creioane

Părerea mea despre homeschooling

        După dezbaterile naționale asupra melodiei trupei Taxi Dumnezeu preferă lemnul și spațiile mici, un nou subiect a rupt țara în două: moda homeschooling, adică pe românește școlarizarea acasă. Dacă asupra preferințelor lui Dumnezeu am socotit că e mai bine să-mi țin părerile doar pentru mine deși, evident, și eu ca orice bun creștin știu exact ce îi place, de data asta mă mănâncă limba atât de tare că e musai să-mi dau și eu părerea.

        Din perspectiva copilului care am fost, cu siguranță n-aș fi vrut să stau acasă și să fac lecții de una singură indiferent de metode, cursuri, promisiuni, alegeri sau orice alte avioane mi-ar fi promis cineva. Pentru mine școala a însemnat cu mult mai mult decât programa impusă, orar, teme și activități pionierești, a fost mediul în care m-am format și am devenit adultul care sunt astăzi și de care sunt foarte mulțumită :) Deci, pe scurt, nu aș vrea să dau anii de școală pe niciun homeschooling din lume. Școlile pe care le-am făcut mi s-au potrivit ca o mănușă și am luat de acolo tot ce a fost mai bun, asta poate datorită și firii mele optimiste și pozitive. Am știut (poate am avut și norocul) să iau tot ce-a fost mai bun din fiecare loc prin care am trecut.

        Nu mai sunt însă atât de tranșantă atunci când vorbesc gândindu-mă dacă aș alege pentru copilul meu această variantă. Depinde… Am în minte scenariul în care aș avea o meserie sau o pasiune care să mă țină departe de lumea civilizată 8 luni pe ani, de exemplu să fiu izolată la Polul Nord, în jungla amazoniană sau pe un vârf de munte la 5000 de metri altitudine făcând măsurători sau studii sau cine știe ce cercetări ciudate despre vietăți rare și stele îndepărtate. Nu este ceva de domeniul SF, există oameni care fac așa ceva și de cele mai multe ori sunt departe de familie. Ce-aș face într-o astfel de situație, la ce aș renunța? la pasiunea mea sau la familie? Poate că n-ar trebui să renunț la niciuna dintre ele ci mi-aș lua copilul cu mine și l-aș școli eu.

        Sau poate situația nu ar părea atât de dramatică dacă pur și simplu într-o bună zi ar apărea oportunitatea de a face înconjurul lumii. Cu bicicleta sau cu mașina sau cu pluta, habar n-am, este doar ceva ipotetic dar oricum, o experiență unică. Să renunț la ceva care apare doar o dată în viață doar ca să-mi trimit copilul la școala normală? Cu siguranță l-aș lua de o aripă și i-aș oferi și lui șansa de a cunoaște altfel lumea. Am călători împreună și am face lecțiile despre multiplii și sub-multiplii litrului, despre Vlad Țepeș sau despre părțile de vorbire seara, tot împreună, eventual în fața calculatorului.

        Varianta homeschooling ar mai fi valabilă în cazul în care, Doamne ferește, copilul meu ar avea o boală și aici nu mă refer la un handicap fizic pentru că în cazul acesta aș face orice, dar absolut orice, ca să-i ofer posibilitatea de a frecventa școala împreună și la fel ca toți ceilalți copii. Mă gândesc la o suferință psihică, nu neapărat ceva care să fie încadrat în tiparele bolilor clasice, dar ceva pentru care mersul în mulțime, apropierea oamenilor sau lumea înconjurătoare să-i provoace rău. Da, atunci l-aș ține acasă și i-aș oferi un altfel de sistem de învățământ. Poate ar mai fi și alte situații în care aș alege homeschooling-ul dar acum nu-mi mai vine nimic în minte, oricum ideea era că nu spun un nu categoric. Cred că există situații unde homeschooling-ul este soluția salvatoare.

        Dar să-mi țin copilul acasă doar pentru ca acesta să nu întâmpine ”constrângeri, competiții impuse, note sau calificative” asta nu aș face niciodată. Adică să-l țin sub un clopot de cristal și, eventual, să-i dau bucăți din lună doar pentru a-mi demonstra mie însămi că sunt un părinte extraordinar, nu, sub nicio formă nu sunt de acord cu asta.  În cazul în care, prin cine știe ce minune, nu știți de la ce a pornit dezbaterea națională, este vorba de ieșirea la rampă a Danei Nălbaru (fostă solistă a trupei Hi-Q – cei care cântau, printre altele, Gașca mea) și a soțului ei, Dragoș Bucur, (actor, cunoscut în ultima vreme datorită emisiunii Vise la cheie) care anunțau că și-au retras fiica de 9 ani de la școală în favoarea învățării acasă. De ce? ca să nu intre în competiție cu alți copii, ca nu i se mai dea note și să nu mai învețe ceea ce nu îi place. Întrebată fiind ce i-ar plăcea să studieze, fata a răspuns ”karate, robotică, skateboard, dansuri, chineza, engleza, scenaristica, pictura și multe altele”. E în clasa a treia.

