17 ani aveam când am primit prima floare din viața mea. Bine, mai primisem flori și până atunci de ziua mea de la colegele de clasă care veneau la o felie de tort dar pe alea nu le pun la socoteală. Erau buchete de flori cumpărate de mame, apoi date fetițelor să mi le aducă în dar. Cum le primeam, așa le și dădeam mai departe mamei să le pună în apă fără să le arunc vreo privire. Nu mă interesau florile și nici semnificația acestora, știam doar că așa se face și nimic mai mult. La rândul meu și eu procedam la fel când eram invitată, cadoul constând într-un buchet de flori, o cutie de bomboane sau o carte și… fuga la joacă! Acesta era firescul vârstei.
Abia mai târziu aveam să aflu ce multe gânduri se pot ascunde sub petalele unei flori și câte sentimente nerostite pot fi descifrate în mesajul primit pe această cale. Aveam 17 ani și în fiecare pauză îmi doream cu înfrigurare să întâlnesc privirea unui anumit băiat, așteptam să mă observe, să îmi adreseze un cuvânt, un zâmbet sau măcar o clipire din ochi în semn de simpatie. Din păcate nu se întâmpla nimic din toate astea. Nu avea ochi pentru mine, dacă îi spuneam eu ceva îmi răspundea politicos și trecea mai departe ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat deși pentru mine tocmai se crăpase cerul în două. Eram la vârsta căutărilor când ți se pare că tot orizontul este concentrat într-un singur punct și nimic altceva nu mai există în jur. Exact așa se întâmpla și cu mine, focusul meu era foarte bine definit iar în rest nu mă mai interesa nimic, nu mai vedeam nici în stânga, nici în dreapta. De aceea am fost mai mult decât suprinsă când, într-o zi de martie, am primit un trandafir de la un coleg de clasă. A venit la mine, mi l-a pus în mână și a plecat fără să spună niciun cuvânt. Era un trandafir roșu pe care era prins un fir de mărțișor și un bilețel cu o poezie de Lucian Blaga:
Am rămas consternată, se pare că mă iubea în secret sperând la un gest de bunăvoință din partea mea, își dorea să-i zâmbesc și să-l bag în seamă, pe scurt, i se întâmpla și lui exact ce mi se întâmpla mie de partea cealaltă a oglinzii dar, din păcate, fără reciprocitate. Începusem să apreciez poeziile lui Blaga și a știut să-mi atingă coarda sensibilă deși n-a fost să fie nimic între noi, nici atunci și nici mai târziu. Cu toate astea, de atunci și până acum, zeci de ani mai târziu, continui să privesc ghimpii trandafirilor ca pe niște muguri care n-au mai apucat să se transforme în flori. Gestul, poezia și floarea m-au impresionat profund iar imaginea, mult prea frumoasă ca să nu-i dau crezare, mi s-a întipărit în inimă pentru totdeauna. Poate e o legendă, poate e o poveste, poate e doar o imagine poetică dar de atunci, pentru mine, ghimpii de pe tijele acestor minunate flori nu mai sunt simpli ghimpi care înțeapă ci niște muguri cu un destin mai puțin fericit.
Am primit mulți trandafiri de atunci, în anul următor am primit un buchet chiar și de la prima mea simpatie, băiatul care nu mă băga în seamă. Cu toate că gestul a venit mult prea târzi, buchetul de trandafiri m-a bucurat și chiar dacă pentru mine semnificația nu a mai contat, perfecțiunea naturii adunată în aranjamentul perfect al petalelor de catifea nu m-a lăsat rece.
Mie mi se pare că trandafirii sunt florile care se potrivesc oricărui eveniment. Am văzut mirese cu trandafiri în păr sau în buchetul din mână, inele de logodnă însoțite de trandafiri, buchete oferite la aniversările doamnelor de 90 de ani sau la majoratul tinerelor fete, aranjamente în săli de concert sau la mese prezidențiale, trandafiri de 1 Martie, de 8 Martie, de Valentine s Day, de început și de sfârșit de an școlar și buchete trimise colaboratorilor în situații oficiale. Mi-aduc aminte cu mare plăcere de un astfel de coș cu trandafiri pe care l-am primit de la firma de asigurări cu care aveam o relație de afaceri.
Politica acestei firme era ca la fiecare sfârșit de an (și am avut mulți ani împreună) să trimită partenerilor un cadou drept mulțumire pentru buna colaborare de peste an. Cea mai spectaculoasă surpriză au fost trandafirii. M-am bucurat mai mult decât de orice cozonac, vază, iconiță sau alte mici cadouri pe care le-am primit de-a lungul timpului. Aveau și aceștia ghimpi dar eu le știam deja secretul 🙂
La rândul meu am vrut să fac și eu surprize frumoase persoanelor speciale din viața mea, una dintre acestea fiind o doamnă medic care m-a ajutat enorm într-un moment dificil. Când am aflat cu mare tristețe că urma să plece definitiv din țară am vrut neapărat să-i arăt un semn de recunoștință și apreciere pentru profesionalismul și dăruirea de care a dat dovadă mereu. Lucra într-un spital privat așa că niciodată nu s-a pus problema de a-i da bani în plic așa cum știm cu toții că se procedează la stat. Am plătit la fiecare vizită la recepție și n-am fost nevoită să umblu cu penibilități sau să-mi fac gânduri de genul oare cât să dau, oare cum să procedez, oare când? înainte sau după? știți exact ce vreau să spun…
Așa că m-am gândit că niște trandafiri la cutie s-ar potrivi extraordinar de bine. De ce la cutie și nu un coș sau un buchet? Pentru că eu detest să atrag privirile asupra mea, îmi imaginez că există și alte persoane care simt la fel și nu mi-o închipuiam pe doctorița mea defilând pe holurile spitalului cu toți pacienții și asistentele holbându-se la ea în timp ce și-ar fi cărat dulcea povară. Nimic nu mi se pare mai elegant și mai discret decât o astfel de cutie frumoasă în care nimeni, în afara curierului, nu știe ce se află. După ce am luat una dintre cele mai grele decizii din viața mea (culoarea trandafirilor), am scris pe site textul felicitării care însoțea florile, am plătit cu cardul și în câteva ore trandafirii au fost la ușa doamnei doctor.
A, și am ales ca florile să fie însoțite de o cutie de ciocolată Merci. Puteam să aleg și Raffaello (că parcă îmi plac mai mult) sau o sticlă de șampanie dar pierdeam mesajul. Deși fac shopping online de ani de zile, tot mă minunez de fiecare dată cât de simplu, frumos și elegant este să stai acasă și printr-un simplu click să ți se îndeplinească orice dorință. De data asta eu sunt cea care am făcut un cadou dar zău că nu m-aș supăra să-mi bată și mie la ușă o astfel de surpriză cu ghimpi și nu neapărat pentru vreo ocazie specială, poate să fie și pentru a treia vinere din lună 🙂
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.
Asa este. Desi existau si pe vremea când eram copile trandafirii, eu mi-am aminte de vremurile alea ca fiind vremea garoafelor. Alea erau cele mai comune flori. Un pachet cu 3 sau 5, nici prea-prea, nici foarte-foarte, si gata…
Trandafirii, însa, exprima sentimente. Si când am început sa le întelegem, sa le traim, am început, de asemenea, sa oferim si sa primim si trandafiri.
Frumos! Bafta,Ioana!
Foarte rar mai văd garoafe în florării deși mie continuă să îmi placă (mai ales mirosul). Și da, erau atât de comune încât acum am căzut în dizgrație. Mulțumesc, Daniela!
Superb articolul. M-a facut sa intru in lumea amintirilor si m-a indemnat spre visare :).
Mulțumesc 🙂
eu sunt intr o continua dilema legat de flori: imi place cand le primesc sau mi le cumpar dar ma intristez cand se usuca si trebuie sa le arunc. asa ca de multe ori ma gandesc ca le sta mai bine in natura, in gradina. si totusi frumusetea lor, asa efemera cum este, aduce un strop de bucurie in viata noastra. ca sa numai spun cate semnificatii poarta….
Nici mie nu-mi place să le iau din grădină și să le pun într-o vază…
Frumos comentariu! Eu tin minte ca in copilarie imi placeau filmele americane! Si acolo totdeauna eram impresionata cand actorul principal intra intr-o florarie, cumpara un buchet imens si-l trimitea, prin comision, la biroul actritei principale. Mi se parea grozav!
Acum, in filmele americane se poarta ca actorul principal sa umple camera actritei principale cu sute de trandafiri! Deh, ei au evoluat, eu … mai astept!
Ah, filmele americane 🙂 Acolo totul se petrece la scară mare.
Te admiram din taină și te citesc mai ales de când a început sb ul și fac galerie fetelor de pe margine. Mă bucur să văd că felul tău de a scrie, care ajunge ușor la orice om care are puțin drag de cuvinte, e apreciat și de jurii. Îți doresc succes. Mi-amintesc perfect de „Trandafirii sunt pentru cei bogați”, și imi plac enorm de mult conexiunile pe care le facem, asocierile și frânturile din vata trecuta aduse in prezentul nostru. M-am bucurat dar și mirat să te găsesc pe blogul meu azi. Am început ziua tare bine. Mulțumesc, Ioana! Baftă multă!
Îți mulțumesc Adriana pentru cuvintele frumoase.