Becul ars și urșii polari

        De la mine din bloc eu sunt prima care se trezește și singura care merge la servici în fiecare dimineață. Pe scara mea locuiesc doar pensionari și o liber profesionistă (dar ea lucrează numai în tura de noapte 🙂 ) așa că pe nimeni nu interesează că becul de pe casa scărilor este ars de mai mult de o lună. La ora la care plec eu de acasă e beznă totală și cobor cele patru etaje pe bâjbâite dar m-am obișnuit deja. Știu că sunt câte opt trepte pe fiecare tronson de scări și le număr de fiecare dată ca să nu mă împiedic în timp ce mă gândesc că ar trebui să cumpăr un bec. Sau să-l anunț pe administrator să facă acest lucru. Dar uit mereu. Și ca să fiu pozitivă îmi spun că în fiecare rău este un bine. Probabil am salvat viața unui urs polar. Unii spun că Al Gore a exagerat cu chestia asta, dar după ce vezi filmul An Inconvenient Truth nu îți mai vine să lași niciun bec aprins degeaba. Pentru cei care nu ați văzut documentarul, este vorba despre efectele devastatoare ale încălzirii globale datorate, printre altele, consumului energetic uriaș care duce în timp la topirea calotei glaciare. Urșii polari sunt printre primele victime pentru că nu mai găsesc sloiuri de gheață pe care să se urce și astfel ajung să moară înecați. Bieții de ei înoată în căutarea hranei dar gheața pe care altădată urcau să se odihnească dispare de la o zi la alta… iar ei mor epuizați. Very touching.

        Ajung la servici și aici este, oarecum, aceeași poveste. Unul din becurile de pe hol s-a ars iar lumina chioară din celălalt capăt este insuficientă pentru a face față. Probabil trebuie organizată o licitație cu minim trei participanți pentru a fi cumpărat un bec nou că, de… costă iar  legea e lege și trebuie respectată. Bine că suntem scumpi la tărâțe și ieftini la făină. Ne zgârcim la un bec în timp ce caloriferele duduie ca să facă față frigului care intră pe sub geamurile care nu se închid bine. Degeaba pereții sunt groși de aproape un metru, făcuți pe vremea când clădirile se construiau ca să reziste secole la rând, dacă tâmplăria e varză. Dacă ar veni un expert în termografie să facă o scanare termică ar ieși un tablou de toată frumusețea. Cu mult roșu.

        Pfff… dar asta nu e bine deloc. Ar trebui ca tabloul să fie cu tonuri de albastru. Roșul înseamnă, și la propriu și la figurat, bani aruncați pe fereastră. Căldură risipită degeaba. Urși înecați. Iar asta nu-mi place deloc. Termografia nu se face doar așa, de distracție, să vedem la știrile ProTV cum suferă bucureștenii vara pe caniculă în blocurile nereabilitate termic sau cum se duce căldura pe apa sâmbetei iarna la minus 20 de grade. Tehnic (și științific) vorbind, termografia determină zonele cu pierderi de căldură ale construcțiilor, identifică deficiențele izolației termice, infiltrațiile excesive de aer și zonele unde este posibil să apară condens și mucegai. Deci, fără glumă, termografia e bună la ceva obținându-se informații suplimentare certificatului energetic. Să nu-mi spuneți că nu știți ce e acela certificat energetic… Dacă nu vreți să păreți picați de pe o altă planetă atunci când veți vinde sau cumpăra un apartament, dacă nu vreți ca funcționarul de la bancă să vă privească cu superioritate atunci când veți aplica pentru un credit Prima casă, aruncați un ochi peste articolul pe care l-am scris acum câteva luni. Fără pic de modestie, mi se pare că explică foarte clar ce este certificatul energetic.

        Iar dacă veți avea nevoie de un astfel de certificat, ieftin și rapid, sau de un raport de audit energetic, țineți minte www.avizez.ro . Și neapărat să vedeți filmul An Inconvenient Truth.

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015,