Jobul de vis

       Ați auzit vreun copil spunând că atunci când va fi mare să vrea să se facă funcționar? Eu, nu și nici nu cred că o să se întâmple asta vreodată. Când sunt mici, toți copiii visează să devină medici, artiști, pompieri, polițiști, învățători, cântăreți, piloți de avion sau șoferi pe basculantă :) Pe vremea mea era la modă și meseria de vânzătoare pentru că asta implica să stai în spatele unei tejghele ca o mică regină dispunând de toate bunătățile din rafturi dar acum i-a cam trecut timpul și o astfel de profesie a căzut în dizgrație. Mai degrabă se poartă să fii fotomodel.

        Dar funcționar? nici atunci și nici acum, niciun copil n-o să spună vreodată că își dorește să mute tone de hârtii și dosare dintr-o parte în alta, să țină evidențe, statistici și seturi de date, să completeze tabele, să elaboreze documente, să verifice situații, să întocmească liste și extrase, să sorteze, să arhiveze, să listeze, să calculeze sume sau să estimeze beneficii. Nu cred, sau poate nu știu eu, ca o astfel de rutină zilnică să aducă vreo satisfacție cuiva. Iar când spun ”funcționar” mă gândesc la miile sau zecile de mii de oameni care lucrează în clădiri de birouri la firme de contabilitate, în bănci, în administrație, la judecătorii, la regii autonome, la direcții de statistică, de sănătate, de pașapoarte, de evidență, de asistență socială/ comunitară/ a copilului/ educaționale sau  la tot felul de alte instituții care impresionează doar prin titulatura pompoasă. Câți dintre oamenii ăștia și-au dorit, atunci când erau pe băncile școlii, să facă ceea ce fac azi? cu siguranță că în clasele mici visau altceva.

        Și atunci în ce moment se produce declicul care te aduce în lumea celor maturi, în care nevoia de bani și dorința de stabilitate te face să alegi un drum deja bătătorit dar care este plictisitor zi de zi, lună de lună și an de an? Când lași visele deoparte și te îndrepți cu responsabilitate către un job banal dar care îți asigură un trai decent? Spre sfârșitul liceului sau mai devreme?  La ce vârstă pui pasiunile în sertarul uitat al copilăriei pentru a privi spre viitor cu discernământul vârstei adulte? Când și de ce viața nu mai pare atât de distractivă ca atunci când lucrurile simple te bucurau fără să lase loc gândurilor serioase și grave?

       Când eram mică-mică voiam să mă fac educatoare ca să le explic copiilor ”ce se vede în acest tablou” așa cum ni se preda la grădiniță. Apoi am vrut să mă fac balerină și să mă las purtată de muzică într-o lume ireală, bibliotecară ca să pot citi cărți de dimineața până seara iar mai târziu un pic, fascinată de legendele Olimpului și istoria antică, am vrut să devin arheolog și să-mi petrec verile pe șantier descifrând inscripții ale civilizațiilor dispărute. Spre sfârșitul liceului mă gândeam că mi-ar plăcea să fiu profesoară de fizică dar opinia generală  a celor din jurul meu despre învățământ,  m-a făcut să renunț. N-am făcut niciuna din meseriile pe care mi le doream. Conjunctura, anturajul, vremurile, contextul în care am trăit, toate astea mi-au direcționat drumul și m-au adus unde sunt azi. Nu regret nimic dar îmi pun totuși întrebarea cum ar fi fost viața mea dacă munca pe care am făcut-o s-ar fi suprapus peste una din pasiunile mele?

        Să scriu e ceva ce am descoperit abia de curând și nu mă obosește sau plictisește niciodată chiar și atunci când am de făcut, să spunem, un articol publicitar cu o temă dată. Pur și simplu nu simt că lucrez pentru că îmi place ceea ce fac și pot să scriu până la 2 noaptea fără să mi se facă somn. Dacă însă trebuie să gătesc, mă plictisesc groaznic după 15 minute. Sunt convinsă că nu toată lumea e în aceeași situație, cunosc o mulțime de oameni care sunt pasionați de bucătărie, încearcă rețete noi, fac lucruri complicate iar din mâinile lor ies adevărate minunății. Probabil ar fi fericiți dacă ar reuși să trăiască din arta gătitului cum la fel de împliniți cred că se simt cei care își câștigă existența de pe urma pasiunii și a talentului lor. Sigur că există muncă în orice situație dar munca făcută din dăruire nu reprezintă un efort ci curge ușor, lăsând loc doar satisfacției.

        V-ați gândit la asta vreodată? V-ați gândit ce-ați face dacă ați avea din nou 18 ani și n-ați avea grija banilor? Care ar fi meseria pe care ați alege-o? Se spune că  3 din 5 persoane ar opta pentru una din următoarele:  actor, fotograf, jurnalist, pictor, scriitor, cântăreț, pilot de formula 1, antrenor de fitness sau voluntar într-o organizație de caritate.

functionar
foto 123rf.com

Share This:

13 păreri despre “Jobul de vis

  1. Cu siguranta as vrea sa fiu doctor sau psiholog cu acte in regula. Jobul meu actual are legatura intr-o mare masura cu sanatatea mentala a angajatilor, dar stiu ca as avea un impact mai mare fiind doctor. Si uneori tanjesc sa fac o diferenta in viata oamenilor. Plus ca medicina mi se pare absolut fascinanta. :)
    Apropos de asta, am avut la un moment dat o profesoara nemtoaica extraordinara, care a facut medicina la 60 de ani si cand am cunoscut-o eu se specializa in imunologie. In casa ei (intesata cu carti, albume de arta) agatase pe pereti planse si scheme de la cursurile ei de la Medicina. Deci se poate… niciodata nu e cu adevarat tarziu sa schimbi macazul. :)

    1. De acord, medicina e fascinantă dar eu nu aș putea face față psihic. Sunt prea ușor impresionabilă și nu cred că aș mai putea dormi noaptea, nu am vocație de medic și nu mi s-ar potrivi deloc, de fapt nu mi-am dorit niciodata asta.
      Îi admir însă enorm pe cei cu adevărat pasionați.

  2. La mine dorintele erau balerina si doctor veterinar, apoi arheolog… Am ajuns…functionar. E drept ca in domeniul pe care mi-l doream, adica protectia naturii, dar vorba ta: am stat sa mai aleg atunci cand au fost in joc stabilitatea si sursa de venituri? Nici macar studentii pe care ii am in practica din cand in cand nu iau in calcul un post de functionar, ba chiar cred ca dispretuiesc un pic slujba. Dar ia sa stai somer si disperat un an, sa vezi cum iti reconsideri pozitia si mergi si la o slujba platita prost. Cu gatitul si scrisul ma aflu in aceeasi pozitie, nu cred ca urasc ceva mai mult decat bucatareala. Daca as avea bani destui, as gasi o groaza de hobby-uri, imi umbla multe visuri prin cap.

    1. Sigur ca nevoia de bani ne pune in situatia de a face multe compromisuri si, pana la urma, nicio meserie nu e de dispretuit numai ca ar fi minunat sa poti face ceea ce iti place cu adevarat si sa mai si castigi pe deasupra :)
      Am vazut pe Facebook ca tu esti foarte talentata si ca din mainile tale ies lucruri superbe.

  3. balerină m-am vrut când eram copilă, dar nu avea cine să mă ducă la cursuri. în plus, eram și cam băiețoasă, adică diametral opusă acelor ființe diafane care plutesc. eu n-am reușit, dar vărul meu a fost ani buni balerin și coregraf și cred că este printre puținii din jurul meu care și-au împlinit visul din copilărie.
    de scris, scriu de când mă știu, iar de-ar fi să aleg din nou, mi-aș alege profesia actuală cu ochii legați, chiar dacă am făcut multe alegeri până am ajuns la ea. și multe renunțări. :)

  4. Eu una nu mi-as schimba jobul. Poate doar asa, pentru vreun an, doi sa mai experimentez si altceva, dar nu cred ca as putea renunta la ceea ce fac acum.
    De mica am vrut sa devin invatatoare, deci as experimenta vreo 2-3 ani treaba asta. Acum sunt profesoara, oarecum tot pe acolo.

    1. Ești o norocoasă pentru că faci ceea ce îți place. Și părinții mei au fost profesori și le-a plăcut enorm munca pe care au făcut-o.

  5. Esti super Ioana!

    Te-am gasit pe google dupa o cautare despre cum sa scrii un blog. Initial m-a directionat inspre pagina in care spuneai tu ce anume te-a impulsionat sa scrii si apoi am mai citit si am ajuns aici si nu am rezistat sa nu iti scriu :)
    Eu tot ce vreau e sa scriu. Imi place, numai nu am curajul sa o fac. ( Am impresia ca orice as scrie , altcineva, daca ar scrie despre exact aceeasi tema, ar scrie mult mai fain).

    Te admir sa stii!

    (Si de acum te-ai mai facut cu o mica cititoare :)

    O zi frumoasa!

    1. Îți mulțumesc, Denisa. Să știi că (aproape) toți cei care scriu au impresia că alții o fac mai bine decât ei :) Nu ești singura în această situație. Dacă îți faci blog, te rog să-mi lași linkul. Mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *