fl1

Mini jurnal financiar de duminică

       Ideea a plecat de la Iulia, care a adresat invitația generală de a face o mică retrospectivă a cheltuielilor (sau economiilor) săptămânii anterioare. Pentru mine, să pun pe hârtie ceea ce este legat de bani cu bune și cu rele, mi se pare foarte mobilizator pentru a mă menține pe traiectoria propusă așa că n-ar fi rău ca această sinteză să devină un obicei.
        1 Cel mai mult am cheltuit în această săptămână pe… factura la gaz, 527 de lei. Era să pic jos când am deschis mailul de la Eon Gaz și am văzut suma. Am crezut că s-a terminat cu iarna și cu sumele astronomice plătite pe încălzire dar se pare că m-am înșelat. Acum a venit regularizarea așa că n-am avut încotro, a fost trist, dar m-am conformat.
      2 Uneori nu trebuie să cheltuim bani pentru a ne bucura de momente frumoase… Unul dintre momentele de săptămâna aceasta a fost spectacolul lalelor înflorite din toate parcurile și grădinile. Sunt unele dintre florile mele preferate și le-am avut și în casă, într-o vază, astfel încât să le pot admira tot timpul.

        3 Micul-mare derapaj financiar din acestă săptămână despre care vreau să povestesc… sunt cumpărăturile de la Lidl care, pe lângă faptul că erau neprogramate, nici nu erau pe vreo listă de priorități nici acum, nici în viitorul apropiat. Am cumpărat un ceas vintage cu 25 de lei pe care l-am pus în bucătărie și un dulapior pentru accesorii cu 60 de lei. Din fericire (pentru că de fapt nu îmi trebuia) dulăpiorul nu s-a potrivit cu locul în care vroiam să îl pun așa că l-am dus înapoi și cu acestă ocazie am constatat cât de simplu a devenit să faci acest lucru. Nimeni nu a strâmbat din nas și nimeni nu mi-a cerut să mă justific, mi-au dat pur și simplu banii înapoi. În urmă cu câțiva ani acest lucru era inimaginabil în România deci pot să spun că am avut o experiență foarte plăcută. 
Dulăpiorul cu sertare pe care l-am returnat
        4 Voi considera săptămâna viitoare un succes din punct de vedere financiar dacă… voi reuși să golesc, măcar parțial, congelatorul fără să mai cumpăr alte alimente în afară de pâine și verzituri din piață. Nu știu ce mă apucă să tot cumpăr carne și să o îndes în congelator… just in case… nu mai am loc unde să pun un ac printre pachețelele de carne, pizza, legume și înghețată. 
         5 Astăzi sunt recunoscătoare pentru că… am și trăiesc în mijlocul unei familii de oameni întregi la cap. Normalitatea e considerată ca ceva dat și cuvenit dar uneori nu știm să o apreciem. Aseară am văzut filmul August: Osage County și, deși filmul nu are o acțiune propriu zisă, am rămas cu niște mari semne de întrebare referitoare la aparențele care uneori par să salveze lumea. Mi-a plăcut foarte mult.
        După cum v-ați dat seama, acest ultim punct nu este legat de bani ci de faptul că azi este duminică și poate n-ar strica să privim partea plină a paharului măcar din când în când. Un pic de optimism nu dăunează nimănui și vă aștept cu drag să-mi spuneți în comentarii cum a fost săptămâna voastră :)

Share This:

Citește mai mult

receptie-hotel-3-stejari

Gala Spring SuperBlog 2015

        Nu știu de ce am tot amânat să scriu despre cum a fost la Gala SuperBlog. Sau poate știu, cred că am vrut să-mi treacă starea euforică și să las impresiile la sedimentat pentru o descriere cât mai realistă. Dar chiar dacă au trecut deja două săptămâni, tot roz mi se pare totul. Am avut una dintre cele mai inedite experiențe pe care le-am trăit vreodată intrând brusc într-o comunitate de 50 de oameni în care nu cunoșteam pe nimeni. Într-un fel a fost ca în prima zi de școală (de care nu îmi mai aduc prea bine aminte) sau ca în prima zi de facultate doar că mult mai amuzant.
         Fac o scurtă paranteză. SuperBlog este un concurs destinat bloggerilor din România care constă în scrierea de articole pe teme date. Autorii celor mai bune articole câștigă premii în bani sau produse. Totodată, se acumulează puncte care contează în clasament, având astfel șanse la premiile suplimentare rezervate finaliștilor, adică celor care au participat la toate probele competiției. La ediția din primăvara aceasta eu m-am clasat pe locul 6 din vreo sută de înscriși inițial. La sfârșitul fiecărei ediții (aceasta a fost a zecea) se organizează o gală care acum s-a ținut lângă Brașov, la Timișul de Jos la Pensiunea 3 Stejari. Nu știu de ce îi spune pensiune pentru că e hotel în toată regula și cu aceasta am închis paranteza.

 

 

        Eram hotărâtă să particip la această gală dar, după cum v-am spus, nu cunoșteam pe nimeni și nu mi-ar fi plăcut să merg de una singură așa că am dat un scurt anunț pe grupul de pe Facebook care a fost foarte bine primit.
        Raluca a preluat urgent inițiativa, m-a luat de aripă în Gara de Nord și ne-am întâlnit cu grupul oltenilor veseli care veneau de la Craiova cu trenul numit Hyperion. După deschiderea și prietenia Ralucăi aceasta a fost a doua mare surpriză: un tren cum eu, una, nu am mai văzut în România. Poate pentru cineva care umblă doar cu mașina acest tren ar însemna normalitate dar eu, care circul mult cu CFR-ul declar sus și tare că este o diferență de la cer la pământ.
        În primul rând este foarte curat. Nu, în primul rând are internet gratuit. De fapt, în primul rând nu are întârziere deloc! Sau, în primul rând biletul costă 25 de lei față de 50,5 cât costă la InterRegio cu care merg eu de obicei de la București acasă sau față de 41 de lei microbuzul.  Dacă aș locui în București numai cu trenul ăsta aș merge la munte mai ales că și ora de plecare este foarte potrivită (9 dimineața). Biletele se cumpără direct în tren iar dacă vreți mai multe informații le găsiți pe softrans.ro.
        Călătoria a fost foarte plăcută (și scurtă!), eu nu cred că am scos vreun cuvânt dar i-am ascultat pe toți. Pe Bogdan, pe Ianolia, pe Emil, pe Mihnea… Toți se cunoșteau între ei, se tachinau și aveau deja glume cu istoric. Prima impresie: simpatici și fără fițe. Eu m-am lipit cumva de Georgiana, o fată frumoasă și foarte hotărâtă care nici ea nu cunoștea pe nimeni fiind la prima participare. M-am uitat mult la ea și am avut un feeling legat de viitorul ei pe care, fără să pot explica de ce, îl prevăd strălucit. Poate pentru că are nu numai trăsăturile feței ci și ale sufletului foarte bine conturate.
        În gara din Brașov ne-a așteptat Nina, prietena mea din online. Am uitat să o întreb dacă a făcut sau face sport pentru că primul lucru pe care l-am remarcat la ea a fost ținuta. Are o postură a spatelui parcă ar fi o balerină la intrarea pe scenă. Ne-am trambalat cu toate bagajele la un fastfood în mall-ul din apropierea gării, apoi am luat un autobuz și după o plimbare de zece minute am ajuns la destinație.
        Nu mai știu cu cine am stat la povești în holul hotelului până a început gala, erau atâtea figuri noi că mi se amestecă amintirile și senzațiile. Erau Mirela și Sanda apoi unul venea, altul pleca, pe unii îi recunoșteam după poze, pe alții mi-i imaginasem cu totul și cu totul altfel. Dana T’sSecrets e foarte frumoasă și nu mă așteptasem la asta. Știți cum e, mai rar și frumoasă și deșteaptă… iar colega mea de cameră, Raluca, e ca o rază de soare, atâta puritate nu am mai văzut decât în poveștile cu zâne.
       Festivitatea de premiere a fost destul de emoționantă deși unii au încercat să o dea pe glumă. Sunt sigură că fiecare a avut ceva emoții atunci când a ieșit în față și a trebuit să spună câteva cuvinte.

 

        Pentru că nu toți și-au pregătit un mic discurs, așa cum a făcut Andra, ne-am bazat, ca de obicei, pe Claudia care a știut să-și arate ascundă sprijinul punând întrebări ajutătoare, găsind cuvântul potrivit sau preluînd propoziția începută și neterminată. Din rolul acesta care i se potrivește ca o mănușă face adevărate minuni.
        Gala (partea oficială și serioasă) s-a încheiat cu marele câștigător care a fost Daniel Botea și cu o sesiune de poze.
 

Evident că a urmat apoi petrecerea.

        Din păcate timpul a fost mult prea scurt ca să stau de vorbă cu toată lumea dar am fost atrasă ca un magnet de unul din grupurile fumătorilor condus de Olimpia. În celălalt, unde erau lideri Alina și Bianca nu am apucat să ajung deloc. Și nici cu Marina, cu Mădălina sau cu Valy nu am schimbat prea multe cuvinte iar cu unii, cum ar fi Adrian de ale cărui poezii am auzit abia după ce am ajuns acasă, nu am interacționat nici măcar la nivel de salut. Păcat, poate data viitoare, pentru că sper să mai fie și o dată viitoare.

 

Share This:

Citește mai mult

formula

Știi matematică?

        Pfff… ce vis am avut astă noapte, eram la un examen care nu avea absolut nicio legătură cu matematica dar totuși mi se cerea să rezolv o ecuație de gradul doi. Iar eu eram total surprinsă că nu mai știu formula, atât de surprinsă încât m-am trezit din somn. Asta bineînțeles după ce încercasem să deduc formula și intrasem în criză de timp. Disperată și buimacă fiind, m-am ridicat în capul oaselor, am stat în întuneric și m-am gândit preț de câteva minute dacă e plus b sau minus b. Deși înclinam către minus b, nu puteam să bag mâna în foc pentru nicio variantă așa că la patru dimineața am căutat să mă lămuresc pe internet pentru ca apoi să mă pot culca liniștită la loc. 
        Da, este minus b, în caz că interesează pe cineva… dar să nu uitați să puneți condiția ca a să fie diferit de zero pentru că altfel se duce totul de râpă :)
        Sunt sigură că ceea ce mi s-a întâmplat mie reprezintă urmările unei traume trăită demult, în anii liceului, când credeam că matematica stăpânește lumea. Credeam pentru că așa mi se spusese. 
        Încă de la prima oră de matematică din liceu, profesorul, care mi-a fost și diriginte timp de patru ani, ne-a spus, într-o formă deloc voalată, că cei care nu înțeleg matematica sunt proști. Da, exact așa s-a exprimat, dur și foarte direct, în fața unor copii de 14 ani. Elevii care nu vor ști să rezolve problemele date de el, care nu vor înțelege teoremele și nu vor face conexiunile între noțiunile predate, vor fi niște ratați toată viața însemnând că nu-i ajută capul la o gândire logică. Ne-a repetat acest lucru timp de patru ani, șase ore pe săptămână și ne-a terorizat făcându-ne ”loaze” la cea mai mică greșeală. 
        Mintea unui copil e ca o foaie albă, poți să scrii pe ea orice și se imprimă pentru totdeauna. Și bune, și rele. Avea o metodă de predare foarte clară, cu un fir logic fără întreruperi, coerent, cu exemple diverse, foarte organizat și structurat, orice elev înțelegea tot, de la început la sfârșit. Dar după fiecare oră de predare, în care făcea doar asta și nimic altceva, fiind o plăcere să-l urmărești, se dezlănțuia furtuna. Exerciții peste exerciții în care era scos la tablă câte un ghinionist care de multe ori, deși era bine pregătit, nu mai reușea să scoată niciun cuvânt în fața jignirilor care îi erau aduse. Ce te-ai blegit ca fasolea opărită? sau Maică-ta știe că ești mut? erau întrebări la ordinea zilei la care oricum nu aveai voie să răspunzi. Fiecare dintre noi a ajuns în ipostaza prostului din fața clasei și s-a întors în banca lui cu un doi sau un trei nemeritat, povară grea pentru acele timpuri.
        Matematică am învățat cu toții și toți am intrat la facultăți unde cel puțin una din probele de admitere a fost matematica. Nu știu însă dacă a meritat. Târziu, atât de târziu încât mi-e jenă să recunosc, mi-am dat seama că teoria legată de faptul că oamenii care nu știu matematică sunt proști este o mare minciună și deși pare incredibil am colegi care încă mai cred acest lucru. Am fost atât de îndobitociți încât atunci când cunoșteam tineri de la alte licee încercam subtil să aflăm ce note au la respectiva materie. Credeam cu toată tăria că acestea se leagă de coeficientul de inteligență. Dar nu, IQ-ul nu are de-a face cu matematica.
       Și totuși nu regret că l-am avut profesor. Cu siguranță dacă drumurile noastre nu s-ar fi intersectat eu n-aș mai fi ceea ce sunt acum cu bune și cu rele. Ironia și răutățile pe care le împărțea la fiecare oră i-au făcut pe unii să clacheze, pe alții însă i-au întărit psihic și într-un fel i-au pregătit pentru viață. Știu sigur că și datorită lui acum sunt suficient de călită încât înfrunt cu ușurință vorbe nelalocul lor, bârfe sau chiar jigniri. Cine a trecut prin iadul orelor de matematică s-a desensibilizat complet la astfel de nimicuri trecătoare. 
        Iar între timp am cunoscut oameni extraordinari, talentați în diverse domenii, de o inteligență sau cultură sclipitoare care n-au nici în clin, nici în mânecă cu matematica. Mă înclin în fața lor cerându-le scuze în gând pentru mentalitatea pe care am avut-o atâția ani. 
foto gwccommunityschool.com

Share This:

Citește mai mult

Gânduri grele

        De multe ori când mă lovește tristețea nu am un motiv anume. Nu trebuie să se întâmple ceva grav ca să se producă declicul și să nu mai văd decât negru în jur. Azi, de exemplu, mergeam să fac ultimele cumpărături când am văzut pe terenul viran de lângă Kaufland cupola unui circ proaspăt instalat. Era înconjurat de un gard metalic care adăpostea multe rulote ponosite, niște cuști răpciugoase și o casă de bilete plină de afișe colorate strident care anunțau reprezentațiile. Urăsc genul acesta de circ.
        Pe pajiștea încă neînverzită din apropiere, încercau să pască niște animale care erau legate unele de altele cu o sfoară care le permitea totuși să se deplaseze cât de cât. Nu știu cum se numeau, semănau cu niște bivoli doar că aveau niște coarne mult mai mari, imense, mai groase și foarte lungi. M-a apucat o milă teribilă când le-am văzut, păreau așa de încrâncenate să găsească măcar un fir de iarbă printre frunzele uscate amestecate cu nisip și aveau o privire care parcă cerșea ajutor. Sau poate doar mi s-a părut. Dar nu suport gândul să știu animalele închise în cuști, mutate dintr-un oraș în altul, dresate cu bătaia, ținute în lumina reflectoarelor și cu muzica urlându-le în urechi pentru distracția unor oameni… hai, să le spun mediocri. Mi se pare anacronic și sub demnitatea umană.
        Și pornind de la animalele astea, toată ziua mi s-a dus pe râpă. Cu ce oi fi eu mai bună decât dresorii de la circ când o țin pe Sylvestra (pisica mea)  în casă de aproape cinci ani? Tot un fel de închisoare înseamnă. Pentru ea tot universul se rezumă la mine, a văzut alte pisici doar de două ori în viața ei și nu a știut cum să reacționeze. În plus, am și sterilizat-o ca să nu fiu deranjată de toanele ei. Poate, sărăcuța, e la fel de disperată ca și animalele de la circ. 
        Apoi, la magazinul de carne, am văzut o bătrână care și-a scos toți banii din portmoneu ca să cumpere doi cârnați amărâți și îi lipseau 20 de bani. Tocmai îi spunea vânzătoarei să-i caute alte două bucăți mai mici când i-am dat eu mărunțișul de care avea nevoie. Asta însă nu m-a scutit de sentimentul de profundă milă și frustrare că nu pot să fac mai mult. De ce viața e atât de nedreaptă?
        Una din legile lui Murphy spunea că necazurile vin câte trei, dar primul lucru după o serie de trei, nu este al patrulea, ci o nouă serie de trei.
         Cam așa și cu gândurile triste, vin în serii de cîte trei. Am văzut copacii cu crengile tăiate, lucru care mă deprimă complet. Nu știu a cui inițiativă este asta dar mă indispune în fiecare primăvară. Pe când să înverzească frumos și să țină umbră toată vara, niște idioți cărora li s-a pus drujba în mână taie tot ce le pică în cale. Treaba asta am văzut-o și prin alte orașe și mă mir că nimeni nu spune nimic. Unii copaci au fost atât de ciuntiți încât s-au uscat complet, n-au mai putut să se recupereze niciodată. Apoi am văzut copii la tomberonul de gunoaie care răscoleau cu niște bețe lungi căutând în mizerie peturi de plastic pe care părinții lor le vând pe niște sume derizorii. Ce vină au copiii ăștia că s-au născut într-un loc nepotrivit? Mi se rupe inima când îi văd așa de mici și fără nicio șansă.
        Iar când am ajuns acasă și am deschis televizorul am dat de o fetiță care avea o boală foarte gravă și o suferință cumplită. Câteodată parcă îmi vine să îmi blochez creierul, să nu mai las să pătrundă nicio informație ca să nu mai produc niciun gând. Toate greutățile lumii le-am purtat azi pe umeri și astea sunt doar câteva fragmente din tot ce mi-a trecut azi prin cap.
        Mâine însă e sărbătoare și va fi mai bine. Nu merg eu prea des la biserică iar când merg nu înțeleg aproape nimic din ce vorbește preotul, pur și simplu nu pot să-l urmăresc și pierd firul logic. Dar am reținut odată un lucru care mi s-a părut foarte… mobilizator (nu găsesc un cuvânt mai potrivit). Spunea că în religia ortodoxă se consideră păcat să fii trist sau supărat cu ocazia marilor sărbători și că trebuie să faci orice ca în zilele cu pricina să alungi orice gând care nu se potrivește cu spiritul sărbătorii. Mi s-a părut un îndemn de foarte mult bun simț și cu dorința de a crea o stare de bine atât ție însuți cât și celor din jur. O să-l urmez și eu.
         Vă doresc Sărbători fericite cu multă bucurie în suflet! 