        Nu mă interesează nici cât negru sub unghie performanțele școlare ale fetiței de mai sus și nici viitorul ei nu mă preocupă deloc dar eu cred că fără competiție învățământul s-ar bălăci în mediocritate. Fără concursuri? sau alea le ținem doar pentru sport? și le dăm tuturor trofee, medalii și diplome ca să nu se simtă frustrați? Sigur, nu vorbesc aici de copii mici, de grădiniță unde tactul pedagogic ne spune că toți trebuie să fie câștigători ci de copiii mai mari care în lipsa competiției n-au unde să-și dorească să ajungă. A văzut cineva un cântăreț care n-a participat la festivaluri ca să câștige și să ia premii? Nu-mi spuneți de ăia de pe YouTube că acolo se întrec mai abitir ca nicăieri în număr de vizualizări. A văzut cineva inginer/inventator care să nu-și dorească să fie cel mai bun, să aducă cea mai mare inovație și să aibă cea mai strălucită idee? Agent de vânzări care să nu spere la a vinde cel mai mare volum? Peste tot există competiție, așa e făcută viața. Aaaa, că nu e corectă și nu e dreaptă? Așa este, dar cine a susținut vreodată contrariul?

        Și atunci, de ce să-i dau eu iluzia copilului meu că viața e ușoară, că școala e o bagatelă, că în drumul nostru alegem să facem numai ceea ce ne place? E mai bine pentru el ca atunci când iese de sub clopotul protector să-l lovească realitatea ca un tren de mare viteză? Să fie complet neajutorat și nepregătit ca o mimoză crescută după fereastră și văzând soarele doar prin franjurii perdelei? Este corect să facem alegeri pentru el astfel încât să-l scutim de orice neplăcere, să-i construim o viață în care să-i lipsească interacțiunea cu alți copii, să-i furăm experiențele de viață înlocuindu-le cu umbrela protectoare a mamei? Ce părere aveți, sistemul de învățământ românesc care e total învechit, poate provoca atât de mult rău unui copil încât ar fi mai bine ca lumea să-și țină copiii acasă? creioane

Share This:

45 păreri despre “Părerea mea despre homeschooling

  1. Eu nu stiu ce sa zic…nici homeschooling, nici scoala normala din Romania. Eu am mers la scoala, dar mi-as fi dorit sa nu o fac, sa ma retrag undeva unde sa pot invata, departe de restul colegilor. Acasa nu s-ar fi putut, traiam in teroare, scandaluri si batai, la scoala luam bataie si eram batjocorita in fiecare zi de catre colegi si profesori (la tara), asa ca pentru mine niciuna din variantele de mai sus n-ar fi fost ok. Am fost un copil sinucigas, am devenit un adult depresiv si, desi am terminat 2 facultati, am 30 de ani si multa informatie acumulata din domeniul psihologiei, tot mi se pare ca n-am ajuns unde trebuie in ceea ce priveste calitatea mea ca om, atat spiritual, cat si profesional.
    Privind in urma, dar privind si la actuala programa din scoli, nu-mi place. Nu mi se pare ca e astfel conceput sistemul incat sa fie in favoarea fiecarui copil de a se dezvolta intr-o anumita directie. Stiu chiar si medici care si-au dorit toata viata sa profeseze in acest domeniu, fara sa stie exact despre ce e vorba decat prin anii terminali de facultate si sa inteleaga la final ca nu sunt potriviti meseriei.
    Eu ma uit in nordul Europei, la sistemul de invatamant de acolo si nu pot decat sa ma minunez. Asta as alege pentru copilul meu, cand o sa fie vremea.

    1. NU contest că între profesori există (și din păcate din ce în ce mai mulți) oameni fără vocație iar programa din România nu este deloc adaptată timpurilor noastre.
      Nu știu exact cum stau lucrurile în Scandinavia, știu însă că acolo copiii merg cu drag la școală pentru că nu îi stresează nimeni, de altfel nici adulții care au norocul să trăiască pe acele meleaguri nu prea sunt stresați :)

  2. Consider, după o viața petrecuta in școala, ca asta este cel mai mare deserviciu pe care un părinte rațional i l-ar putea face propriului copil! Argumentele le-ai enumerat tu foarte riguros! Dar, pana la urma, fiecare face cum il taie capul, ca acum totul e posibil, din păcate…

  3. Eu am citit cărți despre copii școliți acasă, despre școli mai ” altfel”, nu mi se pare un deserviciu, chiar dacă eu n-aș face-o, am o oarecare admirație față de părinții care o fac. În lumea de azi,dacă nu ești de acord cu ideile majorității oamenilor, ești arătat cu degetul și pus la colț. Și asta în toate domeniile, nu numai legat de școală.
    Dar câteodată merita să-ți pui întrebări.

    Cum ziceam: depinde și de caracterul copilului, și de părinți.

    1. Sigur că depinde dar cred că educația făcută de părinți merge doar până la o anumită vârstă. Apoi, chiar dacă este homeschooling trebuie profesori adevărați, cel puțin la nivel de liceu.

  4. Și legat de școală nordica, am citit de curând un articol în care se spunea ca nu-i chiar asa ideala, ca și nordicii stau foarte prost la capitolul droguri,alcoolism,sinucideri la tineri.

    1. Nu exista un sistem ideal, mie doar mi se pare mai bun. Iar in Romania rata sinuciderilor e mai mare decat cea din Suedia, de exemplu, pe diferite motive, doar ca la noi subiectul e tabu, asa ca stirile sunt mai putine. Sa nu mai zic de studii. Fiind chiar eu implicata intr-un modul de cercetare pe subiect si lucrez cu centrul de preventie al suicidului de la nivel regional, aflu si ce nu apare in presa/pe facebook.
      Scoala nu e neaparat cea care formeaza un caracter depresiv, dar poate contribui, alaturi de familie.

  5. Eu stiam ca scoala este obligatorie, parca 10 clase, dupa care poti sa faci ce vrei. Parintii care nu respecta legea sunt lasati sa faca ce vor cu copilul lor ? Copiii isi doresc sa stea linga copii, nu m-as mira ca fetita cit de curind sa le zica parintilor ca vrea la scoala normala.

    1. Eu înţelesesem că homeschooling e în cadru legal doar pentru copiii care nu se pot deplasa la scoală din punct de vedere medical, că tezele şi examenele le susţin tot acasă asistaţi de un profesor de la şcoala unde sunt înscrişi ca elevi. Mulţumesc pentru precizare, Elena !

      1. In România sistemul homeschooling deocamdata nu exista (sunt cateva norme si DOAR pentru cazuri medicale). Parintii care aleg acest sistem își înscriu copiii la școli din străinătate, nu din Romînia; și sub umbrela acestor școli fac homeschooling, testele urmând a le da tot acolo (probabil online).
        Pentru a-și echivala diplomele obținute în străinătate urmează alte teste date în Ro.

  6. In afara de cazurile speciale pe care le-ai subliniat si tu, mie mi se pare ca scoala e un mediu propice nu doar pentru invatare, ci si pentru socializare si formarea unor relatii de prietenie care pot dura o viata intreaga. Da, recunosc, am fost un copil si mai tarziu un adolescent mult prea constiincios, dar mie realmente scoala mi-a placut si am niste amintiri grozave (si altele mai putin grozave, dar peste ani parca totul capata o patina ‘altfel’).
    Scoala poate fi un cadru exceptional pentru a te forma ca om, cu conditia sa ai parte de un mediu cat de cat echilibrat.
    Si mi se mai pare ciudat ca atunci cand atatea comunitati pe lumea asta se lupta pentru dreptul la scolarizare, care e un lux pentru ei, noi demonizam invatamantul.
    Mi se pare OK sa existe alternative ca homeschoolingul (care oricum ar trebui sa dubleze scoala), dar oare putem face asta fara sa aruncam cu noroi in scoli?

  7. Daca tot e vorba de schooling, multipli si submultipli nu se scriu doar cu cate un „i”?
    De atatea ori am vazut scris in online, nostrii, vostrii si ministrii ca eu deja sunt in ceata.

    1. Neclaritatea vine de la faptul că atât forma articulată, cât și cea nearticulată a unor substantive precum membri, miniștri, multipli etc se pronunță cam la fel. Când am dubii folosesc un mic truc pe care l-am învățat la școală și anume înlocuiesc in acel context substantivul problematic cu cuvântul ”muncitori” care e mult mai clar cum se scrie.
      Noștri și voștri. Cu un i. NICIODATĂ cu doi i.

  8. Am citti articolul si comentariile. Fata de voi, eu am vrut de vreo 2 ori sa trec fata in homeschooling, pt ca un copil lovea zilnic, o strangea de gat, o ameninta ca o omoara etc.
    As adauga mizeria din scoli. Sa va aduc aminte ca in Romania sunt inca multe scoli cu toaleta in fundul curtii si acu 2 ierni citii ca un copil la scoala a murit inecat in latrina … sa mai zic de lipsa colac, hartie igienica, sapun etc. cand eu iim aduc aminte ca nici apa nu aveam pe timpul raposatului.

    Apoi am cunoscut un grup de homeschooling (de fapt un parinte). Sunt 8 copii, parca 2 zile (sau 3??? )fac cate ceva impreuna, sub coordonarea unui parinte, dar si a unor tutori (profesori) platiti, un fel de meditator. Restul zilelor au lucru acasa singuri. Au piscina/volei/hochei/tenis etc. ce or avea fiecare de cateva ori pe sapt.
    Am mai calculat costurile (dau eu pe ghiozdan, haine speciale, activitati, mancare la pranz si pachete, etc etc) .

    Inca o drama a scolii romanesti: nu ne pregateste pentru realitate. Am intrat la munca si eu nu stiam sa negociez, sa inteleg contractul de munca, sa fac prezentari la ceea ce am studiat, sa lucrez in echipa, sa imi fac partea mea dar si sa critic/ma autocritic / sa critic constructiv si sa propun altceva, nu doar sa bomban, sa nu procrastinez (ce cuvant elevat am, hahaha) si sa imi organizez singura timpul, sa fiu constiincioasa etc etc. . A trebuit sa anulez fricile alea de a fi pedepsita ca zic ceva contra sefului (profesorului) si … sa ma reconstuiesc. Inca am probleme. Lumea e din ce in ce mai dinamica, si poate 1 % din ce studiai in scoala teoretica nu mai e potrivit.

    In plus eu consider ca educatia vine de acasa. Si ma refer la educatie civica, financiara, etc. Fiecare potrivit persoanei. Adica de ex. eu in liceu am fost slaba la franceza si engleza (aveam 7) si acum le invatai si le vorbesc curent dar cu o alta metoda decat cea din scoala. Eram f. buna la mate si fizica (olimpiade etc) dar modul de predare din liceu la limbile straine nu era pentru mine. Acum am dat de alte metode care m-au ajutat sa anulez ura si frica de atunci si sa imi placa!!

    Mai adaug ca eu cunosc adult din homeschooling. Super tip.
    Mai adaug ca de cateva luni stau sa ma gandesc daca vreodata am folosit in real-life vreo integrala, vreo derivata, sau sa fac extrag vreun radical in baza 3. Chiar, mai stiti cum sa extrageti radicalii? Si daca nu si nu si nu la fiecare, atunci..de ce? :)

    1. Imi permit sa dau si eu un raspuns referitor la ultimul pasaj scris de tine, singurul fata de care am o alta parere.
      In viata reala nu am folosit pana acum integrale si derivate, nici radicali de ordinul 3.
      Dar asta nu inseamna ca nu mi-a folosit deloc sa le invat. Matematica este ca un ulei care unge rotitele creierului. Practic nu ne mai aducem aminte mare lucru, dar faptul ca al nostru creieras a fost pus la treaba, sa gandeasca, in mod sigur i-a ajutat. Creierul are nevoie permanent de un exercitiu, nu sa lancezeasca.
      Iar matematica ne invata sa gandim, asta e marele ei beneficiu, dincolo de radicali si integrale si alte chestiuni abstracte.
      In plus, chiar nu stii niciodata cand, totusi, vei avea nevoie sa te intorci la astfel de cunostinte.
      De exemplu eu am vazut pe cineva care dorea sa bata niste scandurele pe deasupra a doua alte scanduri mari care erau paralele. Tot masura unghiurile formate, sa fie egale, uitand ceea ce invatase la geometrie, ca doua unghiuri alterne interne sunt congruente.

      1. Total de acord, matematica ne învață să gândim și ne formează o logică pe care o punem în practică de multe ori. Mie mi-a plăcut matematica și am fost chiar foarte bună totuși consider că materia este prea multă și inutilă la nivel de liceu. Eu aș muta analiza matematică la facultate.

        1. Eu am fost mirata ca în Franța habar n-au de matrici sau calcul matricial, se face abia la facultate
          În schimb fiul la școală de ingineri are 17 ore de mate pe săptămână.
          Am remarcat ca școala franceza începe slab,la gimnaziu crește nivelul,apoi la liceu și mai și, (exponențial, ca tot vorbim de cunoștințele de mate), totul culminează cu studiile superioare.
          Mie mi-a servit ce am învățat în liceu ca sa pot sa îmi ajut fata când era și ea la liceu, în general părinții francezi nu mai fac față dincolo de școala primară. Dar chimia de pe vremea noastră e depășită, ca au studiat chimie analitica.În schimb habar n-au de formule chimice.
          Iar la genetica subiectul de bac era mult mai greu decit ce se făcea la vremea mea la facultate. Ma întreb dacă și în România materia mai seamănă cu cea de acum 20_30 ani.

