite pentru serile de vară. Adevărul e că ori pe unde am umblat, de la Barcelona în Santorini, Creta sau Tenerife, nicăieri femeile nu erau mai dichisite, mai elegante și mai puse la patru ace ca la noi la mare. Majoritatea zici că erau coborâte de pe coperta unei reviste cu părul perfect aranjat și machiajul impecabil deși e drept că genele false exagerat de lungi și buzele botoxate nu sunt chiar pe gustul meu. Însă nu degeaba se zice că româncele sunt frumoase.

        Problema e că, din punct de vedere al machiajului, ceea ce vedeam seara pe faleză, vedeam și în timpul zilei pe plajă. Fete tinere atât de puternic machiate cum am văzut la Constanța nu am văzut nicăieri în lume. Și stăteau săracele toată ziulica doar pe șezlong cu o băutură în mână fără să îndrăznească să intre în apă probabil de teama de a nu-și strica aranjamentul facial 🙂

        Nu spune nimeni că dacă mergi la plajă să sari peste rutina zilnică de înfrumusețare însă părerea mea este că machiajul ar trebui să fie cât mai simplu, luminos și, pe cât posibil, neutru. Ultimul lucru pentru care ar trebui să îți faci griji atunci când stai cu picioarele în nisip la umbra unei pălării de soare este rimelul care se întinde în jurul ochilor sau fondul de ten care se scurge de pe obraji. Pentru cele care chiar nu îndrăznesc să își arate în public pielea feței lăsată de natură nici măcar câteva ore, un BB Cream cu factor de protecție solară este mai mult decât suficient.

        Apoi o mascara și un tuș de ochi sau eyeliner, depinde cum vreți să îi spuneți, dar neapărat waterproof că nimeni nu vrea să arate ca un urs panda la sfârșitul zilei iar pe buze ceva cât se poate de simplu de genul unui balsam cu irizații. Atât și nimic mai mult. E adevărat că rujul roșu intens à la Marilyn Monroe captează atenția și este perfect la evenimentele glamouroase  însă la plajă atrage privirile în sens negativ.

        După cum se vede, ca orice român adevărat care se respectă,  nu mă dau la o parte în a da sfaturi deși eu nu port niciun pic de makeup la plajă.  Dar o fac pentru binele poporului 🙂

 

Share This:

Read More

Cum a devenit purtarea măștii o plăcere

        Pe zi ce trece mi-e tot mai greu să-i înțeleg pe cei care contestă existența virusului. Și nu e vorba doar de o mână de oameni. Am fost șocată să văd duminică dupămasa în Piața Victoriei sute de indivizi claie peste grămadă, fără mască, susținând că totul e o făcătură la nivel mondial. O doamnă avea nemulțumiri profunde legate de purtarea măștii: Masca nu ne protejează de niciun virus. Este ca și cum am pune un gard de sârmă împotriva țânțarilor, înțelegeți? Masca este semnul sclaviei, atât. Masca nu protejează. Nu port și nici n-o să port. Mai rău îmbolnăvește. Pentru că oxigenarea creierului, oxigenarea organismului, nu se face optim”. Aș vrea să văd cum ar reacționa această persoană în momentul în care ar avea nevoie de o intervenție chirurgicală și medicul, fără ”inutila” mască, i-ar strănuta și tuși în cavitatea deschisă.

        Nu putem dezinfecta totul. Nu putem sta exclusiv în casă. Nu putem să ne abandonăm familia, prietenii, viața. Sunt totuși câteva lucruri pe care le putem face. Să purtăm mască. Să ne spălăm pe mâini. Să ne organizăm concediile și deplasările cu responsabilitate. Să nu ne mai fâțâim tot timpul prin mall-uri și cu rost și fără rost. Să ne facem, pe cât posibil, cumpărăturile online mai ales acum când Black Friday 2020 tocmai a început. Bine, e un Black Friday de vară, nu originalul, și dacă ar fi fost să mă întrebați pe mine i-aș fi schimbat numele în Pink Friday că de când a început criza coronavirusului am tot avut parte de zile negre. Mai avem nevoie și de un pic de roz. Dar reducerile sunt binevenite sub orice culoare.

        M-am numărat și eu printre cei care s-au obișnuit relativ greu cu purtarea măștii deși nu am încălcat regula niciodată. Am purtat-o de la început fără cârâială chiar dacă în sinea mea mai bombăneam uneori. Apoi , absolut întâmplător, am descoperit că o picătură de parfum în interiorul măștii îți ridică moralul și poate chiar să îți aducă un zâmbet pe buze. Acum în ritualul de dimineață, după cafeaua băută în pat și spălatul pe dinți, intră obligatoriu și pregătirea măștii pentru ziua respectivă. Partea cea mai bună este că, deși este vară și canicula ne omoară, pot să îmi fac plăcerea de a ”purta” în continuare parfumuri orientale adică preferatele mele. La 38 de grade nu m-ar suporta nimeni în preajmă purtând Le Parfum de Lalique pentru că e un parfum oarecum greu, un condimentat-vanilat, moale ca o catifea și cu toate că nu e deloc dulce s-ar spune că e mai degrabă potrivit zilelor reci. Mie însă îmi place oricând și știu că punând doar un strop pe mască, nu deranjez pe nimeni.

       Și dacă tot vorbim de măști, să ating și delicatul subiect al rujului. Doamnele știu despre ce vorbesc 🙂 Este foarte neplăcut să îți găsești masca mânjită pe interior cu ruj și, mai rău decât atât, să te trezești că atunci când o dai jos, rujul s-a întins pe lângă buze făcându-te să arăți ca un clovn. Am pățit-o cu rujurile cremoase care, oricât de mult mi-ar plăcea, la ora actuală și în contextul obligativității noului accesoriu au devenit total neadecvate. Cu ocazia asta am redescoperit rujurile Nyx (și în special varianta Soft Matte) care sunt perfect rezistente la transfer. Nu usucă buzele (sau poate doar puțin) dar te poți baza pe ele. Unde le-ai pus, acolo stau 🙂

        După cum se vede, în cazul meu problema măștii e demult rezolvată și dacă aceasta ar fi singura problemă, nu ar fi deloc rău. Din păcate și după cum evoluează lucrurile purtarea măștii  nu mai este suficientă pentru a avea o vacanță așa cum am așteptat tot anul. Dar să rămânem totuși optimiști.

Share This:

Read More

La mare în vremea pandemiei

        Pentru cineva ca mine care în ultimii ani mai mult a călătorit decât a stat acasă, lockdown-ul din primăvara asta a fost crimă curată. Practic mi s-a interzis cea mai mare plăcere și să stau țintuită în același loc a fost teribil de greu iar singurul meu ”noroc” a fost faptul că cel puțin am mers în continuare la serviciu și nu am lucrat de acasă, altfel cred că o luam razna. Dar de cum au pornit măsurile de relaxare, am început să fac planuri de călătorie. Ghinionul e că le-am făcut degeaba pentru că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg și destinațiile din alte țări sunt, multe dintre ele, deocamdată intangibile datorită pandemiei. Pe neprevăzute însă a apărut o idee a Cristinei, aceea de a face un weekend prelungit la marea noastră și cum eu nu pot niciodată să refuz așa ceva, am pus imediat ideea în aplicare.

        De la Cluj la București am mers cu avionul și chiar eram curioasă ce măsuri sau restricții voi găsi în aeroport. Într-adevăr față de atmosfera cu care eram obișnuită era totul schimbat. Rece, distant și sinistru. Benzi despărțitoare, însemne pe pardoseală, chioșcurile zăvorâte, birourile de checkin închise, afișajele electronice oprite, în schimb anunțul audio care îți reamintea că purtarea măștii este obligatorie se repeta la fiecare 60 de secunde ajungând să zgârie cea mai irascibilă coardă a răbdării. Călători puțini la număr, în schimb mulți angajați ai aeroportului care te întreabă din doi în doi metri unde călătorești și îți spun pe unde să o apuci ca și când ți-ar fi putut trece prin cap să escaladezi gărdulețul de siguranță. La controlul de securitate fețele la fel de concentrate ca întotdeauna, pătrunse de importanța acțiunii și, în plus, acoperite acum de mască și vizieră. Zici că intri în zona de război și nu că faci o călătorie de plăcere. În sala de așteptare pe fiecare al doilea scaun sunt lipite stickere care indică necesitatea distanțării fizice iar lumea respectă regula fără nicio excepție. Curățenie, prevenție, disciplină. Covidul n-are nicio șansă.

        Oh, wait… în autobuzul care face transferul de la poarta de îmbarcare la avion lucrurile se schimbă total și chiar dacă nu stăm lipiți ca sardelele, ne atingem totuși unii pe alții. Nu din prea multă dragoste ci pentru că nu este suficient spațiu ca să păstrăm limita. În avion e la fel ca înainte iar dacă însoțitorii de zbor nu ar purta halatele de unică folosință, măștile și mănușile nici nu ți-ai da seama că lumea s-a schimbat. Am zburat cu Tarom și am fost înștiințați că datorită pandemiei serviciile la bord au fost limitate, drept pentru care nu am mai primit cum era obiceiul pachețelul de biscuiți ci doar un pahar cu apă. Biscuiții ar fi venit ambalați, apa era turnată din aceeași sticlă care atingea buza paharului de unică folosință și împărțită apoi pasagerilor. Dar nu s-a panicat nimeni, oricum ăștia de ne-am urcat în avion facem parte din aripa curajoșilor.

        Din București am plecat la Constanța cu mașina, nimic de relatat, drumul bun, vremea frumoasă, veselie și optimism. Doamne, bine e să ai autostradă!

      Am ales Constanța și nu una din stațiunile la modă și mare inspirație am avut. Apartamentul pe care l-am închiriat l-am găsit pe airbnb și în condițiile actuale soluția este mai potrivită ca oricând. Eviți hotelul cu puhoaiele de turiști, ai intimitate, siguranță și igienă. Dacă nu știți ce este airbnb, am scris un articol detaliat aici. Pe scurt, am stat într-un apartament foarte cochet, situat undeva în zona de nord a Constanței, la 5 minute de o plajă superbă care a fost amenajată relativ recent, cu nisip adus din larg. Intrarea în apă se face lin și, pe de o parte fiind la început de sezon iar pe de altă parte având în vedere că restricțiile abia s-au ridicat, nu a fost deloc aglomerat, ba chiar aș putea spune că a fost aproape gol. Șezlongurile au fost ocupate joi și vineri în proporție de 20% iar în weekend estimez undeva în jur de maxim 40%. Deci, din punct de vedere al turiștilor, cum nu se poate mai bine. Comercianții însă nu cred că sunt de aceeași părere cu mine.

        Nu am mai fost pe litoralul românesc de 17 ani și am rămas foarte plăcut impresionată după primele două zile de plajă. Am fost mai mult decât mulțumită atât de nisipul moale și fin cât și de apa super caldă și cu valuri rezonabile, de curățenie, de amabilitatea personalului de la bar, de șezlonguri, de umbrele, de tot. Și asta fără să pun la socoteală amintirile frumoase care mă leagă de Marea Neagră. Chiar mă gândeam că trebuie să fi cârcotaș de profesie ca să bagi ceva de vină și deja îmi umblau prin cap gânduri de a face un întreg concediu aici.

        M-am oprit însă la timp după ce seara am făcut o incursiune în Mamaia. Am plecat cu bambinele (am uitat să vă spun că la mare am fost doar eu cu Cristina și cu fetițele ei) la parcul de distracții, Luna Park adică. Călușei, lumini, muzică, vată de zahăr, țipete, agitație, plânsete de copii, urlete de părinți, râs, pâlpâit de neoane  distracție la cote maxime pentru cei mici. Desigur nu pe gustul meu dar bucuria fetelor nu avea cum să nu-mi aducă un zâmbet continuu pe față și desigur dacă te duci în parcul de distracții nu te aștepți ca fundalul sonor să fie una din simfoniile lui Beethoven. Realitatea m-a lovit în moalele capului când am ieșit de la distracții și am făcut câțiva pași de plimbare prin stațiune.

        Cu riscul de a mă amenda Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu găsesc alt cuvânt mai potrivit pentru ceea ce am găsit, decât țigănșag. În zona comercială două tonete care vindeau kebap  se întreceau în volumul muzicii din boxe pe versuri semi-obscene în timp ce câteva turiste (sau poate localnice) înțolite în paiete râdeau isteric împingându-se una pe alta într-un fel de joc îmbrânceală menit să atragă atenția spectatorilor masculi așezați pe bordură și care scuipau cojile de semințe cu o dexteritate care ar fi făcut invidioasă orice veveriță. Unde te uitai în jur nu vedeai decât lume de o calitate îndoielnică (și nu, nu mă refer la aspectul exterior deși sărea neplăcut în ochi) ci la modul în care deranjau ceilalți trecători. Poate în alte zone este mai bine, poate în nordul stațiunii reușești să auzi sunetul mării și să simți briza sărată dar în zona în care ne-am plimbat noi, pentru mine rămâne un big no-no.

        Așadar gândul de a-l aduce pe domnul soț într-un concediu de relaxare la marea noastră s-a risipit cât ai zice pește. Nu pot să pun în balanță nici măcar prețurile care sunt la același nivel cu ce am găsit în Tenerife cu câteva luni în urmă sau chiar mai mari. Litoralul românesc nu se dezminte, rămâne unul din cele mai scumpe locuri și luînd în considerare calitatea serviciilor oferite, devine de-a dreptul jignitor.

       Constanța rămâne însă un oraș frumos, un oraș care îmi e tare drag și de care mă leagă multe din amintirile vacanțelor copilăriei. M-am bucurat enorm să văd că se lucrează intens la restaurarea cazinoului și mi-a plăcut mult că Piața Ovidiu s-a transformat în zonă pietonală. Terasele erau toate deschise și înțesate de lume (da, era atât de plin încât nu am găsit locuri decât cu greu) dar totuși mesele erau distanțate iar chelnerii purtau mască și mănuși. De acord cu masca dar nu înțeleg rostul mănușilor atâta timp cât acestea sunt purtate ore în șir. Poate e doar un soi de confort psihologic cum că ai fi mai protejat 🙂 Am mâncat humus, tabbouleh, salată de vinete, halloumi, ardei copți și măsline, toate puse pe o lipie delicioasă așa cum numai la poarta Orientului găsești. Și imaginația putea ușor să te poarte cu gândul departe atâta timp cât umbra minaretului se întindea romantic peste piață iar semiluna se ridica ușor peste linia orizontului.

Share This:

Read More

Ce-am învățat (și ce nu) în timpul pandemiei

        Chiar dacă nu s-a terminat, ba chiar aș putea spune că încă suntem în plină criză pandemică, lucrurile au început să se limpezească și privind retrospectiv la cele aproape patru luni care s-au scurs de la apariția primului caz în Ro, am ajuns la câteva concluzii, unele surprinzătoare din punctul meu de vedere. Superficiale sau mai profunde, le scriu acum așa cum îmi vin în minte:

  • Nu suntem nici pe departe atât de ”liberi” pe cum credeam și având exemplul restricțiilor impuse în prezent, oricând de acum înainte, îmi dau seama că vom putea fi controlați sau conduși într-o anumită direcție de către autorități, fie ele locale sau de la nivel mondial. Frica indusă este unul dintre cele mai potrivite instrumente în controlul comportamentului maselor.
  • Internetul nu este atât de toxic precum speculau sociologii înainte de pandemie și fără conexiune mulți dintre noi am fi fost astăzi duși cu capul. Nu cred că mai există cineva care să nu fi beneficiat de apropierea virtuală în pofida distanțării sociale.
  • Am învățat să mă tund singură, desigur că nu am ajuns la freze foarte elaborate dar mi-a ieșit bine, sunt mulțumită și am făcut și o mică (mare) economie de bani și timp. De vopsit mă vopseam acasă de mult timp dar să-mi tai acasă, în baie, câte un centimetru din lungimea părului în fiecare lună nu mi-ar fi dat prin cap dacă nu eram împinsă de la spate. Vârfurile nu-mi mai sunt defel despicate, desigur că la asta a ajutat și o bună masca de par, dar tunsul rămâne sfânt.
  • Nu am învățat să fac pâine, așa cum au procedat trei sferturi din izolați, dar de altfel nici nu am încercat. Ideea de frământat îmi repugnă și, da, știu că există aparate care fac totul pornind de la zero dar nu sunt pentru  mine. Să simt mirosul acela înnebunitor de pâine proaspătă în toată casa și apoi să mă reped să bag o pită întreagă în mine, no thank you.
  • Am constatat cu stupoare că mulți dintre cunoscuții mei sunt duși cu pluta, asta ca să mă exprim eufemistic. Adică deși credeam că au un IQ supraunitar, am fost înșelată de aparențe și îmi pare rău că o spun așa tranșant dar nu am cum să o iau pe ocolite. Nu sunt oameni răi, mulți dintre ai au un suflet chiar bun dar n-ai ce să faci dacă așa i-a lăsat Dumnezeu. Săraci cu duhul dar cu ample cunoștințe în tehnologia 5G, în scenarii conspiraționiste elaborate de oculta mondială sau în medicina alternativă recomandând candid picături homeopate pentru gripa corona. Profilactic dar și curativ. Asta în varianta A pentru că cealaltă alternativă este mai simplă. Virusul pur și simplu nu există.
  • Cabinetele stomatologice fiind închise, am realizat cu bucurie că pot să amân detartrajul anual folosind gadgeturi ca cele de aici. Tehnica ne-a invadat toate cotloanele 🙂
  • Mi-am reamintit că adevăratul caracter al omului îl cunoști abia în situații de criză. Oameni pe care îi consideram raționali și cu mare putere de discernământ au reacționat isteric, cu atacuri de panică și reacții violente încălcând orice urmă de coabitare civilizată în timp ce oameni pe care nu îi consideram credibili și pentru care aveam dubii că m-aș putea baza pe ei m-au surprins într-un mod mai mult decât plăcut prin energia lor pozitivă, optimism și altruism.
  • Fără călătorii viața mea e seacă. Conștientizam, desigur, că acesta este principalul meu hobby dar nu mi-am dat seama că ocupă un loc atât de important în petrecera timpului meu liber și nu atât călătoria în sine cât pregătirile, documentarea, visatul, răsfoitul atlaselor și a cărților de istorie și tot ceea ce implică punerea la punct a detaliilor logistice.

        Nu cred că pandemia m-a schimbat în vreun fel dar știu că mi-a pus serios răbdarea la încercare. Și nu cred că ”viața nu va mai fi niciodată la fel”, sintagmă care se vehiculează la greu în etapa asta și care mă calcă pe nervi. Într-un anumit fel viața a fost întotdeauna aceeași și omenirea a trecut prin perioade cu mult mai tragice decât asta. Drumul a continuat de fiecare dată indiferent ce a rămas în urmă și la fel se va întâmpla și acum.

 

Share This:

Read More