Detalii de nuntă

        Întotdeauna m-am considerat o persoană open-minded acceptând cu ușurință noul, diversitatea sau păreri total diferite de ale mele. Nu m-am ancorat în conservatorism sau tradiționalism, mi-a plăcut mereu să încerc experiențe noi și n-am ezitat niciodată să iau pieptiș un drum nou în loc să aleg cărarea bătătorită. În general îmi plac lucrurile nonconformiste. În general. Dar, ca întotdeauna, există și excepții iar una dintre acestea sunt nunțile. Îmi plac nunțile clasice, cu invitați eleganți, cu mirese purtând rochii de prințese, cu meniuri alese cu stil, cu restaurante selecte. Nu vreau să merg la o nuntă și să văd oameni cu converși în picioare oricât de cool ar părea, nu vreau să ajung la petrecerea din vârful muntelui cu mașina plină toată de noroi, nu vreau foc de tabără și nici berbeci la proțap că nu sunt la vreun festival al berii și nici la zilele orașului. Când merg la o nuntă mă aștept să găsesc stil și eleganță și de aceea m-am bucurat când buna mea prietenă și fostă colegă de servici, Marina, m-a anunțat că va face nunta la restaurantul Good Old Times. Bine că a renunțat la ideea cu cabana care nu ar fi fost deloc pe gustul meu și nici pe ea nu mi-aș fi imaginat-o purtând rochie cu trenă între pereți îmbrăcați în lemn de brad. E cu totul altfel să descinzi dintr-o limuzină în centrul Bucureștiului în parcarea unui hotel față de pietrișul din fața unei cabane.

        De zece ani a tot amânat nunta dar uite că până la urmă a spus da-ul mult așteptat (așteptat mai ales de părinți, mătuși, bunici și alte rubedenii pentru că ea și prietenul ei oricum locuiau de mult timp împreună). Am stat în weekend și am povestit cu Marina până la două noaptea întorcând problema pe toate fețele. Nu sunt organizator profesionist de nunți și nici de alte evenimente dar, în mod cu totul inexplicabil, toată lumea îmi cere părerea. Iar mie îmi face plăcere acest lucru așa că, de ce nu? Iată și minuta întâlnirii noastre, deformație profesională, ce să fac? 🙂 cu toate punctele pe care le-am atins:

• Locația – după cum v-am mai spus, este restaurantul de la mezaninul hotelului Golden Tulip Times și este ușor accesibil (pe Bulevardul Decebal, nr 19). Mirii au ales acest restaurant pentru că este central, elegant, modern și versatil. Big like!

• Numărul de invitați – maxim 100. Părerea mea este că o nuntă cu cât este mai restrânsă, cu atât este mai reușită. Nu apreciez nunțile la care sunt invitați sute de oameni care de multe ori nici nu încap în aceeași sală și sunt împărțiți în câte două restaurante care eventual comunică între ele. Hai să spunem că ar fi vorba de vreo celebritate sau o persoană publică dar nici așa nu pot să-mi imaginez cum mirii ar putea vorbi măcar câte 10 secunde cu fiecare oaspete în parte.
• Aranjamentul sălii. Din câte am văzut, setup-ul implicit pentru restaurant înseamnă 70-80 de locuri dar se pot aranja până la 100 iar asta se va hotărî la fața locului cu câteva zile înainte de eveniment. Scaunele vor rămâne nude, asta însemnând că nu se vor acoperi cu cearcefurile legate cu funde colorate, știți voi, chestiile alea care se numesc huse și sunt foarte la modă. Și în acest caz less is more. Mobilierul arată perfect și nu este cazul să fie acoperit ca înainte de marea zugrăveală, no offence 🙂

• Aranjamentele de pe mese. Flori multicolore în mici lădițe roz (doar va fi o zi dulce ca o bomboană) și lumânări albe, subțiri și înalte. Nimic prea încărcat, prea opulent sau care să obosească. Toată atmosfera va lăsa impresia de curat și transparent.

• Meniul. Aici nu e cazul ca cineva să își facă probleme, fiecare preparat fiind pregătit după rețete originale din perioada când Bucureștiul de altă dată își merita pe deplin titlul de Parisul Balcanilor. De aici probabil și numele Good Old Times. Deci nimeni nu avea neplăcuta surpriză ca la aperitiv să găsească pe farfurie trei felii de salam, una de șuncă, una de cașcaval, o jumătate de roșie și două măsline ofilite…

• Dansul mirilor. Acesta nu va fi un exercițiu coregrafic dificil ci doar un dans pe măsura puterii și pregătirii celor doi, nimic forțat. nici prea-prea, nici foarte-foarte. Stângăciile sunt inerente și pot fi chiar emoționante dacă dansul păstrează o simplitate firească, fără ”ridicări” ratate și ”poze” nereușite. Să rămână totuși un dans și nu un sport extrem. Zic și eu.
• Muzica. Se spune că jumătate din reușita unei nunți se datorează muzicii și sunt total de acord. Să nu uităm totuși că nu ne aflăm la un concert iar personajele principale trebuie să rămână mirii. Părerea mea este că nu este necesar să fie angajat cel mai în vogă cântăreț al momentului care, pe lângă faptul că este foarte costisitor, riscă să ducă petrecerea înspre o altă direcție, cea de spectacol. Eu am asistat de câteva ori la așa ceva și nu este cel mai plăcut lucru care se poate întâmpla. Și tot legat de muzică o importanță mare o are și volumul acesteia care trebuie păstrat la un nivel mediu. Una e clubul sau discoteca, alta e nunta unde oamenii își doresc să se audă unii pe alții.
• Momente artistice. Mai nou parcă nu e nuntă dacă nu vin doi copii talentați să danseze o salsa și un cha-cha 🙂 Dar poate ar fi mai amuzant dacă s-ar instala un automat din acela care face poze haioase din care oaspeții să rămână cu o amintire simpatică. Sau să fie adus un barman care face spectacol în spatele barului în momentul pregătirii fiecărei băuturi.
• Camera mirilor. La asta nu e de renunțat sub nicio formă. Nunta e un moment unic, începe cu pregătiri din zorii zilei și ar trebui să se sfârșească în dimineața următoare într-o atmosferă de lux, de liniște, de răsfăț, de dolce far niente. Iar asta nu prea se poate dacă te întorci acasă unde, pe lângă dezordinea provocată de cutii de pantofi aruncate peste tot, ambalaje de ciorapi, farduri rătăcite, umerașe, căni de cafea murdare, piepteni și tot felul de alte zorzoane s-ar putea să mai găsești și vreo 2-3 musafiri care nu au unde să doarmă. Luna de miere începe în momentul în care orchestra a oprit muzica iar cel mai romantic mod cu putință de a începe marea călătorie este de a urca la etaj într-o cameră de hotel.

        Mai avem încă multe de povestit, subiectul rochie este în plină dezbatere iar culoarea pantofilor miresei nu a fost stabilită. Și nici modelul invitațiilor. Dar până în aprilie anul viitor mai avem timp.

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.