Pisica mea e autistă

        Adică așa cred. Dintotdeauna mi-am dorit ca pisica mea să fie drăgăstoasă și să toarcă mult dar n-a fost să fie. Mâțele, la fel ca și copiii, cum ți-i dă Domnu’… Fiecare cu norocul lui deși se pare că în acest caz eu n-am prea avut 🙂  Nu mă plâng, o iubesc așa cum este dar uneori când o văd atât de antisocială îmi vine să o duc la psiholog. Nu-i place nimic din ce există pe lumea asta, nu-i plac oamenii, asta ar fi de înțeles pentru că a suferit din cauza lor, dar nu-i plac nici animalele.

        Am încercat să-i aduc un companion în prezența căruia orele și zilele în care stă singură să-i treacă mai ușor dar când a văzut că Tom, motănelul roșcat s-a instalat la noi în casă, a intrat în depresie. Ăsta mic și nou-venit voia doar să se joace cu coada ei care se mișca nervos dintr-o parte în alta dar ea s-a stropșit la el, apoi a început să-l scuipe iar în final s-a ascuns în debara de unde nu a mai vrut să iasă decât târâtă. Oricât am încercat să-i împac, nu a fost cu putință așa că am renunțat și pe Tom l-am dus la înapoi la internat, în curtea părinților.

        Când vede oameni străini care vin la noi  în vizită se ascunde după perdea sau pe sub vreun fotoliu și nu vrea să dea cu ochii de nimeni. Nu vă spun ce panică o apucă la o simplă ploaie iar dacă se întâmplă să tune, dispare cu totul și nu o mai găsesc nici dacă o caut cu câinii polițiști deși locuiesc într-o suprafață destul de limitată. À propos de câini, uneori, destul de rar, băiatul meu îl aduce pe Jax în apartament pentru un pic de răsfăț iar întâlnirea cu mâța nu decurge deloc bine. Și nu din punctul de vedere al zdrahonului de rottweiler care are 50 de kile și care o ignoră total. Pentru el, o mobilă sau o pisică e cam același lucru numai că ea, în aroganța de stăpână a casei, sfidează complet legile naturii și ale bunului simț și îi sare la beregată. Câinele vede acest lucru ca pe o joacă, suportă cât suportă dar când ghearele tupeistei îi ajung la piele se zburlește destul de urât și, cu tot calmul lui înțelept, o pune la punct într-o fracțiune de secundă.

        Mi-e teamă de limita asta care se poate rupe într-o bună zi așa că evit confruntările și prefer ca pe durata vizitei lui Jax să închid pisica într-o altă cameră iar asta îi provoacă frustrări dintre cele mai profunde. O zi întreagă nu mai vrea să mă vadă și îmi întoarce spatele cu obstinență. Nu că în restul timpului mi-ar arăta prea des dovezi de dragoste dar în aceste cazuri se vede clar că este profund jignită. Simandicoasă și lezată în amorul propriu refuză orice mângâiere și se transformă într-o drama queen pe care n-o mai pot îmbuna decât cu astfel de hrană pentru pisici pe gustul ei. E mofturoasă foc și își schimbă gusturile de la o zi la alta. Într-o vreme luam din Auchan pui rotisat și, cum mie nu îmi place pieptul de pui pentru că mi se pare prea sec, îi dădeam ei mici bucățele pe care le accepta cu mare poftă. Acum însă nici asta nu-i mai place, de lapte sau smântână nu se atinge, ficatul de pui nici nu-l gustă, la mezeluri strâmbă din nas iar apă bea din an în paști. S-a născut supărată și o să moară la fel de îmbufnată după ce o să-și consume cele nouă vieți. Din punct de vedere al mâncării e o diferență de la cer la pământ între câini și pisici, și spun asta cu certitudinea posesorului ambelor specii. Câinii mei, adică ai noștri, adică trei bucăți, unul mai frumos ca altul, nu fac nazuri la nimic și se bucură din orice, dacă le servesc o astfel de hrană pentru câini, se reped ca disperații de parcă n-au mâncat de două zile. caini

        Doamna mâță însă, se comportă ca și când s-a născut într-un palat și nici să clipească nu poate fără să-și dea aere. Nu glumesc deloc atunci când spun că în casă trebuie să fie liniște deplină ca să-i tihnească mâncarea. Dacă fâșâi o pungă sau deschid robinetul de apă, o ia la fugă de parcă o umăresc dușmanii. Odată am scăpat un capac pe jos și atât de tare s-a speriat că era să intre în comă. Orice zgomot o sperie, se panichează din fleacuri și până și de jucării are teamă. De Crăciun i-am pus sub brad o mingiuță și când am rostogolit-o înspre ea a sărit de un metru în sus de parcă  ar fi văzut un balaur. Era să facă atac de cord așa că am dus mingea câinilor pentru că nu am vrut s-o am pe conștiință. Nu vrea jucării, nu-i place decât să doarmă cât e ziua de lungă iar uneori, noaptea, brodează. După cum se vede, s-a specializat în broderie anglaise pe cearceafurile mele. pisica ioana spune

        Cu toate astea o iubesc și m-am atașat foarte tare de ea, cum altfel dacă o am deja de șase ani și doar pe mine mă acceptă în preajmă?

Share This:

13 thoughts on “Pisica mea e autistă

  1. Desi am 6 caini, mi-e dor sa am pisici. Intr-o fractiune de secunda mi-au trecut o gramada de intamplari cu fostele mele pisici, dintre care unele tare seamana cu cele scrise de tine. Ai un dar de a ma face sa fiu in povestea ta, fantastic! Si totuși, am avut motan autist, desi îi placeau și oamenii, și animalele niciun alt animal nu l-a intrecut in …ciudatenii. L-am gasit in vitrina, pe un televizor suspendat, pe casa, de nu mai putea sa se dea jos, a fugit in vecini și nu voia sa se intoarca, pazea o casa parasita, ehehe…

    1. Șase? Știu că ești mare iubitoare de animale dar mie nu mi-ai făcut cunoștință decât cu trei 🙂
      Am și eu multe întâmplări cu pisici, mi-ai adus aminte de una pe care o să o povestesc odată… cum a intrat fi-miu prin efracție în clădirea poștei după mâța noastră și a început să sune alarma :))))

  2. Scriu rar despre animale, mai ales pe blog. As scrie, dar mi se pare ca nu fac altceva decat sa ingrozesc lumea cu numarul avut. Eu nu m-am nascut mare iubitoare de animalute. In 2011 am avut primul caine, apoi in 2013 ne-a fugit un ciobanesc german, de exceptie, și s-a declansat in mine ceva ciudat. Si am inceput sa iau caini maturi, abandonati de altii. Am muncit enorm sa fac reguli, sa nu se intărâte la lătrat, sa-i separ, sa fac in asa fel incat sa nu se vada și sa nu se „simta”, din toate punctele de vedere, ca sunt multi. Am zile cand regret, tot ei mă fac sa uit repede și multumesc lui Dumnezeu ca am curtile in trepte, cumva, in asa fel incat sa para ca nu sunt toti ai nostri. Nu știu pe care îi ști, dar ți-i prezint pe fb, intr-o zi. Te imbratisez cu drag. La fel și pe autista asta remarcabilă.

  3. încearcă hrana de la zooplus. și acceptă pisicuța (știu de fapt că o faci) așa cum este ea.
    cumva, cred că eu sunt mai norocoasă pentru că maiușka, deși traumatizată în copilăria ei, este clar foarte afectuoasă cu mine. ceea ce naomi, cealaltă pisică pe care am avut-o drept șef 17 ani, nu era. știa însă să-mi arate că totuși sunt subalternul ei favorit, cumva discret. maya în schimb, mă năvălește… 🙂

    1. Eu știu că și ea mă iubește în felul ei 🙂
      17 ani a trăit pisica ta? înseamnă că tare bine a dus-o…

      1. nădăjduiesc că maiușka o va întrece. 😀 pe motiv că a fost (prea) traumatizată în primii ei pași pe lumea asta este ultra mega super răsfățată. dar e și copleșitoare acum. lipiciul s-a inventat după ea, cred. 😀 😀 😀

  4. Mda…Mai știu eu una la fel! Când tună sau când vin colindătorii, n-o mai scoți de sub pat trei zile. În rest…cam la fet de antisocială. Noi am pus-o pe seama faptului că aq avut un incident când era mică…a căzut de la 4 și și-a rupt un picior…Urât episod…

    1. Vaaai, sărăcuța. Și a mea a căzut de la etajul patru, era foarte mică dar nu a pățit nimic grav. Acum are 6 ani 🙂

Leave a Reply to rudia Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *