Ce înseamnă un cadou inspirat

        Am o fostă colegă cu care m-am înțeles foarte bine care m-a anunțat că și-a depus dosarul de pensie. E drept că încă nu a ajuns la limita de vârstă dar a ales să se pensioneze anticipat pentru că, zice ea, îi e teamă că în curând n-o să mai fie bani de pensii și măcar să apuce și ea cât de puțin să se bucure de satisfacția de a sta acasă în vârful patului atunci când toți cei din jur pleacă la muncă indiferent dacă afară plouă, bate crivățul sau se anunță cod roșu de caniculă sau uragan. Și cu ocazia asta a zis că o să facă o mică petrecere. Nu din aia gen nuntă dar tot cred că o să ne adunăm vreo 15-20 de persoane iar eu abia aștept să-mi revăd colegii de la fostul job.

        Singura problemă este alegerea cadoului pentru că, pe lângă banii pe care o să-i dăm ”fetei” astfel încât să acopere măcar o parte din nota de plată de la restaurant, am vrea să rămână și cu o amintire sub formă materială de la acest (presupun) fericit eveniment. În comitetul desemnat pentru cumpărarea cadoului suntem trei. Trei doamne înțelepte 🙂 În astfel de condiții, cu un număr atât de mic de votanți, ai zice că e ușor să te pui de acord dar începutul ne-a dovedit contrariul. Doamna numărul unu a propus să-i luăm ceva pentru casă, doamna numărul doi a venit cu ideea unui tablou iar eu m-am gândit la o supriză constând în bilete pentru un weekend la Praga sau Viena (am văzut câteva super oferte în această perioadă). Pe scurt, fiecare dintre noi  s-a gândit la ceea ce i-ar plăcea ei însăși să primească. Ceea ce e total greșit.

        Dacă într-adevăr vrei să faci o bucurie unui om dăruindu-i ceva,  atunci pune-te în pielea lui alegând cadoul pe care și-l dorește el, și nu ceea ce crezi tu că ar vrea oricât de mare ar fi tentația. Există un prag psihologic destul de greu de depășit: puterea de a trece peste dorința de a cumpăra ceva ce îți place ție  și alegerea a ceea ce își dorește el cu adevărat. De multe ori e o diferență de la cer la pământ și o să vă dau un exemplu.

        Pentru aniversarea de 18 ani a băiatului meu voiam să-i cumpăr un ceas frumos (sunt obsedată de ceasuri), mai scumpicel, ceva fancy dar totuși util, să-i rămână și o amintire… știți voi clișeul după care gândim de multe ori când alegem un cadou. Eram un pic nehotărâtă în alegerea mărcii și a modelului și atunci mi-am zis că poate ar fi bine să-l întreb ce și-ar dori exact astfel încât să-l poarte cu plăcere. Răspunsul lui m-a șocat și, drept să spun, mi-a tăiat tot elanul: Mamă, dacă vrei să-mi faci o bucurie mare de ziua mea, te rog să-mi cumperi un compresor, mie nu-mi trebuie ceas. What??? nici nu știam exact ce-i ăla compresor, știam că e o sculă sau aparat dar nu știam la ce folosește. Am fost într-un fel dezamăgită dar apoi m-am gândit la câte cadouri nepotrivite primisem eu de-a lungul timpului și de care nu m-am bucurat deloc: seturi de cosmetice care nu mi se potriveau, bibelouri și vaze pe care le urăsc, servicii de farfurii, căni sau pahare de care nu aveam nevoie sau aranjamente cu lumânări, flori de pai și animale de faianță care s-au umplut de praf aruncate prin sertare. Până la urmă cadoul este făcut să-l bucure în primul rând  pe cel care îl primește și abia apoi pe cel care îl dăruiește.

        Cel mai aiurea cadou de care mi-a fost dat să am parte a fost o masă la un restaurant de fițe în Paris. Persoana care ne-a invitat, pe mine, pe soțul meu și pe cei doi copii, a avut evident cele mai bune intenții și a făcut-o cu tot dragul numai că rezultatul a fost dezastruos. Eram la prima ieșire din țară după revoluție când încă diferența dintre România și Europa occidentală era uriașă, noi fiind încă în fundul prăpastiei. Eram așa de sărăci și înapoiați că nici măcar supermarketuri nu aveam (dacă îmi aduc bine aminte primul Metro s-a deschis abia în ’95). Dar ce zic eu de supermarketuri, astea încă erau la distanță de ani lumină față de alimentarele de cartier din care ne aprovizionam ducând borcane de iaurt și sana la schimb. De fapt, încă mai existau cartele de alimente pe baza cărora aveai dreptul să cumperi o anumită cantitate de  zahăr și de ulei la prețul unic, stabilit de stat, un preț foarte mic în comparație cu piața liberă unde prețurile explodaseră în urma ”liberalizării”. Pentru cârcotașii care spun că nu s-a schimbat nimic și pentru cei care erau prea mici la vremea respectivă pentru a-și aduce aminte lucruri concrete și perfect măsurabile, vreau doar să spun că salariul meu de economist într-o întreprindere de stat era de 2600 de lei în timp ce un dolar se vindea cu 70 de lei. Deci eram plătită cu fix 37 de dolari pe lună, bani cu care hai să spun că mă descurcam aici dar pentru o excursie în Franța erau vax albina.
        Pe lângă prețurile absolut delirante de la restaurantul respectiv, cei care ne invitaseră au avut și proasta inspirație de a alege niște feluri de mâncare cu care nu eram deloc obișnuiți. Tot ce a fost adus pe masă a fost pe bază de fructe de mare. O mulțime de platouri cu creveți, languste, caracatițe, stridii, homari, crabi, langustine, scoici și tot felul de alte bidigănii au fost puse în fața noastră în cantități impresionante. Eu, fată de la țară obișnuită doar cu tocănițe și sarmale,  nici nu mă puteam uita la ele, darmite să le înghit, copiii smiorcăiau că vor la McDonald’s și se foiau întruna pe scaun în timp ce doar soțul făcea față cu stoicism aruncându-mi priviri ucigătoare că nu-l ajut deloc. Din când în când mai plimbam și eu prin gură până mă treceau sudorile câte un crevete de aveam impresia că simt pe cerul gurii tot felul de picioroange și clești, apoi cu o sforțare supremă îl trimiteam pe gât în jos după care beam un pahar de apă să-mi taie greața. În viața mea n-am mai îndurat un asemenea chin. A fost o experiență horror de care acum râdem cu poftă dar atunci am crezut că dau în hepatită și doar feliile de lămâie pe care le-am cules cu conștiinciozitate de pe toate farfuriile m-au salvat de la a ajunge direct la spital. sea food
        Cu banii dați pe nota de plată aș fi putut să-mi cumpăr un aspirator. Nu mă întrebați de ce am făcut comparația, dar știu că asta mi-a trecut atunci prin minte. Eram fascinată de magazinele de electrocasnice și nu conteneam să mă mir de abundența de produse care îmi luau ochii în timp ce mă gândeam la aspiratorul bulgăresc mare și greu cât un tanc pe care îl aveam acasă și de care făcusem rost cu greu.
        Cam așa văd eu că stă treaba cu cadourile. Un cadou potrivit care să aducă bucurie înseamnă nu ce îți place ție, ci ceea ce îi place lui, cadorisitului. Am iscodit-o deci pe prietena mea și spre totala mea suprindere am aflat că își dorește un ceas și nicidecum un tablou sau o excursie (da, există și oameni care se desprind cu greu din confortul căminului și care n-ar pleca de acasă nici ridicați cu macaraua). Și a mai zis că vrea totuși un pic de supriză și să aleg eu modelul că are încredere în gusturile mele ceea ce, evident, m-a flatat. Adevărul este că am câteva ceasuri foarte faine care nu trec neobservate 🙂 Așadar am intrat din nou în ședință cu membrii juriului care au pus în wishlist câteva ceasuri tissot de pe elefant.ro Dacă aruncați o privire o să vedeți că sunt câteva modele faine, nimic de zis, dar știu că sunt un pic prea clasice pentru gustul ei și că ar prefera ceva mai împodobit, mai strălucitor și cu mai multe briz-brizuri așa că eu m-am oprit la modelele de ceasuri guess. Sunt și cu mult mai ieftine și i-ar mai rămâne și ceva bani în plus. Grea decizie. Trebuie totuși să ne mișcăm repede pentru că de sâmbătă într-o săptămână e petrecerea. Voi ce ați alege?

Share This:

36 thoughts on “Ce înseamnă un cadou inspirat

  1. E adevarat tot ce ai scris, e foarte fain articolul.
    Daca-ti vine sa crezi, eu n-am niciun ceas. Cred ca te voi “oripila” :)), dar eu ma descurc cu ceasul de la telefon sau de la calculator, nu simt nevoia unui ceas la mana. Ah, ba nu, mint, stai ca am un ceas :)) pe care-l tin in mica mea cutie de bijuterii (a fost cumparat de sotul meu de la un targ de vechituri, e foarte frumos, e un ceas de buzunar cu capac auriu ce are niste ornamente foarte finute desenate pe el si care se deschide automat cand apesi pe un buton lateral)
    Nu te pot ajuta sa alegi un model de ceas din cele mentionate de tine, dar sunt convinsa ca o sa alegi un model frumos.
    Petrecere frumoasa!

    1. Hai că nu mă oripilezi :)))) Eu port ceas de când eram în clasa a treia şi dacă îl uit acasă parcă îmi lipseşte o mână.

  2. Un voucher sa-si aleaga ce ii place ei. Toate magazinele au, chiar si cele online. Si daca tineti neaparat sa fie ceas, ii spuneti sa-si ia ceas :))
    Intre Tissot si guess, Tissot

    1. Mie îmi plac foarte mult voucherele de cumpărături ca să-mi aleg eu ce vreau dar am întâlnit persoane care care spun că sunt prea seci şi impersonale.

    1. Am un ceas fossil cu cadranul bleu perlat, cu pietricele de jur împrejur și cu brățara tortoise shell și așa de mult îmi place :)))) Ce să fac, ca o coțofană sunt atrasă de tot ce strălucește 🙂

  3. Eu nu ma pricep la cadouri asa ca prefer sa intreb. Am dat-o de cateva ori in bara si de aceea sunt 200% de acord cu ideea de a alege un cadou potrivit persoanei, si nu cadoul pe care mi-ar placea mie sa il primesc.

    Compresor? 😀 😀 ce a ala??? 😀 😀

  4. Tissot! Daca e cadou, n-are rost sa te zgarcesti si ii ramine amintire faina un ceas pe care poate nu si l-ar lua.
    Habar n-am daca judec eu corect, dar pe mine ma deranjeaza folosirea expresiei 3 doamne si toti 3 in diverse contexte vesele ca sa zic asa. Ca omul din poezie exclama 3 Doamne si toti 3, cu sensul : Doamne, 3 copii am avut si pe toti mi i-ai luat.

    1. Trei, Doamne, şi toţi trei! alături de El-Zorab sunt poezii care m-au impresionat până la lacrimi atunci când le-am citit prima oară (şi nu doar atunci) şi chiar îmi pare rău că am pus expresia alături de un emoticon vesel. Am modificat. Merci, Elena.

  5. Buna ideea de-a afla cam ce isi doreste,dar un vaucer anuleaza dorinta ei pt o mica surpriza totusi asa ca si eu cred ca se poate baza pe gusturile tale in materie asa ca zic sa-i alegi un ceas mai scump pe care ea poate ca ar ezita sa-l cumpere.Succes si stiu ca te vei descurca.

  6. Daca tot ne-ai invitat sa vedem cateva ceasuri si sa “ne dam cu parearea”, desi eu nu port ceas – fac alergie la bratari (desi le ador), uite ce mi-ar place mie :

    http://www.elefant.ro/25025-ceas-guess-w0430l2

    Nu stiu care e suma pe care vreti s-o cheltuiti, dar mi se pare un ceas frumos si delicat.
    Sper sa iti fie de folos parerea….
    Te pup si va doresc distractie placuta, iar prietenei tale ii doresc sa se bucure de libertatea pe care si-o doreste!

  7. sunt convinsa ca o sa alegi ceasul potrivit ; in primul rind iti plac ceasurile iar in al doilea cunosti persoana deci stii ce i s ar potrivi…la pensionarea mea , ioana draga eu vreau excursia…..

  8. cred că sunt campioană la primit cadouri care mi se par inutile ori pe care le-am aruncat pur și simplu. vrei să-ți dau câteva exemple?
    -ustensile de bucătărie din plastic ieftin și prost. eu sunt așa de fixistă cu uneltele mele că m-am simțit jignită pur și simplu. din fericire nimeni n-a îndrăznit să-mi cumpere stilouri. 😀 încă.
    – castroane de bambus. se gândise o colegă că un cadou ”pentru casă” ar fi cel mai potrivit de ziua mea. au zburat și ele la coș. nu suport cadourile pentru casă de la logodna noastră, când am primit maldăre inutile de faianță colorată care îmi ocupă dulapurile.
    – parfumuri fake. și cred că nu trebuie să comentez de ce m-am simțit jignită. nici măcar soțul meu nu-mi cumpără parfumuri pentru că știe că: 1. sunt dificilă și 2. am o piele extrem de sensibilă, nu suportă parfumurile cu concentrație mare de alcool.
    – rochia de supraelastic maro primită de la soacră-mea. a fost ultimul cadou de la ea și a fost horror de-a dreptul. rochia fusese a soacră-sii și arăta ca un coșmar, iar culoarea… pe-asta o urăsc cu spume. ulterior i-am spus că o rog pur și simplu ca niciodată, dar absolut niciodată să nu-mi mai facă vreun cadou. lucru care a bucurat-o nespus.
    ce-i drept și recunosc asta, am și eu mușterii mei, cărora le fac cadouri din obligație și care nu exprimă nimic, dar în 99% din situații (apropo de cadouri luna asta încep să adun cadourile de crăciun) cadourile mele exprimă ceva: prețuire, empatie, înțelegere, apropiere, respect și- mai ales- cunoașterea celui care îl primește.
    cu puțină empatie, chiar poți descoperi ce l-ar bucura pe celălalt, nu e greu deloc, iar bucuria lui este cel mai frumos răspuns.

    1. Cred c-o sa te superi pe mine, iarta-ma … Te-ai gandit ca poate si cadourile tale (pe care le alegi special ca sa exprime prețuire, empatie, înțelegere, apropiere, respect) ar putea fi de multe ori nepotrivite, dar tu pur si simplu sa nu-ti dai seama de asta? Sunt persoane care stiu sa primeasca foarte frumos un cadou (chiar daca nu le place deloc sau il considera inutil), deci reactia lor nu e un reper corect.
      Cred ca trebuie sa fim mai putin duri cu oamenii care ne daruiesc ceva pentru ca multi, desi tin la noi, pur si simplu nu stiu sa cumpere un cadou potrivit sau au alte standarde decat ale noastre in alegerea unor obiecte. Pot sa spun ca eu mereu m-am straduit sa daruiesc lucruri bune, frumoase, dar au fost destule cazuri in care mi-am dat seama singura, dupa o vreme, ca acel cadou nu a fost chiar cea mai buna alegere pentru persoana X. Si cine stie la cate alte cadouri am dat rateuri si nu mi-am dat seama :))
      “Calul de dar nu se cauta la dinti”, deci sa multumim, sa nu ne enervam, sa nu consideram cadoul un afront, iar apoi, daca nu ne place deloc, vedem noi ce facem cu el (il punem intr-o sacosa langa ghena de gunoi daca e chiar asa urat, poate oamenii strazii care mai scotocesc pe acolo 🙁 in cautare de mancare il vor lua si folosi la ceva, fie si pentru a-l vinde, nu stiu)

      1. da, m-am gândit. 🙂 pentru că consum mereu ceva energie și pândesc toate semnele posibile, acelea care exprimă o dorință ori alta, iar când nu reușesc să ”miros” singură, întreb pur și simplu. experiența m-a învățat că a întreba ce-i place unui om, ce-l bucură, face parte din comunicarea cu el, îi arată că îți pasă. și oamenii, când vorbesc despre ceea ce îi bucură sunt frumoși.

        și recunosc și asta: știu să joc teatru când primesc cadouri care nu-mi plac. nu dau cu ele după oameni, ba din contră, zâmbesc de parcă mi s-ar fi adus luna.

    2. Mie așa de bine îmi stă cu maro 🙂 Chiar este una din culorile mele preferate pentru haine, în schimb îmi stă oribil în vișiniu.

  9. Mno…sincer, nu-mi face niciunul cu ochiul.
    Și să zicem că n-ar fi niciun bai, dar….
    Dar io ador ceasurile deosebite și duminică e ziua mea. Deci, ce te faci??? 🙂

  10. Compresor? Ce fel de compresor? Pentru masina? 🙂 Am un prieten care imi tot spune ca isi doreste un compresor pentru masina… vrea sa creasca numarul de cai putere sau ceva de genul…

    Si eu sunt de parere ca trebuie sa ne gandim la persoana careia ii facem cadou inainte de a cumpara unul… Mai nou obisnuiesc sa cumpar Voucher la un magazin unde isi face cumparaturi… astfel isi poate alege ceva care sa ii placa sau sa ii trebuiasca…

    Frumos articol 🙂 !

  11. Eu prefer să primesc cadouri în detrimentul voucherelor/banilor, care mi se par impersonale sau denotă faptul că prietenii/ iubitul nu îți cunosc gusturile (mă refer la cele pentru un anumit magazin; cele de genul masaj/coafor/piscină/excursie mi se par ok). Bine, dacă e vorba de un coleg de muncă cu care nu ești și prieten, merg și voucherele. În general, lumea mă cam iscodește înaintea zilei mele să afle ce vreau, dar, și în caz contrar, nu am primit niciodată ceva nasol rău.
    Excursiile mi se par printre cele mai frumoase cadouri pentru că ai parte și de amintiri care îți rămân toată viața. La fel și obiectele care (teoretic) sunt pentru toată viața: un ceas gravat, o bijuterie mai specială, un album cu poze.
    Cel mai oribil cadou de care am auzit vreodată l-a primit o fostă colegă la un Secret Santa: o păpușă gen Chucky care zice Tatăl nostru.

    1. Mie Secret Santa mi se pare așa o prostie… deși uneori poate fi amuzant mi se par bani aruncați pe fereastră. Eu am primit întotdeauna numai tâmpenii pe care le-am aruncat în debara în secunda doi: păpușele de plastic, reni de pluș, suporturi ieftine de lumânări… genul acesta de inutilități. Cel puţin eu cumpăr întotdeauan ciocolată sau cozonaci.

        1. Sa stii ca eu de la o vreme fac cadouri comestibile. Pt ca am ajuns sa-mi permit tot ce-mi doresc si e greu sa ma nimereasca cineva cu vreun cadou si tin la lucrurile primite si ma simt sufocata de lucruri, de ex inca nu ma indur sa arunc niste elefanti de jad adusi de cineva din India. Mie nu-mi trebuie, dar persoana aia mi i-a adus cu drag si nu pot sa-i arunc. Asa ca incerc sa nu fac asa. Si am observat ca cel putin prietenii olandezi se bucura mai mult de comestibile (si romanii, ca le duc chestii deosebite)
          Am adus din ro caramele sarate, sirop de soc, gemuri, vin, super bine primite si n-au fost nici o avere. De aici am dus stroopwafels, dropjes, ciocolata, la fel, super primite. O ciocolata deosebita, un ceai, un vin, nici nu costa mult nici nu ai cum sa trantesti prea tare cadoul. De casa noua am dus 2 castroane sau 2 cani de ceramica de Delft, de ex, astea la fel, sunt consumabile si utile
          Cate prostii am primit si eu de secret Santa, ce bine ca olandezii nu fac :))

  12. Nu am mai ras de mult cu atata pofta… Scena din restaurant cu fructele de mare e bestiala… :)))) imi place foarte mult stilul tau de a scrie si iti citesc cu mare interes articolele de pe blog, dar te si urmaresc pe youtube!! Te pup 🙂

  13. Felicitări, Ioana, chiar ai ” condei”, sper să mai am privilegiul să mai citesc articole scrise de tine! Tocmai mi-ai deschis cufărul cu amintiri şi mi-am amintit că la cununia mea civilă, care a avut loc în anul de grație 1990, am primit cadou o duzină de bibelouri tigru. Urăsc bibelourile! Le-am înapoiat magazinului ( singurul magazin din orăselul de provincie unde am facut cununia civilă) şi am luat în schimb nişte farfurii pe care încă le mai am.

Leave a Reply to Mierea Neagra Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *