Cadouri la care nu m-aș fi gândit niciodată

        Despre cadouri aș putea scrie la nesfârșit atât de mult îmi place să dăruiesc deși nu este chiar ușor să găsești cadoul potrivit fiecărei persoane. Cel mai urât lucru mi se pare să faci cadouri de complezență, să dai ceva ce ție nu ți-a plăcut niciodată, obiecte uitate prin sertare, lucruri cumpărate în ultimul moment, suveniruri inutile sau kitsch-uri care se doresc a fi amuzante. Decât să dai cuiva cosmetice cumpărate doar de dragul de a fi cumpărate sau, mai rău, aproape de termenul de expirare, mai bine alegi un buchet de flori, o cutie de bomboane sau o sticlă de vin. În fine, subiectul acesta cuprinde o arie foarte largă dar astăzi o să mă limitez la a vă povesti un pic despre cadourile pe care mi le-a făcut soțul meu de-a lungul timpului, obiecte la care probabil nu m-aș fi gândit nici într-o mie de ani. Au fost cadouri care nu s-au încadrat în tiparele obișnuite dar care, chiar dacă la început le-am privit cu scepticism, mi-au devenit foarte dragi, cu care m-am obișnuit și care, pe zi ce trece, își dovedesc  din ce în ce mai mult utilitatea.

        După cum sună, cred că v-ați dat seama că nu este vorba de haine, bijuterii sau parfumuri 🙂 Din câte îmi amintesc, la începuturile noastre au existat și astfel de tentative dar nu prea au fost reușite așa că am convenit împreună, pragmatic și fără urme de romantism, că nu are rost să insistăm în ceva ce nu aduce plăcere nici unuia dintre noi. Adică el să caute în magazine care îl plictisesc de moarte cadouri pe care eu nu le apreciez, nu mi se potrivesc și nu mi le doresc. Drept și prin urmare, de atunci mi-am ales singură cadourile de acest gen și toată lumea a fost fericită. Probabil că ar fi fost minunat să primesc la diverse aniversări, așa cum am văzut în filme, coliere cu diamante strălucitoare puse în cutiuțe de catifea dar nu mă văd astfel împodobită coborând scările de la etajul patru și urcându-mă în autobuz 🙂 Astfel am ajuns să mă bucur de alte  chestiuțe cum ar fi:

