IMG_20171214_145010_resized_20171214_040446105

Vitamina A pe pâine

        Am o relație specială cu vitamina A :) Știu că sună ciudat să ai o relație cu o vitamină dar se mai întâmplă. La mine a început când eram la liceu și debutul a fost dezastruos. Am participat odată la un fel de prezentare/ conferință/ workshop, nici nu știu cum să îi spun pentru că evenimentul a fost ceva total nereușit deși intenția organizatorilor a fost una dintre cele mai bune. Ne-au adunat în Casa de cultură a studenților pe elevele de clasa a XII-a de la toate liceele din Cluj și medici de diverse specialități au ținut câte o mică prelegere despre probleme pe care ei le considerau de interes pentru vârsta noastră. Spun că evenimentul nu a avut succes pentru că pe noi nu ne interesa aproape nimic din ce se spunea pe scenă, în sală era gălăgie și nu prea auzeam ce se vorbește și singurul episod la care lumea a devenit atentă a fost cel în care o cosmeticiană a dat câteva sfaturi despre îngrijirea tenului adolescentelor. Evident, în acel moment toată lumea a ciulit urechile, frumusețea fiind un subiect de maxim interes în toate timpurile :)

        Nu știu cât de competentă era persoana care a făcut prezentarea și dacă avea cunoștințe bazate pe studii științifice dar înclin să cred că nu. În orice caz, ce am reținut eu din pledoaria ei a fost faptul că vitamina A aplicată pe gene duce la creșterea și îndesirea acestora. Deși niciodată nu m-am plâns de genele mele, ba din contră pot să spun că sunt foarte mulțumită de cum arată, m-am gândit că n-ar strica să mi le fac mai lungi și mai frumoase așa că ajunsă acasă am aplicat sfaturile specialistei. Mi-am cumpărat de la farmacie o fiolă de vitamina A uleioasă și seara, înainte de culcare, mi-am pus pe gene loțiunea magică.  Dimineața, șoc și groază, aproape nu am mai putut deschide ochii atât de tumefiate îmi erau pleoapele. Aveam ochii umflați ca o broască, nu puteam clipi  și abia îi țineam întredeschiși. M-am speriat rău și m-am dus la dermatologie unde doctorița a constatat că făcusem o alergie groaznică la leacul miraculos și m-a certat bine. Am umblat ca un zombi, distrusă complet și răspunzând la întrebări idioate, aproape o săptămână și mi-am jurat că nu o să mă mai ating de vitamina A în viața vieții mele.

        Nu e de mirare deci că douăzeci de ani mai târziu când o prietenă mi-a recomandat vitamina minune pentru pielea foarte uscată a palmelor nici n-am vrut să aud de așa ceva. Întotdeauna am avut pielea uscată pe mâini și, deși mă dau cu cremă de fiecare dată după ce mă spăl, tot nu pot să scap de problema asta. Atunci însă a fost un episod de-a dreptul acut, aveam niște palme pe care îmi crescuseră solzi de șopârlă atât de deshidratată eram. După ce am încercat toate cremele posibile și imposibile de la cele mai scumpe până la clasica glicerină sau vaselina pe bază de petrol, în disperare de cauză am zis să mai fac o încercare și mi-am luat inima în dinți. M-am dat cu vitamina A pe mâini și, pe cuvântul meu, după două zile mă lăudam cu o piele fină ca de bebeluș. Se pare că într-adevăr aveam o carență și de atunci am revenit la sentimente mai bune față de vitamina A. De atunci, din când în când mai ales iarna, îmi ofer câte un astfel de tratament și îmi face foarte bine.

        Zilele trecute eram pe un site unde căutam niște suplimente alimentare pentru tratamentul hepatitei C pentru o cunoștință în vârstă care nu prea se pricepe la internet iar sistemul medical de stat (nici cel oficial, nici cel paralel) nu o ajută cu nimic și am dat peste niște chestii foarte interesante. Legate de vitamina A, evident :) Spun interesante pentru că îmi convin de minune: Vitamina A se regăseşte în mod natural în alimente de origine animală, cum sunt ouăle, ficatul, peştele gras (anşoa, macrou, hering etc.), lapte şi produse lactate nedegresate, cum sunt smântâna sau untul. Deci exact alimentele care-mi plac mie :) Şi având în vedere că au început să-mi iasă din nou solzii, inspirată fiind de sursele de vitamină de mai sus am creat o reţetă de pate de ficat ex-cep-ţio-na-lă. Nu că mă laud… de fapt, ba chiar mă laud dar mi-a ieşit ceva foarte bun, simplu şi rapid de făcut.

        Nu ştiu vouă cum vi se pare dar pateul de ficat care se găseşte în comerţ este din ce în ce mai rău. Rău înspre oribil. Mie mi-a plăcut întotdeauna pateul şi nici nu sunt o mofturoasă dar parcă acum când desfac o conservă zici că mănânc hârtie. Nu mai are niciun gust în schimb are termen de expirare peste 5 ani. Nici nu vreau să mă gândesc ce bagă în el de ţine atât, în orice caz nu ficat că ăla este în proporţie de maxim 15% :) Adică pate de ficat fără ficat.

        În consecinţă mi-am făcut singură pateul de vis :) Am fiert 300 de grame de ficat de pui, dar nu mult, doar câteva minute cât să nu mai iasă sânge dacă îl înţepam cu furculiţa şi apoi l-am băgat în blender unde l-am măcinat. Practic s-a făcut imediat ca o pastă şi tot acolo am băgat şi aproximativ 40-50 de grame de unt, un pic de sare şi piper proaspăt măcinat. IMG_20171214_145010_resized_20171214_040446105

        A ieşit ceva foarte bun la gust, untul fiind dulce a luat amăreala de care se plâng cei cărora nu le place ficatul. Eu nu fac parte dintre ei dar ştiu că sunt unii care susţin că ficatul este amărui. A ieşit un pate care mustește de vitamina A, gustos şi foarte ieftin, 3 lei ficatul şi încă vreo 2 lei untul deci eu spun că merită. Plus că se face şi foarte repede, nu are conservanţi, E-uri, aditivi, culoranţi şi nici nu stă cu anii în aluminiu sau plastic. L-am mâncat cu roşii şi castraveţi cruzi dar merge şi mai bine cu murături. Din alea puse de mine ca să mă laud până la sfârşit :)IMG_20171214_150305_resized_20171214_040400945        Mai am o reţetă de pate dar acela este mult mai gras, este reţeta pe care o făcea bunica mea când tăia porcul. Şi acela este delicios dar plin de colesterol, dacă vreţi să v-o spun și pe aia, daţi de ştire.

Share This:

Citește mai mult

gazpacho

Gazpacho – cea mai potrivită mâncare într-o zi caniculară

        Avem motiv de bucurie :) Mâine este cea mai lungă zi din an și începe vara astronomică. Iar pentru că tot anul așteptăm clipa asta, nu ar trebui să treacă neobservată. Cine vrea, găsește motive de sărbătoare în orice, deci să bem și să ne veselim, zic. Îmi place vara pentru faptul că zilele sunt lungi și am mai mult timp la dispoziție, pentru că piața e plină de fructe adevărate și nu din cele de plastic, pentru că pot să umblu cu picioarele goale în sandale, pentru că am haine mai frumoase de vară decât de iarnă, pentru că pot face baie în mare, pentru că grădinile și parcurile sunt pline de flori, pentru că nu am de plătit facturi la gaz, pentru că cerul e mereu albastru, pentru că nu îngheață parbrizul la mașină și pentru încă alte o mie și o sută de motive.

        Un singur lucru nu-mi place vara. Nu, de fapt două. Canicula excesivă și țânțarii. Cu țânțarii se pare că nu va fi o problemă vara asta pentru că s-au aruncat tone de  insecticid prin oraș și deocamdată nu am văzut picior de astfel de bidiganie. Sau trompă :) Deci mi-am cumpărat degeaba Autan dar ăsta să fie cel mai mare bai!  Canicula însă va veni cu siguranță ca în fiecare an. Eu deja am simțit-o la Barcelona într-o zi sau două când celor 27-28 de grade li s-a alăturat umezeala Mediteranei. Pe căldura aia nu prea-ți mai ardea de plimbări turistice și-ți venea doar să zaci la o terasă sorbind o bere rece sau o sangria cu gheață. Partea nașpa (și am uitat să vă spun asta) era că în meniul tuturor restaurantelor nu erau trecute prețurile în dreptul băuturilor. Ca să mă credeți, vă arăt două poze de la două terase diferite. Nu era scris absolut nimic. Urât din partea lor.bauturi

      După ce am luat țeapă cu o bere pe care am plătit 6 euro, ne-am învățat să întrebăm cât costă înainte de a comanda deși mi se părea foarte enervant acest lucru mai ales că aproape nimeni nu știa engleza și chelnerii nu pricepeau ce vrem. Sau se făceau că nu pricep :) Dar 6 euro pe o bere mică de 330 de ml la o terasă pe plajă mi se pare jaf la drumul mare. Și nu doar berea era scumpă ci cam toate băuturile.

      À propos de băuturi, ce mi-a plăcut cel mai mult și mai mult în Spania a fost gazpacho. Nu știu dacă ar trebui să spun despre gazpacho că este o băutură pentru că de fapt acesta este considerat un fel de mâncare fiind o supă  preparată din legume crude care se servește rece. Este ideal în zilele caniculare pentru că ține și de foame și de sete. Am mâncat de câteva ori la terase și mi-a căzut tare bine, așa de bine că apoi când am văzut că în supermarket se vinde la cutie (exact ca și sucurile) mi-am cumpărat și îl beam la micul dejun în loc de ceai sau cafea :) Mereu fac așa, când îmi place ceva, mănânc în continuu acel ”ceva” până mă plictisesc.

        De gazpacho încă nu m-am plictisit și după ce m-am întors acasă mi-am făcut și eu după ce am căutat pe net toate rețetele posibile și imposibile. Le-am combinat pe cele care mi-au plăcut cel mai mult luate de la Jamie Oliver, Laura in the Kitchen sau Jamila iar acum pot să declar cu mâna pe inimă că fac un gazpacho de te lingi pe degete. Și totul nu durează mai mult de 5 minute. Rețeta e cât se poate de simplă iar ingredientele sunt ieftine și se găsesc pe toate gardurile: 3 roșii mari, un castravete, un sfert de ardei, un cățel de usturoi (sau chiar mai puțin), oțet balsamic după gust, o linguriță de ulei de măsline, sare și piper. Dacă vreți o consistență puțin mai groasă se poate pune și o felie/ feliuță de pâine. În zilele cu soț eu adaug pâine iar în cele fără, nu. Glumesc, desigur :) preparare gazpacho

        Toate ingredientele, cu excepția uleiului de măsline care se adaugă doar la sfârșit, se pun în blender și se mixează până la loc comanda. Sigur că proporțiile și le face fiecare după propriul gust dar important este să rețineți că gazpacho este o supă/ciorbă și nu un suc deci trebuie bine condimentat. Așadar nu vă zgârciți la oțet, sare și piper. Usturoiul trebuie pus cu măsură, să se simtă doar un iz vag și nu să duhnim ziua în amiaza mare. Supa mixată se ține la frigider câteva ore sau chiar de pe o zi pe alta și se servește cât se poate de rece. Mie îmi place la nebunie, la fel și băiatului meu căruia îi fac aproape în fiecare zi. Dacă mai descopăr vreo două- trei rețete din astea rapide, gustoase și sățioase, o să mă revăd doar la toamnă cu chestii de genul celor de aici sau de aici și vă jur că n-o să sufăr deloc.

        Supa pe care eu am mâncat-o în Spania avea deasupra crutoane de pâine prăjită, bucățele de ardei și roșie pentru decor ba chiar și câteva frunzulițe pe care cu grație le-am dat deoparte. Acasă sunt mai pragmatică și o las doar în pielea ei, într-un bol simplu și fără fițe, ba chiar uneori o beau direct din cană. Sper că v-am făcut poftă și o să purcedeți și voi la treabă. Dacă da, să-mi spuneți cum v-a ieșit dar până atunci vă doresc tuturor o vară minunată! gazpacho

Share This:

Citește mai mult

ardei-final

Rețeta de ardei fripți (mai buni decât orice zacuscă)

        Ca de obicei după sărbători toată lumea este sătulă de carne, nu mai vrea să vadă în față nimic cu maioneză, nici grăsimi, nici drob și nici măcar prăjituri. Cu toate că mi-am propus ca de Paști să nu mănânc mult (și de fapt nici n-am făcut-o) parcă toate mâncările au fost grele și parcă tot simt nevoia să schimb ceva în regimul alimentar. Aș mânca ceva ușor dar un pic mai cu gust decât frunze de salată, grâu încolțit, nuci și semințe. Să nu exagerăm, nu sunt chiar așa de scârbită de mâncare ca s-o dau pe raw vegan :) Și drept urmare am făcut niște ardei fripți (fripți, nu copți) de m-am lins pe degete atât de buni au fost. Drept să spun, sunt mai buni decât orice zacuscă din lume și se fac de o mie de ori mai ușor.

        Este o rețetă italiană,  ceva delicios și foarte, foarte simplu de făcut că dacă era complicat nu mă băgam. Ingredientele sunt cele din poza de mai jos adică ardei roșii, usturoi, ulei de măsline, sare și piper. În mod normal ar fi trebuit să fie ardei roșu gras și nu kapia, așa cum am avut eu, dar când am văzut la Kaufland că era 15 lei kilu’ am zis că merge și așa, cu kapia la 9 lei Și mi-au ieșit foarte bine, nu chiar perfect, o mică, mică diferență am văzut dar era sesizabilă doar pentru un connoisseur. Data viitoare o să revin la rețeta inițială.  

          Primul pas: într-o tigaie se pun 1-2 linguri de ulei de măsline (nu mult) și usturoiul curățat și zdrobit puțin (presat cu cuțitul). Proporția e de 4 căței de usturoi la un ardei mare. Tigaia se pune la foc mic astfel încât usturoiul să se prăjească treptat și să aibă timp să își transfere savoarea în ulei.
          În acest timp se taie ardeiul în felii care trebuie să arate cam așa:

         După câteva minute usturoiul capătă o culoare auriu-maronie:

         Când usturoiul și-a schimbat culoarea, peste acesta se pun ardeii presărați cu sare și piper. Eu pun piper din belșug, sare mai puțin. Se lasă la foc mic, amestecând din când în când. Friptul acesta durează 30 minute, știu că pare mult dar aici suntem la slow food, nu la fast food. Este esențial să se pătrundă ardeii încet, încet și nu să se ardă brusc. Între timp puteți să mergeți la televizor sau să verificați like-urile de pe Facebook dar să nu uitați complet de ardei :)

         La final ardeii au câte un pic de coajă înnegrită din loc în loc dar nu asta nu înseamnă că trebuie să fie scrum. Usturoiul se arde mai tare dar cu toate astea capătă un gust de-li-cios! Este dulce, un pic crocant și nu mai are nimic sălbatic în el. Și asta e tot!

        Sunt foarte buni lângă o felie de pâine proaspătă, de preferință baghetă pentru că are mai multă coajă. Sau cu chifle cu diverse semințe. Pot fi serviți și drept garnitură lângă o friptură dar pentru mine ar fi prea consistent și mult prea puternice cele două gusturi. Nu sunt vegetariană dar prefer de departe legumele și îmi plac felurile de mâncare simple care se gătesc ușor.

        Cu toate că mă bucur când îmi iese ceva bun și cu care pot să mă laud, iar ardeii aceștia chiar sunt excelenți, tot nu-mi place să stau prea mult în bucătărie. Pur și simplu arta culinară nu mă atrage deloc cu toate că am încercat toate metodele de a încolți un sâmbure de pasiune în mine. Chiar la un moment dat am cedat în fața unuia din modelele de plite incorporabile pe gaz care promiteau sus și tare că având una din asta în casă, gătitul va deveni o plăcere. Nici vorbă! E drept că arată drăguț și schimbă aspectul bucătăriei dar pasiunea mea pentru gătit a rămas la fel de crispată ca un bloc de gheață :) Mie mi se pare că o bucătărie demnă de pus pe copertă, utilată impecabil cu electrocasnice luate de aici e păcat să o murdărești cu stropi de ulei, pulbere de făină sau coji de castravete lipite pe gresie și nu știu cum fac alții de tot timpul bucătăria le arată ca în revistele de amenajări interioare. Chiar, la voi cum e situația? Bucătăria arată ca după război când terminați de gătit?

Share This:

Citește mai mult

Azi mi-au plăcut…

        Două chestii faine vreau să împărtășesc cu voi astăzi. E vorba despre un card și despre niște chiftele. N-au nicio legătură una cu alta dar fiindcă ambele mi-au ieșit în cale de curând și mi-au plăcut la maxim, am zis că merită să vorbesc despre ele. Mai întâi despre card.

        Am un card de credit de la BCR. Nu de ieri, de azi ci de pe la începutul secolului. Nu mai știu câți ani au trecut de când îl am, în orice caz atunci când l-am făcut, în Cluj nu erau magazine care să accepte plata cu cardul și puteam să îl folosesc doar la bancomat. De atunci au trecut vreo 10-15 ani, timp în care au apărut pos-uri cam peste tot, s-a dezvoltat internetul și magazinele online iar cardul meu a început să fie utilizat din ce în ce mai des. Îl folosesc non stop și sunt extrem de mulțumită de el dar, atenție, îl folosesc în avantajul meu și nu al băncii adică pun banii la loc înainte de a se calcula dobândă. Dacă la un credit card cunoști regulile după care funcționează și le respecți, asta nu poate să-ți aducă decât beneficii. Altfel, poți să o dai în bară rău de tot pentru că dobânzile la astfel de carduri sunt cele mai mari din sistem. Totul e să fii cumpătat, calculat și mai ales, atent.

        Nu am rate la bănci dar am trecut și eu prin asta și nu mi-a plăcut deloc. Când calculezi câți bani trebuie să dai înapoi, te apucă bâțul dar, sinceră să fiu, nu m-ar deranja deloc dacă aș putea să plătesc în rate fără dobândă. Știu că se poate lucrul acesta de ani buni dar nu l-am încercat niciodată și habar n-an de ce, poate pentru că nu am avut de făcut cumpărături majore de genul electrocasnicelor. În orice caz nu m-am dus niciodată la magazin și să plătesc cu cardul în rate. De fapt nu prea am mai cumpărat din magazinele fizice ci doar de pe internet.

        Dar… deștepții ăștia de la BCR s-au gândit la toate observând că sunt unii ca mine care nu se mai dezlipesc de calculator. Și le-a venit o super idee. Mai nou, după ce fac o cumpărătură online, primesc un mesaj pe telefon prin care sunt întrebată dacă doresc să mi se transforme în rate Screenshot_2017-02-20-14-40-11 (1)

        Deci, în loc să pun la loc toți banii în luna următoare, pot să-i împart pe următoarele trei luni ca în cazul de mai sus. Alteori, în funcție de site și de valoare, pot să fie 6 sau chiar 12 luni. Poți să accepți, răspunzând la sms sau poți, pur și simplu, să ignori propunerea. Mie chestia asta mi s-a potrivit ca o mănușă și am folosit-o de două ori până acum. Îmi place de mor și am zis că merită să vă spun și vouă. Și nu, nu e reclamă, e doar experiența mea personală.

        Și tot experiență personală e o mâncare indiană care se cheamă onion bhajis, niște chifteluțe de ceapă care mi-au plăcut la ne-bu-ni-e! IMG_20170218_2059520_rewind

        Nu sunt scumpe deloc (nici n-au de ce pentru că nu au decât ceapă, făină și ceva condimente) dar au un gust care m-a dat gata. Sunt hotărâtă să-mi fac și eu acasă și am căutat rețete pe internet. Am găsit o grămadă de rețete dar diferă foarte, foarte mult între ele și nu știu pe care să o aleg. Cu siguranță savoarea nu vine de la ceapă ci de la condimente, turmericul fiind nelipsit. Unele rețete sunt cu coriandru, altele cu pătrunjel, unele sunt cu făină de năut, de care oricum n-am de unde să scot, altele cu făină obișnuită sau de orez. În afară de turmeric, obligatoriu mai trebuie chilly (sunt un pic picante), usturoi, deși nu l-am simțit, și chimin. Nici pe acesta nu l-am detectat. Mi-a plăcut și textura acestor chifteluțe, ceapa fiind lăsată felii. Sau fâșii? nu știu cum se spune :) În orice caz, rezultatul final sunt niște chiftele cu forme neregulate, așa mai colțuroase și nu chiar rotunde. Deci intenționez să gătesc cât mai curând iar dacă până acum v-ați întâlnit cu felul acesta de mâncare și aveți vreo idee despre ce ar trebui să conțină, dați vă rog de știre.

Share This:

Citește mai mult

bloody_mary_bautura_online

Alcoolul din viața mea

        Nu e politicos să vorbești (foarte mult) despre tine, codurile de bună conduită (și bunul simț) spunând că e preferabil să îi lași pe ceilalți să-și exprime părerile în timp ce tu asculți. Adică decât să îi plictisești tu pe alții, mai bine să te plictisească ei pe tine :) Din fericire, aceste reguli de bună purtare se referă la comportamentul în societate sau cel puțin așa vreau să cred. Deci nu se referă la destăinuiri scrise pentru că azi am chef de pălăvrăgeală și o să vorbesc numai și numai despre mine. Mai precis despre băuturile alcoolice care îmi plac și pe care le beau cu plăcere (și cu măsură). Sper că titlul nu v-a indus în eroare pentru că n-am povești  picante legate de beții :) O să fac doar top ten-ul favoritelor mele deși ordinea e aleatoare, preferințele schimbându-se în funcție de anotimp și de starea de spirit. Nu de spirt :)

  1. Bere. O bere rece într-o zi caniculară mi se pare dătătoare de viață. Dar berea îmi place nu numai vara ci și cea care apare înainte de Crăciun, mai precis Tuborg Christmas Brew atunci când o bei cu prietenii. La un moment dat am avut un șef care, la una din petrecerile organizate cu firma, s-a arătat surprins de gusturile mele și mi-a spus pe un ton superior că berea e băutura săracului. Cum nu vreau să par altceva decât sunt, m-a durut fix în… nu, de fapt nu m-a durut nicăieri, l-am lăsat să-și etaleze gusturile rafinate în compania altor persoane.
  2. Vin roșu sec. Mi se pare că vinul se bea neapărat acompaniat de mâncare, adică eu nu prea pot să beau vin pe stomacul gol dar alături de o friptură îi simt mult mai bine aroma. Combinația perfectă, răsfățul suprem de duminica, este o porție zdravănă de spaghetti bolognese cu un pahar de Shiraz. Asta ca să știți dacă mă invitați la masă.
  3. Ouzo. Cred, de fapt sunt sigură, că asta e băutura cu cele mai multe grade de tărie care se regăsesc pe lista mea. Ouzo nu înseamnă doar aromă de anason ci înseamnă Grecia, înseamnă vacanțe și terase pe malul mării.
  4. Mojito. E un cocktail pe care îl beau cu plăcere în serile de vară și pe care mi-l prepar singură de cele mai multe ori mai ales de când tufele de mentă au crescut în neștire pe lângă gardul din grădina părinților. Rețete și tot felul de lucruri interesante despre originea și istoria cocktailului, găsiți aici.
  5. Cuba libre, alt cocktail dar ăsta e și de iarnă și de vară :) Cola, cofeină și rom, cum să nu-mi placă?
  6. Bloody Mary. Cu muuult suc de roșii ca să-mi țină și de foame. Cică s-au făcut studii și Bloody Mary este cocktailul ideal de servit în avion. Dacă sunteți curioși de ce, intrați aici și o să aflați :) bloody_mary_bautura_online
  7. Lichior de ciocolată. Din ăla gros ca o cremă și care ține loc de desert, făcut de mine după o rețetă extraordinar de simplă.
  8. Vin fiert. Nu concep să petrec weekendurile friguroase de iarnă fără mirosul de scorțișoară răspândit în toată casa. De când am fost la Viena înainte de un Crăciun și tot orașul mirosea a vin fiert parcă îmi place și mai mult.
  9. Am zis că o să aleg doar zece băuturi și acum sunt în dilemă. Oscilez între gin tonic și eggnog (tot de mine făcut) dar cred că ginul tonic o să câștige pentru că e mai băubil, adică are o arie de cuprindere mai mare. Nu depinde de sezon și poate avea un grad de alcool mai mare sau mai mic, în funcție de dispoziția pe care o am.
  10. Șampanie. Cu cât mai dulce, cu atât mai bună. Îmi place la orice oră dar neapărat să fie băută din pahare elegante ca să-ți încânte nu doar gustul ci și ochii. O asociez cu sărbători fericite, cu aniversări importante și cu celebrări amestecate cu lacrimi de bucurie.

         Așa deci. Acum sunt curioasă,  dacă o să avem ocazia să stăm vreodată împreună la masă voi ce o să comandați?

Share This:

Citește mai mult