M-am înscris la SuperBlog

        La 1 octombrie începe SuperBlog, un concurs de blogging creativ și mă înscriu din nou. De data asta premiile puse în joc, deși evident vreau să le câștig,  vor fi doar pe locul doi. Pe primul loc e dorința de a mă regăsi în atmosfera concursului care înseamnă o experiență unică și gândul că la Gală voi reîntâlni o mulțime de oameni pe care am ajuns să-i îndrăgesc cunoscându-i prin intermediul acestei competiții.

        Concursul constă în scrierea de articole, numite advertoriale, pe teme date de către sponsori. Aceștia își promovează produsele sau serviciile prin intermediul bloggerilor și pun la bătaie premii care de obicei constau în vouchere de cumpărături, obiecte sau uneori cash. Jurizarea se face de către reprezentanții sponsorilor, la fiecare probă alții, și se acordă un punctaj între 0 și 100. Notarea se face pe baza unui mix de criterii tehnice care trebuie respectate întocmai și criterii subiective care se numesc originalitate, creativitate, unicitate și alte bla-bla-uri de la care nu știi la ce să te aștepți. Adică la o probă poți să fii pe placul juriului și să iei o notă foarte mare iar la următoarea probă, scrisă exact în același stil, cazi din înaltul cerului și ajungi la coada clasamentului. Dar în asta constă toată frumusețea. Să renaști ca pasărea phoenix o dată, de două ori, de trei ori… cât timp te țin nervii 🙂

        M-am uitat deja pe lista sponsorilor ca să știu la ce să mă aștept. Pe o parte îi știu din edițiile trecute, de alții doar am auzit iar pe unii nu-i știu deloc. Mi-am dat seama că trebuie să mă concentrez mai bine și să fiu un pic mai atentă dacă vreau să nu o dau în bară de la început. Adică ce-am făcut? Am văzut că anul acesta participă magazinuldecaini.ro și, nerăbdătoare cum sunt, imediat m-au năpădit tot felul de scenarii pentru povestiri cu animăluțe. Deja aveam idei deși tema nu e dată încă. Și-mi zic, hai totuși să intru pe site să văd ce căței au de vânzare…și… surpriză-surpriză! Dar ce zic eu surpriză, șoc de-a dreptul 🙂 magazinuldecaini.ro e defapt magazinuldecani.ro. Căni, nu câini! Diacriticele astea și un i în plus sau în minus pot distruge un imperiu. Acuma, nu că nu aș fi amorezată și de căni, doar știți ce colecție impresionantă am pentru că v-am arătat astă iarnă aici. Deci pot să scriu la fel de bine și despre căni, și despre câini dar parcă aș fi preferat câinii. Dar cine știe de unde sare iepurele.

        Poate o să sară de la vreo companie de cosmetice sau de la vreo bancă sau poate de la o agenție de turism. Sau poate o să sară mai mulți iepuri 🙂 Dacă o să am succes promit să îl împart cu voi.

participSB2015-200x200

Share This:

7 thoughts on “M-am înscris la SuperBlog

  1. Bine ai revenit in SuperBlog, Ioana!

    Iti multumim pentru inscriere si iti dorim succes! Te asteptam la start pe 1 octombrie, cu prima proba. Speram sa te regasim la linia de finish si la Gala SuperBlog. 🙂 Inspiratie din plin si toate cele bune!

  2. Succes Ioana. O sa urmaresc si eu ce-i cu superblogul asta, din pacate, prea putin am “tinut pasul” sa mai citesc in alte sezoane 🙂
    Eu nu particip- cred- din cauza ca vai Doamne mi s-ar strica vanitatea sa “ma pierd pe-acolo”. Adica “heeeei, nu scrisei eu minunat, cum de-l pune pe-ala inainte?” Sinceritate.
    Si 2- pentru ca nu prea pot scrie la comanda.
    Si 3- timp. Cred ca trebuie sa tii pasul cu dead-lineurile

    1. Da, motivele tale sunt de înțeles. Am participat de două ori și de fiecare dată am spus că e ultima, dar nu știu cum se face că eu mă răzgândesc tot timpul 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *