Pe mine shoppingul mă relaxează. Știu că nu e sănătos, că se duc banii pe apa sâmbetei, că umplu casa de lucruri inutile și că nu mai am loc în dulapuri dar tot mi se pare distractiv să cumperi lucruri, iar faptul că în ultima vreme am reușit să mă abțin de la multe nu înseamnă că am devenit mai înțeleaptă ci doar că am avut ambiție. E și ăsta un viciu care trebuie înfrânat și se pare că atunci când vreau cu adevărat, pot. Când însă mai calc pe bec, îmi găsesc circumstanțe atenuante în faptul că nu fumez deci nu dau bani pe țigări iar asta înseamnă o economie de câteva sute de lei pe lună. Punând în balanță țigările cu, să zicem, o pereche de pantofi nu înțeleg ce fel de femeie ar alege țigările 🙂 Dar fiecare e liber să facă ce vrea cu banii lui și, așa cum mă enervează să fiu judecată că nu trăiesc după principiile altora, nici eu nu judec pe nimeni.
Frunzăresc site-urile chiar și atunci când n-am un sfanț în buzunar. Vorba vine ”buzunar”, că de fapt buzunarele s-au transformat de mult în carduri 🙂 Pur și simplu îmi face plăcere să mă imaginez purtând diverse haine, pantofi, genți, parfumuri, bijuterii sau ceasuri și atunci mi le pun în wishlist deși asta nu înseamnă că o să le cumpăr vreodată. E ca și când, pe vremuri, în plimbările mele de pe Calea Victoriei, mă uitam în vitrine.
N-am nevoie să-mi cumpăr nimic ani mulți de-acum înainte și totuși asta nu mă împiedică să-mi pun în coș lucruri care-mi plac. Dacă ar fi să stau după nevoi reale, aș putea să aștept liniștită sfârșitul vieții fără să mai cheltuiesc un ban, dar atunci unde ar mai fi partea funny? Mai nou am un fel de joc atunci când aleg lucrurile care îmi plac și caut să-mi explic mie însămi de ce am ales acel obiect și nu altul similar iar pentru asta trebuie să găsesc cel puțin trei caracteristici. Dacă nu găsesc trei lucruri care îi dau valoare, e un semn că acel articol nu e pentru mine și că trebuie să mi-l scot din minte. Sau așa ar trebui 🙂 Câteodată, oricât mi-aș zdrobi creierii, nu găsesc cele trei caracteristici magice care să-mi deschidă calea spre cumpărături și atunci trișez. Sau încep să inventez de mă mir și eu de unde le mai scot.
De exemplu mi-au căzut cu tronc acești balerini. După cum spuneam, nu că aș avea nevoie, pentru că mai am vreo cinci perechi, dar pur și simplu m-am amorezat de ei la prima vedere. Nu m-am uitat la preț și, nu știu cum se face, dar tot timpul îmi sar în ochi lucrurile care au prețul cel mai mare, parcă o mână secretă le-ar fi ordonat special pentru mine deși găseam aici pantofi la fel de frumoși la un sfert de preț. Dar ăștia, singurii peste 200 de lei, mi s-au părut mai altfel decât orice am avut până acum. Numai că ”altfel” nu e o caracteristică pe care să o trec pe lista celor trei. ”Altfel” nu e un motiv. 
Motiv demn de menționat ar fi faptul că au interiorul de piele și asta însemnă că piciorul nu transpiră și că sunt foarte comozi la purtat. Sau că au un pic de toc, centimetrul acela care face diferența între o talpă perfect plată care se încadrează genului sport și o pereche de încălțăminte casual care se poate purta la serviciu. Iar această a doua caracteristică nu era deloc de neglijat. Numai că după astea două nu-mi mai venea nimic în cap iar, ca să pot trece la fapte, îmi trebuiau minim trei. Și atunci am început să scormonesc în hățișurile minții… doar, doar mai scot ceva 🙂
Și, pac, dintr-odată am simțit declicul! Mi-am dat seama că balerinii aleși s-ar asorta perfect cu cana mea cea dragă cu motive romantice care îmi creează o stare de bine atunci când, în serile de toamnă, ploile nesfârșite și vremea cețoasă mă țintuiesc pe canapeaua mea cozy. Asta era analogia perfectă. Și chiar mai mult decât perfectă. Păi dacă trandafirașii delicați pictați pe o simplă cană îmi aduc atâta bucurie și mă fac să văd la vie en rose, înseamnă că o pereche de balerini cu același model floral, care m-ar purta peste tot și de care nu ar trebui să mă despart la plecarea din casă, m-ar aduce aproape de starea de extaz zi de zi. E sau nu acesta un motiv serios? Eu spun că da, voi ce părere aveți? să-i iau sau nu? că trei motive am deja 🙂
Eu in momentul cind cer parerea altcuiva, stiu deja raspunsul. Inseamna ca nu-mi doresc ceva din tot sufletul, deci e NU.
Eu obișnuiesc să-i cer părerea Cristinei, fiică-mea dar nu întotdeauna țin cont de ea 🙂
Sunt intr-o perioada cand incerc sa ma auto-educ sa nu mai cheltui in nestire pe nimicuri. ‘Nimicurile’ mele sunt mari si late si pot lasa o gaura substantiala in buget: haine si pantofi. Ah, si mai pot cheltui sume importante si pe cadouri pentru altii.
Desi ador shoppingul online, o sa ma gandesc de trei ori inainte sa finalizez o comanda… 🙂
Sa vedem cat mai tine si perioada asta. :))))
La cadouri nici eu nu pot să fac economii, este cel mai plăcut mod de a-mi cheltui banii 🙂
Vai, vai, eu dupa ce de-o luna me tot uit si merg pe un site aproape zilnic…azi am pus in cos. Inca n-am platit, ca n-am destui bani in cont(costa cam mult), dar astept sotul care sigur o sa zica Da.
Nu-s pantofi…nu e haina cu care sa ies din casa, dar e de matase. 🙂
Ha-ha 🙂 După cele două indicii, cred că m-am prins ce este 🙂
Ma gindeam ca lucruri de-astea sunt o investitie mai buna, ca le porti mult mai mult decit o haina exterioara.
Eu zic…Da! Sunt frumoși, veseli și se asortează cu spiritul tău tânăr!
Mulțumesc, Dorina 🙂
Eu zic să-i cumpărați chiar și numai pentru motivul că v-au plăcut și “au sărit în ochi”.
V-ar face viața mai frumoasă și ați fi incantata să-i purtați. (Și eu sunt înnebunită după pantofi ?)
PS: îmi place f mult stilul dvs, va citesc si va urmăresc si pe canalul de youtube.
Seara minunata!
Mulțumesc, Mirela, așa o să fac 🙂
daca incep cu ezitari si indoieli, nu cumpar. Dar mare minune e netul asta ca pot pune in cos online, si sa revin peste 2 zile: daca imi plac la fel de mult, atunci iau 🙂
In rest, vorba ta e buna: ce femeie prefera sa ia tigari in loc de pantofi???
Și eu fac așa, pun în coș și apoi las să mi se sedimenteze sentimentele 🙂