Chit-chat la o cafea

        M-am dat pe brazdă, cum s-ar zice, dar n-am avut încotro și m-am îmbrăcat ca la balamuc. Eu, care mă uitam strâmb la englezoaicele înfofolite cu geci de blană dar cu șlapi în picioare, am ajuns să le copiez stilul 🙂 M-au jenat atât de tare și pantofii și adidașii pe care îi am aici încât am fost nevoită să iau la purtare sandalele. Sunt în Anglia de o săptămână și ca de fiecare dată profit de ocazie ca să văd cât mai multe locuri pentru că orice colțișor mi se pare că are ceva de oferit. Drept urmare umblu pe jos ca apucata. Aplicația de pe telefon îmi spune că în medie fac pe zi 16000 de pași și deși încălțările nu-mi sunt noi și le-am purtat de nenumărate ori înainte, nu știu ce s-a întâmplat de mi-au făcut beșicuțe la călcâi. În consecință mi-am pus sandalele în picioare și mi-am continuat periplul.

       Problema e că aici a venit deja toamna adevărată și dimineața când plec eu sunt 8-9 grade iar la prânz temperatura nu trece de 14°C. 14 grade e temperatura Angliei. De multe ori vorbesc cu Cristi la telefon și îl întreb cum e vremea iar el îmi spune e cald și bine, sunt 14 grade. Asta în februarie. În iulie îmi spune e frig și nașpa, sunt 14 grade. Alteori, prin noiembrie, e binișor, sunt 14 grade. Trag deci concluzia că 14 grade e temperatura medie a acestei țări. Acasă n-aș umbla așa îmbrăcată nici să mă plătească cineva dar aici, cum nu mă cunoaște nimeni, am făcut o încercare din care n-am ieșit deloc rău. Cu pulover, geacă, eșarfă la gât și cu picioarele goale în sandale jur că nu s-a uitat nimeni strâmb la mine ba chiar mă integram perfect în peisaj de zici că eram de-a lor. Mă așteptam să-mi înghețe degetele dar spre surprinderea mea nu mi-a fost deloc frig deși am prins chiar și reprize de ploaie.

        Weekendul trecut am făcut o excursie la Exeter și Torquay, două orașe în sud-vestul Angliei. A fost muuult peste așteptări și ce frumuseți am văzut acolo o să-mi rămână pe veci în amintire dar voi scrie un articol separat despre asta peste câteva zile. Înainte însă de a mă apuca de scris va trebui să editez filmul pe care l-am făcut pentru că imaginile spun mai mult decât o mie de cuvinte. A fost mi-nu-nat chiar dacă vremea a fost execrabilă.

        Acum sunt în Coventry, după cum am spus fac lungi plimbări pe jos și descopăr în fiecare zi ceva interesant. Am luat orașul la pas și cum am la dispoziție tot timpul din lume îmi permit să mă opresc și să observ detașat oamenii, locurile și viața așa cum trece ea pe lângă noi. La orele la care ies eu cred că toate mămicile din oraș își scot copiii la plimbare, în orice caz e plin de cărucioare și vreau să vă spun că și bebelușii tot cu picioarele goale sunt 🙂 Sunt mulți, foarte mulți negrișori care mie mi se par cei mai drăguți dintre toți copiii. Când îi vezi cu părul ăla creț și cu ochii ca mărgelele îți vine să-i iei la pupat și cu greu mă abțin să nu îi mângâi sau să îi prind de mânuțe. Parcă sunt niște jucării vii. Când eram mică, vreo 8-9 ani aveam, am primit la un Crăciun o păpușă negresă îmbrăcată într-o rochiță verde în carouri și cu turban pe cap care la început mi s-a părut tare urâtă dar apoi am îndrăgit-o nespus. M-am jucat cu ea ani de zile și probabil de atunci mi se trage slăbiciunea pentru pielea tuciurie 🙂

        Evident intru și prin magazine. Prin orice fel de magazine. Nu mă plictisesc nici chiar magazinele alimentare pentru că sunt curioasă ce mănâncă englezii. Mă copleșește de fiecare dată abundența de produse și mărci. Când sunt în România și mă duc la supermarket am impresia că avem de toate și nu ne lipsește nimic (și de fapt așa și este) dar aici totul este dus la un alt nivel. De exemplu dacă la noi găsești 10 feluri de maioneză, aici cu siguranță sunt 30. Dacă la noi sunt 20 de feluri de pâine, aici sunt pe puțin 40. Nu zic că este necesar să fie atâtea pentru că este și foarte greu să te decizi ce vrei și ce îți place, eu doar constat. Sunt și unele chestii pe care nu le-am văzut la noi cum ar fi paste la conservă. Șiruri întregi de rafturi cu conserve de spaghetti, penne, fusilli, farfalle și toată gama de macaroane bolognese, carbonara sau te miri ce alte sosuri mai au italienii, pe toate le găsești încapsulate. Încă nu am gustat nicio astfel de conservă dar trebuie neapărat să încerc pentru că sunt foarte curioasă ce gust or avea. Pentru mine pastele sunt ceva care prin definiție trebuie mâncate pe loc, proaspăt făcute. Dar cine știe, am trecut peste atâtea prejudecăți așa că nu ar fi prima oară să-mi schimb radical părerea.

        Există totuși ceva ce am căutat și nu am găsit sau, mă rog, sortimentul este mult redus. Pate de ficat. După îndelungi căutări am găsit un singur fel și nici acela exact ce-mi trebuia pentru ouă umplute. Sau poate nu am știut eu cum se cheamă? Un răhățel de borcănaș umplut cu o pastă care printre altele avea și cartofi în compoziție. La gust aducea vag cu pateul pe care îl știm noi dar la textură era cam nisipos. Până la urmă l-am folosit aducându-i niște îmbunătățiri dar cu siguranță a doua oară nu-l mai cumpăr.

        Cel mai mult îmi place să intru prin librării. Intru și prin magazinele second hand pentru că toate, dar absolut toate second-handurile, au sector de carte unde găsești adevărate comori la o liră-două. Ca să nu mai spun de anticariate unde mă simt ca-n rai. Îmi pare așa de rău că ieri sau alaltăieri am văzut Pe aripile vântului, o ediție americană din anii ’50 și nu mi-am luat-o. Era în stare impecabilă, două volume cartonate cu doar 4 lire. Nu știu ce-a fost în capul meu. Adică știu, mi-am propus să nu mai cumpăr cărți decât în format electronic (și oferta este excelentă aici) pentru că realmente nu mai am unde să le depozitez în casă și în ultimii doi-trei ani m-am ținut de această regulă, dar, la naiba, pentru cartea aia puteam să-mi încalc principiul. Acum e prea târziu. Adevărul este că am renunțat să mai cumpăr romane pentru că sunt cărți pe care le citești doar o dată, foarte rar se întâmplă să vrei să citești un roman a doua oară, așa că prefer să le iau de la bibliotecă. În schimb marea mea pasiune din ultima vreme sunt biografiile, memoriile, jurnalele și tot ceea ce se încadrează la acest gen. Iar acum sunt setată pe Regina Victoria 🙂 À propos, aici se face reclamă la anvergură maximă filmului Victoria și Abdul pe care abia aștept să îl văd, nu știu dacă a apărut deja în cinematografele din Cluj dar sper că da.

        La Waterstone’s (un mare lanț de librării din UK) am văzut două cărți super-super faine și cred că am stat o oră și am tot citit din ele. Prima era despre cum Regina Victoria s-a implicat în aranjarea căsătoriilor care au influețat apoi destinul Europei (Queen Victoria’s Matchmaking: The Royal Marriages that Shaped Europe) iar cealaltă, The Greedy Queen: Eating with Victoria, cu mult mai multe elemente picante decât prima deși la fel de informativă, era despre mesele, festinurile și ceea ce se întâmpla în bucătăriile regale acum mai bine de o sută de ani. Ambele cărți au apărut anul acesta, una chiar acum în septembrie deci încă nu sunt traduse dar dacă vă plac genul acesta de cărți, și de altfel orice fel de alte cărți, le găsiți aici la prețuri foarte bune.

        Deja au apărut, pe ici, pe colo, decorațiunile de Crăciun dar încă nu s-a dat chiar startul oficial în schimb nebunia cu Halloweenul e în toi. Atâtea chestii amuzante am văzut și atâtea prostii aș fi cumpărat dar spre norocul meu bagajul la avion este limitat. Cu Crăciunul ne putem compara cu magazinele englezești dar la noi Halloweenul nu a luat așa amploare nici pe departe. Am văzut aici costume de dovlecei, prințese, batmani, stafii sau vrăjitoare pentru copii de la 2 luni până la adulți dar de ce mă mir eu de bebeluși când până și câinii și pisicile vor umbla costumați. Pentru câini, cel puțin, există toate mărimile la toate modelele 🙂 

        Iar lumea cumpără în draci, nu cred că există copil care nu va avea costum special de Halloween. La un moment dat chiar mă gândeam să îi iau și Silviei unul pentru că probabil se va organiza o mică petrecere cu copiii din bloc dar până la urmă am renunțat din același motiv, al transportului. Costumul de cal pe care Cristina l-ar fi vrut pentru pitică era mult prea voluminos și să plătesc bagaj de cală doar pentru un moft pe care Silvia oricum nu cred că îl înțelege încă,  nu merită. Dar costumul era atât de drăguț!!! și mai drăguț decât calul era unicornul 🙂 Și mai era un dinozaur, un crocodil și încă o vietate roșie, nu mai țin minte exact ce creatură reprezenta dar toate mi-au plăcut.

         Cam așa au trecut ultimele zile, cu flecuștețe, cu relaxare, cu plimbări prin ploaie și cu nimicuri care ne fac viața mai plăcută. Mâine seară poate mergem la teatru. Poate. Dacă ne hotărâm și dacă mai găsim bilete o să urmeze o mare, chiar foarte mare problemă. Cu ce să mă îmbrac? pentru că n-am nimic corespunzător aici…