ingrediente

Vinete de vară

         Gătitul nu este pasiunea mea. Asta ca să mă exprim elegant, pentru ca de fapt de-a dreptul urăsc sa stau în bucatarie chiar dacă în ultima vreme pare cool să ai un astfel de talent. Eu nu îl am. În schimb îmi place să mănânc :) Caut în permanență rețete care sa se prepare cat mai repede si mai usor. Mai ales acum vara cand e atat de cald și nici prin cap nu-mi trece sa aprind cuptorul. Rețeta asta o am de mulți ani, o fac foarte des dar nu are încă un nume. Poate îmi dați voi o idee. Mai jos sunt ingredientele. Nu trebuie măsurate sau cântărite.

        Sel de mer e sare de mare dar bineînțeles că e bună și sarea obisnuita. Eu doar pe asta o aveam în bucătărie. Herbes de Provence e un amestec de condimente (rozmarin, busuioc, cimbru si măghiran) pe care nu intotdeaunaîl găsesc la supermarket. Când nu am, pun doar cimbru (neapărat) si oregano. Am uitat că trebuie si un pic de ulei de măsline dar nu am mai putut reface poza pentru ca deja tăiasem vânăta :). E bun si uleiul de floarea soarelui. (Îmi plac rețetele astea în care poti înlocui aproape orice ingredient). Deci: mai aveti nevoie de un pic de ulei, un vas, un cutit si un tocator/ dog/ fund sau cum vreti sa îi spuneti.

Acum incepe rețeta : se taie toate legumele, se presară cu sare, piper si ierburile de care v-am spus si deasupra se stropesc cu puțin ulei. Se stropesc, nu se îneacă în ulei, da ? Si ar trebui sa arate cam asa :

        Apoi se pun în cuptorul cu microunde timp de 15 minute. Se pot coace si în cuptorul clasic dar durează mai mult și se face o căldură în bucătărie de îți piere tot cheful de viață. Asta e toată rețeta. Simplu ca bună ziua.

        Știu. Și eu sunt un pic dezamăgită când văd ce mici se fac vinetele după ce se coc dar, na, acuma ce vreți, să mâncam o săptămână dintr-o vânătă ? :)  Se pot mânca imediat, calde, dar eu le prefer reci cu un pic de pâine prăjită. Si bineinteles pot acompania foarte bine o bucată de friptură. Daca va pregatiti sa participati la Master Chef puteti sa taiati si sa aranjati legumele intr-un mod artistic, ceva de genul evantai, si sigur veti avea succes.

          Pentru mine insa ar fi mult prea mult. Tăiatul vinetei pe lungime cred că mi-ar lua un sfert de oră si nu am garanția că mi-ar ieși. E o mâncare rapida, ieftina, simpla, sanatoasa, fara prajeli, fara oboseala si foarte gustoasa. Enjoy!
          Mai era ceva important de care era să uit. Usturoiul. Usturoiul nu trebuie să lipsească pentru că altfel mâncarea nu are nici un Dumnezeu dar sa nu va faceti griji pentru ca dupa ce e gătit în acest fel nu miroase. Adică puteți să ieșiți  în oraș fără să vă faceți gânduri că cei din jur o să știe ce ați mâncat. Înțelegeți ce vreau să vă spun…

Share This:

6 păreri despre “Vinete de vară

    1. Sa stii ca aceasta varianta de legume noi o mâncam si cu spâgheti si este delicios. Apreciez mult retetele simple,Consider ca mâncarurile sunt cu atât mai bune cu cât sunt mai simple, fara prea multe amestecuri.Acuma trebuie sa recunosc ca nici eu nu fac multi purici pe la bucatarie :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *