Jobul de vis

       Ați auzit vreun copil spunând că atunci când va fi mare să vrea să se facă funcționar? Eu, nu și nici nu cred că o să se întâmple asta vreodată. Când sunt mici, toți copiii visează să devină medici, artiști, pompieri, polițiști, învățători, cântăreți, piloți de avion sau șoferi pe basculantă 🙂 Pe vremea mea era la modă și meseria de vânzătoare pentru că asta implica să stai în spatele unei tejghele ca o mică regină dispunând de toate bunătățile din rafturi dar acum i-a cam trecut timpul și o astfel de profesie a căzut în dizgrație. Mai degrabă se poartă să fii fotomodel.

        Dar funcționar? nici atunci și nici acum, niciun copil n-o să spună vreodată că își dorește să mute tone de hârtii și dosare dintr-o parte în alta, să țină evidențe, statistici și seturi de date, să completeze tabele, să elaboreze documente, să verifice situații, să întocmească liste și extrase, să sorteze, să arhiveze, să listeze, să calculeze sume sau să estimeze beneficii. Nu cred, sau poate nu știu eu, ca o astfel de rutină zilnică să aducă vreo satisfacție cuiva. Iar când spun ”funcționar” mă gândesc la miile sau zecile de mii de oameni care lucrează în clădiri de birouri la firme de contabilitate, în bănci, în administrație, la judecătorii, la regii autonome, la direcții de statistică, de sănătate, de pașapoarte, de evidență, de asistență socială/ comunitară/ a copilului/ educaționale sau  la tot felul de alte instituții care impresionează doar prin titulatura pompoasă. Câți dintre oamenii ăștia și-au dorit, atunci când erau pe băncile școlii, să facă ceea ce fac azi? cu siguranță că în clasele mici visau altceva.

        Și atunci în ce moment se produce declicul care te aduce în lumea celor maturi, în care nevoia de bani și dorința de stabilitate te face să alegi un drum deja bătătorit dar care este plictisitor zi de zi, lună de lună și an de an? Când lași visele deoparte și te îndrepți cu responsabilitate către un job banal dar care îți asigură un trai decent? Spre sfârșitul liceului sau mai devreme?  La ce vârstă pui pasiunile în sertarul uitat al copilăriei pentru a privi spre viitor cu discernământul vârstei adulte? Când și de ce viața nu mai pare atât de distractivă ca atunci când lucrurile simple te bucurau fără să lase loc gândurilor serioase și grave?

       Când eram mică-mică voiam să mă fac educatoare ca să le explic copiilor ”ce se vede în acest tablou” așa cum ni se preda la grădiniță. Apoi am vrut să mă fac balerină și să mă las purtată de muzică într-o lume ireală, bibliotecară ca să pot citi cărți de dimineața până seara iar mai târziu un pic, fascinată de legendele Olimpului și istoria antică, am vrut să devin arheolog și să-mi petrec verile pe șantier descifrând inscripții ale civilizațiilor dispărute. Spre sfârșitul liceului mă gândeam că mi-ar plăcea să fiu profesoară de fizică dar opinia generală  a celor din jurul meu despre învățământ,  m-a făcut să renunț. N-am făcut niciuna din meseriile pe care mi le doream. Conjunctura, anturajul, vremurile, contextul în care am trăit, toate astea mi-au direcționat drumul și m-au adus unde sunt azi. Nu regret nimic dar îmi pun totuși întrebarea cum ar fi fost viața mea dacă munca pe care am făcut-o s-ar fi suprapus peste una din pasiunile mele?

        Să scriu e ceva ce am descoperit abia de curând și nu mă obosește sau plictisește niciodată chiar și atunci când am de făcut, să spunem, un articol publicitar cu o temă dată. Pur și simplu nu simt că lucrez pentru că îmi place ceea ce fac și pot să scriu până la 2 noaptea fără să mi se facă somn. Dacă însă trebuie să gătesc, mă plictisesc groaznic după 15 minute. Sunt convinsă că nu toată lumea e în aceeași situație, cunosc o mulțime de oameni care sunt pasionați de bucătărie, încearcă rețete noi, fac lucruri complicate iar din mâinile lor ies adevărate minunății. Probabil ar fi fericiți dacă ar reuși să trăiască din arta gătitului cum la fel de împliniți cred că se simt cei care își câștigă existența de pe urma pasiunii și a talentului lor. Sigur că există muncă în orice situație dar munca făcută din dăruire nu reprezintă un efort ci curge ușor, lăsând loc doar satisfacției.

        V-ați gândit la asta vreodată? V-ați gândit ce-ați face dacă ați avea din nou 18 ani și n-ați avea grija banilor? Care ar fi meseria pe care ați alege-o? Se spune că  3 din 5 persoane ar opta pentru una din următoarele:  actor, fotograf, jurnalist, pictor, scriitor, cântăreț, pilot de formula 1, antrenor de fitness sau voluntar într-o organizație de caritate.