Share This:

Citește mai mult

balcon

Balconiada

        Locul meu preferat din casă este de fapt în afara casei, adică balconul, și am un buget de 485 de lei pentru amenajarea lui. Inițial am avut 500 dar de cum m-am văzut cu banii în mână, am cheltuit 15 lei în primele 5 minute pe acest suport din fier forjat pe care l-am găsit la Lidl. Pur și simplu striga după mine să-l iau acasă și nu m-am putut abține să nu-l cumpăr deși nu era prima prioritate. Cocoșul care stă semeț scrutând orizontul mi s-a părut absolut adorabil și nu doar că mi s-a părut, chiar este.
        Este de fapt un cârlig de care se atârnă ghivecele de flori dar eu m-am conformat vremii de afară și am agățat clopoțeii de vânt care clincăie într-o veselie pentru că de vânt nu am dus lipsă primăvara asta. Încă nu a venit timpul să-mi beau cafeaua pe balcon dar din când în când mai scot capul pe fereastră, mă uit la noua mea achiziție și mă înveselesc. Știu că nu mai e mult până se va încălzi cu adevărat.
        Am un balcon destul de mare și am refuzat din start să-l umplu cu lucruri inutile. Nu vreau să aud de borcane goale, găleți de plastic, ambalaje de televizoare și tot felul de cutii de carton uitate cu anii într-un loc care ar trebui să fie o oază de aer curat. Mă rog, în măsura în care aerul poate fi curat în mijlocul orașului. Dar indiferent cum e, în lipsa unei grădini adevărate, în serile de vară e foarte plăcut să stai pe balcon. Din păcate nu arată prea bine balconul meu, de-a lungul timpului tencuiala s-a scorojit și totul este destul de ponosit așa că am luat hotărârea că trebuie să aduc urgent câteva îmbunătățiri. Drept și prin urmare, am început cu cocoșul :)
        Am văzut o idee la televizor, parapetul balconului tapetat cu un fel de rogojină și mi-a plăcut tare mult cum arăta. Am așa ceva de pe vremea când stăteam la plajă ca disperata și cred că o să iau acele rogojini care sunt destul de destrămate la capete, o să le decupez la dimensiunea parapetului și o să le prind în cuie mici ca să dea un aer rustic și să acopere dezastrul de dedesubt. Asta nu o să mă coste nimic. Masă și scaune am de anul trecut deci problema e și aici rezolvată. În capătul balconului aș vrea însă să-mi fac o băncuță ca cea din imagine, cu o saltea și niște perne comode unde să pot sta să citesc.
foto pinterest.com
        Nu cred să coste mai mult de 200 de lei și aș avea și un mic spațiu de depozitare dedesubt pe care știu că o să-l umplu urgent. Cel mai probabil cu cutii cu haine. Mi se pare că hainele sunt ca gazul: ocupă tot locul pe care îl au la dispoziție. Dacă ai cinci dulapuri, cinci dulapuri o să umple.
      Știu că un balcon frumos ar trebui să arate ca o grădină în miniatură dar nu întotdeuana acest lucru este posibil. La mine bate soarele tot timpul iar vara, de la betoanele încinse, temperatura crește peste 40 de grade așa că puține sunt plantele care rezistă. Cele mai rezistente sunt cele de plastic dar alea nu-mi plac :) M-am chinuit câțiva ani la rând cu mușcate curgătoare și cu petunii. Atâta am mutat jardinierele alea dintr-un loc în altul să le feresc de soarele canicular și să stea măcar o parte a zilei la umbră până am renunțat la acestă idee. Ca să nu mai spun că îmi făceam probleme și dacă lipseam doar o singură zi de acasă pentru că nu rezistau fără apă 24 de ore. Însă acum am găsit soluția. O plantă exotică numită yucca, am mai avut una în urmă cu câțiva ani și după ce am crescut-o de mică, am făcut-o cadou unei prietene care mi-o lăuda de fiecare dată când o vedea. Acum o să cumpăr una gata crescută care rezistă în plin soare fără să aibă nevoie de multă apă. Iar pe timpul iernii o să o duc în casă. 
foto urbanbalcony.com.au
        Una impunătoare, înaltă de un metru și jumătate, costă în jur de 150 de lei iar cu un ghiveci corespunzător ajunge la vreo 200. Scumpicel dar ai ceva verde garantat toată vara.
        Într-un an mi-am pus în ghivece pătrunjel, mărar și cimbru ca să am mirodenii proaspete pentru mâncare. Au crescut toate așa de frumoase încât mi-era milă să le rup frunzulițele și să le arunc în ciorbă și tot de la piață cumpăram. Le-am ținut doar de decor așa că am renunțat și la această inițiativă.
        Ce aș mai vrea să cumpăr neapărat (dar neapărat!) ar fi acest ștergător de picioare pe care să-l pun lângă ușă și pe care să poată lenevi la soare Sylvestra, pisica mea 
       L-am ochit pe ebay și costă 10 lire, asta înseamnă vreo 60 de lei. Așa de drăguț mi se pare, chiar mai drăguț decât cocoșul :) Și dacă mai cumpăr câteva lumânări mari împotriva țânțarilor pe care să le aprind seara, s-a cam terminat bugetul meu… Și ce drăguț ar fi să am o mochetă sintetică ce imită iarba…
        Dacă nu am pus bani la ciorap peste iarnă există totuși posibilitatea unui mic împrumut. Știu că mulți dintre voi își dau ochii peste cap și strâmbă din nas când aud de credite, mai ales în ultima vreme când toată mass media aduce în prim plan tot felul de cazuri. Nu sunt de aceeași părere și nu e bine să băgăm totul în aceeași oală pentru că eu personal am avut  multe credite care m-au ajutat foarte mult de-a lungul anilor și cu care nu am avut nicio problemă. De ce? în primul rând pentru că le-am luat în cunoștință de cauză fără să mă arunc la perioade de zeci de ani și în al doilea rând pentru că am știut exact cât pot să plătesc pe lună. Acesta este cel mai important lucru, să-ți cunoști limitele: dacă știi că lunar poți să-ți permiți o rată de 150 de lei, apoi nu te întinde la 250 sperând că o să o scoți tu la capăt cumva pentru că socoteala asta nu se potrivește deloc.
      Părerea mea este că pentru mulți nici nu e așa de important cât e procentul de dobândă, cât e comisionul de administrare sau comisionul de nu-știu-ce, cât e dobânda anuală efectivă sau alți termeni tehnici pe care nici măcar nu îi înțeleg în totalitate. Lucrul cel mai clar și singurul care contează e cât am de plătit pe lună și câte luni durează. Dacă am clarificat acest lucru pot să iau decizia corectă pentru că știu cu exactitate cât mă costă. Exact cum pun deoparte lunar banii pentru abonamentul la cablu, pentru curent sau pentru întreținere, tot așa voi pune deoparte banii pentru rată. Un împrumut simplu, la momentul potrivit, îți poate transforma ideea într-o poveste frumoasă exact ca și grădina lui Costin așa că, de ce nu?
                            

Share This:

Citește mai mult