• Carnetul pentru cărți de vizită – lungă explicație pentru un obiect așa de mic 🙂 În engleză spus, cardholder. Câteodată limba română are lacune, așa că n-ar trebui să ne mirăm că împrumutăm cuvinte din alte limbi. Mi-a fost extrem de util acest carnet pe vremea când lucram cu mulți clienți despre care trebuia să cunosc informații de bază și până când l-am primit, nici măcar n-am știut că există un astfel de obiect. Mi-a fost de mare ajutor să țin lucrurile ordonate și după ce l-am umplut pe primul, mi-am mai cumpărat altele.
• Mașina de cusut. Nu mi-am dorit-o, adică n-a fost niciodată pe lista mea de dorințe dar acum nu mai pot trăi fără ea. A cumpărat-o dintr-un flea-market din Germania cu 10 euro. Atâta am cusut la mașina asta, merge atâta de bine și atâtea lucruri frumoase am făcut cu ajutorul ei, că pe zi ce trece sunt tot mai încântată deși o am de 6-7 ani, cel puțin.
• Mouse pad-ul cu perniță. Vă vine să credeți sau nu, la un moment dat, în urmă cu câțiva ani, mi s-a făcut bătătură la încheietura mâinii de atâta sprijinit pe birou cu mouse-ul. Pur și simplu mă durea mâna și m-am plâns acasă de ciudățenia care mi s-a întâmplat. Păi de ce  n-ai spus mai repede? m-a întrebat Cristi și mi-a cumpărat un mouse-pad cu o perniță cu gel pe care să-mi sprijin încheietura. Habar n-aveam că există așa ceva dar era exact ceea ce îmi trebuia. Asta înseamnă că și alții au pățit același lucru înaintea mea și cuiva i-a venit această idee genială. Acum am două astfel de mouse pad-uri, unul acasă și unul la birou.
• Mouse-ul wireless. Când l-am primit, am strâmbat din nas și am spus că n-am nevoie de un astfel de mouse pentru că aveam deja unul cu fir. (Chiar dacă am laptop nu pot să lucrez decât cu mouse-ul, ce să fac, I’m old school). À propos de chestiile de modă veche, m-am simțit rămasă în urmă când am văzut la aeroport că mulți își scanau codul de bare de la check-in direct de pe ecranul telefonului. Mi s-a părut mult mai simplu și elegant decât să umblu după mine cu foaia de hârtie printată așa că mi-am propus ca la următoarea călătorie să intru și eu în rândul lumii iar imprimanta să o folosesc  doar atunci când e absolut necesar chiar dacă acum consumabilele au devenit ieftine ca cele de aici. Dar măcar atât să fac și eu pentru salvarea planetei. Revenind la mouse-ul wireless, nu înțeleg de ce nu mi-a plăcut de la început și de ce trebuia să-mi încurc cablul prin geantă când totul poate fi atât de simplu. Love it!
• Sticla de apă cu pulverizator. Nu e o sticlă obișnuită ca, de exemplu, cea de la soluția de spălat geamuri ci are niște orificii foarte, foarte mici prin care jetul iese mult mai fin. Are un fel de piston care face presiune și este un accesoriu minunat pentru zilele caniculare. Pot, și nu doar că pot, dar chiar îmi umplu sticla cu apă de trandafiri și este o senzație foarte plăcută să te stropești pe față sau chiar pe tot corpul dacă stai la plajă. Sticla asta am primit-o după ce Cristi a văzut că dădeam mereu bani pe diverse ape termale 🙂 A zis să facem economie.
• Briceagul Victorinox. Cine s-ar gândi să dăruiască unei femei un briceag? Dar dacă ne gândim un pic, cine nu are nevoie să aibă tot timpul la dispoziție o forfecuță, o pilă sau o pensetă? Îl port cu mine de 20 de ani. Mi-a plăcut atât de mult încât de atunci am făcut și eu, la rândul meu, acest cadou multor persoane dragi. Se spune însă că nu e bine să faci cadouri cuțite (iar un briceag tot un fel de cuțit e). Cică un cuțit taie  prietenia, așa că dacă vă gândiți să dăruiți ceva tăios ar fi bine să cereți bani în schimb ca să pară de fapt o vânzare. O monedă de 1 ban este suficientă pentru încheierea tranzacției, asta bineînțeles dacă credeți în superstiții. 
• Masca de ochi. Din nou, o invenție de care profit la maxim 🙂 Cum eu nu pot să adorm cu lumina aprinsă (nici măcar cu cea care intră pe gaura cheii) masca asta m-a salvat de multe ori, atât de la discuțiile pe tema stinge lumina că vreau să dorm/ mai stau un pic cât și atunci când merg cu trenul noaptea . Până n-am avut masca nu puteam ațipi deloc în timpul călătoriei, acum însă dorm buștean. Îmi pun masca pe ochi, îmi bag dopuri în urechi și parcă sunt într-un sarcofag, până ajung la București nici măcar nu mă întorc de pe o parte pe alta.
• Trepiedul pentru aparatul de filmat/fotografiat. Aici cred că și-a băgat coada Nostradamus altfel cum să-i fi venit lui C. ideea de a-mi lua un trepied înainte de a mă apuca de YouTube?? Îl am, îl folosesc, e perfect pentru ce îmi trebuie și e de calitate – profesional, luat dintr-un târg de vechituri 🙂 O comoară la casa omului.

        Nu-mi mai vine acum nimic în minte dar cu siguranță mai există și alte mici cadouri pe care le-am primit de la C. și care mi-au făcut viața mai frumoasă. Voi ce cadou care nu se încadrează în tiparele obișnuite ați apreciat cel mai mult atunci când l-ați primit?