      2. dupa ce eu facui cursuri in strainatate, cu profesor de scoala publica cu 30 in clasa, apoi curs particular 1:1, apoi cursuri online de facultate privata, am vazut ca dejava facui eu 8 ore de mate in liceu an de an, 4 de fizica si 2 de chimie: aceleasi lucruri le invatai in cateva ore timp de 6 -7 sapt.
        Recomand cursera, udemy, acolo am invatat de placere si abia asteptam lectiile urmatoare!! pt ca aplic si inteleg de acolo lucruri din viata de zi cu zi! Sa vaz eu pe vreunu care imi zice ca abia astepta la liceu noua ora de chimie :)

      3. Marti, am fost f. buna la mate, mult timp voiam sa dau la facultatea de matematica. Dar asta e talentul meu (nativ, tin minte cifre, merg la piata si pana sa calculeze vanzatorul cu calculatorul in mana, eu am calculat mintal); iar 95% din colegii de generatie realmente nu au inteles nimic si a fost un chin. Se poate face altfel de matematica, aplicata, ce ne poate ajuta in fiecare zi a vietii. Eu o fac acum, de curiozitate, de placere, cot la cot cu copila, si ce studiai eu singura in ultimii ani este mult mai util. Pt ca la 35 ani dupa atatea integrale eu nu am stiut sa cer material sa imi fac o palarie. Am venit acasa si am scos pixul si calculat cat material imi trebuie, si m-am dus iar la magazin.

        Adaug ca in clasa a 7a, jumatate din clasa era ascultata tabla inmultirii sa nu ajunga corijenti si NU O STIAU.
        Adaug ca in clasa a 9a pt un 4 la mate, o eleva s-a sinucis. De frica.

        Se pot evita toate astea si se poate face altfel, mai usor, mai util.
        Pt cine are timp si placerea matematicii, cautati pe youtube metoda abacului de calcul de la indieni (aduna pe degete), metodele cinezesti de inmultire (simple) – fiica mea la 6 ani facea inmultiri asa (o prietena de a mea mi-a aratat si am fost impresionate), si apoi cand a invatat tabla inmultirii a invatat-o logic si stie de ce ii trebuie.

        Ce as face la liceu mai mult decat s-a facut e statistica si probabilitati. Dar cazuri aplicate!! Clopotul lui Gauss, ponderi, randament, etc. si nu cu formule, cum facuram noi. Toate acestea le folosesc zi de zi. Analiza matematica mie mi-a placut :D, tin minte ca scrisei o tema 20 de pagini, si m-a obosit doar scrisul, nu ganditul. Ce fraiera eram 😀

        1. Posibil sa fi fost la acelasi liceu? Am avut si eu o colega de clasa care s-a sinucis din cauza unei note la matematica, tot in clasa a 9-a.
          Totusi, astea sunt cazuri extreme, dureroase :( Unii copii recurg la astfel de gesturi, nu stiu de ce (cand nu sunt intelesi, cand le e frica tare?) Numai ei stiu, saracii … Am mai avut doua colege, una intr-o generatie mai mica, alta doar cu un an mai mare, care au facut acelasi lucru, s-au sinucis. Iar aceste doua fete din urma erau foarte bune la invatatura, erau frumoase, mi-a parut rau pentru ele si numai ele stiu ce anume a fost in sufletul lor.

          Eu chiar am facut Facultatea de Matematica, de aceea si spun acum ca matematica are rolul ei de a pune rotitele creierului in miscare.
          Mai ales ca frumusetea e ca la matematica se invata logic, nu se poate invata pe dinafara.
          E frumos sa invatam matematica prin metode practice si asta e pretabil la varste mici, dar de la un punct incolo, in clasele mai mari, tot e nevoie si de invatat notiuni abstracte, iar creierul e provocat altfel, gandeste intr-o alta dimensiune si asta dezvolta gandirea.

          Parerea mea e ca orice copil poate invata matematica de minim 7. Spun asta pentru ca eu nu ma consider ca am fost un geniu la matematica (nici n-am mai participat la olimpiade in liceu) si am terminat facultatea cu note de 9 si 10.

          Eu cred ca altele sunt cauzele pentru care se ajunge la esec (de genul sa nu stii tabla inmultirii in clasa a 7-a). Cum ar fi o situatie grea acasa (cu batai si scandaluri permanente) SAU intratul copilului intr-un anturaj ciudat (pe vremea mea erau cei care ascultau rock death metal, inca nu existau droguri) SAU profesorul e mult prea sever sau mult prea delasator SAU manualele sunt prost gandite (am predat putin si m-am speriat de ce manual urat aveau cei de clasa a 9-a fata de manualul meu din liceu, era stufos, cu scris marunt si foarte abstract, mult mai neprietenos decat manualele de demult).
          Abia dupa aceea intra in calcul si capacitatea efectiva a copilului. Iar copiii sunt in general ca niste sugative daca adultii stiu pe ce butoane sa apese ca sa declanseze in ei dorinta de a sti.
          Copiii trebuie sa fie ajutati sa inteleaga si vor descoperi o lume noua. Trebuie sa ne pese de ei ca sa invete.

          Sotului meu, spre exemplu, ii era frica mare de informatica in scoala generala, lua numai note de trecere. Apoi i-a venit un profesor nou in clasa a 8-a care i-a explicat asa de bine incat el a trecut in cealalta extrema si programarea a devenit pasiunea vietii lui. Acum lucreaza in IT.

          Eu cred ca scoala noastra si noi toti avem o lipsa de omenie in primul rand. Daca am fi mult mai atenti la copii si la gesturile pe care le facem si care le influenteaza viata inmod radical … totul ar fi altfel. Deci nu neaparat homeschooling-ul e solutia (pentru ca parintii nu au cunostintele necesare pentru a-i explica copilului corect si la un nivel profesionist fizica, chimie, matematica, informatica, limbi straine), ci felul in care se abordeaza notiunea de invatare.

          1. Eu cred ca s-ar fi sinucis oricum. Dar sunt parinti care pun mare presiune pe copil cu notele: doamne-fereste sa iau o nota mica, as fi vazut eu…
            Si la fiul la facultate s-au sinucis 2 colegi anul trecut, la distanta de o saptamina unul de altul, in acelasi mod… E trist, m-a socat foarte tare. Unul din ei era depresiv si fusese internat pentru asta cu un an inainte. Eu cred ca cei care fac gestul asta sunt disperati, iar intr-un anumit moment apare un motiv, ca un catalizator, ca picatura care a umplut paharul.

          2. Eu de la 18 ani am ascultat death metal si n-am intrat in niciun anturaj ciudat. Ba chiar am cunoscut oameni minunati la festivaluri rock, oameni care ma ajuta mult cu depresia, pozitivi, optimisti si tot ce vrei. Si la 30 de ani tot merg la festivaluri metal si de acolo vin total schimbata in bine, o vreme. Nu-s religioasa, asa ca nu ma intereseaza deloc faptul ca se spune ca se intampla lucruri necurate in cadrul genului asta de muzica.
            Sora mea merge des in cluburi unde se asculta manele si muzica house si acolo vede foarte multi drogati. Nu prea au legatura drogurile cu genul de muzica, exista peste tot. Ba chiar am intalnit si un preot care se droga, tanar, iesit de pe bancile seminarului si inca ce-mi povestea din interior…am fost socata.
            Multe preconceptii se imprastie inca, din pacate.
            Am vrut doar sa clarific asta, pentru ca lucrez in domeniul psihologiei.

          3. Cumva, n-am dus la capat ultima fraza: „lucrez in domeniul psihologiei de 10 ani si am cunoscut oameni din toate clasele sociale, multe religii, oameni care ascultau toate genurile de muzica, afectati toti de depresie.”

          4. Esti din jud Botosani? Asta era in 1993, cred (sau 1992/1994).
            Eu am ales in ultimul moment inginerie, spre uimirea celei mai bune profesoare de mate din oras ca am schimbat macazul si nu am mai dat la mate (eram pe urmele ei).
            In rest, rockerii death metal care ii cunosc de tineri, toti ajuns bine! Manageri, sau business-urile proprii, cativa la microsoft america. Toti au o ratiune minunata, logica ascutita, etc. de altfel nu oricine intelege mesajul si vorbele (ba chiar m-am maritat cu unu 😀 si copila vrea la concert Within Temptations 😀 ).

            Marti, daca ai terminat matematica, ia zi, ce parere ai de abordarea de predare germana a artimeticii? Dar de cea indiana? Uite metoda abacului la indieni, care reuseste sa invete si pe copii la analfabeti https://www.youtube.com/watch?v=t0gGZZ9otkk .

            (Elena, si eu cred ca tot din cauza lipsei de echilibru de acasa …. asa ca sinuciderea aparea in alt moment). Peste ani un fost coleg de clasa si vecin s-a sinucis (genul de baiat f. sensibil). E trist, si pe mine m-a daramat…. Sinuciderile la copii in Ro e subiect tabu, dar o realitate! In aceeasi perioada aveam o colega de clasa, fata buna, dar la mate nu lua 10 (de fapt profa nici nu punea usor 10, avea niste criterii la teze si lucrari unde f. rar dadea 10, toti stiam de 5-6 minim, cei buni luam 8 sigur, iar diferenta la 10 era un exercitiu ce depasea manualul si implica perspicacitate si deseori in stresul tezei nu venea asta), ei bine, fata asta era mereu cu frica la mate si ma ruga sa nu zic mamei ei ca eu am luat iar 10 cand ea avea doar un 9. Si era fata super buna, a intrat la Stiinte Economice cu medie mare (in vremea cand nici nu erau inca facultati particulare si erau 8-10 pe loc).

          5. Vivi si o femeie, cand am pomenit de anturaje ciudatele m-am referit la grupurile de tineri de pe vremea mea care ascultau rock death metal si mergeau seara prin cimitir sa faca nu stiu ce. Acestia erau mai ciudatei decat cei care doar ascultau un gen de muzica.

    2. În multe școli din Ro mizeria este cruntă, este perfect adevărat, dar te asigur că niciun copil care frecventează acele școli nu a trecut la homeschooling sau cel puțin eu n-am auzit pe nimeni. Nu acesta este motivul.
      A fost la un moment dat o discuție destul de amplă pe această temă pe blogul prințesei urbane. Și ai dreptate, educația ar trebui să vină de acasă și să nu se lase totul în seama școlii.

      1. de fapt, educatia vine 100% de acasa, scoala doar e instruire.
        Sa o luam statistic si sa schitam cazul copilei mele (ador sa fac modele matematice, si nu, asta nu invatai la scoala, ci de la niste cursuri online, Stanford si UCLE sa traiasca atunci cand au oferit cursuri gratuite pe net!!).
        -sta 4 ore la scoala, 5 zile pe sapt.
        -adica sta 20 ore pe sapt. la scoala
        – anul are 52 sapt. dar sunt aprox 30-35 sapt. de scoala
        – rotunjesc la 30 ca mai sunt zile nationale, lipsim (chiulim, sst, ca fiica mea nu s-a imbolnavit de 5 ani) etc.
        -adica fiica mea sta la scoala 20 ore x 30 sapt = 600 ore.
        -anul are 8700 ore
        -procentual: fiica mea sta la scoala 6% din timp. Restul cu mine.

        Concluzie: de la mine fiica mea a invatat sa se scobeasca in nas, sa zica nu si sa bata din picior, sa adore matematica ( suntem f. mandri de asta!), sa ii fie frica de caini, sa citeasca pana pica cu capul in carte de somn, sa stranga hartii pe jos din parc, sa aiba grija de bani si sa faca economii si liste etc. De la taica-su sa inoate 😀

        1. Interesant calculul făcut de tine, nu m-am gândit la asta până acum. Sunt sigură că fata a învățat încă multe alte lucruri bune de la tine dar nu trebuie să bagi în ea frica de câini, asta nu cred că e bine. De fapt niciun fel de ”frici” nu sunt benefice.

          1. Eu nu cred ca a bagat ea frica de ciini, ci ca i-a transmis-o inconstient. Eu am multe frici, incerc sa nu le transmit, dar vrei nu vrei, copiii te copiaza.
            Daca vorbim de statistica: n-am reusit sa transmit dragostea de mate decit la 33,(3)% din copiii mei, de citit in acelasi procent(dar nu aceluiasi copil), cea de cinema la 66,(6)%…si pentru dragostea pentru activitati manuale nu-s chiar sigura. Deci cu toate eforturile, nu reusesti sa transmiti totul.
            Bun si tatal la ceva, daca a invatat-o totusi inotul :))

          2. nu am bagat-o intentionat. realmente am o frica din aia paralizanta de caini, cand vad unu trec strada, nu mergeam pe langa tufisuri ca am avut multi ani ca o sa sara unu etc. A aparut dupa ce in Crangasi m-a inconjurat o gasca de vreo 10 caini…stateam lipita de bloc si urlam. Au plecat singuri intr-un tarziu. Apoi in Berceni m-au mai inconjurat fix in fata blocului. Aveam sacose cu carne cumparata pt Craciun, scenariul meu e ca le dau si fug. M-a salvat un tiganush … si am ramas cu carnea 😀 . Au fost si alte atacuri marunte, cate unu m-a latrat /sarit pe mine etc.

            Cand era fata mica, instinctiv luam copilul in brate cand venea un caine spre noi. De frica.

            La chestii manuale, fiica mea cere sa o invat sa tricoteze, a cusut deja (ok, cu mine ajutor) si vrea masina de cusut 😀

  9. Sunt la mijloc intre scoala clasica si homeschooling.

    Acum nu mai este scoala ca demult. Spre exemplu, nu stiu daca esti la curent, copiii din clasele primare TREBUIE sa aiba un portofoliu de diplome ca sa poata fi admisi mai departe, la scoala pe care o vor, deci trebuie sa alearga dupa diplome, sa piarda weekend-uri dand teste. In loc sa se joace in aer liber la varsta asta.
    Aceste concursuri ridica si gradul de superficialitate, de crestere prea mare a stimei de sine a copilului (pentru ca diplomele respective au titluri pompoase de genul „Diploma de excelenta” pentru multe concursuri usurele).
    De asemenea, sa stii ca sunt de acord cu o competitie intre copii, dar pana la un anumit punct, mai incolo ii afecteaza.
    Trebuie sa iei in calcul si ca nu toti oamenii sunt ca tine; de exemplu eu am invatat foarte bine, dar nu mi-a placut deloc la scoala.

    Chiar si daca parintii ar alege homeschooling, copiii sigur ar avea nevoie de profesori de specialitate pentru materii precum: matematica, fizica, chimie, limbi straine. Un parinte nu le poate preda pe acestea la nivel profesionist, inalt, sub nicio forma si ar fi pacat de copii sa nu asimileze corect cunostintele.

    1. pe asta nu o mai stiam. De la ce clasa se cer portofolii?
      E drept, fiica mea e in clasa a 3a, dar verisoara care a intrat in clasa a 9a a dat doar examen de capacitate, nu i-o cerut nimeni portofoliu. Poate pt ca a luat cu nota mare ?

      1. Stiu de acest portofoliu de diplome numai pentru clasele mici 1-4 (am in familie doi copii care au un brat de diplome, la tot felul de concursuri).
        Despre ce se cere la clasele mai mari nu stiu nimic.

        1. fata mea e in clasa a3a si suntem in discutii sa schimbam scoala. Am intrebat la o scoala si nu au spus nimic de portofolii, presiunea fiind doar de la invatatori (ca iau comision, concursurile astea avand taxa de inscriere) si unii parinti avizi de diplome si extra teme. De aceea sunt curioasa la ce scoli la admitere se cer portofolii …

          1. Asta am citit si eu acum ceva timp (e blogul unei mame ce s-a mutat din tara asa ca e posibil sa nu aiba contact clar cu scoala romaneasca), asa ca eu caut exact in ce an si in scoala se cere. Eu am discutat direct cu cadru scolar si am intrebat la o scoala bucuresteana (de cartier). Am mai intrebat si prieteni din bucuresti cu copii de aprox aceeasi varsta (clasa 2-3) si 3 mi-au raspuns ca nu li s-au cerut nicaieri.
            Nu am gasit nicio lege pe tema asta.
            Schimbarea scolii se face numai la clasa a 9a cand se trece la liceu si ala ar fi singurul punct in care s-ar cere(sau daca schimb orasul/ cartierul) . Dar uite ca verisoarei mele nu i s-o cerut la capacitate.
            Ar mai fi posibil sa se ceara la scolile in predare bilingva (acolo nu m-am interesat) unde sa puncteze competiile pe limbi straine (semn de interes anterior) dar si acolo este testare.

            Pana atunci, ramane doar o barfa.

  10. raspuns la intrebarea cu zorilestore: e pacaleala cu 50, acum e 41,67, probabil smecherii au pus restul TVA la valoarea premiului:) acum 5 zile era 50, am comandat pe alt cupon. nu va lasa sa bagati doua produse identice:)

  11. acu, sa va zic ce invatai eu in scoala publica si nu cred ca invata vreunu in scoala homeschooling:
    – chiulitul
    – hai sa o lalaim pana trece ora ( procrastinare ii zice?? )
    – intarziatul la ora si invoitul si negociatul cu profu’ ( eu eram fata buna si cuminte, ma credea cand ziceam ca ma duc la analize la spital 😀 )
    – fumatul in fundul curtii sau in toaleta
    =venitului beat la ora
    – uitatul caietelor acasa
    – coalitia intregii clase sa negam ca ne-o zis profa de tema ( da’ mie mi-o pus 2-iu pt asta…m-o bunghit prima si apoi o sarit corul clasei)
    – fuga dim. in intarziere la ore cu scuza „sarutmana, ma scuzati, o luat mama cheia si pana o venit sa imi dea drumu bunica ” etc
    -datul afara din scoala a elevilor pe motive rasiste ( copil de tigan)
    -copiatul si spaga (tare m-o afectat ca in clasele primare o fost premiata o colega doar ca maica sa intra cu sacosa la catedra, si in clasa a 7a inca nu stia fata tabla inmultirii)

    ETC.

    Din pacate unii din romanii din jur in continuare o fac. Nu stiu cum sa explic altor natii 😀 .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *