Silvia biciclista

        Eu cred că pentru un copil nu este suficient să aibă note mari la matematică și la română și să fie mereu premiant. Poate că lucrurile astea or fi importante până la un moment dat, dar nu prea te ajută în viață. Oportunitățile nu apar niciodată în timpul rezolvării problemelor din culegerile de algebră ci atunci când ai ocazia să cunoști oameni noi în conjuncturi diferite. Dacă stai pe margine atunci când lângă tine se petrec lucruri, nimeni nu o să te observe vreodată. Iar ca să fii mereu în mijlocul evenimentelor trebuie să știi de toate: să schiezi, să te dai cu bicicleta și rolele, să joci tenis, să vorbești engleza, să înoți, să știi să ai grijă de un animal de companie și eventual să cânți la un instrument. Asta dacă nu ești complet afon 🙂 Cam asta am vrut eu pentru copiii mei și la fel îmi doresc și pentru Silvia așa că atunci când am văzut departamentul de biciclete copii de la Noriel nu m-am putut abține să nu mă gândesc ce bine o să-i stea peste vreo doi-trei ani pedalând prin parc.

        Sunt lucruri pe care copilul trebuie să le învețe de mic și chiar dacă pentru părinți nu par importante, ele au un rol covârșitor în modelarea personalității. Faptul că este acceptat în orice cerc, faptul că știe câte un pic din toate, îi dă o încredere în sine pe care altfel i-ar fi foarte greu să o dobândească. Desigur că dacă este olimpic internațional la matematică devine automat o mică vedetă în comunitatea lui de prieteni dar dacă este doar tocilarul care ia zece la toate tezele și nu știe să facă nimic altceva, va rămâne cu acest statut pentru totdeauna iar după ce va termina școala nu va mai fi niciodată primul la nimic. Acesta este unul dintre principiile după care mi-am crescut copiii și eu spun că am făcut o treabă bună.

        Revenind la biciclete, pe cea de mai jos aș alege-o pentru prințesa Silvia. Roz, cu cauciucuri albe și cu scăunel pentru păpușă, mi se pare adorabilă. Aș renunța doar la rotițele ajutătoare care, după părerea (și experiența) mea, mai mult încurcă decât ajută. Atâta timp cât copilul știe că se poate sprijini pe ele, o va face. Dacă nu contează pe sprijinul lor, va căuta în alt mod  soluția de  a-și menține echilibrul și cu siguranță o va găsi în cel mai scurt timp posibil.

        Sentimentul de independență pe care ți-l dă mersul pe bicicletă este grozav iar odată învățat, zice că nu se mai uită niciodată. Silvia a început deja antrenamentele în vederea practicării acestui sport dar încă mai are puțin de lucru la mușchii picioarelor. Raportul dintre țesutul adipos și masa musculară nu este chiar cel mai fericit exemplu pentru un sportiv, dar toată lumea m-a asigurat că după ce va începe să umble i se vor vedea genunchii care acum sunt îngropați în ceva extrem de pufos și moale 🙂