Bineînțeles că s-au făcut studii și pe tema asta, ce-i drept nu știu exact dacă cercetătorii britanici s-au ocupat de acest lucru sau a fost un sondaj comandat de casele de pensii 🙂 Cert este că majoritatea europenilor consideră că tinerețea se sfârșește la 35 de ani iar bătrânețea începe la 58 de ani. Scurt, clar și fără drept de apel.
Vârstele de care vorbim sunt rezultatul unei medii pentru că dacă întrebăm un copil de 10 ani dacă un om de 45 este bătrân cu siguranță va răspunde da, în timp ce un nonagenar îl va încadra la segmentul tinerețe fără griji. Chiar și la case mai mari pragul senioratului diferă, de exemplu Air France oferă reduceri persoanelor cu vârsta peste 60 de ani în timp ce căile ferate belgiene ridică limita la 65. Asta dacă ne uităm în curtea vecinilor unde singurul criteriu e vârsta și nu deținerea unui cupon de pensie pentru că la noi poți să ai statut de pensionar chiar și la 30 de ani și să beneficiezi de reduceri.
Din afară e ușor de dat cu părerea, te uiți la un om și rapid îl cataloghezi drept tânăr sau bătrân. Rar am auzit, și nici chiar eu nu prea fac acest lucru, să spui despre cineva că este între două vârste. E, deci, sau albă sau neagră. Mai complicat este atunci când e vorba despre propria persoană. Te uiți în oglindă și vezi o imagine diferită față de ceea ce ți-ai dori: riduri, păr cărunt, piele lăsată, bărbie dublă, pete maronii care până mai ieri nu existau… dar apoi te uiți în interiorul tău și vezi că nimic nu s-a schimbat. Și te bucuri.
Pentru mine asta e cea mai mare surpriză pe care am descoperit-o – faptul că sufletul nu îmbătrânește niciodată. Nu mă așteptam la una ca asta deși semne au fost însă nu le-am dat importanță. Am constatat și eu că la 30 gândeam tot ca la 20 și că la 40 simțeam tot ca la 30 dar încă nu-mi puneam problema bătrâneții pe tapet și nu filosofam pe tema asta. Mă gândeam că atunci când va veni, va veni și gata. Ca un declic. Nu cred însă că asta se va întâmpla vreodată pentru că am vorbit cu oameni care se apropie de 100 de ani și mi-au spus același lucru, că pe interior nimic nu se schimbă. Evident că nu mă refer acum la ficat, la valvele inimii sau la venele de sânge ci strict la ceea ce ne face oameni. Deci, eu zic să fim liniștiți 🙂
Cu toate acestea se pare că există totuși un moment în care începi să te gândești concret la anumite lucruri care se vor schimba în viața ta. Nu neapărat la planurile de pensii private la care te apuci să contribui înanite de 30 de ani doar ca să scapi de presiunea agentului de vânzări 🙂 ci la anumite impedimente care vin odată cu vârsta. De exemplu, soțului meu i-a intrat în cap faptul că trebuie să ne schimbăm apartamentul pentru că locuim la etajul patru într-un bloc fără lift. Și că dacă facem artroză nu o să mai putem urca.
Mi-a băgat și mie cuiul acesta deși până acum priveam acest lucru drept un avantaj. În primul rând la etajul patru este liniște pentru că nu-mi trece nimeni prin fața ușii iar în al doilea rând mă scutește de a plăti abonament la vreo sală de sport. Fără glumă, știu că nu prea fac mișcare iar atunci când îmi aduc aminte că am uitat să cumpăr sare, zahăr sau orice altceva, nu-mi fac nicio problemă în a coborî și a urca scările înapoi în viteză împăcând astfel necesitatea cu utilitatea. Deocamdată n-am luat această idee în serios și să-mi schimb apartamentul este ultimul lucru la care mă gândesc deși, din curiozitate, am aruncat un ochi aici. Dar dacă va fi să se întâmple lucrul acesta vreodată, în București m-aș muta. Am mai spus eu de multe ori că ador orașul acela pentru tot ceea ce oferă. Plus că sunt și multe spitale 🙂 Adică ce rost ar avea să fac atâta tevatură doar ca să schimb etajul? Măcar să știu o treabă. Și nici nu mi-aș mai lua un apartament cu mai mult de două camere, poate chiar o garsonieră mare ne-ar fi de ajuns. Una ca cele de aici. Că dacă o să mă lase auzul oricum n-o să mă mai deranjeze televizorul la care Cristi se uită tot timpul 🙂
Dar să trecem peste asta fiindcă deocamdată perspectiva pare îndepărtată deși unul din proverbele mele preferate este Nu aduce anul, ce aduce ceasul. Atâtea lucruri mi s-au întâmplat în viața asta de pe o zi pe alta și de atâtea răsturnări de situație am avut parte încât nu m-am lăudat niciodată cu previzibilitatea iar planurile nu au fost punctul meu forte. Acum, cât mă mai țin puterile, ceea ce îmi doresc este să călătoresc cât mai mult, că de căsuță o să mă satur cu siguranță. Mai ales de aia veșnică pe structură de lemn 🙂
Și pentru că sunt curioasă, închei cu o întrebare. La ce vârstă credeți că începe bătrânețea? 
Grea intrebare: la 30 ma vedeam batrina, la 38 la fel, la 40 m-am simtit din nou tinara.
Acum ma simt asa si-asa, dar ajunge sa ma uit in oglinda (am una care mareste de 10 ori) si sa-mi scada moralul.
Pentru moment ceea ce ma enerveaza cel mai tare si ma fac sa ma simt ca o baba sunt … ochelarii.
Asta cu ochelarii cred ca e o reminiscenta din tineretile noastre cand nu era deloc ”cool” sa porti ochelari. Eu am ramsa foarte surprinsa sa vad ca acum exista ochelari fara dioptrii si ca e foarte la moda ca fetele tinere sa si-i puna pe nas doar asa de moft, asa ca fii linistita, esti in trend 🙂
Nu m-am exprimat eu bine: nu ochelarii propriu-zisi ma deranjeaza, ci faptul ca sunt dependenta de ei.
Desi de la o virsta…acopera ridurile 🙂
Atunci când o accepti
eu aș zice că bătrânețea începe odată cu primele… bufeuri. 🙂 schimbările din organism care se produc în perioada asta, răvășirea echilibrului hormonal cu toate indispozițiile, pot zdruncina serios pe cineva cu un psihic fragil. în plus se schimbă multe: aspectul fizic, kilogramele, ba chiar și gândurile. și, din păcate, unele femei clachează.
eu am reușit să trec cu mult umor de faza ”prietenul meu evantaiul” dar per ansamblu a fost destul de greu și m-am trezit realizând cât de repede au trecut anii.
Deci nu sunt de acord 🙂 Tocmai spui ca ai trecut de faza cu evantaiul si esti inca foarte tânără, uită-te și tu ce copilăroasă ești când pui poze cu miți a ta pe FB 🙂 si tot felul de glumite si mult entuziasm pentru diverse cauze.
n-am spus că mă simt bătrână, ioana ci doar că atunci cred eu că începe bătrânețea. 🙂 fix așa am spus.
și … când nu te mai țin picioarele în pantofi cu tocuri de 12 ar mai fi o variantă. 😀 😀 😀
Am ajuns la maxim 8 🙂
Vai, vai, inca nu m-au apucat, dar ma astept! In plus nu prea sunt informatii pe tema asta, ca sa stiu de ce o sa am parte. Cit timp tin?
Nu toata lumea trece prin faza asta deci s-ar putea nici măcar să nu-ți dai seama când treci de la o etapă la alta.
cu puțin noroc, câțiva ani, cu puțin ghinion: toată viața. 🙂 depinde cum privești…
doar că eu nu recomand deloc medicamentele (și-am tot văzut reclame pe subiect) ci umorul și acceptarea.
Cred ca batranetea incepe… in momentul in care te simti tu batran.
Sunt niste stadii care te pregateasc pentru asta, undeva de la 35 de ani intr-adevat am inceput sa simt si eu ca… imbatranesc. Dar nu ca sunt batrana.
Pe ai mei nu pot si gata sa ii vad batrani, desi au trecut binisor de 60 de ani. Bine, sunt realista, nici tineri nu ii vad si nici intre doua varste. Dar parca nici batrani nu sunt, cel putin nu pentru mine 🙂
Se dovedeste inca o data ca totul e relativ si chiar asa este.
Citeodata e mare diferenta intre cum te simti si vezi si realitate. La intilnirea de 30 ani de la liceu, eu tinara si frumoasa 🙂 , colegele (majoritatea) la fel, baietii mi s-au parut mai schimbati, dar in capul meu ii vedeam pe toti ca la 18 ani. Arat poza unei prietene, care a fost cu 2 ani mai mica decit noi, deci stia o parte din colegi. Si imi primesc dusul rece, zice : ” nu stiu ce vezi tu, dar eu vad o adunare de oameni in virsta ” 🙁
Fain duș :)))))
Noi facem dans intr-o asociatie. Media de virsta e 60 ani. Asta inseamna ca suntem salutati cu “Bonjour, tinerilor”…face bine la moral. Si ii vezi si pe cei de 60 tot tineri. Plus ca vazindu-i cit sunt de plini de viata, te gindesti ca nu-i rau sa ajungi ca ei la 70 de ani.
Apoi am aflat cu stupoare (in niste circumstante f triste de altfel) ca una din colege, pe care o bagam la categoria “putin mai tinere decit mine”, deci la vreo 45 sa zic, avea de fapt 62 ani!
Imi place subiectul! Cred ca batranetea e o chestie pe care ti-o pregatesti din timp si cum ti-o imaginezi, asa o vei avea. Adica daca tu ani de zile iti spui ca batranete = boala, stat acasa non-stop in fata TV-ului, deprimare si incruntari, asa va fi! In schimb, daca lucrezi din timp sa fii cat de cat sanatos, mobil, cu sufletul senin, daca iti propui sa calatoresti pe masura bugetului etc., atunci asa va fi.
Eu cred foarte mult ca avem viata pe care ne-o imaginam. 🙂
Si eu cred la fel, viata este asa cum vrem noi înșine sa o vedem.
Perfect de acord cu tine, Sinziana!
Sa te amuzi,e u am implinit acum 1 sapt. minunata varsta de 39 de ani. Si ma laudam ca vai, uite, o sa ies cu fetele mele. Care fete sunt deja mai in etate decat mine, dar tot fete le vad si ma vad tot fata.
Batranetea incepe cand incetam sa mai facem ceva pt visele noastre.
O femeie, acum nu-ti dai seama ca e minunata virsta ta ! Peste 10 ani, da!
La multi ani! Sa fii mereu fericita si sa iesi cu ”fetele” si peste 50 de ani 🙂
Articolul tau m-a facut sa ma gandesc la cuvintele Parintelui Arsenie Papacioc, parinte calugar la Manastirea Techirghiol, care mie mi-a fost tare drag (a fost inchis in inchisorile comuniste si-a murit la 97 de ani, in 2011).
El spunea asa:
– “Sa ai la tinerete putina batranete, ca atunci sigur vei avea la batranete, multa tinerete.”
– “Uite, am ajuns la nişte concluzii: tinereţea nu are limită, nu are margine. Nu există bătrâneţe, există numai tinereţe, căci nu este vorba de numărul anilor de aici şi de aşezarea, comodă sau necomodă, în ei.
Dacă nu ai o cât de mică bătrâneţe la tinereţe, n-ai să ai tinereţe la bătrâneţe! Şi lumea, tinerii nu-şi dau seama cât de important este să ai nădejde la bătrâneţe. Spun mereu tinerilor care vin la mine: «Daţi-mi mie vârsta voastră dacă nu ştiţi ce să faceţi cu ea!»”
– “Eu recomand o stare de veselie interioara, launtrica, din inima, o stare ce inseamna rugaciune neincetata. O stare de veselie, cu orice chip.”
Ce frumos spus, Maria.
Frumos spus, o să mă gândesc la asta.