Tușa Rica

        Casa Majestății Sale Regelui Mihai I invită pe toți cei care doresc să fie prezenți la ceremonialul militar al “Întoarcerii Inimii Reginei” marți, 3 noiembrie, la ora 11, în fața Muzeului Național de Istorie a României, pe Calea Victoriei... Dacă s-a specificat ”toți”, asta înseamnă că și eu sunt invitată, nu-i așa? Mie așa îmi place să cred, o iau personal și mi-aș dori să fiu acolo dar din păcate e prea departe și doar gândul meu va fi prezent. La 140 de ani de la nașterea Reginei Maria, istoria se rescrie iar inima ei va ajunge, chiar dacă nu acolo unde și-a dorit inițial adică la Balcic, într-un alt loc drag sufletului său: castelul Pelișor. Pentru a-i respecta dorinţa testamentară inima sa va fi acoperită, pe toată durata procesiunii, ca şi pe soclul pe care se va odihni definitiv în Salonul de Aur, cu steagul României şi cel al Marii Britanii.

        Nu s-a născut în țara noastră dar a iubit România cu o intensitate pe care mulți români nu au simțit-o niciodată și a luptat pentru libertatea românilor ca un ostaș adevărat. A fost numită de contemporani „Mama răniţilor” sau „Regina soldat”,  datorită implicării sale intense în ajutorarea răniţilor în Primul Război Mondial iar datoria față de patrie a fost pentru ea mai presus de orice. Din păcate, pe vremea când eu am învățat istorie la școală numele ei nici măcar nu se pomenea vreodată. Abia după revoluție am ajuns să privesc și să înțeleg altfel lumea și lucrurile care s-au întâmplat în trecut. Am citit mult despre perioada aceea, în special memorii, scrisori și jurnale și am înțeles cu mare întârziere că Regina Maria a făcut enorm de multe pentru țară într-o vreme în care rolul femeii în politică era extrem de mic. În acest sens, a rămas antologică afirmaţia ambasadorului Franţei la Bucureşti la vremea respectivă, Charles de Saint–Aulaire:  “Există un singur bărbat la Palat şi acela este regina”.  Intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei se datorează pe de-o parte Reginei Maria și tot ea și-a folosit influența personală atunci când marile puteri au reîmpărțit lumea unind Transilvania cu Vechiul Regat.

        Citindu-i povestea vieții m-au încercat sentimente diverse, entuziasm pe de-o parte, tristețe pentru dezamăgirea pe care o simțise față de comportamentul propriului său fiu, Carol al II-lea, indignare pentru lipsa de recunoștință și disprețul pe care comuniștii i le-au arătat după moarte. Dar peste toate astea aveam imensa bucurie să descopăr un caracter minunat  de la care toate femeile care se cred îndreptățite să aibă o carieră politică ar trebui să ia modelul de demnitate, loialitate, onoare, eleganță și bun gust.

        Despre Regina Maria și vremurile în care trăise îmi plăcea să povestesc cu tușa Rica. Era sora bunicii mele dinspre mamă, locuia la București și eram foarte apropiată de ea. Mă iubea enorm iar eu am simțit acest lucru întotdeauna, de fapt sentimentele erau reciproce, tușa Rica asumându-și cu sufletul deschis rolul de bunică. Într-un fel eu umpleam un gol pe care îl avusese toată viața, ea neavând niciodată copii.

        Purta un nume latin și rar întâlnit astăzi, Veturia. A rămas doar cu ultimele două silabe ale diminutivului Veturica. Așa o știa toată lumea, Rica. Tatăl ei, preot român în Transilvania aparținând Imperiului Austro-Ungar, și-a botezat toți cei șapte copii cu nume romane nu doar pentru a-și afirma latinitatea ci și pentru a preveni maghiarizarea numelor așa cum se întâmpla adesea în acea perioadă. Tușa Rica a avut o copilărie nefericită sau poate cuvântul potrivit ar fi cutremurătoare, o copilărie tristă, demnă de romanele lui Charles Dickens. Tatăl ei a murit împușcat în zilele tulburi dinaintea Unirii din 1918 când ea avea doar trei ani, iar mama, împreună cu cei șapte copii din care Rica era penultima, au rămas fără niciun venit și fără casa parohială în care locuiseră până atunci. Au urmat ani cumpliți în care înafară de dragostea și sprijinul afectiv al străbunicii mele, copiii nu au avut altceva decât îndemnul de a învăța, de a învăța și iar de a învăța. Și toți au făcut școală, băieții au ajuns ingineri și avocați iar fetele au absolvit liceul. Tușa Rica s-a înscris la Filosofie la Cluj pentru că și-a dorit enorm să studieze în continuare dar, din cauza lipsei banilor, a fost nevoită să renunțe. În momentul în care Ardealul a fost cedat conform Dictatului de la Viena, adică în 1940, s-a refugiat la București unde a rămas pentru totdeauna. A lucrat ca decoratoare la Palatul Regal dar acest lucru eu l-am aflat foarte târziu. Era un secret de care se temea din cauza consecințelor pe care le-ar fi putut avea în anii represiunii comuniste deși nu făcuse altceva decât să aranjeze vaze de flori și mese pentru dineuri festive.

        A fost cea mai elegantă femeie pe care am cunoscut-o vreodată și când spun elegantă să nu vă gândiți că avea bijuterii sau lucruri scumpe. N-a avut niciodată bani mulți dar orice punea pe ea cădea bine și arăta chic. În mod cert asta se datora nu doar hainelor, ci și posturii pe care o avea, n-am văzut-o umblând aplecată de spate nici când era trecută de 90 de ani. Avea un mers drept și o ținută de regină și nimeni n-ar fi crezut că ea de fapt era o pârlită, cum îi plăcea să glumească. Iubea moda și era întotdeauna la curent cu tendințele dar hainele pe care le purta erau mai degrabă clasice și oarecum atemporale. Fuste creion cu bluze albe apretate, întodeauna pantofi închiși în față și niciodată sandale. Avea câteva eșarfe drăguțe și broșe colorate pe care le alterna iar marea ei pasiune erau pălăriile și mănușile.

        Se farda foarte discret, eu am cunoscut-o când deja nu mai era tânără dar îmi spunea că nici în tinerețe nu folosea decât pudră și un ruj roșu intens pe buze. Nu avea o frumusețe deosebită dar era o prezență extrem de agreabilă și era genul de persoană care era imediat remarcată atunci când intra într-o încăpere. Ar fi putut să se îmbrace într-un sac și tot chic ar fi rămas pentru că avea stil. Se spune că te naști sau nu cu stil dar eu sunt convinsă că stilul poți să ți-l îmbunătățești și pe parcursul vieții dacă știi să deschizi ochii și să ții urechile ciulite.

tusa Rica
Tusa Rica pe Calea Victoriei – aprox 1945

        Îmi aduc aminte că odată, în timp ce răsfoiam un Paris Match care circula pe sub mână la vremea aceea,  mi-a atras atenția la modul elegant în care Lady Diana cobora din mașină, întorcându-și tot corpul înspre portieră și punând ambele picioare jos, deodată, fără a risca poziții dizgrațioase sau indecente.  Sau, cu altă ocazie, tot în acele reviste, mi-a arătat pozele prințeselor de Monaco așezate pe o canapea. Amândouă își țineau picioarele oblic, unul lângă altul într-o poziție firească și deloc forțată și care dădea extrem de bine în poze. Sunt lucruri care pot fi învățate și care te ajută apoi să fii relaxat în orice mediu te-ai afla. Sigur că pentru asta nu este suficient să fii bine îmbrăcat și să cunoști bunele maniere, mai trebuie să știi să porți o conversație, adică să ai ceva în cap. Iar dacă nu ai sau, pur și simplu, subiectul te depășește fiind prea academic sau dintr-un domeniu total străin, e foarte important să știi când să taci. Să taci și să asculți pentru că nu degeaba se spune că tăcerea e de aur.

        Eleganța implică nu doar aspectul exterior ci și siguranța de sine pe care ți-o dă încrederea în bagajul cultural pe care îl porți în minte și pe care nu ți-l poate lua nimeni. Tușa Rica vorbea franceza cursiv dar engleza îi era total străină iar în anii 70 engleza căpatase deja foarte mult teren și devenise prima limbă de circulație internațională. Ca să fii în rând cu lumea, trebuia obligatoriu să ai măcar cunoștine minime de engleză, să înțelegi expresiile sau glumele care deja intraseră în vorbirea curentă. Avea aproape 60 de ani când, cu creionul și caietul în mână, a început să urmărească la radio și la televizor lecții de engleză, emisiuni foarte la modă pe atunci. Dacă pierdea o lecție, o urmărea în reluare, și-a făcut cu conștiinciozitate toate temele și cu o tenacitate de admirat a ajuns după un și ceva să citească romane englezești în original. Și-a dorit să învețe limba și nimic nu i-a stat în cale. În excursia pe care a făcut-o în Israel doi ani mai târziu a fost translator din limba engleză pentru un grup de 40 de români. Multe am învățat de la ea și mereu mă gândesc ce-ar spune sau ce părere ar avea despre una, despre alta, despre ce se întâmplă în jur sau despre deciziile pe care le iau.

        Dacă tușa Rica ar mai fi trăit acum, sunt sigură că ar fi fost încântată de alegerile mele vestimentare de la casa de modă a creatoarei Eli Lăslean și m-ar fi aprobat întru totul.

Ellis-mic-250x250 Ellis - taior

        Îmi place genul acesta de compleu foarte feminin care descoperă atât cât trebuie pentru a fi sexy fără a cădea în vulgaritate, cu o croială și o tăietură frumoasă, suficient de aproape de linia corpului astfel încât formele să rămână vizibile. Pentru mine asta înseamnă eleganță, nu o rochie de mii de euro imprimată cu cai verzi și care stă să crape pe la toate cusăturile pe o mândră posesoare de sâni și buze din silicon.

        Tușa Rica nu a fost una dintre femeile care au schimbat lumea dar a fost femeia care a schimbat lumea mea. Relația specială pe care am avut-o, m-a făcut să înțeleg și să văd altfel lumea. Mi-ar plăcea ca în comunitatea feminină la care am aderat de curând, Chic-Elite, să citesc despre experiențele de viață ale unor astfel de femei. Nu neapărat femei de ”succes” în accepțiunea zilelor noastre pentru că nu orice femeie ajunge să fie savant de renume internațional, aviator pe aparate sofisticate, balerină celebră, CEO la companii de renume sau actriță plătită cu milioane de dolari pe film. Sigur că și acestea sunt modele de urmat dar, din păcate, în cele mai multe cazuri rămân intangibile.

chic

        Pe lângă viețile unor femei care au intrat în istorie, așa ca Regina noastră, ar fi interesant de aflat și de împărtășit gândurile acelor femei medici sau asistente care în noaptea tragediei din clubul Colectiv au venit de acasă într-un suflet să dea o mână de ajutor fără să le fi chemat nimeni. Sau de descifrat mesajul acelei familii care a împărțit gratuit ceai în ziua în care puhoaie de oameni s-au adunat pentru a aprinde o candelă într-un uriaș gest de solidaritate și compasiune. Fapte de o umanitate incredibilă care pot fi ușor copiate ducând puterea exemplului către o lume mai bună.

        Fiind o comunitate interactivă mă aștept ca pe Chic-Elite să găsesc răspunsuri la întrebările mele. Întrebări de genul cum îți găsești un job la 50 de ani? Sau cum rezolvi conflictele cu copiii tăi care au deja 25 de ani ( à-propos, toate cărțile de parenting se opresc la vârsta adolescenței). Mi-ar plăcea să citesc și despre subiecte mai superficiale gen machiaj sau parfumuri, mi-ar plăcea să găsesc și sfaturi culinare sau idei de decorațiuni interioare deci cam tot ce ține de viața, anturajul și mediul în care trăiește o femeie obișnuită, așa ca mine. O femeie obișnuită care își dorește să fie percepută ca o femeie elegantă.

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Share This:

11 păreri despre “Tușa Rica

  1. Acum inteleg si eu de unde ati mostenit aerul gratios si demn si bunul gust. O femeie deosebita, matusa dvs, si se vede ca ii calcati pe urme. Cred ca e tare mandra de nepoata sa, de acolo de sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *