7 verbe pentru 7 zile #2

• M-am tuns. Eu singură, fără să merg la coafor pentru asta. Mai bine spus, am început demersurile/ pregătirile sau cum vreți să le spuneți,  pentru o nouă tunsoare. M-am plicitisit de părul tuns în scări și aș vrea să-l aduc pe tot la același nivel și să renunț la breton. Deocamdată am tăiat cam 1 cm din lungime, nimeni nu mi-a spus că ar fi observat ceva dar eu văd deja diferența și-mi vine să mă uit tot timpul în oglindă 🙂
• Am primit comanda de la Mangooutlet, exact la timp, așa cum am fost informată prin sms și mail. Continui să-mi respect principiul după care nu cumpăr haine decât în perioada reducerilor iar de firma aceasta sunt mai mult decât mulțumită. De data asta m-am combinat cu două prietene, valoarea coemenzii a fost peste 400 de lei și nu am plătit nicio taxă de transport. Acesta este portmoneul pe care l-am cumpărat, a costat 33 de lei iar dacă vreți să vedeți tot ce mi-am luat, dați un semn.

• Am citit ”Jurnalul unui român în America” de Silviu Brizu. Am râs cu lacrimi savurând povestirile unui emigrant și ca să vă faceți o părere, redau aici un paragraf.

         Când mi-am întrebat colegii la serviciu dacă știu pe undeva un porc viu, au devenit foarte curioși că ce vreau să fac cu el, că e mare pentru un animal de companie, că face mizerie multă etc. Când le-am spus că vreau să-l tai, au făcut ochii cât cepele și m-au luat la rost că de ce. Ca să-l mănânc, de-aia, le-am răspuns, moment în care și ultimele rămășite de simpatie, toleranță și înțelegere pe care le aveau pentru mine au dispărut. Cum să omori un animal și să-l mănânci, așa, ca un barbar? Eh, când am văzut eu că ăștia sunt gata să sune la protecția animalelor-PETA, am început să le explic  că e un obicei tradițional românesc și să le descriu în amănunt operațiunile specifice, insistând pe secționarea carotidei și colectarea sângelui într-un lighean, de preferință cu smalțul sărit, ca la mama acasă, în vederea preparării sângeretelui și mai ales a borindăului. N-am știut eu cum se zice în engleză la borindău, la fel cum nu știu nici in românește, dar le-am explicat ca e un fel de mămăligă din făină de porumb cu sânge în loc de apă. Cred că vreo trei, mai simțitori, așa, au dispărut spre baie, iar restul, ca acum deja se strânsese tot compartimentul în jurul meu, să mă asculte, mă priveau când cu milă, când cu dezgust. Apoi, zic, pârlim șoriciul cu paie, sau la butelie, daca stăm la bloc, și tăiem urechile animalului, pe care le dăm copiilor sa le consume pe loc, cu puțina sare asta dupa ce le facem niste poze călare pe animalul pârlit. Au mai plecat vreo doi la baie, dar i-am dat înainte, fiind conștient că un alt moment în care să mă asculte oamenii cu atâta atenție nu o să mai prind, poate, niciodată. 

• Am inaugurat noua mea adresă de blog pe domeniu propriu  dar despre asta am scris aici.
• Am petrecut o seară plăcută la Castelul Prințul Vânător cu prieteni vechi și dragi. Deși începutul a fost oarecum tensionat, chelnerii fiind toți foarte agitați și prinși cu pregătirile unei petreceri private, până la urmă a ieșit totul bine, am ascultat muzică bună iar mâncarea a fost excelentă. Între timp am văzut că alături de noi își serba ziua cel care s-a autointitulat Prințul Paul de România. Deci el fusese cauza care tulburase liniștea ce domnește de obicei în acest local. Prinți și prințese la Castel. Atmosferă regală, ce mai!

• M-am revoltat încă o dată față de primitivismul obiceiurilor de Sfânta Maria și aici mă refer la ciudățeniile care se petrec la Mănăstirea Nicula. Înconjuratul bisericii târându-te pe coate și pe genunchi mi se pare ridicol, anacronic, umilitor și mai ales inutil. Credința și dragostea față de Dumnezeu nu ar trebui să lase ca astfel de manifestări să fie încurajate. Eu personal găsesc că este revoltător ca un preot să inducă ideea că dacă faci acest lucru ți se va îndeplini o mare dorință.
• Am trimis prin poștă cererea de reziliere a contractului cu Telekom. Plăteam 47 de lei pe lună degeaba pentru că vorbeam pe telefonul fix doar cu mama deși am sute de minute și pe mobil. Acum aștept să mă sune și să încerce să mă convingă să-mi schimb decizia. Mi s-a părut așa ciudat când am predat scrisoarea la poștă amintindu-mi cât de greu a fost să ne instalăm postul telefonic în urmă cu 20 de ani. Cîte pile și câte relații am pus în funcțiune,  ce lux era să ai telefon și câți ne-au invidiat pentru marea realizare… iar acum nu știi cum să te scapi mai repede  de el. Mda… viața asta e o roată care nu stă degeaba niciodată.

      A fost o săptămână caniculară și un pic agitată dar mă bucur totuși că încă vara e aici. Verbul săptămânii voastre care a fost?