7 verbe pentru 7 zile #19

Până imi beau cafeaua de duminică dimineața, să trecem rapid în revistă săptămâna care a trecut:

  • Mi-am cumpărat bilet de avion pentru Londra și abia aștept să mă duc. De fapt o să merg mai departe de Londra,  în Coventry, 100 de km mai la nord, pentru că acolo lucrează Cristi. Sper să reușesc să filmez câte ceva pe acolo și să fac cel puțin două filmulețe pentru YouTube.
  • Am renunțat la codul de reducere suplimentară de 10% pe strawberry.net, un site de parfumuri și cosmetice, unde am deja un cod de loialitate, o reducere de 7.5% pentru orice comandă. Pentru că n-am mai cumpărat nimic în ultima vreme (cred că din ianuarie) m-au momit cu o extra-reducere dar am rezistat eroic deși încă mă întreb cum de am reușit. Adevărul este că am foarte multe parfumuri și nu apuc să mă dau cu toate.
  • M-am chinuit să calc, chiar acesta e cuvântul și senzația. Atât de cald a fost toată săptămâna și atâta zăpușeală am inspirat prin oraș că pur și simplu nu mai aveam niciun chef să mă încing lângă fierul de călcat însă n-am avut încotro, trebuie făcută și treaba asta deși mi-e tare urâtă. IMAG4165Mai nou, am văzut că există niște aparate de călcat vertical cu abur ca cele de aici și tare mă tentează unul. Nu știu exact cum funcționează așa că dacă aveți și folosiți, m-aș bucura să împărtășiți experiența. Sunt deschisă la orice idee care ușurează munca în gospodărie iar aici am găsit aparate de care nici nu știam că s-au inventat.
  • Am făcut sirop de zmeură. Din nou 🙂 Problema e că beau câteva pahare în fiecare zi deși are cam mult zahăr dar totuși cred că e mai puțin nociv decât cola. Sau decât berea 🙂 De când am descoperit cât de simplu se face (la rece, fără fierbere) nu mă mai pot opri, cum culeg un pic de zmeură din grădină, cum fac o sticlă de sirop.
  • M-a dezamăgit laptele Doina. Mă așteptam să fie altceva, așa cum îi spune numele un lapte, ceva care curge, un fluid cu care să mă pot demachia, dar are o consistență foarte vâscoasă și este extrem de gras. Dacă îl pun pe față nu pot să-l dau jos cu apă și trebuie să mă spăl cu încă o sută de produse ca să scap de pelicula grasă care se întinde pe piele. O să revin la demachiantul meu cu argan, tot de la Farmec, care este incomparabil mai bun. Laptele Doina o fi bun ca lapte de corp dar pentru demachiere mie nu mi se potrivește deloc. lapte doina
  • Am dat iama prin London Shop, asta probabil ca o răzbunare a faptului că nu am cheltuit banii pe parfumuri 🙂 Pentru cine nu știe, London Shop e un lanț de magazine din Cluj, un fel de outlet-uri cu haine, în cea mai mare parte de la Zara, dar și de la alte firme cum ar fi Mango sau  Massimo Dutti. Sunt haine noi, cu etichetă, care până nu demult se vindeau la kilogram (150-200 de lei kilogramul), haine din sezoanele trecute, aduse din străinătate. În centrul orașului cred că sunt cel puțin 5-6 magazine iar prețurile sunt foarte mici, de exemplu un sacou e 40 de lei. Orice sacou. Eu mi-am cumpărat 4 bluze și o eșarfă colorată cu 100 de lei toate. ioana spuneÎn afară de ce vedeți în poză, mi-am mai luat două cămăși albe, clasice, pentru serviciu, una cu epoleți și una care are o fundă care se leagă la gât. Super faine și care nu se vor demoda niciodată.
  • M-am enervat maxim din cauza unei firme de curierat. 23 de apeluri nepreluate, plus telefonul fix de la sediu care sună ocupat continuu, plus două zile întregi în care nu i-am putut contacta,  înseamnă ceva, nu? N-are rost s-o dăm cotită, este vorba despre Fan Courier și o să scriu un articol întreg despre toată această experiență negativă care m-a supărat foc.

        Parcă zilele, deși sunt mai lungi, trec mai repede vara și nu apuc să fac atâtea câte mi-am propus. Deja am trecut de jumătatea lui iulie și sunt în urmă cu activitățile. Abia aștept o vacanță adevărată dar depcamdată nu se întrevede nimic la orizont. Voi ați plecat pe undeva?

Share This:

29 thoughts on “7 verbe pentru 7 zile #19

  1. Nu am plecat anul asta, insa in august ma voi duce la mare. Singura, de data aceasta, pentru ca nu am reusit sa ma suprapun cu nimeni. Ati putea sa ma ajutati cu niste sfaturi? Ce poti face la mare, singura fiind, fara sa te plictisesti 3 zile? Am nevoie de imaginatia dv 🙂 .

    1. N-am fost niciodată singură la mare dar dacă nu mă plictisesc acasă, sigur nu m-aș plictisi nici acolo. Cred că aș umbla peste tot, din Năvodari până în Mangalia, aș citi pe plajă, m-aș duce la un spectacol. E mai greu să programezi, trebuie văzut la fața locului 🙂
      Distracție plăcută îți doresc!

      1. am fost eu si tare mi-a placut! Plimbare dim devreme si seara, alergat pe plaja, citit, mancat peste cu mujdei fara numar etc. Cred ca a fost cea mai relaxanta vacanta, plina de tacere 🙂 . M-am “imprietenit” cu niste tineri pe acolo, umblam serile….

    1. Zmeura sfărâmată o las în bucătărie de pe o zi pe alta, apoi o strecor printr-un tifon și adaug zahăr (la un litru de suc, aprox 700 de grame de zahăr). Aștept să se dizolve – durează cam două ore mestecând din când în când și gata. Dacă e prea gros, se poate adăuga puțină apă. Eu l-am ținut în frigider o lună și a stat perfect dar colega de la care am rețeta spune că stă toată iarna (pune în fiecare sticlă, deasupra, o jumătate de aspirină sfărâmată).

  2. Hm… Activă!
    1. Vreau și eu a Londra! 🙁
    2. Vreau și eu parfumuri! 🙁
    3. Vreau și eu London Shop! 🙁

    Ăăăăă….stai că am folosi numai un singur verb! 😀
    Nu faci un pustiu de bine să mă duci și pe mine la London Shop când ajung în Cluj? 😀 Asta înseamnă…2-3 august 😀

  3. Tare mult mi-a placut postare aceasta, Ioana! Nici mie nu imi place deloc laptele Doina, este extrem de gras si unde pui ca iese si o cantitate mare din recipient. Si eu tot demachiantul cu argan de la Farmec il cumpar (imi fac stoc cand vin in Romania), iar acum am cumparat demachiantul cu musetel de la Yves Rocher, pentru ca l-ai recomandat tu.
    Cat despre London Shop… multumesc ca ai mentionat acest lant! La iarna e foarte posibil sa trec prin Cluj si cu siguranta o sa fac o vizita! 🙂
    Eu nu am plecat nicaieri, pentru ca oricum am tot felul de deplasari cu serviciul, iar in doua saptamani e nunta… 🙂 🙂
    O duminica placuta sa ai si distractie placuta la Coventry! 🙂

    1. Mulțumesc 🙂 Îți doresc o nuntă ca-n povești și să fii relaxată ca să te poți distra cu adevărat 🙂

  4. Am luat un aparat cu aburi, dar nu prea are efect pe camasi. Doar pe tricouri, le face sa arate mai bine(arata aproape ca si calcate), dar nu-si indeplineste scopul: voiam sa nu mai calc camasi. E tot de la Philips, vreo 80 euro. Spre deosebire de cel din pozele tale, are un rezervor prea mic, trebuie umplut dupa fiecare tricou. Acum imi pare rau ca l-am luat. Mi se pare ca pierzi mult mai mult timp sa netezesti ceva cu aparatul respectiv decit sa calci rapid.
    O sa vizitez atunci macar un magazin London Shop. Credeam ca sunt haine vechi si magazinele SH ma deprima.
    N-am mai cumparat lapte Doina de pe cind eram la liceu, il foloseam cu mare succes la impermeabilizat cizmele.
    De cei de la Fan Courier am citit doar de rau, chiar am retinut numele lor, sa nu cumva sa-mi comand ceva in Romania cind livrarea se face prin ei.
    Vacanta placuta in Anglia!
    Noi plecam peste 5 zile, mi-e cam groaza de facut bagaje.

    1. Eu am văzut un aparat de călcat cu aburi într-o fabrică și mi s-a părut fantastic, e drept că era ceva profesional. Haina stătea pe un fel de manechin, aburii veneau din interior și se netezea aproape instantaneu. Cred că depinde și de temperatura aburilor.
      Și eu foloseam laptele Doina la lustruit pantofi 🙂 Uitasem de asta.
      Iar bagaje eu nu prea am așa că merge repede la mine. Oricum, la câte bagaje am făcut la viața mea, asta nu mai e o problemă 🙂

  5. Am dat clik pe “aici” si am vazut reclama la fierul de calcat. E grozav. Ioana, esti inepuizabila. Spui cam multe.

  6. F. frumoase bluzitele din poze! sa iti fie de bine achizitiile!
    Cat despre calcat, eu in ultimii ani am cautat bluze care nu au nevoie de calcat. Le scutur si usuc pe umeras, si aplic regula lui: lasa ma ca merge asa :). In rest, pt camasile sotului am gasit niste filmulete pe youtube care ne invata sa calcam in … 3 min o camasa (calcam si inainte eficient dar acum sunt si mai eficienta).

    1. Cât îmi plac și mie hainele care nu trebuie călcate dar în această categorie eu nu am decât paltoane 🙂

    2. Nu m-am gindit niciodata sa vad in cit timp calc o camasa, am facut-o acum 4’20” , bine si asa. Poate n-ar fi rau sa ma uit la un video.
      Eu in ultimii ani am cautat doar materiale naturale. Dar aplic si la ele regula femeii, ca merge si asa. Oricum eu nu calc perfect, ca doar dupa aia cind le porti oricum le sifonezi putin.

        1. https://www.youtube.com/watch?v=aZnTYfo7qMg
          Adica, pe camasile aaaaaaproape uscate (le usuc pe umeras) calc asa:
          -guler si umeri
          -maneci
          -spate
          -apoi fetzele
          Fiecare parte indreptata si apoi dat cu fierul, locurile dificile pun abur.

          De, cu ani in urma sotul mergea la costum impecabil (de, firma mare de bucharest, clienti mari si unii snobi, vezi indienii etc.), asa ca o data la 2 sapt. ii spalam camasile (10), puneam 2-3 una peste alta scuturate bine pe umeras la uscat, peste 2-12 ore (functie de vremea de afara dar mai ales de timpul meu) calcam toate si ceva in plus (adica 12-14, 3-4 le recalcam sa arate impecabil) .

          Eu am invatat de pe net 😀 sa devin muult mai eficienta (stiam eu cate ceva, dar netul asta … 😀 )

  7. Ioana, esti prea perfectionista! Atunci e de inteles ca detesti sa calci. Sa vezi cum rezolv rapid fata de masa cu dantela, genul care-i lua lui maica-mea 3 ore.
    O femeie, eu vad ca fac cam la fel: uscat pe umeras, bine scuturat, apoi guler, mineci. Apoi o rotesc pe masa de calcat: fata, dos, cealalta fata. Dar eu calc direct cu abur, fier greu(cu de-alea usoare am constatat ca nu se calca asa bine), ca sa nu trebuiasca sa revii cu fierul unde ai dat o data. Zice-se ca centrala e f buna, inca n-am incercat, si pentru cit calc nu se renteaza. Uneori incerc sa le calc cit sunt inca umede, dar n-am vazut mari diferente.

    1. Nu cred că-s perfecționistă dar nu am suficient exercițiu :))))
      Și mie îmi place fierul greu.

  8. La noi a fost racoare astazi. Asa ca am lasat orice altceva si am calcat vreo doua ore dupa amiaza. Sper sa imi ajunga cat mai mult timp, evident ca m-am lasat pe mine la urma, dar tot am apucat sa imi calc 5-6 bluzite.

    Bine cheltuiti 100 de lei :).

  9. Buna Ioana as dori sa mi dai mai multe amanunte la reteta de sirop !La un kg de fruct cat zahar se pune ??Multumesc !

  10. Statie de calcat ai incercat?
    Eu am de la Tefal. Nu se compara cu un calcator normal. Si eu calc din greu, sotul zilnic poarta camasi, uneori si eu.

    1. N-am încercat (încă) stație de călcat, am înțeles că sunt foarte eficiente numai că mi se pare că ocupă prea mult loc.
      Adică eu nu mai am spațiu nici măcar pentru un ac în debara 🙂

  11. Tocmai ce am venit din concediu, sa ai timp frumos in Londra!
    Imi plac bluzele, cea galbena se potriveste perfect cu esarfa. Ador camasutele cu snur sau esarfa la gat, sunt foarte feminine si elegante. Am statie de calcat si cu fierul vechi, uneori mai calcam impreuna, cu sotul. Toate tricourile si camasile, rochiile si fustele le usuc pe umerase, iar fustele plisate se calca tare bine cu statia, asa pe umeras, tinand fierul pe verticala si fara presare.

Leave a Reply to monica Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *