crocs

Știu că sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj

        În sfârșit s-a făcut seară și pot să mă bag la somn pentru că am avut o zi plină. Plină de prostie, vreau să zic :) Și ca să fac față prostiei mi se pare cel mai obositor lucru de pe pământ.

        Am început de dimineață în forță cu niște discuții de mă doare capul și acuma. Cică virusul SIDA nu a apărut nici de la maimuțe, nici din Africa ci  nu știu ce medic l-a creat în propriul laborator în scopul depopulării planetei! Și nu, nu e un titlu din Libertatea care să fi fost marcat cu litere îngroșate. Sau poate o fi fost, dar cine l-a preluat, l-a răspândit cu atâta convingere și patos încât niciun argument nu mai stătea în picioare în fața acestei conspirații mondiale. Iar eu, fată cu bun simț, a trebuit să suport întreaga perorație din simplul motiv că nu aveam cum și unde să plec fiind la serviciu.

        Am auzit apoi o rețetă de maioneză minune fără ulei și fără gălbenuș. Cum han-tătar (vorba lui bunică-mea) mai e și asta când, prin definiție, maioneza tocmai asta înseamnă – o emulsie de ulei. E ca și când ai descoperi o rețetă de mămăligă care se face fără mălai. Și fără apă.

       Acasă am deschis Facebook-ul ca să văd cum curg postările despre ingredientul secret care face cozonacul mai pufos, checul mai gustos și caltaboșul mai sănătos. Nu mă întrebați care este numele acestui ingredient pentru că n-am dat click să citesc continuarea deși cu siguranță aș fi aflat că acest aliment miraculos reduce colesterolul, scade glicemia și face să dispară celulele canceroase. Toate în același timp și probabil întins pe față, reduce ridurile făcându-te să arăți cu zece ani mai tânără.

        Recunosc, uneori sunt superficială și nu mă interesează subiectele cu tentă științifică ci doar cele ușurele cum ar fi Săptămâna Modei de la Paris unde, à propos, controversații papuci Crocs au fost ridicați la rang de artă de casa Balenciaga. Trebuie să îi știți pentru că mai toți avem o pereche de plasticuri din astea cu care ieșim în grădină sau pe balcon. Urâțeniile  alea de saboți care costă 20-30 de lei, sunt comode și țin la noroi. crocs

        A lu’ Balenciaga însă vor costa mai mult de 250 de dolari pentru că au platformă, câteva briz-brizuri și logo-ul firmei. Culmea prostiei e că se vor găsi cu siguranță cumpărători pentru că, nu-i așa, sunt ultima fiță din colecția de primăvară-vară 2018 deși sunt urâți cu draci.

        Dar toate astea pălesc în fața știrii care vuia pe toate canalele la ora 7 când am deschis televizorul iar dacă aș fi fost pe internet aș fi crezut că e o glumă a celor de la Times New Roman. Din păcate  nu e glumă ci e realitatea care ne seacă zilele. Varujan Vosganian, fost ministru al economiei, e pe punctul de a scoate o lucrare științifică în domeniul la care se pricepe atât de bine – cel al economiei și finanțelor. Tocmai a descoperit una din cauzele găurilor din bugetul patriei: autoconsumul.

        Fostul membru al PNL, acum mare om politic în ALDE,  susţine că înclinaţia românilor spre autoconsum „ne costă în fiecare an miliarde de lei”, pentru că grădinile, coteţele şi atelierele din curte produc PIB, nu şi impozite.  Fiecare ou mâncat de la găina din curte „văduveşte” bugetul de cincizeci de bani pentru că oul din coteţ, în drumul său spre tigaie, nu produce niciun ban. În schimb, oul produs și vândut de o fermă  aduce bugetului TVA, impozit pe profit şi pe dividende, impozit pe salarii şi încă multe alte taxe după cum prea bine știm cu toții.

        Dacă acest scurt eseu ar fi fost scris de (deja) celebrul nostru ministru al Educației nu m-aș fi mirat dar de la Vosganian aveam alte așteptări. Când Liviu Pop a scos porumbelul la deschiderea anului universitar că fiecare copil merită un viitor. Un viitor mai bun decât cel prezent măcar avea circumstanțe atenuante: vorbea liber și, hai să zicem, i-a scăpat. Dar Vosganian a copt-o îndelung, a stat și a cugetat, a întors problema pe toate părțile și a găsit vinovații pentru situația actuală: gospodarii care țin cinci găini în bătătură și se chinuie un an de zile să îngrașe un porc pe care să-l taie de Crăciun.

        La reacțiile firești apărute în urma acestui scenariu grotesc a încercat să dreagă busuiocul spunând că a dat exemplul ouălor nu ca să impoziteze coteţele ci ca să fie mai bine înțeles… Să-l cred oare? pentru că mie deja nu-mi sună a bine…

 

Share This:

22 păreri despre “Știu că sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj

  1. E ceva in aer? ca acum ceva zile despre virusul asta a lui sida mi-a vorbit si colegul din fata, si colegul e unu care chiar citeste multe (manuale universitare de fizica cuantica, studii nasa, oxford journals etc etc). Nu am cautat la puricat informatia lui, dar unul din argumente a fost ca virusul nu poate fi izolat si e o forma de proteina umana care se deteorioreaza in cazuri de stres uman (de ex. la drogati). El nu crede in scenariile depopularii si mi-a dat niste argumente aici (sterilizarea oferita gratuit in India o fost caz izolat si de acolo cica ar fi pornit multe), dar a ridicat alte scenariile comerciale: big pharma ar vinde orice, cu orice pret, si ca speculeaza informatiile si le aranjeaza in media cum vor ei, si mi-a dat cateva exemple de genul epidemia gainii nebune sau mai stiu eu ce castravete mai zicea colegul, toate in final au adus incasari de miliarde si aici iar mi-a aratat niste rapoarte si cresteri la bursa la merck si glaxofakingsmithkline.

    Dar cu cauciucul ala verde din poza ce e? 😀 😀 😀 – ecologista din mine sufera, ca simtul artistic deja mi-e mort de asa vedere :))))

    Semnat, o evazionista (am gradina mea de legume, ma duc sa culeg varza 😀 😀 :D)

    1. Nu contest scenariile implicatiilor comerciale, sunt sigura ca exista interese economice uriase si e posibil sa se creeze in mod artificial virusuri sau bacterii in laboratoare dar de aici pana la depopupalarea planetei mai e cale lunga.
      Deci da, nici eu nu am incredere in marile companii farmaceutice dar nici nu cred ca cineva ar vrea sa ne omoare pe toți. Altfel de unde ar mai iesi banii? :)
      Cauciucul ala verde e piesă de designer, dragă :) Si costa cat o saptamana de-a mea in Grecia.

  2. Ioana imi place tare mult cum scrii si mai ales cum prezinti anumite situatii. Nu vreau sa te supar dar eu sunt mai mult de acord cu idea lui « o femeie » despre virusiri si profiturile pe care acestea le pot aduce. Aici s-a anuntat la radio ca anul trecut au murit 1400 de persoane ( sper ca am intels bine, Elena ma poate contrazice sau corecta) din cauza gripei si ca s-a deschis sezonul la vaccinat, interesant spun numarul de morti si apoi dau vestea cea buna vaccinul este diponibil. Interesant e ca nu au zis nimic de faptul ca tinctura de soc are aceasi compositie ca si vaccinul. O alta veste de data asta din tara care m-a facut sa raman cu gura cascata a fost la emisiunea “buna dimineata” , ce m-a surprins e cand presentau cu foarte multa mila, si tristete faptul ca saracii copii de la scoala sunt de defavorisati ca nu pot sa invete toti de pe tablete ca nu toti isi pot permite sa-si cumpere o tableta, cartile sunt prea grele ( cu asta sunt de accord dar de ce nu fac dulapioare la scoala unde sa le puna?) Nu stiu cum o fi in alte tari dar aici nici vorba de asa ceva la scoli. In schimb ce mi-a placut a fost un reportaj pe FB despre scolile din Finlanda reportaj facut de americani (tradus in romana) merita vazut, ei nu se plang de tablete ci din potriva spun ca prioritatea nu sunt temele ci timpul de joaca atunci creierul este mai relaxat si poati invata mai mult si mai usor.

    1. Stiu ca exista interese uriase ale companiilor farmaceutice. Stiu ca ne baga pe gat tot felul de prostii si ne manipuleaza fara scrupule.
      Cu toate astea beneficiile aduse omenirii prin inventia vaccinurilor nu poate sa fie contestata. Decimarea populatiei din evul mediu in urma molimelor a existat, clar.
      Sunt vaccinata, bine merci, cu vaccinurile clasice. Dar, recunosc, nu mi-as face acum niciun vaccin pentru gripa pentru ca nu cred in eficienta lui.

      1. Nu ma bag in discutii pro sau contra vaccinurilor. Dar am citeva lucruri de spus:
        Conditiile de igiena sunt altele decit in Evul Mediu. Gindeste-te ce apa se bea in Evul Mediu. Sau cum doctorii mergeau de la disectii direct sa asiste la nasteri.
        O epidemie poate fi reprezentata ca o curba a lui Gauss: se stinge de la sine dupa o perioada. Penru ciuma a fost vaccin? Mai sunt azi cazuri de ciuma?
        Am reusit sa eliminam bolile contagioase, dar se pare ca s-au inmultit peste masura alte boli, care, de data asta nu mai pot fi eliminate. Asta n-am zis-o eu, o zic cercetatorii.

      2. Nimeni nu contesta vaccinul contra variolei sau cel de poliomielita. Sunt contestate cele moderne plurivalente care nu mai au aceeasi compozitie, nu acopera ultimile tulpini virale, si pentru a stabiliza pe termen lung cele cateva tipuri diferite de virusuri au intervenit cu mercur, aluminiu, ambele demonstrate ca au efect de neuro-demielizare), plus rateurile de loturi si stocarea si transportul pe termen lung. Cel mai bun exemplu e 2012, cand a disparut vaccinul romanesc contra tbc care avea termen de valabilitate 30 zile si au adus unul danez cu termen de valabilitate cacalau maria ta ce dupa cateva luni s-a retras de pe piata: aproape 200 de bebelusi cu tbc postvaccinal si cazurile de deces surprinzatoare. Sa adaug studiu pe guineea bissau unde can s-a introdus primul poli vaccin mortalitatea a crescut de 5 ori….

        Despre evolutie si implicatia vaccinurilor este bine facuta de englezi pe tema bolilor contagioase in anglia, cu grafice pe ultimile 100 de ani si salturi de cadere si crestere a epidemiilor. Cartea am rasfoit-o cu ani in urma si tin minte cam-a impresionat graficul de rujeola si scarlatina care aveau aceeasi aliura: caderea a aparut dupa inventarea si folosirea toaletei cu tragere (flush toilet, un sir englez a inventat-o) , au crescut dramatic in ambele razboiae moniale, si cadere in perioada aparitiei la scara mare a antibioticelor (chiar daca rujeola nu are treaba cu, se pare ca a crescut sanatatea populatiei). Si de aici am inteles cat de norocoasa sunt ca am plecat de la tara si ca am o toaleta si unde ma spala pe maini, dar inca sunt pest 30% in romani asa, si scoli si gradinite cu wc in fundul curtii, si cel mai dramatic, acum cativa ani prin moldova noastra a murit un copil innecat in toaleta scolii in fundul curtii….

  3. Ei, cu SIDA o fi mai veche povestea, probabil exista, dar nu avea un nume. Adica nu fusese identificat un virus responsabil. Am si eu papuci din aceia, as putea sa-i decorez mai ceva ca Balenciaga daca nu mi-ar fi jena sa ies in spuma de-aia pe strada. Cat despre tarani, intodeauna va sta in gat unora faptul ca omul isi produce mancarea, in loc sa arunce banii in supermarket.

    1. De retinut remarca ” intodeauna va sta in gat unora faptul ca omul isi produce mancarea, in loc sa arunce banii in supermarket”. (directa si profunda 😀 ). De ex. la belgique au interzis oficial sa se vanda lapte nepasteurizat. Apoi au sarit unii medici, legea a ramas si se tolereaza sa se vanda lapte proaspat neomogenizat si nesterilizat si netratat si fara lapte prf direct de la producator – si uite asa nu am mai cumpar de 6 ani lapte de vanzatoare.

  4. :))) vai, mi-am amintit ca tot asa ma amuzasem eu citind o reteta de cozonac fara zahar si fara ou :)) cam ca maioneza ta
    Cat despre restul, eu nu cred in conspiratii mondiale and stuff. Daca le iei la puricat, au grave erori de logica. Ca si ouale lui vosganian. Nu cred in conspiratia big pharma si depopularea planetei, pai cum, ori vor sa se imbogateasca ori sa ne extermine, una din doua, ca ambele concomitent nu iaste cu putinta. Big pharma e o afacere, normal sa functioneze spre a face profit. Insa vaccinurile nu au pondere mare in profit. Ca sa scoata un vaccin pe piata sunt vreo 4 faze, testari (am scris despre asta acum niste ani) sunt zeci de vaccinuri care dupa zeci de ani de cercetare nu au trecut de faza 3, nu ajunge orice in productie, asta ca stam noi si citim pe internet si ne credem mai destepti decat armate de cercetatori care au studiat ani e o dovada cam de titlul tau :)

    1. Citind ceea ce apare pe internet o mulțime de personaje devin specialiști în diverse domenii și nu doar în medicină. Dacă ne uitâm în jur găsim o grămadă de doctori în economie și politică mondială că și asta e la mare modă acum :)

      1. Desigur. Numai ca oamenilor obisnuiti le e greu sa selecteze sursele si iau de bune tot felul de studii si specialisti de internet.
        Am mai dat ex asta ca e recent. Mi-am luat un obiectiv nou, dadea eroare cand il atasam la camera. Am cautat o seara intreaga pe internet si am aflat ca e defect, are o inclinatie nu stiu cum si tb returnat. Inainte sa-l returnez m-am oprit in service sa intreb si acolo, obiectivul functiona perfect, eu il atasam gresit. Pt ca nu scria nicaieri cum, iar eu nu sunt fotograf profesionist. Cam asa e cu specializarea pe internet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *